Explorarea funcției renale - ureea și cretinina

Ureea, cunoscută și ca azotul din sânge, este un produs la metabolismului proteinelor. Aminoacizii derivați din distrugerea proteinelor sunt dezaminați și vor produce amoniemia.

Amoniemia este transformată în uree de către enzimele hepatice. Concentrația ureei depinde de aportul de proteine, de capacitatea corpului de a cataboliza proteinele și de o excreție adecvată a ureei prin sistemul renal.

Ureea reprezintă 80-90% din nitrogenul non-proteic excretat de organism. Dependența corpului de a elimina ureea față de sistemul renal constituie acest parametru drept un marker utilizat pentru analiza funcției renale. O creștere a nivelului ureei poate fi urmarea unei diete bogate în proteine sau a unei excreții renale deficitare.

Creatinina este de asemenea un produs al nitrogenului non-proteic, produsă prin ruperea creatinei și a fosfocreatinei. Este un indicator al funcției renale ca și ureea.

Creatina este sintetizată în ficat, pancreas și rinichi din transaminarea aminoacizilor: arginină, glicină și metionină. Creatina ajunge în circulația sanguină și este transformată în fosfocreatină prin procesul de fosforilare în mușchii scheletali și la nivelul creierului. Majoritatea creatininei este produs la nivel muscular. Astfel, concentrația sanguină de creatinină influențează masa musculară.

Comparativ cu ureea, creatinina este slab influențată de dietă și este mai potrivită în a caracteriza funcția renală.

Semnificație clinică:

Determinarea valorilor creatininei plasmatice și urinare arată capacitatea de filtrare a glomerulilor, termen cunoscut ca și rată de filtrare glomerulară (RFG). Creatinina este produsă engoden de către organism și este filtrată prin glomeruli. Dacă RFG este scăzută, ca în afecțiunile renale, cleareance-ul creatininei este compromis. O RFG scăzută va conduce la creșterea nivelului plasmatic al creatininei. Determinarea valorii plasmatice singure, fără valoarea urinară, nu ar trebui folosită pentru a evalua funcția renală.

Nivelul plasmatic al creatininei poate să nu fie modificat până când funcția renală nu este semnificativ afectată. În același timp, o valoare aflată în intervalul normal al creatininei nu înseamnă o funcție renală fiziologică.

Ureea, deși nu la fel de specifică ca și creatinina, poate fi folosită ca un parametru al analizei funcției renale. Ureea nu este un marker preferat pentru evaluarea clearence-ului pentru că este influențată de factori precum dieta hiperproteică, variabilă în funcție de sinteza porteică și de starea de hidratare a pacientului. Astfel, valorea ureei singură nu este un marker ideal pentru calcului RFG.

În combinație cu nivelul creatininei, precum raportul creatinină/uree, ureea poate fi utilizată în diagnosticul diferențial al creșterii nitrogenului non-plasmatic de cauză pre sau postrenală.

Determinare:

Creatinina poate fi determinată din ser, plasmă sau urină. Aditivi precum fluoridul sau heparin amoniul nu ar trebui folosite pentru a nu interfera cu metoda de determinare.

Măsurarea clearence-ului creatininei necesită colectarea urinei pe o perioada de 24 ore cu determinarea creatininei din aceasta și o probă din plasmă recoltată în cele 24 ore în care s-a colectat urina.

Ureea poate fi determinată din ser sau plasmă. Aditivi precum fluoridul sau citratul nu ar trebui folosiți pentru a nu interfera cu metoda de măsurare.

Metode de măsurare:

Creatinina poate fi măsurată prin metodă chimică sau enzimatică. Metoda chimică sau reacția Jaffe implică reacția dintre creatinină și acidul picric într-un mediu alcalin pentru a produce un compus roșu-portocaliu. Dezavantajul acestei metode este că reacția nu este specifică pentru creatinină. Alte substanțte din probă precum acetona, acidul ascorbic sau cefalosporinele pot colora proba în mod eronat. Metoda chimică este consumatoare de timp și nu este larg utilizată.

Determinarea enzimatică include folosirea unui spectrofotometru pentru a determina transformarea NADH în NAD+ sau H2O2 în H2O.

Ureea este cel mai frecvent măsurată folosind metode enzimatice. Primul pas necesită ca enzima urează să hidrolizeze ureea, producând amoniu. Al doilea pas constă în determinarea cantitativă a amoniului prin diverse metode. Aceste metode sunt: metoda glutamat dehidrogenazei care măsoară transformarea NADH în NAD+, determinarea conductivității ionului de amoniu sau un indicator de culoare care reacționează cu ionii de amoniu. (1)

Cauze ale valorilor creatininei ridicate:

• Hipertensiunea arterială
• Diabetul zaharat
• Medicamente
• Carne
• Infecții renale
• Rabdomioliză
• Obstrucții de tract urinar

Valori modificate ale creatininei în mod fiziologic:

• Tinerii și adulții tineri cu masă musculară: valori mai mari
• Vârstnicii: valori mai mici
• Malnutriți, scădere severă a greutății și boli de lungă durată: valori mai mici

Valorile normale ale cleareance-ului creatininei la femei sunt cuprinse între 88-128 ml/min și între 97-137 ml/min pentru bărbați. (2)

Cauze ale valorilor ridicate ale ureei:

• Dieta hiperproteică
• Vârsta
• Hemoragiile gastro-intestinale
• Traume
• Intervenții chirurgicale majore
• Înfometare
• Infecții severe
• Infarct miocardic
• Deshidratare
• Șoc hipovolemic
• Corticosteroizii

Cauze ale valorilor scăzute ale ureei:

• Dietă hipoproteică
• Sarcină (scădere fiziologică)
• Boli hepatice avansate
• Hiperhidratare (3)

Concluzii:

Ureea și creatinina sunt niște parametrii folosiți pentru evaluarea funcției renale. Modificarea valorilor acestora poate apărea atât în situații fiziologice cât și în boli avansate ale rinichilor, ficatului sau în situații de urgență.

Corelarea rezultatelor cu simptomele pacientului sunt obligatorii în vederea unui diagnostic corect.