Fibrilația atrială la foști canotori de elită: influența factorilor genetici și de mediu

Fibrilația atrială reprezintă cea mai frecventă aritmie susținută, având un impact semnificativ asupra morbidității și mortalității cardiovasculare. În mod paradoxal, deși sportivii de anduranță prezintă puține dintre factorii de risc clasici (hipertensiune, obezitate, apnee în somn), datele sugerează o prevalență crescută a fibrilației atriale în acest grup. Mecanismele precise care leagă exercițiul intens de remodelarea atrială rămân neclar definite, fiind luate în calcul atât stresul hemodinamic repetitiv, cât și predispoziția genetică.

Obiectivele studiului

Studiul ProAFHeart și-a propus să evalueze prevalența și incidența fibrilației atriale la canotori de elită retrași din activitate și să exploreze contribuția factorilor genetici la acest risc. Ipoteza de bază a fost că participarea de lungă durată la sporturi de anduranță ar reprezenta factorul principal, în timp ce predispoziția genetică ar juca un rol secundar.

Metode

Au fost incluși 121 de canotori cu vârste între 45–80 ani, cu minim 10 ani de participare la nivel național sau internațional. Grupul control a fost extras din UK Biobank (11.495 persoane), potrivit ca vârstă și sex. Evaluările au inclus chestionare privind activitatea fizică, istoric medical, ECG, monitorizare Holter, imagistică cardiac RMN și teste genetice.

Analiza genetică

S-au investigat atât variante rare asociate cu cardiomiopatii, cât și polimorfisme comune prin calcularea unui scor poligenic (AF-PRS) pentru fibrilația atrială. Un scor AF-PRS ridicat a fost definit ca apartenența la cel mai înalt cuartil dintr-o populație de referință sănătoasă.

Rezultate principale

La momentul inițial, prevalența fibrilației atriale a fost semnificativ mai mare la canotori (21,5%) comparativ cu grupul control (3,2%), cu un risc relativ de 6,8 ori mai mare. Sensibilitatea analizei a confirmat că, și în scenariul cel mai conservator, sportivii prezentau un risc minim dublu.

În urmărirea mediană de 4,4 ani, incidența fibrilației atriale a fost de 16 cazuri/1000 persoană-ani la canotori, față de 5,7 în grupul control, ceea ce corespunde unui risc de 2,8 ori mai mare. Aceste date subliniază că expunerea la efort intens are efecte persistente asupra riscului aritmic.

Diferențe între sportivi activi și retrași

Sportivii care au întrerupt activitatea fizică intensă după retragere au prezentat o prevalență mai mare a fibrilației atriale (27,5%) comparativ cu cei care au continuat exercițiile regulate (9,8%). Cu toate acestea, incidența evenimentelor noi a fost similară între cele două grupuri, sugerând că expunerea din tinerețe are un rol determinant, chiar dacă activitatea fizică ulterioară variază.

Factori genetici

Evaluarea variantelor rare în genele de cardiomiopatie a identificat mutații probabile patogene la doar 2,7% dintre sportivi, fără diferențe semnificative între cei cu și fără fibrilație atrială. Aceste rezultate indică un rol limitat al variantelor rare.

În schimb, scorul poligenic AF-PRS a fost puternic asociat cu fibrilația atrială. Sportivii cu un scor înalt au avut un risc de aproape 4 ori mai mare comparativ cu cei cu scor scăzut. Această relație s-a regăsit și în grupul control, ceea ce confirmă contribuția cumulativă a variațiilor genetice comune.

Interpretare

Studiul evidențiază că participarea la sporturi de anduranță la nivel de elită este asociată cu remodelare cardiacă persistentă și cu o prevalență foarte crescută a fibrilației atriale, comparabilă cu patologiile pentru care screeningul aritmiei este recomandat. În plus, factorii genetici comuni cuantificați prin AF-PRS contribuie semnificativ la risc, deși nu explică integral diferențele observate.

Rezultatele sugerează că factorii de mediu (exercițiul intensiv) și susceptibilitatea genetică interacționează în determinarea riscului aritmic. Pe de altă parte, identificarea variantelor rare de cardiomiopatie are un randament scăzut în acest context, contrar recomandărilor recente privind testarea genetică în sportivii tineri cu fibrilație atrială.

Concluzii

Fibrilația atrială este deosebit de prevalentă la foștii canotori de elită, iar riscul persistă mult după retragerea din sportul de performanță. Scorul poligenic AF-PRS ar putea reprezenta un instrument valoros pentru stratificarea riscului și orientarea strategiilor de screening și prevenție. Rezultatele susțin importanța recunoașterii antecedentelor de efort intens ca factor major de risc pentru fibrilația atrială, independent de variabilele genetice rare.