Dureri la articulațiile degetelor - ce ar putea fi? (diagnostic diferențial)

Autor:

Dureri la articulațiile degetelor - ce ar putea fi? (diagnostic diferențial)

Uneori, poți experimenta dureri în articulația degetului. Dacă presiunea intensifică disconfortul, durerea articulară poate fi mai problematică decât se credea inițial și ar putea necesita un tratament specific.

Înainte de a putea decide cu privire la cel mai bun tratament, este important să stabilești care este cauza durerii.


Fiziopatologie

Durerea în articulația degetului poate implica:
  • Inflamație (cauzată de infecție, artrită sau tulburări inflamatorii sistemice autoimune).
  • Probleme neinflamatorii, de obicei mecanice (de exemplu, traume, tulburări interne).


În rândul tinerilor, cele mai frecvente cauze sunt următoarele:

  • Leziune (cea mai frecventă);
  • Infecţie;
  • Tulburări inflamatorii primare.


În rândul celor în vârstă, cele mai frecvente cauze sunt următoarele:


Alte cauze:

Entorsă

O entorsă apare atunci când ligamentele degetului devin întinse sau se rup. Aceasta poate apărea în urma practicării unui sport, în timpul unei căderi sau a altor activități. Printre simptome se numără durerile articulare și umflare.

Articulație dislocată

O articulație a degetului dislocată apare atunci când oasele nu mai sunt în poziția corectă.

Fracturi

Fracturile afectează osul degetului. Dacă o fractură sau o ruptură apare aproape de articulația degetului, durerea poate apărea atunci când apeși pe degete. Simptomele includ dureri articulare, amorțeală și mobilitate limitată.

Artrită

Artrita afectează adesea mâinile și degetele. Artrita reumatoidă este un tip frecvent de artrită care provoacă simptome precum leziuni ale articulațiilor degetelor, durere și rigiditate. (1)

Metastazele

Metastazele osoase sunt tumori care apar atunci când celulele canceroase se răspândesc în țesutul osos. Acestea sunt rare și apar de obicei la pacienții cu cancer. Printre simptome se numără durerea osoasă și slăbiciunea membrelor. (2)

Evaluare medicală

Durerea acută monoarticulară necesită un diagnostic rapid, deoarece artrita infecțioasă (septică) necesită tratament rapid. Evaluarea clinică ar trebui să stabilească dacă structurile articulare sau periarticulare sunt cauza simptomelor și dacă există o inflamație articulară. Dacă sunt prezente semne de inflamație sau diagnosticul nu este clar, trebuie căutate simptome și semne de tulburări poliarticulare și sistemice.

 

În timpul examenului fizic, medicul va privi și va atinge mâinile și orice alte articulații care provoacă durere. Medicul va căuta zone care prezintă durere sau umflare sau care ar putea indica prezența artitei.


Istoric

Istoricul bolii prezente ar trebui să se axeze pe localizarea durerii, acuitatea debutului (de exemplu, brusc, treptat), indiferent dacă problema este nouă sau recurentă și dacă alte articulații au provocat dureri în trecut.

Istoricul medical trecut poate fi util dacă durerea este cronică sau recurentă. Antecedentele medicale ar trebui să identifice tulburările articulare cunoscute, afecțiuni care pot cauza sau predispune la dureri articulare monoarticulare și tulburări care pot predispune la o afecțiune articulară. (3)

Trebuie să te adresezi medicului pentru o radiografie dacă ai oricare dintre următoarele:

  • durere severă când degetul este nemișcat;
  • amorțeală sau furnicături;
  • incapacitatea de a îndrepta sau îndoi degetele;
  • febră;
  • durere care nu se oprește după 1-2 săptămâni de tratament la domiciliu.

 

Testele obișnuite pentru diagnosticarea durerii degetelor includ analize de sânge și teste imagistice, cum ar fi radiografiile. O radiografie poate prezenta fracturi și creșteri anormale în deget. Dacă o radiografie nu este suficientă pentru a determina un diagnostic, medicul poate comanda teste imagistice suplimentare sau un studiu nervos. Un studiu nervos caută leziuni ale nervilor sau disfuncții nervoase. (4)


Durerea în articulația degetului poate fi cauzată de o entorsă minoră sau o încordare a degetului. Cu 1-2 săptămâni de tratament la domiciliu, durerea degetelor ar trebui să se îmbunătățească. Dacă durerea nu se îmbunătățește sau este severă, trebuie să te adresezi medicului. Dacă degetul este îndoit, strâmb sau vizibil rupt, ar trebui să efectuezi o radiografie a zonei afectate.


Data actualizare: 28-08-2019 | creare: 28-08-2019 | Vizite: 216
Bibliografie
1. Arthritis and diseases that affect the hand and wrist. (n.d.), link: https://www.arthritis.org/about-arthritis/where-it-hurts/wrist-hand-and-finger-pain/causes/hand-wrist-arthritis.php
2. Mayo Clinic Staff. (2018). Bone metastasis, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bone-metastasis/symptoms-causes/syc-20370191
3. National Institution of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Disease Staff. (2015). Sprains and strains, link: https://www.niams.nih.gov/health-topics/sprains-and-strains#tab-symptoms
4. Spies C. (2018). The treatment of primary arthritis of the finger and thumb joint, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5954171/
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.