Edemul - explicații

©

Autor:

Edemul reprezintă acumularea exagerată a fluidelor la nivelul spațiului interstițial (spațiul aflat între celulele unui țesut) și/sau a cavităților preformate (torace, pericard, cavitatea abdominală, sistemul ventricular al creierului etc.). Mai exact, edemul este consecința mobilizării fluidelor de la nivelul sistemului vascular la nivelul spațiilor interstițiale sau a cavităților preformate. [1], [2]

Cauzele apariției edemelor

Mecanismele etiopatogenice implicate în apariția edemului:

  • Scăderea sau blocarea drenajului limfatic
  • Creșterea permeabilității capilare
  • Creșterea presiunii hidrostatice a sângelui la nivelul venulelor și capilarelor
  • Retenția de apă și sodiu în organism
  • Creșterea presiunii osmotice a țesuturilor
  • Scăderea presiunii oncotice a sângelui.


Principalele afecțiuni sau condiții patologice cauzatoare:

  • Insuficiența cardiacă congestivă
  • Pericardita constrictivă
  • Ciroza hepatică
  • Tromboza venoasă
  • Sindromul de compresiune exercitat asupra unei vene (secundar dezvoltării locale a unei formațiuni tumorale)
  • Imobilizarea prelungită la pat (perturbarea întoarcerii venoase în contextul repausului îndelungat al extremităților memebrelor inferioare)
  • Temperaturile crescute și dezechilibrul neuroumoral (prin dilatare arteriolară, secundară creșterii presiunii hidrostatice a sângelui)
  • Sindromul nefrotic (glomerulonefrita cu pierdere de proteine)
  • Gastroenteropatia cu pierdere de proteine
  • Malnutriția (scăderea aportului de proteine)
  • Bolile inflamatorii (acute sau cronice) și neoplazice (prin blocarea drenajului limfatic)
  • Radioterapia și intervențiile chirurgicale (prin obstrucție limfatică)
  • Insuficiența renală acută
  • Boala cronică de rinichi
  • Sarcina.

Factori de risc:

  • Administrarea anumitor medicamente, precum estrogeni, antiinflamatoare nonsteroidiene (Ibuprofen, Naproxen), Corticosteroizi (Prednison, Prednisolon, Metilprednisolon), antidiabetice orale (Rosiglitazonă), antihipertensive (blocante de calciu dihidropiridinice, precum Diltiazem, Amlodipină)
  • Alimentația hipersodată
  • Ortostatismul prelungit.


Deplasarea fluidelor la nivelul spațiilor interstițiale și vasculare se realizează sub controlul presiunii coloid osmotice (presiunea generată de către concentrația de proteine-mai exact albumine, prezente în sânge sau în componența lichidrului extracelular) și a presiunii vasculare hidrostatice (presiunea statică existentă la un anumit nivel, determinată de greutatea coloanei de fluide existente la acel nivel).

În condiții fiziologice, cantitatea de fluide evacuată la nivelul capătului arteriolar al microcirculației, sub acțiunea presiunii hidrostatice, este similară cantității de fluide pătrunse la nivelul capătului venos al microcirculației, sub acțiunea presiunii coloid osmotice. Astfel, creșterea transportului de fluide la nivel interstițial este secundară fie scăderii presiunii coloid osmotice, fie creșterii presiunii hidrostatice.

Creșterea transportului de fluide, cu acumularea acestora la nivelul intestițiului sau a cavităților preformate, poartă denumirea de „edem”. Lichidul de edem acumulat din cauza scăderii presiunii coloid osmotice sau creșterii presiunii hidrostatice poartă denumirea de „transudat”, prezentând un conținut redus în proteine și o densitate specifică sub 1012.

Spre deosebire de acestea, lichidul de edem acumulat la nivelul interstițiului sau a cavităților preformate, secundar creșterii permeabilității capilae, poartă denumirea de „exudat”, datorită conținutului crescut în proteine, este specific inflamațiilor și prezintă o densitate specifică de peste 1020. [1], [2], [3], [4], [5]

Clasificarea edemelor

În funcție de cantitatea de proteine deținută în componență, pot fi descrise două tipuri de edeme:

  • Transudat (edem sarăc în proteine)
  • Exudat (edem bogat în proteine).


În funcție de localizare și de numărul segmentelor afectate din organism, edemul poate fi local sau general.

La rândul lor, atât edemele locale, cât și cele generale, pot fi încadrate în mai multe categorii.

Edemele locale au următoarele subtipuri:

  • Edemul inflamator (exudat, prezent în contextul diferitelor inflamații din organism și datorat creșterii presiunii hidrostatice la nivelul venulelor și capilarelor și creșterii permeabilității capilare)
  • Edemul venos (localizat cel ami frecvent la nivelul membrelor inferioare)
  • Edemul limfatic (datorat unei obstrucții cronice a vaselor limfatice
  • Edemul pulmonar (care agravează evoluția anumitor afecțiuni cardiace, precum insuficiența cardiacă stângă sau globală, stenoza mitrală, infarctul miocardic sau tulburările de ritm cardiac; extrem de rar este datorat unor inflamații, administrării excesive a soluțiilor perfuzabile sau inhalării gazelor iritante, toxice)
  • Edemul alergic (cunoscut și sub denumirea de „edem Quincke”, specific reacțiilor de hipersensibilitate de tip I și datorat creșterii permeabilității capilare și exudării plasmatice masive la nivel interstițial)
  • Edemele localizate la nivelul cavităților preformate - numite „hidropizie” - sunt: hidrotorax (acumularea de fluide la nivelul cavității toracice), hidrocefalie (acumularea de fluide la nivelul cavităților cerebrale-mai frecvent la nivelul sistemului ventricular), ascită (acumularea de fluide la nivelul cavității abdominale), hidrosalpinx (acumularea de fluide la nivelul trompelor uterine), hidropericard (acumularea excesivă de fluide la nivelul pericardului), hidrocel (acumularea de fluide la nivelul scrotului), hirartroză (acumularea excesivă de fluide la nivelul unei articulații), etc.


Edemele generale pot fi împărțite în următoarele subtipuri:

  • Edemul renal (transudat, moale, alb pufos, cu prezența semnului godeului, frecvent înregistrat în contextul sindromului nefrotic, localizat la nivel palpebral, pe fața dorsală a mâinilor sau a regiunii maleolare)
  • Edemul cardiac (transudat, rece, cianotic, păstos, decliv, cu prezența semnului godeului, frecvent înregistrat în contextul insuficienței cardiace congestive)
  • Edemul nutrițional sau carențial (apărut în contextul hipoproteinemiilor)
  • Edemul generalizat, cunoscut în termeni medicali sub denumirea de „anasarcă”, localizat atât la nivelul spațiilor interstițiale, cât și la nivelul cavităților preformate.


În funcție de aspectul clinic și de organul afectat, care a dus la apariția acumulării de fluide, pot fi descrise următoarele tipuri de edeme: cardiac, renal, endocrin, hepatic, pulmonar, cerebral, venos, limfatic, inflamator, carențial, gravitațional, alergic, idiopatic, iatrogen, neurotrofic. [1], [2], [4]

Manifestări clinice ale edemelor

La examinarea clinică edemul este ușor de recunoscut:

  • umflarea țesuturilor subcutanate
  • creșterea în dimensiune a segmentului din corp afectat
  • modificarea aspectului și a culorii tegumentului supraiacent (pielea devine întinsă, strălucitoare sau lucioasă)
  • prezența semnului godeului (în urma aplicării unei presiuni digitale la nivelul țesutului subcutanat edemațiat, lichidul interstițial se deplasează, lăsând la locul compresiunii o depresiune care redă forma degetului).


Edemul cardiac, renal, carențial, hepatic, alergic, endocrin, venos, limfatci și inflamator sunt exteriorizate din punct de vedere clinic sub forma edemelor subcutanate și prezintă anumite aspecte clinice specifice:

  • Edemul cardiac este alb, cianotic, simetric, decliv, păstos, dureros, rece la palpare, inițial intermiten iar ulterior permanent, cu prezența semnului godeului.
  • Edemul renal este alb, palid, moale, pufos, cald la atingere, loclaizat mai frecvent la nivelul pleoapelor, a maleolelor sau pe fața dorsală a mâinilor, nedureros, cu prezența semnului godeului, mai accentuat dimineața la trezire.
  • Edemul hepatic este alb, icteric, moale, cald, cu prezența semnului godeului, localizat în zonele declive ale corpului (maleole, segmentul inferior al gambei etc. ).
  • Edemul limfatic este inițial moale, iar mai apoi cartonat, localizat mai frecvent la nivelul extremităților membrelor inferioare, alb, dur, nedureros (cel neinflamator) sau roșiatic, dur, dureros (edemul inflamator), cu modificarea aspectului pielii „în coajă de portocală” și îngroșarea cutelor naturale ale pielii.
  • Edemul venos poate fi localizat unilateal sau bilateral, asimetric, cu caracter vesperal (se accentuează seara și se ameliorează dimineața), cu agravare în ortostatism, intens, rece, cianotic, dur sau alb, moale, cald, dureros.
  • Edemul alergic este moale, alb, limitat la nivelul feței (buze, pleoape, limbă), cu apariție spontană și dispariție bruscă, însoțit de prurit cutanat și erupții urticariene.
  • Edemul carențial este moale, pufos, cald, cu prezența semnului godeului, localizat cu predominanță la nivelul membrelor inferioare (la gambe) sau/și la nivelul feței.
  • Edemul inflamator este roșu, dur, cald, dureros, localizat în vecinătatea proceselor inflamatorii superficiale sau alb, moale, cald, în cazul proceselor inflaamtorii profunde.
  • Edemul endocrin este alb, palid, moale, cu sau fără godeu, cu tumefierea țesutului subcutanat implicat, discret până la moderat, localizat la nivelul membrelor inferioare (în special la nivelul gambelor), a feței sau a sânilor (edemul catamenial, apărut în legătură cu modificările hormonale apărute în contextul ciclului menstrual).


Evoluția și complicațiile edemului

Efectele edemului asupra stării de sănătate pot varia de la disconfort local la evoluție rapidă, amenințătoare de viață. Edemul semnificativ poate duce la eradicarea infecțiilor și la întârzierea vindecării leziunilor cutanate.

Edemele localizate la nivelul cavităților seroase (pleură, pericard, peritoneu), determină apariția unor tulburări funcționale.

Edemul pulmonar poate duce la deces prin alterarea funcției ventilatorii normale. Edemul alveolar blochează difuziunea oxigenului la nivelul țesuturilor, creează un mediu propice dezvoltării diferitelor tipuri de infecții și determină apariția insuficienței respiratorii acute.

Edemul glotic și laringian este asociat riscului crescut de asfixie, prin obstruarea căilor respiratorii.

Edemul cerebral duce la perturbarea severă a funcțiilor sistemului nervos central prin creșterea tensiunii intracraniene (hipertensiune intracraniană), cu compresia secundară a vascularizației trunchiului cerebral. În contextul edemului cerebral sever, substanța cerebrală proemină prin intermediul găurii occipitale (foramen magnum).

Edemele cronice persistente duc la îngroșarea, indurarea și tumefierea țesuturilor edemațiate.
Orice tip de edem poate duce la lezarea centrilor medulari, cu instalarea decesului. [1], [2], [3], [4], [5]

Tratamentul edemului

Principalul mod de combatere al edemului presupune administrarea medicamentelor diuretice, care facilitează eliminarea apei din organism prin intermediul diurezei. Este extrem de importantă însă identificarea și corectarea cauzei care a dus la apariția edemului. [1], [2], [3], [4], [5]

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.