Am nevoie de ajutor

Am 37 ani și, de 3 ani și jumătate sunt într-o relație cu un bărbat cu care am decis să mă căsătoresc. Asta ne dorim amândoi.
Problema este că eu sunt căsătorită cu tatăl copilului meu cu care sunt împreună de la 17 ani. Căsnicia mea a mers bine câțiva ani, după care au început problemele. Mai întâi, când s-a născut copilul nostru. Nu eram pregătiți să devenim părinți, deși ne doream asta f mult pentru mai târziu, iar părinții noștri nu ne-au sustinut inițial. Pana la urmă, au făcut-o. Dar intre noi, lucrurile se schimbasera. Soțul meu a cunoscut o fată de care s-a îndrăgostit. Am suferit mult, dar am decis să lupt Pt noi. Într-un final, l-am recâștigat, dar numai fizic. Pe ea o simțeam mereu prezentă…
În fine, situația asta s-a repetat, cu aceeași individa, câțiva ani mai târziu. Am trecut și peste asta. Apoi, în 2013, a apărut o altă femeie cu care soțul avea planuri mărețe.
Atunci am decis să ne despărțim, fără să divorțăm, Pt a nu fi afectat copilul nostru. I-am spus să îmi ceară divorțul când nu va mai putea și i-l voi acorda.
În 2014, l-am cunoscut pe celălalt, care a fost o revelație Pt mine. Nu credeam să mai pot iubi vreodată, iar de la bărbați nu mai așteptam nimic bun. Era și el căsătorit, dar mi-a spus că voia de mult să divorțeze, nu aș fi eu motivul.
Avusese o viață în care se culca cu cine voia, când voia și susținea ca eu sunt cea care i-a pus capac, că mă iubește, că are tot ce vrea lângă mine și ca vrea sa ne căsătorim. M-a dus să îi cunosc familia, i-am cunoscut din prieteni. Mi-a cunoscut și el prietenii și familia. Mi-a cunoscut și o prietena mai recentă cu care s-a gândit sa facă sex. Am trecut peste într-un final, iar cu prietena respectiva nu mai vorbesc. Mi-a promis ca, atunci când vom locui împreună, îmi va fi fidel, lasandu-mi de înțeles ca pana atunci nu are de gând sa se schimbe.
Așadar, am decis sa divorțez, după discuții care sa ma convingă ca nu ma va face sa sufăr, discuții în care încercam sa îl fac sa vadă dacă va reuși sa îmi fie fidel.
Când am pus problema divorțului acasă, soțul meu s-a despărțit de iubita lui și mi-a spus ca nu vrea sa divorțeze. A început sa plângă, sa implore, sa promită… M-a mișcat suferința lui, iar faptul ca avem și un copil minor m-a făcut sa cedez Pt moment. Dar i-am explicat ca intre noi nu mai poate fi nimic. A acceptat asta.
Am decis sa mai aștept puțin și i-am spus iubitului ca voi aștepta pana când va pleca copilul la facultate, adică 2 ani. Nu i-a convenit, dar a zis ca ma iubește și ca accepta.
Anul trecut, am decis ca voi discuta cu copilul meu și că voi înainta divorț anul acesta, Pt că nu mai suport situația. I-am zis asta și iubitului care dintr-o dată a început sa îmi dovedească toată încrederea de care mă îndoiesc pana atunci. Asta m-a convins definitiv ca am luat decizia corecta.
Când am discutat cu copilul, acesta a zis ca nu se va muta cu mine la iubitul meu, ca înțelege situația, despre relația mea cu tatăl lui știa. A zis ca e de acolo cu orice ma face fericita și ca nu ar trebui sa cedez presiunilor tatălui lui.
Problema e ca tatăl este plecat în străinătate, eu și copilul locuim în casă socrilor, singuri, și dacă as pleca de aici îmi fac griji ca nu ar avea unde sa rămână. La anul, când face 18 ani, vrea sa plece sa își continue studiile la tatăl lui și ma gândeam ca ar fi mai bine sa amân divorțul pana atunci. Tatăl lui în continuare nu e de acord cu divorțul, dar am decis ca voi înainta pur și simplu o acțiune atunci, Pt că știe f bine de ce s-a ajuns aici și ca nu mai pot continua căsnicia.
Când i-am zis din nou iubitului ca îmi fac griji Pt copil și ca totuși ar trebui sa mai așteptăm, l-a afectat atât de tare, încât a revenit la viața pe care o avea înainte sa ma cunoască, spunând ca e un om liber și ca nu crede ca eu voi divorța vreodată, dar ca dacă divorțez, știu unde îl găsesc, că el ma așteaptă. De atunci abia îmi răspundea la telefon, familia lui e supărată pe mine din aceleași motive, locuim în orașe diferite și nu ne putem întâlni nici din întâmplare, iar acum câteva zile, într-un moment de gelozie și în care m-am simțit neînsemnata Pt el, i-am scris sa nu ma mai caute niciodată, că vreau să uit tot. Nu m-a mai cautat de atunci. Sufăr f tare… Am sunat-o ieri pe sora lui care mi-a confirmat ca el este f supărat. I-am spus ca vreau sa o vizitez și mi-a zis ca ma pot duce, dar următoarea întrebare a fost dacă am divorțat. I-am explicat de ce nu și ca o voi face la anul, iar ea a zis ca nu crede.
Urmează sa ma întâlnesc cu ea sa ii vorbesc despre toate astea, dar în același timp vreau sa o fac sa ma înțeleagă și sa discute cu fratele ei altfel decât a făcut-o pana acum. Ea e cea care mereu a insistat ca eu îmi bat joc de el, ca nu voi divorța. El nu a crezut, pana când a văzut ca ma joc cu termenii… Le dau dreptate, dar îmi dau și mie. În același timp, mâine as divorța, dar as vrea sa îmi știu copilul în siguranță și as vrea sa știu ca tatăl îl va susține în continuare. M-a tot amenințat ca, dacă divorțez, nu va putea face fata sentimentelor, că va trebui sa se retragă și din viata copilului Pt a trece peste, măcar o perioada. Copilul îmi spune ca înțelege… Nu știu… Știu doar ca sufăr, că am îndoieli acum și legate de iubit care, dacă mă iubește asa cum am simțit, nu înțeleg cum poate sa ma ignore..

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Îmi era teamă că asta mi se va spune. S-a produs și ruptura de care mă temeam... Veți spune, probabil, că, în general, mă tem. Nu știu dacă o fi chiar așa. Îmi place să cred, mai degrabă, că mă pot reinventa. Asta am decis să fac acum. Să îmi privesc deziluziile cu blândețe, să îmi fiu recunoscătoare că am putut visa, să rămân cu câștigul emoțional care am crezut că va veni din exterior la nesfârșit, să mă adun după ce îmi voi trăi suferința și să am mare grijă cum investesc sentimente în viitor. Să fiu mai indulgentă cu mine și mai exigentă cu ceilalți, nu invers, ca până acum. Lucrez încă la mine.