Picioare umflate vs. pleoape umflate (ce ne pot indica edemele)

Picioare umflate vs. pleoape umflate (ce ne pot indica edemele)

Edemele membrelor inferioare și cele localizate la nivelul pleoapelor sunt cele mai frecvente și pot ascunde o multitudine de afecțiuni sau condiții patologice, de la o simplă retenție de apă în organism și până la anumite afecțiuni destul de severe. Din această cauză, orice formă de edem trebuie investigat pentru identificarea bolii de fond și tratat corespunzător. În acest articol vom afla care sunt cauzele de apariție a edemelor, caracterul lor clinic și manifestările care le pot însoți, precum și modul în care edemele pot fi combătute.
Edemele reprezintă acumularea de lichid la nivel subcutanat, în spațiile interstițiale, în compartimentul dintre țesuturi sau în diferitele cavități ale organismului. În termeni populari, edemele reprezintă o creștere în dimensiuni a unuia sau a mai multor segmente din organsim și sunt de cele mai multe ori expresia unei inflamații.

Principalul mecanism etiopatogenic implicat în apariția edemelor este reținerea apei în organism, prin creșterea concentrației de sodiu și scăderea potasiului în corp.

Cel mai frecvent, edemele sunt localizate la nivelul membrelor inferioare, la nivelul genunchilor sau a gambelor. Alte localizări ale edemelor sunt reprezentate de față sau membrele superioare.

Cele mai expuse riscului de a dezvolta edeme sunt femeile însărcinate, datorită condiției fiziologice și persoanele vârstnice. Cu toate acestea, edemele apărute în context patologic pot fi întâlnite la ambele sexe și la orice vârstă.

Acumularea de lichid le nivelul membrelor superioare sau inferioare poartă denumirea de edem periferic pe când, acumularea de lichid în zonele centrale ale corpului (la nivelul pleurei, a peritoneului, etc.) poartă denumirea de edem central. În funcție de disfuncția de organ care a dus la apariția edemelor, putem avea edem renal, cardiac, hepatic, alergic, etc. [3], [4], [5]

Cauze și factori de risc

Factorii etiologici care pot duce la apariția edemelor cu diferite localizări sunt reprezentați de următoarele aspecte fiziologice sau patologice:


Semne și simptome clinice

Edemele pot fi însoțite de alte manifestări clinice, în funcție de boala de fond, precum:

  • senzația de durere a pielii edemațiate cu caracter de arsură sau furnicături,
  • prezența godeului (persistența unei adâncituri în piele în urma comprimării și decomprimării bruște a acesteia),
  • crampe dureroase,
  • amorțeli,
  • balonare,
  • transpirații nocturne,
  • extremități reci,
  • manifestări clinice specifice bolilor cardiace (turgescență jugulară, hepatomegalie, dispnee, dureri toracice, palpitații, tahicardie, etc.),
  • manifestări clinice specifice afecțiunilor renale (hematurie, polachiurie, disurie, dureri lombare, astenie, fatigabilitate, etc.),
  • manifestări clinice specifice bolilor hepatice (hepatosplenomegalie, icter, astenie, oboseală, etc.),
  • manifestări clinice specifice afecțiunilor tiroidiene (oboseală, frilozitate, tulburări de concentrare și de memorie, creștere în greutate, inapetență, parestezii, rigiditate, disfonie, extremități reci, piele palidă/portocalie, aspră, groasă, alopecie difuză, macroglosie, dispnee, apnee de somn, iritabilitate, etc.),
  • manifestări clinice specifice alergiilor (dificultăți la respirație, erupții urticariene, senzația de căldură la nivelul zonei edemațiate, etc.).


În funcție de localizarea bolii de fond, putem aminti următoarele tipuri de edeme:

  • Edemele cardiace prezintă, în stadiile inițiale, culoare albă, iar mai apoi devin cianotice, secundar stazei venoase care e instalează în întregul organism. Edemele cardiace sunt bilaterale, simetrice și sunt localizate cu predilecție în zonele declive (retromaleolar, pe fața dorsală a piciorului, pretibial, în regiunea gambieră inferioară, la nivelul coapselor, în regiunea sacrată). În evoluție, edemele devin generalizate, cuprinzând regiunea abdominală și toracică, fața și pleoapele, ajungându-se astfel la anasarcă (edeme generalizate).
    Edemele cardiace sunt dureroase, de consistență variabilă în funcție de timpul care s-a scurs de la apariție iar tegumentele sunt reci la palpare. Inițial, edemele cardiace apar intermitent, lipsesc dimineața și apar cu precădere seara, pentru ca mai apoi să devină permanente.


  • Edemul renal este moale, pufos, de culoare albă, palidă, cu godeu, localizat cu predilecție la nivelul feței (în regiunea pleoapelor), în regiunea retromaleolară și genitală. Tegumentele edemațiate prezintă temperatură normală. Edemul renal apare mai frecvent dimineața la trezire și dispare în timpul zilei. Edemul renal nu este dureros, iar în stadii avansate poate cuprinde și alte regiuni, evoluând spre anasarcă (edem generalizat).


  • Edemul hepatic prezintă culoare alb-ictericăeste moale, cu godeu, localizat cu predilecție în regiunile declive (maleolă, porțiunea inferioară a gambei) iar tegumentele edemațiate prezintă temperatură normală. Caracteristica principală a edemului hepatic este reprezentată de disproporția care există între gradul edemului și al ascitei. În formele avansate, edemul hepatic se poate generaliza, evoluând spre anasarcă.


  • Edemul endocrin este alb-palid, lipsit de godeu, iar tegumentul cuprins este tumefiat. În mixedem, edemul poate fi generalizat. În hipotroidism, edemele sunt accentuate, cu godeu.
    Edemul apărut în sarcină este moale, alb, moderat, mai accentuat în ultimele luni de sarcină, localizat cu predilecție la nivelul membrelor inferioare. Apariția edemelor generalizate în rândul unei femei gravide, a cărei sarcină a depășit 20 de săptămâni, însoțite de proteinurie și valori tensionale crescute, poate indica prezența preeclampsiei. În cazul eclampsiei, pe lângă manifestările clinice prezentate anterior, mai pot apărea convulsii tonico-clonice generalizate.


  • Edemul carențial are aspect asemănător edemului renal, este moale, pufos, cu godeu, localizat cu predilecție la nivelul membrelor inferioare, a feței sau generalizat. Tegumentele edemațiate prezintă temperaturi normale. O formă particulară de edem carențial este edemul cașectic, frecvent întâlnit în rândul bolnavilor cu boli consumptive severe precum tuberculoza, ciroza hepatică sau bolile neoplazice. Această formă de edem este localizată cu predilecție în porțiunea inferioară a corpului și poate reprezenta un sindrom paralazic în cadrul afecțiunilor maligne.


  • Edemul venos apărut în cadrul insuficienței venoase cronice poate fi unilateral sau bilateral simetric și se localizează cu predilecție la nivelul membrelor inferioare. Edemul venos prezintă inițial culoare albă, pentru ca mai apoi să devină cianotic. Edemul prezintă consistență crescută, este însoțit de leziune ulcerativă deseori, îmbracă aspectul dermitei ocre și se accentuează în ortostatism. Edemul „în pelerină” este localizat în porțiunea superioară a toracelui și la nivelul membrelor superioare, iar circulația venoasă din zonă este evidentă. Edemul apărut în cadrul tromboflebitei superficiale are caracter inflamator și este localizat în vecinătatea cordonului determinat de vena care este trombozată. Edemul din cadrul tromboflebitei profunde este rece, cianotic, de consistență crescută sau alb, cald, moale și dureros. Edemul apărut în tromboflebita profundă este unilateral și este localizat cu predilecție la nivelul membrelor inferioare. În formele incipiente, edemul este discret, în evoluție devenind evident, dureros spontan și la palpare, iar tegumentul cuprins devine lucios.


  • Edemul limfatic este inițial moale, asimetric, iar ulterior devine cantonat, însoțit de lichenificări cutanate. Pielea din regiunea edemului este îngroșată, cu accentuarea cutelor naturale ale pielii și depresiunea foliculilor piloși, îmbrăcând aspectul de coajă de portocală. Edemul limfatic este localizat cu predominanță la nivelul extremităților membrelor inferioare. Edemul limfatic este însoțit deseori de multiple varice limfatice asemănătoare unor vergeturi de dimensiuni reduse. Din punct de vedere clinic pot fi descrise mai multe tipuri de edem limfatic: neinflamator (alb, nedureros, de consistență crescută), inflamator (roșu, dureros, de consistență crescută), limfedem (edem palid, generalizat, localizat pe fața dorsală a membrelor), elefantiazis (edem masiv, piele îngroșată, inițial alb iar mai apoi cartonat, însoțit de lichenificări, cu multiple tulburări trofice).


  • Edemul inflamator apărut în cadrul proceselor inflamatorii superficiale, deneralizat de diferite tipuri de agenți patogeni, este cald, de consistență crescută, dureros, de culoare roșie, constant, localizat în vecinătatea inflamației. Edemul inflamator apărut în cadrul proceselor inflamatorii profunde este alb, moale, cald, evidențiind circulația venoasă superficială.


  • Edemul alergic este moale, alb, limitat la nivelul feței (pleoape, buze și limbă), care persistă o perioadă scurtă de timp, se remite spontan și poate fi însoțit de erupții cutanate urticariene și prurit.
    Edemul Quincke este o formă particulară de edem alergic care este pruriginos, de culoare rozie, localizat cu predominanță la nivelul buzelor și a pleoapelor. Această formă de edem persistă pentru o perioadă scurtă de timp, se remite spontan, este recidivant și poate fi însoțit de reacții anafilactice și obstrucția căilor aeriene, cu risc crescut de asfixie.


  • Edemul iatrogen apare în urma administrării anumitor substanțe medicamentoase precum corticosteroizi (Prednison, Metilprednisolon), antiinflamatoare nonsteroidiene (Ibuprofen, Naproxen), antidiabetice orale (Rosiglitazonă, Pioglitazonă) sau antihipertensive (blocante de calciu). [1], [2], [3], [4], [5]


Diagnostic. Investigații utile

Diagnosticarea edemelor se realizează în urma efectuării examenului clinic al bolnavului. Se examinează cu atenție zona edemațiată, aspectul pielii din acea regiune, dacă este întinsă și lucioasă. Prin palpare, se va efectua semnul godeului (se comprimă cu un deget sau două zona edemațiată timp de aproximativ 15 minute, iar mai apoi se decomprimă brusc; edemul se evidențiază prin existența unei adâncituri în zona comprimată, care persistă timp de câteva secunde) pentru a verifica dacă edemul este circumscris.

De asemenea, este necesară identificarea bolii de fond care a dus la apariția edemelor. În acest sens, se va efectua o serie de investigații precum hemoleucograma completă și examenului biochimic al sângelui, determinarea homonilor tiroidieni, teste de urină, ecografie toracică, ecocardiografie, electrocardiogramă, radiografie toracică, determinarea glicemiei și a hemoglobinei glicozilate, determinarea nivelului de proteine, eco Doppler, CT, RMN, etc. [3], [4], [5]

Tratament

Tratamentul administrat în cazul persoanelor cu edeme poate fi simptomatic sau etiologic. Tratamentul simptomatic urmărește diminuarea și chiar dispariția edemelor apărute. Tratamentul etiologic are drept obiectiv combaterea bolii de fond care a dus la apariția edemelor.

Tratamentul simptomatic este medicamentos și presupune administrarea unei doze mai reduse sau mai crescute de diuretice, în funcție de severitatea edemelor. Diureticelor frecvent administrate sunt reprezentate de diureticele tiazidice (precum Hidroclorotiazida), diueticele de ansă (precum Furosemidul) și diureticele economisitoare de potasiu (precum Spironolactona, Eplerenona și Amilotidul). Totodată, se recomandă protejarea zonei edemațiate și evitarea traumatismelor la acel nivel, deoarece pielea din zona edemului este mult mai fină și fragilă, aceasta vindecându-se mult mai greu în caz de apariție a zgârieturilor, a tăieturilor sau a arsurilor la acest nivel. Piele de la nivelul zonei edemațiate este mult mai predispusă la infecții.

Prevenirea edemelor

În continuare vom descrie câteva moduri de prevenire a apariției edemelor:

  • Adaptarea unui regim alimentar hiposodat
  • Evitarea aportului crescut de lichide
  • Adoptarea unei diete și a unui program rgulat de exerciții fizice, având drept scop pierderea în greutate, în cazul persoanelor supraponderale sau obeze
  • Adoptarea în repaus a unei poziții particulare cu picioarele ridicate deasupra nivelului cordului, pentru îmbunătățirea circulației sangvine periferice
  • Evitarea fumatului și a consumului de alcool
  • Evitarea ortostatismului prelungit
  • Masaj pentru stimularea circulației sangvine periferice
  • Evitarea șosetelor cu elastic circular prea strâns, care poate periclita circulația sangvină locală
  • Femeile însărcinate care prezintă edeme gambiere sau/și plantare sunt sfătuite șă adopte o poziție particulară, cu picioarele așezate pe un plan mai ridicat decât restul corpului atunci când sunt așezate pe pat sau pe scaun și să adopte mai degrabă o poziție de decubit lateral (culcat pe una din părțile laterale) decât o poziție de decubit dorsal (culcat pe spate).


Tratamentul etiologic presupune combaterea bolii de fond care a dus la apariția edemelor și este diferit de la caz la caz, în funcție de mecanismul fiziopatogenic implicat și de factorul declanșator. [1], [2], [3], [4], [5]


Data actualizare: 25-03-2019 | creare: 25-03-2019 | Vizite: 192
Bibliografie
1. Victor Stoica, Viorel Scripcariu, COMPENDIU DE SPECIALITĂȚI CHIRURGICALE vol.I, Editura Medicală, București, 2018
2. Manuelul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
3. Edema, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/edema/symptoms-causes/syc-20366493
4. Everything you need to know about edema, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/159111.php
5. Edema, link: https://medlineplus.gov/edema.html

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.