histerectomie totala cu anexectomie bilaterala

Buna fetelor!!!!


Am spus ca voi veni cu vesti nu stiu deocamdata nimic pana la urma "cunostiinta" de care v-am spus il aburea pe sotu ca ii facea masina apoi siti ce-a rezolvat m-a dus la un cabinet particular unde mi s-a facut acelasi lucru cpntrol.ecograf mai am inca un diagnostic se mira si dansa binenteles m-a pus si la plata ca doar m-am dus prin cunostinta in fine ea vroia neaparat sa ma tina in oradea pana ma enervam si i-am spus ca nu vreau aici m-am saturat asa ca ne-am dus la locul de munca al sotului si am spus ce-am patit (ca si ei stiu de situatia asta)si pana la urma ei mi-au rezolvat un medic in cluj unde am si sunat si deocamdata sunt programata pentru consultatie joi dupamasa se numeste dr.Traila Alexandru m-am uitat pe net si am discutat si cu fetele din grup este cine il stie sau a auzit de el si am inteles ca e bun in ceace face sper sa am noroc de data asta.Doarca totusi ma simt asa de dezamagita stiti cunostinta respectiva tot statea pe capul lui sotu tot ii zicea stai linistit ca voi marti veti fii la cluj si eu voi fi la un medic bun si de ce a facut-o? ca sotu sa nu-i ceara un ban pe masina ca binenteles i l-a facut gratuit ca doar ne tot promitea, este profesor la universitate in medicina.asa suntem creduli ne tot credem in toata lumea si tot o patim si interesant ca tot astea cu bani sunt asa.
urez bun venit fetelor noi si rabdare multa in recuperare ca dureaza va doresc sanatate si aveti grija de voi

Buna Brygitta, acum am vazut postarea ta, pot sa iti recomand ca medic la IOCN pe Dr Rancea Alin, dansul m-a operat pe mine si am doar cuvinte de lauda la adresa dumnealui (si nu sunt singura). Are tel: 0722382852 (dr. Rancea). Poti sa il suni ca sa il intrebi daca nu este cumva in concediu si sa mergi la el, are doar marti si joi cainet in policlinica din institut, dar are f multa lume si nu refuza pe nimeni, asa ca trebuie sa te innarmezi cu rabdare, ca te vede indiferent cat sta. ai nevoie sa ai la tine toate documentele medicale, adeverinta de asigurat, C.I., si sa ajungi dimineata ca sa iti faci fisa la spital (te ia in evidenta) cu care mergi la cabinet si o dai d-nei asistente Mariana. Mai departe te orientezi la fata locului, si cu bani la fel. Succes, daca te duci!!!

multumesc nlucia73 tare mult dar ieri mi-am facut programarea la dr Traila ca nu vreau nici sa trag mult de timp sa aflu cat mai repede ce e cumine si el tot asa are multi pacienti am avut noroc ca cineva a anulat programarea si asa ma poate lua joi, in rest a spus asistenta ca pana pe 12 sept.e plin, sper sa fie si el la fel de bun multumesc inca odata iti doresc numai bine si sanatate

Dragele mele,

Pe 5 august se vor face 2 ani de la operatia mea. Citind posturile voastre, am rememorat pas cu pas toata experienta asta de viata. (...).
NU vreau ca ceea ce urmeaza sa scriu sa sune a vaicareala, nu as vrea nici sa va intristez, dar am vazut ca ceea ce simt si eu a fost deja scris cu cuvinte perfect alese, fix din adancul inimii Rasaritei.

Am analizat povata asta : " Omul care pleaca, nu-i 'celasi cu cel ce se intoarce " - si imi dau seama, ca in situatiile noastre de aplica. La toate. Si stiti la ce la refer.

Nu pot fi fericita cu ceva ce imi apartinea si nu mai am : feminitate, sexualitate, maternitate.

Nu pot sa ma multumesc cu atat de putin, cu o papusa gonflabila, cum spunea Rasarita, cu kilograme in plus, cu o gusa urata, cu atat de putina energie, cu atat de putin de oferit. Nu ma multumesc pe mine si nu pot, evident, multumi pe nimeni din jurul meu.
Nimeni nu mai cere de la mine nimic, pentru ca stie ca nu pot oferi.
Relatia mea cu iubitul este si va fi din ce in ce mai tensionata - da, mi s-au luat multe - si stiti si voi.

Daca vreodata voi fi implinita poate material, sau mai stiu eu cum, personal si profesional NICIODATA nu voi fi, indiferent cat de mult voi incerca eu sa zambesc fals si cat voi ascunde asta in mine.

Experienta asta de viata m-a schimbat enorm de mult, si probabil cu greu voi redeveni fericita, si cand zic fericita, ma refer la fericire completa, la implinire. Stiti ce-mi doresc acum, sa fi fost barbat - un barbat sanatos. Era mai simplu.
Decat o femeie incompleta si "impotenta ", mai bine un barbat sanatos.
Nu radeti, nu va intristati, asta simt. Si am ceva timp de cand ma simt mai...mai... mai rea, mai razbunatoare, mai nervoasa, mai respingatoare... inca nu vreau sa accept ca mi s-au luat acele 3 lucruri pe care femeile le au.

Sper ca nu v-am deranjat cu postul meu - mi-as dori, macar, daca tot mi-au fost luate 3 lucruri importante, sa imi fie date inapoi macar 2 - la fel de importante - pe tatal meu inapoi sanatos si fericire in relatie.

E ciudat cum viata ne aduce in starea de a ne multumi cu atat de putin, ajungem sa ne refugiem in noi insine, sa ne bucuram de lucruri care sunt normale, si sa le supraapreciem..

Va urez sanatate psihica inainte de toate, dragelor, fiti voi optimiste si luptati, voi lupta si eu cu TOT ce imi sta in cale, si probabil voi reveni cu un post mai vesel.

Pupicei !

offf Laura ce rau imi pare ca te simti asa imi doream sa te simti un pic mai optimista dupa ce-am vorbit pe fb ca presupun ca stiu ce te macina n-am cuvinte cum sa te consolez doar ca da trebuie sa lupti in continuare si incearca sa te bucuri cum spuneai pt.lucruri marunte da asa fac si eu, ce este pt.altul un lucru obisnuit mie mi se pare o minune, si tin sa mentionez fetele de pe acest forum au facut pt.mine un sacrificiu ce nu stiu daca voi putea multumi vreodata aici intr-adevar se formeaza o familie unde plangem radem impreuna si ne ajutam la greu va multumesc ca existati Laura capul sus te imbratisez..iti doresc multi inainte cu multa sanatate, fericire si noroc in viata

Laura! Laura o cheama si pe fata mea si are exact varsta ta. Lumea crede ca daca esti curajoasa si in fond...vrei sa traiesti, automat esti optimista si cu chef de viata. Nu e deloc asa dar nu avem de ales. Am vazut in multe postari de aici indemnuri de bun simt pentru ca.. asa si trebuie!!!
Laurica draga "keep going" chiar daca iti este greu. Te imbratisez cu drag. Lili.

Salut!

Multa sanatate fetelor noi, imi pare rau ca nu va pot ajuta cu pareri, ma depaseste.
Laura... ce sa iti spun? Poate suna aiurea dar e bine sa spui ce simti, mai ridicam supapa cate putin, sa nu explotam dn senin.
Eu incerc sa imi ocup timpul cu orice, sa nu ma gandesc la ce mi s-a intamplat, dar cand am drumuri mai lungi cu masina si nu suna telefonu, ma gandesc la toate... Si e trist. Cand oamenii sunt rai fata de mine ma ranesc mai mult ca inainte, nu mai tolerez. Inapoi? Inapoi nu se mai poate. Trebuie sa se poata inainte, sau uneori si pe loc, daca nu e alta cale. Te inteleg si imi pare rau, dar la ce iti foloseste? Stiu ca si tie iti pare rau de mine, dar la fel - la ce imi foloseste? :(
Succes, draga mea, maine sa fii mai senina si mai fericita.

Te pup!

Dragelor,


Multumesc pentru raspunsurile constructive, sunteti, ca de obicei, minunate, nici nu ma asteptam la altceva !

Am zile cand sunt mai optimista, zile cand ma "fac ca ploua" si zile cand chiar ma coplesesc regrerete si intrebarile.

Am sa "keep going " - nu am de ales, oricum, voi trece peste toate starile, peste care am trecut cu toate, de la refuz, negare, refulare, la acceptare. Mi-am acceptat soarta, dar intro masura destul de mica. Si cu toate simtim la fel, desi ne ascundem in spatele metaforelor, toate suntem nefericite si displacem noua viata.
Astept cu "nerabdare " si ceva frumos in noua viata...

Eu va doresc voua sa fiti mai puternice si mai luptatoare decat mine, sa fiti ai optimiste si SANATOASE !
Va pup si va doresc toate cele bune !

Buna dimineata, fetelor!

Presupun ca de sfaturi si compatimiri v-ati saturat, la fel ca si mine. Daca nu mai putem fi ce am fost odata, macar sa ramanem cum suntem acum, sa nu mai apara altceva rau. Acum 2 zile am facut 5 ani de la operatie, nu stiu cum au trecut. Pot spune ca, aproape am uitat ca am fost operata, trebuie sa mai curga ceva timp si veti trece si voi peste aceasta cumpana din viata voastra. De multe ori ma gandesc ca am primit aceasta boala ca o lectie, sa reinvat sa ma bucur de viata, de ceea ce am.Imi amintesc ca, in copilaria si adolescenta mea, oamenii erau altfel, ne bucuram de fiecare gest marunt, din orice moment faceam o sarbatoare.Da, Violeta, ai dreptate, nici eu nu mai pot tolera rautatile ca inainte, am limba ascutita si imediat dau replica. Laurica, cand am aflat diagnosticul, n-am facut o tragedie, am tratat-o ca pe orice alta boala, mi-am spus ca fac radioterapie, ma operez si trece.De la radioterapie mergeam direct la serviciu. Toti imi spuneau ca sunt puternica, nu stiu daca era putere sau inconstienta, sau refuzul de a accepta ce mi se intampla.M-am operat la maternitatea Panait Sarbu, in salon eram 10, eu cu cancer, celelalte 9 faceau tratament ca nu puteau ramane insarcinate. Unele plangeau si se vaitau toata ziua, le spuneam ca exista nenorociri mai mari decat a lor, sa fie fericite ca sunt sanatoase, ca pot infia un copil, daca nu vor reusi sa-l faca pe al lor, ca eu sunt fericita ca am un copil, dar copilul meu putea ramane orfan oricand.Poate am fost rautacioasa, nu stiu...

Va pup si va doresc sanatate si sa treceti cat mai repede peste aceasta cumpana din viata voastra! E valabil pentru toate, dar ma adresez in special Laurei si Violetei, ele sunt cele mai tinere, e nedrept sa treci prin asemenea lucruri, mai ales atat de devreme. Dar asta e viata si trebuie sa mergem inainte, cum ati spus si voi.

Va pup dragele mele! Va citesc zilnic, dar intru mai rar pentru ca, de multe ori nu as putea scrie decat ceva pesimist.Cred ca si astazi am o stare de tristete, nu chiar ca cea de ieri, dar o pun pe seama faptului ca toata casa e cu susul in jos! Asta este terapia mea... totdeauna dau vina pe ceva, dar nicicum pe boala! Ma recunosc in toate starile si trairile voastre, pot sa ma transpun in ceea ce simtiti, stiu ce simte o femeie dupa aceasta interventie, am si eu zile cand ma gasesc intreband de ce am facut eu cancer ?! Nu ma revolt pentru ca stiu ca acesta a fost programul lui DUMNEZEU pentru mine! Mai aud si acum zgomotul usilor de metal pe care le inchideau radioterapeutii, de la oncologie ! Eu ramaneam pe masa aceea doar pentu cateva minute, care pareau o vesnicie... dar nimeni nu a fost cu mine acolo, nimeni nu a inteles de ce ma tineam de pereti dupa ce am venit acasa.. si de atunci nu accept sa emita nimeni judecati de valoare vizavi de boala mea, nici macar sa ma compatimeasca! Eu vorbesc cel mai mult cu DUMNEZEU si aici cu voi.. in rest banalitati! Ma duc sa sterg geamurile, poate reusesc sa le mai ordonez. VA IMBRATISEZ CU MULT DRAG-PUTERE SI TARIE, VA DORESC- LUCICA

buna fetelor! Laura am citit ce ai scris si m/am intristat.dar trebuie sa te gandesti ca esti tanara si ai multi ani de acum incolo de trait si cu toate necazurile astea pe care le/ai trecut ti/ar fi viata un cosmar daca stai mereu cu gandul ca /ti lipsesc cele "trei lucruri".normal ca este greu si ca vrem s afim toate ca inainte dar nu se mai poate asa ceva.si daca nu ne intelegem noi care am trecut si trecem ca si tine prin ele, ceea ce ne lipseste si ce simtitm. atunci cine ?am momente si eu cand sunt daramata psihic dar dupa aceea incerc sa ma reculeg, si/mi spun mereu ca nu pot schimba "trecutul" dar poate reusesc sa traiesc viitorul, si sa pot face un pic de lumina in intunericul in care am intrat.sunt multe de zis si in privinta partenerului de viata, in legatura cu aceasta operatie.parerea mea, este ca nu trebuie zis chiar tot.nu pot scrie prea multe in legatura cu problema aasta deoarece este un sait unde pot citi si ei.sunt multe chestii personale, care trebuiesc vorbite doar intre noi.cel putin asa gandesc eu, barbatul nu are sentimente atat de puternice cum avem noi.ei se pot schimba, in schimb o femeie daca i se imbolnaveste barbatul si sufera o operatie ca a noastra, sta cu el si/l iubeste la fel ca inainte, i/ar oferi toata atentia si dragostea.nu spun ca ar fi toti la fel dar din 100, daca sunt 10 speciali in rest...Eu d ecand m/am operat parca acum vad mai mult realitatea si nu mai sunt asa superficila ca inainte.acum sa fac haz de necaz, o latura buna a avut si aceasta operatie.ce am relatat aici nu este cazul meu dar am auzit multe intamplari de la femei operate ca si noi.va puup pe toate si va doresc multa sanatate.

Cred ca multe dintre noi gasim fel de fel de ocupatii si ne aglomeram cu multe si multe, pentru a interpune ceva intre noi si realitate. Pentru a transfera cumva prezentul adevarat, prezentul trist, tragic, intr-o paranteza, intr-un colt ferecat al creierului nostru.
Eu o inteleg mai mult decat pot spune pe Laura, pentru ca si eu as fi la fel. Sau sunt la fel. Doar cu multa diferenta de ani, intre noi, in rest...si eu sunt ca ea.
Fratilor...ce gust mai are viata asta fara sex? Sa traiesti asa...ca sa ce? Sa mananci, sa te culci, sa te scoli ca un robot sau ca un android, gasindu-ti mereu si mereu alte lucruri de care sa te agati. Sa te pacalesti ca e bine.
Nu, nu e bine. Nu e bine deloc. Ce gust mai are viata asta, daca tu care iti doresti cu toata fiinta un copil...nu poti sa-l ai? Bine, acum o sa ziceti ca se pot infia, dar eu spun de rolul asta normal, de mersul asta firesc al lucrurilor, instincte primare cu care ne nastem.

Or fi si oameni care de cand se nasc, sau ma rog, sa zicem ca de foarte tineri nu mai fac sex? Pai...ce dracu rost mai are, ce sa mai faci, cu ce sa inlocuiesti?!
Generatiile mamelor noastre, ale unora dintre noi, aveau probleme de sanatate grave, la varsta a doua, cand inceteaza sexul, cand se intra la menopauza.
In afara de rolul lui frumos pe care il are, din cale afara de frumos, are beneficii extraordinare asupra sanatatii psihicului si fizicului.
Hai...traieste fara sex. Sunt lucruri mai grave. Da, or fi. Dar pentru mine, ca si pentru Laura banuiesc, dar nu ma compar aici, ies din ecuatie din cauza varstei, dar vorbesc asa, ca fiinta ce rezonez cu ea, atunci consider ca traiesc un surogat de viata.
Ceva sa fie. Fiecare cum simte. Cu ani multi in urma, am aflat ca in spital aici era un bolnav care a trait conectat pe aparate, vre-o 15, 20 de ani, e istorie veche, nu mai stiu exact. Deci, intins pe spate, cu aparate care ii mentineau respiratia si bataile inimii.
Venea la el doar mama lui, in varsta, bolnava si ingrijorata, ca dupa ce va muri ce se va intampla cu acest om. Batranica avea grija de el, ii aducea mancare, se ruga pe acolo de infirmiere, asistente, sa-i mai schimbe ce avea de schimbat.
Sa stai asa, intins pe spate, fara posibilitate de a te misca in vre-un fel, sa privesti 20 de ani numai tavanul unui salon, sa depinzi de aparatul care iti mentine plamanii in viata...oameni buni, fiecare cum simte si cum este structurat, dar eu cred ca-mi trageam toate alea de pe mine si preferam sfarsitul.
El a preferat sa traiasca asa, nu mai stiu ce s-a intamplat cu el, poate acum vorbesc cu pacat, in fata lui Dumnezeu, dar eu consider ca sunt situatii mai grele decat moartea in sine.

Am povestit asta, ca un exemplu, fiecare cum intelege si simte ca se traieste. Eu una nu as fi putut sa traiesc ca acel om. Nu as fi acceptat.
In sfarsit, poate ca devenim prea triste, prea negativiste, stiu, doar eu v-am spus de atatea ori ca trebuie sa ne ridicam, sa ne incurajam si sa continuam.
Dar dedesubtul e negru ca fundul cestii de cafea.

Si zau ca imi vine sa va mai spun ceva, ceva adaugat la toate cele ce s-au mai spus pe aici, dar ma opresc, mai bine.

Buna ziua doamnelor! Ma intristeaza mult ca nu sunteti bine, incerc sa inteleg, dar stiu ca voi intelege mai bine dupa operatie. Acum, eu ce sa zic? Inca am uter si toate cele, dar durerile sunt la ordinea zilei, hemoragii, ameteli, stare de oboseala permanenta...e mai bine asa? Stiu, era bine sa fi fost sanatoase, dar daca ne-a lovit ce sa facem, avem de ales? As vrea sa va incurajez, sa va spun sa fiti optimiste, sa lasati trecutul in urma, sa nu va mai spuneti "de ce?", dar stiu ca toate astea, venind de la mine, care n-am trecut inca prin ce ati trecut voi, nu valoreaza nimic. O sa va citesc in continuare, iar cand voi fi in masura sa va povestesc cum a fost si cum imi este dupa, o sa vin cu siguranta aici. Pana atunci eu va doresc tot binele din lume si gandire pozitiva! Va pup

Salut!

Si eu mergeam direct la serviciu de la radio si acum stiu ca era modul meu de a refuza realitatea. Stiu ca si acum fac exact acelasi lucru, imping adevarul sub pres. :(. Sigur ca nu avem de ales dar nu putem sa nu ne intrebam de ce a fost viata noastra asa?! Chiar si atunci cand oamenii ma admira eu imi spun - ce stiu ei? Sau ce ar spune daca ar sti?! Viata mea pare minunata din afara. Din interior e minunata cand nu imi amintesc ce s-a intamplat. Analizele la 3 luni imi amintesc, spitalele imi amintesc... Stiu cat am suferit, cat de ingrozitor m-a durut si cat de greu a fost si este inca. O minte nu poate primi toata aceasta informatie si sa ramana intreaga! Asa ca viata mea este minunata dar parca uneori... si eu ma intorc pe masa de la radio, pe masa de operatie, intre oamenii aflati in toate stadiile de cancer. Cand ii vad ma intreb de ce nu as putea fi si eu? Eu de ce nu voi muri? Tot asa nu credeam nici ca voi avea cancer si iata ca am avut... De ce as trai? Oricum sufletul meu nu va mai fi vreodata linistit. Vb lui Rasarit, ma opresc aici.

Exact. Asta suntem. Suflete nelinistite.
Si cu dorintele noastre, ale fiecareia dintre noi, vesnic neimplinite.

Dragele mele, va scriu pt ca am citit si eu ultimele postari care m-au intristat. Cheia pt a trai o viata fara frica este acceptarea, sa imbratisezi schimbarea pt ca respingerea hraneste frica, care la rindul ei alimenteaza respingerea. Ele merg mina in mina, un cerc vicios! Asa ajungem sa ne chinuim sa ne traim vietile in prezent cu gindul la trecut. Cel mai periculos lucru este sa te tot intrebi de ce mi s-a intimplat mie? Pot fi un manunchi de motive si multe pot fi necunoscute si asa pot sa ramina tot restul vietii noastre. Numai atunci cind acceptam situatia ajungem sa ne bucuram cu adevarat de momentul prezent. Se pot intimpla lucruri bune asa cum se pot intimpla si lucruri proaste, unele pot fi din greseala noastra, altele nu. Indiferent de situatie, numai noi putem sa schimbam starea noastra interioara si daca exista o stare de inferioritate - cu siguranta ca ea nu e data de o operatie sau mai multe. E f simplu sa gasesti scuze pt situatia ta cind ai trecut prin ce ai trecut - operatii sau tratamente oncologice in anumite cazuri, dar pt toata lumea regulile sint aceleasi - daca vrei sa te bucuri de viata prezenta, trebuie sa inveti sa faci parte din schimbarea la care ai fost adusa fara voia ta.

Pentru persoanele care se pling ca nu pot descoperi bucuria, fericirea dupa un anumit timp de la operatie si care se afla intr-o forma stabila: Nu va mai pacaliti singure, fericirea nu vine din senin! Se construieste, sau mai bine zis se autoconstruieste si citeodata poate ca nu e usor daca nu stii cum s-o faci. Atita timp cit aveti o casa unde sa locuiti, o oarecare stare materiala - daca ai o masina deja inseamna ca iti poti permite unele lucruri (nu ma refer la a fi bogat) si daca inca nu reusesti sa te regasesti multumita in viata- atunci ai nevoie de o maturizare emotionala. A nu se intelege ca automat maturizarea asta apare odata cu inaintarea in virsta, nici vorba, virsta nu are legatura. Pentru cine isi doreste cu adevarat copii si nu mai poate avea, iar adoptia ii displace doar pt ca acel copil nu e carne din carnea sa - e pur si simplu o dovada de narcisism si egoism. Sper sa nu se supere nimenea si daca se supara sa inteleaga ca nu va aparea nici o zina care sa ne rezolve problemele. Fiecare din noi are datoria de a se maturiza emotional, diferenta este ca unii sint pusi in aceste situatii mai devreme iar altii mai tirziu. Daca vrem sa fim sanatoase sau sa fim intr-o forma mult mai buna, cine ne impiedica de exemplu sa studiem mai mult, sa citim mai mult pt a gasi un medic care sa ne ajute cu niste sfaturi potrivite fiecareia din noi? Sau sa invatam o limba straina ca sa gasim pe internet articole mult mai bune care ne pot ajuta? Daca raspundeti 'nu am timp', este pt ca alegeti altceva, deci faceti o alegere. Intotdeauna este vorba de a alege - noi alegem cum sa fim, alegem sa fim bucuroase sau tifnoase sau mai stiu eu cum. Deci daca vreti o schimbare in viata mult mai semnificativa, depinde de voi - da, chiar si viata sexuala. Cu siguranta atunci cind veti dori intr-adevar sa aveti si o viata sexuala mai buna si veti face demersul necesar - asta insemnind si cautarea de informatii corecte chiar de pe internet si ajutorul unui doctor pt un tratament adecvat si refuzind acel 'asta e, n-am ce face'. Dar de ce oare persoanele care isi pot permite nu o fac? Pentru ca exista undeva intr-un coltisor al mintii noastre placerea de a fi nefericita. Refuzul de a face ceva practic, concret, mai mult decit ai facut pina acum si a te lamenta de efectele operatiei nu stau in picioare. Amintiti-va ca mintea noastra e ca o maimuta si ne poate juca tot felul de tricuri. Deci fetelor dragi nu va mai pacaliti singure pt ca tot se vede un refuz de a vedea si accepta realitatea.

Am cunoscut un asistent social cu paralizie cerebrala la un curs (el fiind unul din persoanele care a predat) dupa operatie cind aveam tendinta de a ma lamenta pe buna dreptate, acest om a insemnat o mare provocare la adresa unui mod fixist de gindire la care poate multi/e dintre noi am aderat si de care nu sintem constiente. Aceasta intimplare mi-a oferit o lectie de viata f importanta, omul asta face mai mult decit unii dintre cei asa zisi oameni normali pot sa faca si asta pentru ca el a ales sa fie fericit! Dar asta nu inseamna ca i-a fost usor si ca nu a avut de luptat cu propriile lui forte de respingere interioare. Ginditi-va, un om cu paralizie cerebrala. Fetelor dragi, daca vreti sa fiti fericite trebuie sa va construiti aceasta fericire, sa invatati ABC-ul ei si depinde enorm de mult de voi. Numai bine tuturor!

@Adi10, nu are rost sa iti insir aici viata mea, sau Rasarit sa faca asta. Poate suntem nestiutoare sau ignorante, poate facem alegeri gresite, cum spui tu, dar cand, , aleg" sa lucrez 10-11 ore pe zi, nu o fac de amorul artei ci pentru ca trebuie sa imi castig existenta, fapt ce nu imi mai permite sa am alte activitati. Nu ne plangeam, nu ne lamentam, eram doar sincere cu noi insine si cu prietenele noastre de suflet. Viata nu e doar roz, stim cu toate discursuri moralizatoare si iti multumesc pentru abordare, dar te rog sa nu imi spui ca nu suntem fericite din cauza noastra pentru ca nu stii nici 10% din viata mea, din a Laurei, a Rasaritei sau a altor fete. Avem dreptul sa fim triste daca vrem, cand privesti moartea in fata la 28 de ani, atat de aproape, nu cred ca nu stii sa fii fericit. Dar asta este doar parerea mea...

Buna seara fetelor! Laura tind sa cred ca iubitul tau nu te merita! Ma face sa cred ca te-a iubit pentru doua ovare si un uter...poate gresesc, poate vreau sa fiu rea dar cam pe aici este adevarul.Iubirea, cel putin pentru mine, inseamna altceva...acel ceva, care iti aduce "fluturasi" in stomacel, Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva il iubesti asa cum este fara a-i numara calitatile, defectele, cati dinti i-au mai ramas in gura, cate fire de par i-au mai ramas in cap, cat demult i-a crescut burta, cat de gras sau slab este. Il iubesti si gata! Am si eu momente in care mai clachez dar imi este teama de depresie (medicamentele pentru depresie ma transformau intr-o femeie fara vointa, fara vise, fara dorinte) si atunci ma agat de partea buna si frumoasa a vietii. Fetelor nu va pot da sfaturi dar va rog sa incercati sa luati din viata partea buna, blanda si frumoasa a vietii cautati in voi, in jurul vostru lucrurile si oameni care va dau liniste, optimism si dorinta de a depasi momentele grele. Va imbratisez cu drag! Somnic usor! Bunul Dumnezeu sa va lumineze si sa va calauzeasca in fiecare clipa a vietii voastre.

Violeta70000, da sint in cunostiinta de situatia voastra, oare de ce ti-ai imaginat ca am raspuns in necunostiinta de cauza? Pentru a ma da mare, pt a va intimida sau a rani? Nu am facut un comentariu fara sa stiu despre ce era vorba, tocmai asta am avut in vedere - sa va trezesc putin la o anumita realitate si cu cit ai incerca sa o faci mai repede cu atit ar fi mai bine pt tine. Stiu ca e ca un medicament amar dar rostul nu e de a produce durere ci de a vindeca. Cu cit te opui mai mult si refuzi sa vezi realitatea cu atit iti prelungesti singura durerea. Am facut acest comentariu special pt voi pt a atrage atentia asupra unor aspecte, daca l-ai luat drept un discurs moralizator, pacat! Un mesaj oricit de deranjant te poate ajuta sa descoperi anumite lucruri pe care nu vrei sa le vezi. Si daca am spus ceea ce am spus este pt ca face parte din domeniul meu de activitate si imi e usor sa observ anumite lucruri care poate altora le e mai greu de observat, e pur si simplu o chestie profesionala si am dorit sa ajut cu un sfat. A propos, pe aici pe unde sint eu, se platesc ceva bani pt a avea parte de niste sfaturi de genul asta - cum le-ai numi tu "˜moralizatoare"™ iar oamenii le primesc intr-un mod flexibil, tocmai pt ca nu considera ca sint judecati sau evaluati ci ca sint niste oportunitati de a lucra cu ei insisi si a-si schimba viata in bine. Iti doresc sa-ti gasesti acea liniste interioara de care ai nevoie pt a-ti gasi propria cale.

Multumesc pentru sfaturi, si pe aici pe unde suntem noi se platesc psihologii, prietenii se castiga si sunt absolut gratuiti si minunati!

draga adi10, sau stimata doamna diriginta,

Gasesc discursul tau destul de dur si simt nevoia sa fac si eu macar o precizare.
Da, uite eu chiar recunosc: sunt narcisista, egoista, ma iubesc mult pe mine si din aceasta cauza cat si din alte cauze nu as infia un copil.
Nu vreau sa insir cazurile, toate cazurile de copii infiati pe care le cunosc si sunt multe nu doar una, doua, in care familiile adoptatoare s-au si dus pe alta lume, de inima rea, din cauza necazurilor cu acesti copii infiati.
Nu vreau sa cresc copii tiganilor, sau ale unor cacacioase tinere ca se f...cu 200 barbati pe noapte, se drogheaza si se imbata, raman gravide, parasesc copii si pe aia sa ii adopt eu.

Nu, draga doamna diriginta, eu vreau sa fie copilul meu, din matele mele, din burta mea, sa aibe trasaturile si de caracter cat si trasaturile fizice, ale mele si ale sotului meu si ale parintilor nostri. Nu vreau sa cresc copii dementi ale altor dementi.
Da, asa sunt eu, egoista si nici in ruptul capului, nu m-as schimba.

Iti spun sincer, m-a inflamat postul tau, il gasesc cumva spus de sus, cu aroganta, din nu stiu care tara oi fi tu, am si eu aici psihologi in fiecare din cele 17 sectii de psihiatrie care exista in spital, cu sectii de drogati cu tot, as putea spune ca sunt toti ca niste ingeri care te ating usor cu aripile lor, nici nu stii cand ti-au schimbat modul de a gandi, atat de discreti si intelegatori sunt.
Cat despre a invata limbi straine si ce mai spui tu acolo...draga mea, nu toata lumea are poate un IQ atat de dezvoltat, incat sa se apuce sa invete o limba straina, si asta doar ca sa citeasca pe net ce se spune acolo in tara unde esti tu, despre histerectomie. Lasa ca gasesc si aici pe net tot ce am nevoie, in limba mea. Si ma multumesc cu asta.

Si ma mai multumesc sa dau de fete asemenea mie, precum Laura, Violeta si altele vaicacioase, cu care sa schimb vaicarerile.
Crede-ma, nu suport aerele de aroganta si de atoatestiutor de nici un fel si mie asa mi s-a parut postul tau.

Cat despre remarca ta ca acolo unde esti tu, asemenea sfaturi se platesc...consider ca ai fost neinspirata sa spui asta. Suna chiar jignitor. Adica noi sa spunem bogdaproste ca tu ne luminezi aici, nu? fara bani ? E chiar...

Buna dimineata, fetelor!

Cu riscul de a va supara pe mine( Rasarici, stii ca va iubesc), in mare parte sunt de acord cu Adi10, nu cred ca a fost aroganta, a vrut doar sa ne faca sa vedem partea buna a vietii, sa vedem ca exista oameni mai nefericiti si mai ciopartiti decat noi, ca fericirea si iubirea nu constau in doua ovare si un uter, cum a spus si Griguta. Uneori, pentru a face un om sa mearga mai departe trebuie sa fi dur, sa-l scuturi, nu sa-l compatimesti.Fiecare are dreptul sa inteleaga ce vrea, dar pentru a fi cat de cat fericit, nu trebuie sa traiesti in trecut, sa te raportezi tot timpul la ceva ce a fost si a trecut.
Rasarici, am cunoscut persoane care s-au prapadit din cauza copiilor naturali, asa cum cunosc persoane cu copii infiati, care sunt minunati.
Ar fi multe de spus, dar nu vreau sa deranjez, cum am mai facut-o.Unele persoane au impresia ca detin adevarul absolut.

Va imbratisez si nu vreau sa te superi pe mine, Rasarici! Cu Laurica mai vorbim pe facebook si stie cat de mult o iubim toate!

Va pup ! BUNA-DIMI! Interesanta dezbatere! Oricum, din contradictii s-a nascut progresul! Nu uitati ca maine este SFANTUL PANTELIMON -vindecatorul de boli! Spor la toate, sanatate si liniste!-LUCICA

Dragi forumiste, constat ca postul meu a rascolit f mult, ideea era de a atrage un semnal de alarma, oricit de deranjant ar fi si oricit de mult unele dintre voi l-ati rastalmacit cum va place, adevarul ramine faptul ca aveti nevoie de o anumita schimbare de perspectiva a vietii. Cu cit veti ramine mai incatusate si inflexibile in trecut si in anumite idei cu atit mai putin lucrurile se vor schimba in bine. V-am respectat suferintele, experientele prin care ati trecut si vaicarerile de care vorbeste rasarit au si ele rostul si locul lor - si nicidecum n-am ris de ele. Lucrul de care am vrut sa va atrag atentia este ca va gasiti intr-o zona de inflexibilitate din care refuzati sa iesiti si de care sinteti responsabile.
Egoism, narcisism, invidie, anxietati si orice mai vreti - toate se gasesc in interiorul fiecaruia dintre noi, nu e nici o rusine si asta nu inseamna ca sintem nebuni, stricati sau altceva, daca sint accentuate trebuie doar sa lucram asupra lor pt simplul motiv de a ne imbunatati viata - si e valabil pt fiecare din noi.
Daca vreti sa rastalmaciti totul asa cum va place, n-aveti decit, va faceti rau pt ca va deviati atentia de la lucrurile care nu va convin. Este propria voastra alegere! Imi opresc aici postarile pt ca toata schimbarea de sens pe care ati dat-o postului meu e total deplasata.

adi 10, am citit postarea ta de doua ori.cand citesc ceva ce scrii tu, practic spun ca am luat nutrientul pe ziua respectiva.eu personal, i-ti multumesc ptr ajutorul si sfaturile de incurajare pe care ni-l dai noua celor care suntem in aceasta situatie ca si tine operate.i-mi pare rau de fetele care au interpretat gresit aceste cuvinte frumoase de incurajare de a merge mai departe asa cum a lasat fiecarei persoane cel de sus.fetelor va inteleg si va dau si eu dreptate ca nu este usor sa fii in situatia noastra cum suntem si mai ales ca cele care nu aveti nici un copil, e logic ca suferiti in plus fata de cele care au.dar viata trebuie traita pina la capat.cu bune si rele.si acum sincera sa fiu Rasarit, au fost cazuri in lume cand copii adoptati au pretuit si respectat parintii adoptivi, mai ceva precum copii naturali care au crescut cu parintii biologici.fetelor, am o prietena care nu este operata, este "completa" dar nu poate avea copii.si normal ca si ea sufera, dar a reusit sa accepte ceea ce i-a fost "scris"si-si traieste viata mai departe.pai atunci daca ne descurajam ce ne mai ramine de facut ? pai atunci sa ne punem capat zilelor? ? nu, asta nu putem face.deci singurul lucru este sa mergem mai departe.oare ce credeti ca fetele care dau mesaje de incurajare nu sufera si ele in adancul sufletelor lor? sufera dar au reusit sa-si invinga teama si necazurile vietii. VIOLETA, este si normal ca fiecare avveti dreptul sa fiti triste sau sa fim triste cum ai scris tu, dar eu cel putin si asta e parerea mea personala, cand cineva incearca sa ne ridice moralul care este la pamant, ar trebui sa fim recunoscatoare si chiar sa ne rugam de sanatatea acelei persoane care, cu cuvintele ei frumoase si" intelepte" ne poate face viata mai usoara si sa evitam caderea in depresie.ptr ca asta facem daca in constientul nostru nu gandim decat trecutul si sa ne intrebam" de ce noi? "Adi10 cand a scris ca ne sunt de ajutor si alte saituri straine a avut dreptate si nu a scris nimic cu aroganta ba din contra a facut-o spre binele nostru a tuturor. si la fel si cu celelalte cuvinte scrise.eu consider ca a facut-to cu toata inima.eu acum daca am suferit o alta operatie la picior ce pot face?normal ca trebuie sa trec si peste asta.fetelor, sper ca nu -mi luati nimic in nume de rau, si nu va suarati, , dar chiar nu m-am putut retine la postarile voastre.noi aici nu ar trebui sa ne suparam intre noi, ci din contra sa multumim celor care sunt mai "tari "ca noi. Adi 10 mi-as dori sa intri mai des pe facebook, si-ti multtumesc ptr cuvintele tale pline de intelepciune si bunatate.fetelor va pup pe toate si va doresc multa sanatate.

Dragelor,

Griguta, DA, este posibil ca relatia mea cu iubitul meu sa nu fie una extrem de matura, ca si emotii, sentimente, desi traim impreuna de 5 ani si jumatate, o iubire matura, asa cum frumos ai descris-o, nu prea poate exista intre 2 tineri, chiar daca noi doi suntem genul de tineri batranciosi.
A disparut pasiunea cu mult timp inainte de diagnosticarea mea, nu stiu daca este neaparat relatia mea tensionata din cauza uterului si a ovarelor, dar clar, si asta a contribuit intro anumita masura. Trebuie sa fie mult mai atent si mai "retinut" in anumite privinte, si asta nu poate bucura NICIUN barbat.
Oricat de mult ar incerca sa isi zica ca ma doreste, stie si el, si stiu si eu, ca probabil iubire este, dar nu si pasiune. Suntem tineri, si in general, tinerii sunt altfel decat cei din generatia de aur, si totusi, noi, ca si cuplu, ne incadram in categoria tinerilor batrani, daca intelegeti. Suntem 2 mosuleti, plictisiti, obositi, nefericiti, care inca nu am reusit sa gasim metoda de a reaprinde flacara.

Legat de adoptia unui copil, la mine NU se aplica egoismul sau narcisismul, ci se aplica imposibilitatea. Conform legii, nu indeplinim nici macar una din conditii. Si nu intru in detalii. NU pot apela nici la varianta surogat, de asemenea, legea imi sta in cale. Cel putin inca 3-4 ani, legea imi va sta in cale. Sunt acele prime 4-5 conditii pe care nu le indeplinim. Am luat in calcul toate variantele, desi, vorba Rasaritei, exista si riscul unei adoptii nereusite, referitor la drogatele care nasc copii pe unde apuca si cum apuca ( etc ), si totusi nu am solutie, cel putin pentru viitorul foarte apropiat.
Poate ca fericirea, nu consta neaparat in a avea un copil, poate mai am de lucru la a ma "autosugestiona " cum ca sunt deja fericita. Nimeni, nu este complet fericit, si o stim cu totii, la naiba, stim ca traim cu lipsuri de toate felurile, si ca din cauza asta nu suntem suficient de dispusi sa vedem partea buna a lucrurilor. Care ar fi partea buna a lucrurilor, in situatia mea...sa ma bucur ca am scapat de celulele maligne din organism si sa ma bucur ca am inca cui sa spun "Mama ".. de atat ma pot bucura, si da, ma bucur. NU e totusi cam putin ?! Ar trebui sa imi infund capul il ceva care sa ma tina ocupata, doar ca sa treaca timpul.toti fac asta, si da, functioneaza, dar cu ce rezultate?

Stiu ca am puterea de a ma ridica, ori de cate ori cad, am mai facut-o, postul meu a venit intrun moment de slabiciune, pe care cu toti il avem, mai rar sau mai des, asta nu inseamna ca nu am sa lupt, sau ca nu am sa ma mai vaicaresc si altadata, cuiva care ma intelege !!!! Doar voi m-ati inteles complet, pentru ca prietenele mele nu inteleg nici macar 10 %, si nu pot efectiv sa deschid subiectul, fiindca sunt intrerupta de copiii lor, de discutiile lor despre copii, de dorintele lor legate de copii, zici ca suntem in legea lui Murphy, atrag numai subiecte despre copii.
Nu am sa disper acum, stiu ca o solutie tot se va gasi pana la urma, ma gandesc doar ca va trebui sa lupt pentru ceva ce altele au, si batjocoresc, sau nu pretuiesc. Despre asta este vorba pana la urma, o lupta in plus, pentru ceva ce mi-ar fi apartinut.

Postul lui Adi10, nu este rau intentionat, dar nu poate fi primit cu bratele deschise de catre cineva care chiar se consuma foarte mult, de catre cineva care inca se afla in starea de refuz ( negare ) sau cum se cheama - trebuie lucrat foarte mult pentru a putea accepta ideile din post.
E un post pentru doamnele cu cicatrici sufletesti aproape vindecate, poate va fi un post potrivit si pentru mine, sau Rasarita, sau Violeta, dupa ce ni se vor vindeca ranile mai bine. Pana atunci..mai e de lucru cu noi insine.

Va doresc tuturor sa fiti sanatoase, trupeste si sufleteste, succes celor 2 care se vor opera pe 12 si 13 august si toate cele bune ! Va pup !

Fetele mele vad ca suntem intr-un moment cand pararerile sunt impartite. Durerea-i durere, golul-i gol, avem personalitati diferite, fiecare din noi traieste in altfel emotia, frica, bucuria, placerea, rautatea. pentru ca suntem unici, pentru ca fiecare din noi avem propria filozofie despre viata propriile trairi. Incepand de la culori incepen sa ne diferentiem, uneia ii place culoare rosie, alteia albastrul, alteia verdele, la una aurul, alteia argintul Pentru ca asa ne-a lasat Bunul Dumnezeu. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa intelegi suferinta celuilalt si sa o respecti in acelasi timp.Fetelor nu uitati ca acest forum ne-a legat sufleteste ca in gandul fiecareia exista numele celorlalte.Avem voie sa ne strigam durerea, avem voie sa ne stigam fericirea dar sa ne si stergemi lacrimile si pentru fiecare din noi sa rasara soarele, acel soare care ne mangaie obrajii si sufletul. Va imbratisez cu drag! Nu as vrea sa cred ca cineva pe acest forum ar avea curajul sa spuna ca nu suntem puternice, ca nu am vrut sa ne infingem frica, suferinta, durerea. Dar sunt momente ca acelea in care esti singur undeva, este frig si intuneric iar frica iti inunda sufletul. Si inca ceva, nimeni nu are dreptul sa ne judece, ci doar sa ne accepte asa cum suntem. Va imbratisez cu drag!

Buna, fetelor!
Dupa cum zicea si Griguta, este normal sa avem pareri diferite.
Draga Adi10, nu stiu cati ani ai tu, dar stiu ca Laura, Violeta, Rasarici sunt tinere, poate prea tinere pentru a trece prin asa ceva. Eu, Griguta, Greegirl, Viorica si altele dintre noi avem cativa ani in spate si e normal sa vedem altfel lucrurile. În plus, avem copii. Una este, la mine spre exemplu ca vorbesc zilnic cu copiii la telefon, ca facem planuri impreuna si altfel la ele care stiu ca nu mai au nicio sansa de a avea copii. Si doare, mai ales cand in jurul tau, dupa zicea Laura, vezi si auzi doar discutii despre copii. Sau cum zicea Violeta, cand vezi moartea in fata la 28 de ani, nu poti sa fii asa de multumit, asa de fericit... Eu chiar spun ca ele sunt puternice, cel putin decat mine, ele sunt mai puternice. Eu la 45 de ani, ce invidie sau egoism sa mai am ?! Dar ele, draga Adi10, daca chiar ar fi invidioase sau egoiste, mi se pare normal. Mie mi se pare normal sa gandeasca, , de ce eu sa trec prin asa ceva, , , , , de ce nu puteam sa fiu si eu ca celelalte, ,... Au 20 si ceva de ani, pana in 30 de ani!!! Si in plus, ele stiu foarte bine ce modificari survin in organism dupa histerectomie. Nu sunt eu multumita cand vad ( am mai scris asta) kilogramele puse, cand simt durerile de picioare, de maini, dar ele ca merg din 3 in 3 luni la control si ar putea sa fie fetele mele??? Aici, pe forum nu suntem psihologi, asistente, directori, ci suntem femei, femei care am trecut toate prin aceeasi trauma ( in intelesul cuvantului si la propriu si la figurat) si e normal sa ne, , vaicarim, , una la alta pentru ca noi ne intelegem, nu au cum sa inteleaga cele care nu au trecut prin asa ceva.
Cum spunea Griguta, nimeni nu are dreptul sa ne judece, daca vrea sa ne accepte asa bine, daca nu, la fel de bine !
Va pup pe toate!

Salutare!

Nu stiu carei fete sa raspund mai repede! Rasarit, ai spus exact ce am simtit si eu, poate Adi10 chiar nu a fost rau intentionata, dar asta am simtit, nu pot sa mint! Laura, draga Laura a gasit cele mai potrivite cuvinte, Do... m-a lasat cu gura cascata! Daca am masina nu inseamna ca sunt mai fericita decat cel ce nu are. Sigur ca sunt oameni in situatii mai rele decat a noastra, dar ma uit in jur si vad si femei sanatoase care nu trebuie sa gandesca tot mereu: voi trece si de controlul acesta sau acum aflu ca a revenit?! Nu suntem deprimate, nu ne vaicarim ca babele pe sant, dar mie personal imi este inca teama sa ma bucur pe deplin pentru ca scarba asta de boala poate reveni si parca vreau sa fiu pregatita, sa nu fiu prea fericita, sa nu doara prea tare...

@Adi10, daca as fi dorit psiholog plateam unul, aici caut prietene. Imi pare rau ca sunt de acord cu Rasarit cand spunea ca postarea ta a fost aroganta. Asa ca si cum masina ai, casa ai, du-te dracu' si fii fericita :)!!! Mai ales aia cu sfaturile care se platesc... pfff, parca o aud pe Rasarit ce a spus fara sa scrie! Credeam ca sunt eu nebuna, dar vad ca macar nebunia are companie. Poate nu a fost intentia ta, dar m-am simtit jignita pentru ca muncesc foarte mult sa traiesc, sa supravietuiesc acestei boli, acestui soc si sa merg mai departe. Iar daca ma clatin, cum a facut si Laura, vreau sa vin aici la prietenele mele, sa le spun ce ma doare si ele sa ma inteleaga, sau macar sa nu ma faca sa ma simt ipohondra ca si cum - maiiiii lasa-ne! Ai avut cancer, asa si? Mare lucru! E, e mare lucru! Si prietenia si vorba buna si respectul! Mai lucruri sunt!
, , Pentru ca exista undeva intr-un coltisor al mintii noastre placerea de a fi nefericita." Asta ai spus tu Adi10, a trebuit sa citesc de 3 ori! Eu zic sa iti cauti alti subiecti, sa nu spun mai mult!
Zicea cineva sa respect sfaturile. imi rezerv dreptul de a respecta ce consider. Atunci cand cineva te ace sa te simti ca un c...t pentru ca nu iti calci pe suflet sa adopti sau pentru ca nu zburzi prin lume fericit, mai greu cu respectarea sfaturilor. Iar metoda asta cu abordarea dura se aplica numai in cazul oamenilor foarte, foarte apropiati. Fetele astea mi-au fost echilibru si alinare. In fata lor ma inclin!