De ce plânge bebelușul?

Plânsul bebelușului este un semnal de alarmă pentru părinte. Acesta este menit să transmită o stare de disconfort fizic sau psihic pe care sugarul o resimte.

Cauze

Cauzele plânsului la sugari sunt multiple. În mod normal se constată episoade acute de plâns în jurul săptămânilor 5 sau 6 de viață, cu o liniștire începând din săptămâna a 12-a. Colica infantilă este diagnosticată după regula de trei a lui Wessel, care o caracterizează ca fiind sub forma unor crize de plâns paroxistic, incontrolabil și excesiv, ce durează mai mult de 3 ore pe zi, timp de 3 sau mai multe zile. Încă nu s-a stabilit în ce măsură copiii ce prezintă colici sunt o entitate clinică de sine stătătoare sau o limită arbitrară superioară a normalului. Sistemul digestiv al noului născut trece prin niște schimbări care îl predispun pe o perioadă limitată la acest tip de manifestări. S-a dorit, prin dietă, menținerea sub control a plânsului sugarului, cu rezultate neclare pe termen mediu și lung. Totuși au existat studii care au demonstrat o legătură directă între starea de agitație a sugarului și plânsul său cu nivelul în microbiota intestinală de Bifidobacterium și de Lactobacillus, prezența acestor bacterii scăzând disconfortul abdominal.

Vârsta scăzută a mamei, integritatea emoțională prenatală, consumul de alcool în timpul sarcinii, relația deficitară între părinți sunt un melanj de factori care pot produce dereglări comportamentale la sugar, până la 3 luni, cu continuarea acestor comportamente până la 6 luni (plâns excesiv, dereglări ale programului de somn etc.). Există numeroase studii care evidențiază legătura directă între dereglările în relația copil-mamă cu mecanisme cheie în psihopatologia etapei copilăriei timpurii. Totuși interacțiunea dintre acești factori este una complexă și multidirecțională. Persistența plânsului excesiv poate contribui la depresia post-partum, stresul parental și duce la probleme comportamentale ale copilului, mai târziu. Există studii care conectează circumstanțele venirii pe lume a sugarului cu predispoziția pentru o anumită tipologie comportamentală. Un travaliu lung și stresant este corelat cu un sugar mai agitat și cu o dificultate crescută în impunerea unui program de somn. Tipul nașterii și al anesteziei folosite în timpul procedurii este asociat cu răspunsul la stres al mamei și al sugarului, în condițiile în care unele tipuri de analgezice folosite pot interfera cu reflexul de sugere și cu reflexul de căutare a hranei și pot crește iritabilitatea noului născut. Totuși întregul impact al condițiilor medicale asupra sănătății mentale a copilului nu este încă în totalitate clarificat.

Gradul de iritabilitate al sugarului depinde foarte mult și de mediul familial, de gradul de pregătire pentru sarcina a părinților, de atmosfera familială. Simptomele de depresie ale mamei, anxietatea legată de sarcină, stresul legat de rolul de părinte, precum și problemele în carieră au fost asociate cu plânsul excesiv al sugarului. Relația dintre părinți pe tot parcursul sarcinii influențează nivelul de atașament al mamei față de progenitură. De aceea, problemele care apar în jurul vârstei de 3 luni și continuă până la 6 luni sunt legate în mod direct de atitudinea maternă post-partum asupra responsabilității ce o implică creșterea unui copil.

Alăptatul este direct legat de ce plânge un bebeluș, dar modul în care este legat încă este dezbătut. Unele studii studiază comportamentul agitat al copiilor alăptați, pe când altele consideră că alăptatul ajută la controlul temperamentului noului născut, dar doar în intervalul primelor 6 luni. După această perioadă de timp nu s-a mai descoperit nicio conexiune evidentă între temperament și alăptat. Există posibilitatea ca alăptatul să modeleze comportamentul sugarului prin contactul fizic prelungit cu mama, contact ce are rol calmant.

Dezorganizarea tiparului de somn este la un alt motiv pentru care bebelușul plânge. Somnul este unul din factorii cei mai importanți în dezvoltarea cerebrală, dar si temperamentală. Există studii care corelează numărul orelor dormite în prima și a 2-a zi de viață cu temperamentul la vârsta de 8 luni. Halpern și asociații săi au demonstrat că sugarii care nu dorm majoritatea nopții, în primele 3 săptămâni de viață, erau mai iritabili la vârsta de 3 luni.

Cum putem interpreta ce încearcă să ne spună bebelușul?

Pentru a înțelege ce ni se transmite, trebuie să ținem cont de faptul că plânsul nu este doar o vocaliză, ci poate reprezenta și o expresie a emoției, a stării psihice a sugarului la momentul respectiv. Plânsul bebelușului înseamnă cererea de atenție, de apropiere de părinte, mai presus de orice. În același timp, are efecte fiziologice directe asupra corpului adultului, precum creșterea pulsului, stimularea sistemului nervos simpatic și creșterea conductanței pielii, nivelul de ocitocină având un rol important în modularea acestor răspunsuri. De multe ori, dacă contactul fizic este crescut, scade nivelul de iritabilitate al sugarului pe termen lung.

S-au cuantificat mai multe tipuri de plânsete: 6 tipuri pentru țipătul din momentul nașterii, 6 tipuri pentru senzația de foame (înregistrate în intervalul de 1 până la 4 ore de la ultima masă), 6 tipuri pentru senzația de durere (înregistrate în momentul vaccinării sugarilor) și 6 tipuri de sunete pentru senzația de plăcere (înregistrate după o masă, la copiii cu vârste între 4 și 8 luni). Gradul de recunoaștere a fiecărui tip de plâns ține de experiența părintelui, de sexul său (femeile fiind mai predispuse la o înțelegere mai bună față de bărbați).

Intensitatea plânsului este direct proporțională cu intensitatea stimulului, deoarece diferite necesități generează răspunsuri variate. Plânsul ce este generat de durerea fizică este cel mai ușor de recunoscut, cât și cel mai puternic dintre toate, cu o frecvență a sunetului mai crescută și mai lung ca durată. Deși durerea poate fi diferențiată în plânsul unui nou-născut, încă rămân neelucidate diferențele cantitative sau calitative.

Plânsul bebelușului rămâne, totuși, o experiență individuală. El necesită a fi descifrat de fiecare părinte în parte, bineînțeles cu un contact direct cu medicul pediatru sau medicul de familie, pentru a preîntâmpina orice problemă.