Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 14 septembrie 2020

Data publicării: 14-09-2020

În intervalul 7-14 septembrie, în România s-au înregistrat 8.290 de cazuri noi, aceasta reprezentând o uşoară scădere faţă de săptămâna anterioară. Cea mai mare creştere săptămânală de la debutul pandemiei în România s-a înregistrat în intervalul 10-17 august (8.647 cazuri noi). Şi la nivel mondial se observă o scădere a deceselor în ultimele opt zile şi un număr relativ constant de îmbolnăviri în raport cu săptămâna anterioară.

Evoluţia COVID-19 în România la 14 septembrie 2020

Până la data de 14 septembrie 2020, în România au fost confirmate 104.187 de cazuri de COVID-19, cu 692 mai mult decât în ziua precedentă, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 14 septembrie, ora 13.00. În ultimele 24 de ore, 22 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând, la data menţionată, la 4.185.

De asemenea, un număr de 43.244 de persoane au fost declarate vindecate şi 11.374 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Potrivit sursei citate, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.088.975 de teste. Dintre acestea, 7.331 au fost efectuate în ultimele 24 de ore - 4.854 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.477 la cerere.

Un număr de 7.134 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, iar la ATI sunt internaţi 456 de pacienţi, a informat, la 14 septembrie, Grupul de Comunicare Strategică.

Cu 8.290 de cazuri noi în ultimele opt zile, România înregistrează o uşoară scădere a numărului de infectări faţă de intervalul 31 august-7 septembrie (8.357 cazuri). În România, în intervalul 27 aprilie-31 mai, s-a înregistrat o perioadă de descreştere a îmbolnăvirilor, iar începând cu 8-15 iunie şi până în prezent, trendul a devenit crescător.

România se află, la 14 septembrie 2020, pe acelaşi loc 9 în Europa la numărul de infectări, după Rusia, Spania, Franţa, Regatul Unit, Turcia, Italia, Germania şi Ucraina.

Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 7-14 septembrie: 8.290 de cazuri noi; între 27 şi 51 decese noi pe zi

În intervalul 7-14 septembrie 2020, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 104.187 de la 95.897 în 7 septembrie; în intervalul 31 august-7 septembrie s-au înregistrat 8.357 de noi cazuri.

Situaţia perioadei 7-14 septembrie 2020, pe zile, a fost următoarea: 7 septembrie: 883 de cazuri; 8 septembrie: 1.136 de cazuri; 9 septembrie: 1.271 de cazuri; 10 septembrie: 1.380 de cazuri; 11 septembrie: 1.391 de cazuri; 12 septembrie: 1.311 de cazuri; 13 septembrie: 1.109 de cazuri; 14 septembrie: 692 de cazuri.

Evoluţia deceselor la 24 de ore, în intervalul 7-14 septembrie, a oscilat între 27 şi 51.

Evoluţia COVID-19 în România pe săptămâni: 7-14 septembrie 2020, o scădere uşoară faţă de săptămâna 31 august-7 septembrie

În intervalul 7-14 septembrie, numărul noi de cazuri a fost de 8.290, în scădere uşoară faţă de intervalul anterior (31 august-7 septembrie).

Evoluţia numărului de cazuri în ultimele 21 de săptămâni: 13-20 aprilie (circa 2.300 cazuri noi); 20-27 aprilie (circa 2.400 cazuri noi); 27 aprilie-4 mai (circa 2.200 cazuri noi); 4-11 mai (2.076 cazuri noi); 11-18 mai (1.448 cazuri noi); 18-25 mai (1.247 cazuri noi); 25 mai-1 iunie (1.115 cazuri noi); 1-8 iunie (1.206 cazuri noi); 8-15 iunie (1.561 cazuri noi); 15-22 iunie (2.126 cazuri noi); 22-29 iunie (2.291 cazuri noi); 29 iunie-6 iulie (2.641 cazuri noi); 6-13 iulie (3.725 cazuri noi); 13-20 iulie (5.191 cazuri noi), 20-27 iulie (7.763 cazuri noi), 27 iulie-3 august (8.107 cazuri noi), 3-10 august (8.538 cazuri noi), 10-17 august (8.647 cazuri noi); 17-24 august: (8.136 cazuri noi), 24-31 august (8.210 cazuri noi), 31 august - 7 septembrie (8.357 cazuri noi); 7-14 august (8.290 cazuri noi).

În privinţa numărului total de persoane decedate, situaţia din ultimele săptămâni se prezintă după cum urmează: 13 aprilie - 317 decese; 20 aprilie - 451 decese; 27 aprilie - 631 decese; 4 mai - 803 decese; 11 mai - 972 decese; 18 mai - 1.107 decese; 25 mai - 1.193 decese; 1 iunie - 1.270 decese; 8 iunie - 1.334 decese; 15 iunie - 1.427 decese; 22 iunie - 1.523 decese; 29 iunie - 1.634 decese; 6 iulie - 1.768 decese; 13 iulie - 1.901 decese; 20 iulie - 2.038 decese; 27 iulie - 2.206 decese; 3 august - 2.432 decese; 10 august - 2.729 decese; 17 august - 3.029 decese; 24 august - 3.309 decese; 31 august - 3.621 decese; 7 septembrie - 3.926 decese; 14 septembrie - 4.185.

Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele opt zile şi pe săptămâni: circa 29.000.000 de cazuri şi peste 900.000 decese până la 14 septembrie 2020

La nivel mondial, în ultimele opt zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 1.882.015 cazuri, de la la 27.137.624 cazuri în 7 septembrie, la 29.019.639 în 14 septembrie, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).

Din totalul de 29.019.639 de cazuri în 14 septembrie, 924.463 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut la nivel mondial de la 889.213 în 7 septembrie, la 924.463 în 14 septembrie, ora 13.00, conform sursei citate.

Se observă, la nivel mondial, o scădere a numărului de decese şi un număr relativ constant de îmbolnăviri noi, în raport cu intervalul 31 august-7 septembrie.

Numărul deceselor (35.250) a fost, în intervalul 7-14 septembrie 2020, în scădere faţă de săptămâna anterioară (42.362). În săptămânile precedente, evoluţia deceselor a fost următoarea: circa 35.000 decese - 11 mai; aproximativ 32.000 decese - 18 mai; aproape 30.000 decese - 25 mai; circa 30.000 - 2 iunie; circa 30.000 decese - 9 iunie; aproximativ 27.000 decese - 15 iunie; circa 34.000 decese - 22 iunie şi 29 iunie; în jur de 32.000 decese - 6 iulie; 34.500 decese - 13 iulie, peste 37.000 decese - 20 iulie; peste 42.000 decese - 27 iulie; peste 40.000 decese - 3 august şi 10 august; circa 44.000 decese - 17 august; aproape 33.500 - 24 august; 42.362 de decese - 7 septembrie; 34.903 decese - 14 septembrie.

La 14 septembrie 2020, Statele Unite, India, Brazilia, Rusia, Peru, Columbia, Mexic, Africa de Sud, Spania şi Argentina ocupă, aproape la fel ca în săptămâna precedentă, primele locuri în clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19.

La data menţionată, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 250.000 de cazuri, se aflau: Statele Unite (6.520.234 cazuri şi 194.081 decese), India (4.846.427 cazuri şi 79.722 decese), Brazilia (4.330.455 cazuri şi 131.625 decese), Rusia (1.059.024 cazuri şi 18.573 decese), Peru (729.619 cazuri şi 30.710 decese), Columbia (716.319 cazuri şi 22.924 decese), Mexic (668.381 cazuri şi 70.821 decese), Africa de Sud (649.793 cazuri şi 15.447 decese), Spania (566.326 cazuri şi 29.747 decese), Argentina (555.537 cazuri şi 11.352 decese), Chile (434.748 cazuri şi 11.949 decese), Franţa (402.893 cazuri şi 30.903 decese), Iran (402.029 cazuri şi 23.157 decese), Regatul Unit (370.930 cazuri şi 41.717 decese), Bangladesh (337.520 cazuri şi 4.733 decese), Arabia Saudită (325.651 cazuri şi 4.268 decese), Pakistan (302.020 cazuri şi 6.383 decese), Turcia (291.162 cazuri şi 7.056 decese), Irak (290.309 cazuri şi 8.014 decese), Italia (287.753 cazuri şi 35.610 decese), Germania (262.376 cazuri şi 9.355 decese), Filipine (261.216 cazuri şi 4.630 decese) indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă şi Ingineria Sistemelor (14 septembrie, ora 13.00).

Situaţia COVID-19 pe continente: America pe primul loc, Asia pe locul al doilea şi Europa pe locul trei

În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la 14 septembrie 2020, America se află pe primul loc (cu circa 14,8 milioane de cazuri), Asia pe locul al doilea (cu circa 8,4 milioane cazuri) şi Europa pe locul al treilea (cu peste 4 milioane cazuri). Africa (1,3 milioane cazuri) şi Oceania (în jur de 31.000 cazuri) au cele mai puţine cazuri, informează site-ul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), www.ecdc.europa.eu.

Primele cinci ţări cu cele mai multe îmbolnăviri de pe continentul american erau, la 14 septembrie, Statele Unite, Brazilia, Peru, Columbia şi Mexic.

Potrivit statisticilor ECDC, pe continentul african, la 14 septembrie, cele mai multe cazuri se înregistrau în Africa de Sud, Egipt, Maroc, Etiopia şi Nigeria.

În Asia, primele cinci state care au raportat cele mai multe cazuri erau, la 14 septembrie, India, Iran, Bangladesh, Arabia Saudită şi Pakistan.

Situaţia COVID-19 în Europa

Statele din Europa cu cele mai multe îmbolnăviri erau, la 14 septembrie 2020, în ordine descrescătoare: Rusia, Spania, Franţa, Regatul Unit, Turcia, Italia, Germania, Ucraina, România, Belgia, Suedia etc, conform https://www.ecdc.europa.eu.

Statele cu cele mai puţine cazuri din Europa (sub 10.000) erau, la data menţionată: Vatican (12), Liechtenstein (111), Monaco (171), San Marino (722), Andora (1.344), Letonia (1.477), Cipru (1.526), Islanda (2.165), Malta (2.352), Georgia (2.392), Estonia (2.698), Lituania (3.386), Slovacia (5.580), Muntenegru (6.712), Luxemburg (7.159), Finlanda (8.580), Albania (11.353), Norvegia (12.154), etc., conform hărţii Arcgis.
Sursa: Agerpres, 14-09-2020, Vizualizari 129
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.