Exercițiul fizic - esențial în tratamentul obezității cu agoniști GLP-1

Un studiu realizat la Universitatea din Copenhaga și publicat în Sports Medicine la data de 24 ianuarie 2026 a analizat impactul exercițiului fizic și al tratamentului cu agonist al receptorului pentru peptidul asemănător glucagonului de tip 1 (GLP-1) – administrate separat sau în combinație – asupra condiției fizice, în contextul menținerii pierderii ponderale obținute prin dietă la adulți cu obezitate. Cercetarea arată că doar exercițiul fizic, singur sau asociat farmacoterapiei, determină îmbunătățiri clinice relevante ale performanței fizice, în timp ce tratamentul medicamentos singur nu este suficient.

Rezumat – Ideile principale ale studiului

• Exercițiul fizic structurat îmbunătățește semnificativ performanța funcțională și capacitatea cardiorespiratorie.

• Tratamentul cu agonist GLP-1 (liraglutidă) nu îmbunătățește condiția fizică în absența exercițiului.

• Asocierea exercițiului cu farmacoterapia nu aduce beneficii suplimentare față de exercițiu singur, dar menține avantajele pierderii în greutate.

• Forța musculară absolută este menținută în toate intervențiile active, în ciuda scăderii ponderale.

• Exercițiul fizic de intensitate moderat–viguroasă prezintă o relație doză–răspuns cu îmbunătățirea condiției fizice.

Context

Obezitatea este asociată cu scăderea performanței funcționale, reducerea capacității cardiorespiratorii și o calitate a vieții mai slabă, fiind totodată un factor de risc independent pentru mortalitatea cardiovasculară și de orice cauză. Datele epidemiologice arată că nivelul condiției cardiorespiratorii poate contrabalansa riscurile asociate excesului ponderal, iar ghidurile actuale de management al obezității recomandă explicit îmbunătățirea condiției fizice ca obiectiv terapeutic central.

Deși farmacoterapia antiobezitate, inclusiv agoniștii GLP-1, facilitează pierderea și menținerea greutății, există îngrijorări legate de pierderea masei fără grăsime și de impactul funcțional real al acesteia. Forța musculară și performanța fizică sunt însă predictori mult mai puternici ai prognosticului decât masa musculară izolată, ceea ce justifică evaluări funcționale obiective.

Despre studiul actual

Design și participanți

Studiul reprezintă o analiză secundară a unui studiu clinic randomizat, controlat cu placebo (S-LiTE), desfășurat în Danemarca. Au fost incluși 193 de adulți cu obezitate, cu vârste între 18 și 65 de ani, indice de masă corporală între 32 și 43 kg/m², fără diabet zaharat sau boli cronice severe.

Faza inițială de scădere ponderală

Toți participanții au urmat inițial o dietă hipocalorică timp de 8 săptămâni (aproximativ 800 kcal/zi). Doar persoanele care au obținut o scădere ponderală ≥5% au fost randomizate ulterior.

Randomizare și intervenții (52 de săptămâni)

Participanții au fost repartizați în patru grupuri:

• Placebo + activitate fizică obișnuită

• Exercițiu fizic structurat + placebo

• Liraglutidă 3 mg/zi + activitate fizică obișnuită

• Exercițiu fizic structurat + liraglutidă

Programul de exercițiu a respectat recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a inclus:

• Sesiuni de grup supravegheate (ciclism intervalat + antrenament în circuit)

• Sesiuni individuale de intensitate moderat–viguroasă
  Aderența a fost monitorizată obiectiv prin ceasuri sportive și senzori de ritm cardiac.

Evaluarea condiției fizice

Au fost utilizate metode validate, obiective:

• Performanță funcțională: test de urcat și coborât scări (11 trepte, de două ori)

• Capacitate cardiorespiratorie: consum maxim de oxigen (VO₂peak), normalizat la masa fără grăsime

• Forță musculară: cuplu maxim izometric al extensorilor genunchiului

• Compoziție corporală: absorptiometrie duală cu raze X (DXA)

Rezultate

Aderența la exercițiu

Participanții din grupurile cu exercițiu au efectuat o medie de 2,65 sesiuni pe săptămână, corespunzând la aproximativ 108–116 minute de exercițiu moderat–viguroas, majoritar de intensitate viguroasă (~79% din frecvența cardiacă maximă).

Performanța funcțională

• Exercițiul fizic, singur sau combinat cu liraglutidă, a redus timpul de parcurgere a testului de scări cu ≈1,2–1,4 secunde (≈8–9%).

• Liraglutida administrată singură nu a îmbunătățit performanța funcțională.

• Beneficiile au fost similare între exercițiu singur și combinația exercițiu + liraglutidă, sugerând un efect independent de scăderea ponderală.

Capacitatea cardiorespiratorie

• Exercițiul fizic a crescut VO₂peak cu 3–6 mL/min/kg masă fără grăsime, valori asociate cu reduceri semnificative ale mortalității.

• Liraglutida singură nu a produs creșteri semnificative ale capacității cardiorespiratorii.

• Nu s-au observat diferențe relevante între exercițiu singur și exercițiu asociat cu liraglutidă.

Forța musculară și masa fără grăsime

• Forța musculară absolută a fost menținută în toate grupurile active.

• Forța relativă (raportată la greutatea corporală) a crescut în grupurile cu exercițiu și/sau liraglutidă, datorită reducerii masei corporale.

• Masa fără grăsime apendiculară a fost mai bine conservată atunci când exercițiul a fost asociat tratamentului medicamentos.

Relația doză–răspuns

• Fiecare 10 minute suplimentare de exercițiu moderat–viguroas pe săptămână au fost asociate cu:

  • creștere a VO₂peak cu 0,33 mL/min/kg masă fără grăsime

  • scădere a timpului la testul de scări cu 0,057 secunde

• Volumul mai mare de exercițiu a fost corelat și cu o menținere mai bună a pierderii în greutate.

Concluzii

În perioada de menținere a pierderii ponderale, exercițiul fizic structurat este factorul-cheie pentru îmbunătățirea condiției fizice la adulții cu obezitate. Tratamentul cu agonist GLP-1, deși eficient pentru controlul greutății, nu îmbunătățește performanța funcțională sau capacitatea cardiorespiratorie în absența exercițiului. Integrarea programelor de exercițiu supravegheate, adaptate și susținute de profesioniști trebuie să devină o componentă centrală a tratamentului modern al obezității.