5 HTP - efecte secundare

46 comentarii 1 2
0
17-03-2011, ora 15:52
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Salve!

Stimate dle Paven, nu aţi devenit insuportabil, nici stresant :)
Vă voi răspunde relativ succint la întrebările dv.
_
" Pentru ca o interactiune conflictuala sa existe intre activitatea inhibitorie a Alprazolamului si activitatea stimulatoare a Cafeinei, nu ar fi necesar un adaos de neurotransmitatori excitatori? "
- NU, nu ar fi necesar un astfel de adaos, în principal datorită ingestiei de substanţe precursoare neurotransmiţătorilor excitatori - a ingestiei prin alimentaţie! (acele substanţe precursoare, odată ingurgitate, se transformă prin decarboxilare, de cele mai multe ori, în neurotransmiţători; de pildă, L-tirozina, un aminoacid prezent în majoritatea alimentelor, după mai multe transformări, se transformă în dopamină (oxitiramină), noradrenalină şi adrenalină). NU ar fi necesar un astfel de adaos pentru că el oricum există, într-o oarecare măsură!

" In cazul in care acest "adaos" nu exista (desi este posibil sa existe prin alte mecanisme indirecte si/sau necunoscute), mai poate fi vorba de o "actiune stimulatoare" a Cafeinei, care sa interfereze cu activitatea GABA/anxiolitica? "
- Adaosul de neuroransmiţători există, el provenind indirect din alimentaţie, după cum am precizat, însă principalii lui parametrii sunt diferiţi de la o persoană la alta, prin parametrii înţelegându-se biodisponibilitatea, metabolismul, cantitatea şi concentraţia.

" Sau este posibil ca efectul anxiolitic mediat de Alprazolam sa se manifeste pe un "plan" complet diferit si distinct de "planul" pe care ar exista in mod normal, o interactiune conflictuala intre un catalizator pozitiv si un catalizator negativ? "
- Este posibil ca efectul anxiolitic al Alprazolamului să se manifeste pe un plan diferit de cel în care se manifestă în mod normal interacţiunea dintre un catalizator cu polaritate negativă şi un catalizator cu polaritate pozitivă, însă un astfel de efect disociat de planul normal amintit este foarte rar întâlnit (se întâlneşte la oamenii care au un prag crescut de insensibilitate catecolamino-monoaminică la stres endogen şi exogen, adică la oamenii ale căror niveluri de dopamină, noradrenalină, adrenalină, serotonină şi melatonină, în principal, nu au fluctuaţii fiziologice anormale în condiţiile în care sunt expuse la acţiunea nocivă a unor factori stresori agresivi).
_

" De asemenea, credeti ca sucul de Grapefruit ar avea un efect inhibitor asupra enzimelor responsabile de metabolizarea Alprazolamului, ce ar putea rezulta in efecte nedorite (si deci ar fi contraindicat)? Din cate am citit, "Grapefruitul contine naringina, bergamotina şi dihidroxibergamotina, care inhibă citocromul P450 izoforma CYP3A4 din intestin", adica cel responsabil pentru metabolismul Alprazolamului :-? "
- Sucul de grepfrut este, de obicei, contraindicat persoanelor ale căror scheme terapeutice conţin medicamente antihistaminice, antihipertensive, hipocolesterolemiante şi chiar unele medicamente folosite pentru tratarea unor tulburări de dinamică sexuală.
Şi totuşi, furanocumarina din sucul de grepfrut, prin blocarea/neutralizarea unei enzime intestinale a cărei acţiune principală este de a reduce absorbţia unor medicamente, pentru a nu se atinge niveluri plasmatice toxice chiar şi la doze recomandate, poate să mărească mult prea mult absorbţia alprazolamului, acea mărire putând să vă inducă unele efecte neplăcute.
Evitaţi consumul de suc de grepfrut pe tot parcursul administrării oricărei medicaţii neuro-psihiatrice, pentru a exclude din start chiar şi riscul minim de a experimenta efecte adverse suplimentare.
_

Mă bucur că v-am întâlnit, dle Paven. Sunteţi o fiinţă extrem de educată, cel puţin aşa vă percep eu. Felicitări!
Apropo, vă rog să-mi vorbiţi la persoana a II-a, singular (per tu!). Eu, însă, voi continua să vă vorbesc la persoana a II-a, plural, pentru că aşa se simte inima mea bine.
Sper că v-am scris tot ce trebuia să ştiţi. Ştiu că veţi înţelege; mintea vă permite! Dacă am făcut vreo greşeală, vă rog, corectaţi-mă :)
0
17-03-2011, ora 15:57
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
" In cazul in care acest "adaos" nu exista (desi este posibil sa existe prin alte mecanisme indirecte si/sau necunoscute), mai poate fi vorba de o "actiune stimulatoare" a Cafeinei, care sa interfereze cu activitatea GABA/anxiolitica? "
- Adaosul de neuroransmiţători există, el provenind indirect din alimentaţie, după cum am precizat, însă principalii lui parametrii sunt diferiţi de la o persoană la alta, prin parametrii înţelegându-se biodisponibilitatea, metabolismul, cantitatea şi concentraţia neurotransmiţătorilor care fac parte din acel "adaos".
În condiţiile în care adaosul există, fără doar şi poate, mai poate fi vorba de o acţiune stimulatoare a cafeinei, acţiune care să aibă toate şansele de producere a unei interferări negative cu activitatea gabaminergică, în condiţiile administrării unui anxiolitic precum alprazolamul.
_

Am făcut o micuţă completare!
Numai bine,
Nick
0
20-03-2011, ora 06:03
Paven
Nu este medic/terapeut
Paven
Salve Mister Nick!

Va multumesc pentru raspunsuri si pentru remarcile pe care mi le-ati facut, port cu mare placere asemenea discutii. La randul meu imi adresez respectul fata de dumneavoastra, pentru rabdarea (in special), priceperea si acuratetea stiintifica cu care tindeti sa tratati topicul, acolo unde acest lucru este cerut. Ma voi putea adresa chiar si la persoana a 2 a catre dvs. desi nu ar parea foarte firesc acest lucru (si eventual ca dumneavoastra sa nu faceti la fel, precum propuneti), luand in considerare si diferenta de varsta, cel mai probabil substantiala (eu sunt deabia trecut de 20 de ani, sa fim seriosi =))))), asemenea formalisme ma fac sa ma simt ciudat), insa e posibil, de ce nu...

In principiu am aflat cam tot ce aveam nevoie, incat sa-mi formez o imagine asupra problemei, chiar daca puzzle-ul nu este inca 100% complet. Surprinzator a fost insa, faptul ca am cerut opinii la un numar semnificativ de cadre medicale, unde am intrat in contact cu argumente si indicatii foarte variate (uneori semi-contradictorii), fiecare avand un grad de adevar (relativ sau absolut), impartindu-se astfel parerile pana si in comunitatea medicala (studiile de Neurofiziologie, in areale apropiate problematicii de fata, fiind insuficiente si prea putin informative). Am ales insa sa evit consumul de orice substanta psihoactiva stimulenta, pentru o perioada cel putin, insa nu din teama efectelor adverse (care nu au existat in trecut sub nicio forma, si nici in contextul de fata), ci mai degraba pentru a evita orice posibilitate de diminuare/anulare a eficacitatii/anxiolizei Alprazolamului.

Acestea fiind spuse, de aici mai departe discutia capata un caracter strict facultativ/optional/informativ.

"- NU, nu ar fi necesar un astfel de adaos, în principal datorită ingestiei de substanţe precursoare neurotransmiţătorilor excitatori - a ingestiei prin alimentaţie! (acele substanţe precursoare, odată ingurgitate, se transformă prin decarboxilare, de cele mai multe ori, în neurotransmiţători; de pildă, L-tirozina, un aminoacid prezent în majoritatea alimentelor, după mai multe transformări, se transformă în dopamină (oxitiramină), noradrenalină şi adrenalină). NU ar fi necesar un astfel de adaos pentru că el oricum există, într-o oarecare măsură!"

Este adevarat ce spui (per tu! :))) legat de precursorii neurotransmitatorilor, obtinuti prin alimentatie, insa de acest lucru incercam eu sa fac abstractie, in exercitiul Cafeina/Benzo (pentru ca acest fenomen, de biosinteza, are loc in permenenta, este un proces independent de prezenta/absenta Alprazolamului {sau a altor compusi activi} ). Acest nivel de Neurotransmitatori excitatori, Glutamat, Aspartat, kainat etc, l-am considerat liniar, constant pe un interval (t), intr-o situatie mai mult sau mai putin ipotetica, abstractizata si am vrut sa determin daca acest nivel de neurotransmitatori excitatori este modificat (ridicat) STRICT si DOAR datorita prezentei Cafeinei (+ a metabolitilor) si a mecanismului sau de actiune, asta avand in vedere ca actioneaza ca un Inhibitor Competitiv al Adenozinei. Poate acest mecanism, sa ridice, SINGUR, nivelul de neurotransmitatori excitatori (deja existenti in Nevrax)/potenta lor/etc. (facand abstractie de precursori/alimentatie/etc), ca sa rezulte intr-un conflict (sau mai bine spus anulare) intre activitatea Glutamatergica (de exemplu) si cea GABAergica (care la randul ei e "boost-ata" prin sub-mecanismul benzodiazepin). Daca raspunsul e "da" (desi mi-ar placea sa stiu si de ce anume, in acest caz), atunci dupa parerea mea, fara doar si poate, Anxioliza ar fi diminuata, deci pastile risipite, tratament ineficient etc. Aici e punctul meu de interes, insa daca raspunsul e intr-adevar "nu" (la acel adaos specific de neurotransmitatori excitatori), mai intrevine un aspect in defavoarea consumului de Cafeina (ma rog, e defapt un mecanism omniprezent, independent) si anume, faptul ca actioneaza intr-o anumita masura si ca Antagonist Competitiv al receptorilor (ionotropici) de Glicina, care dupa cum se stie, este un neurotransmitator inhibitor, "frate" cu acidul gamma-aminobutiric, (intre acestia existand o sinergie)... dupa parerea mea, acest mecanism, ar fi adevaratul si singurul efect "stimulent" al cafeinei (care ar interactiona cu GABA), restul mecanismelor fiind doar inhibitorii la randul lor, doar ca, de ceva ce ar declansa somnul, mai simplu spus.

"- Este posibil ca efectul anxiolitic al Alprazolamului să se manifeste pe un plan diferit de cel în care se manifestă în mod normal interacţiunea dintre un catalizator cu polaritate negativă şi un catalizator cu polaritate pozitivă, însă un astfel de efect disociat de planul normal amintit este foarte rar întâlnit"

Aici ma refeream strict la actiunea neurofarmacologica a Benzodiazepinelor, adica la faptul ca actionează allosteric în cresterea afinitatii GABA (deci implicit fara a avea un impact asupra nivelului/concentratiei de GABA, ci strict asupra potentei sale asupra receptorului). Actiunea alloterica este intr-adevar pe un "alt plan", fata de ceea ce se intampla in cazul in care Catalizatorii pozitivi si cei Negativi coexista si interactioneaza "anormal" (gratie farmaceuticelor).

"(se întâlneşte la oamenii care au un prag crescut de insensibilitate catecolamino-monoaminică la stres endogen şi exogen, adică la oamenii ale căror niveluri de dopamină, noradrenalină, adrenalină, serotonină şi melatonină, în principal, nu au fluctuaţii fiziologice anormale în condiţiile în care sunt expuse la acţiunea nocivă a unor factori stresori agresivi)."

Deviand de la subiect, asemena situatii pot fi precursoare sau cauze ale Anhedoniei? in anumite cazuri? doar curiozitate...

mini-Off-topic: Legat de biosinteza Dopaminei, Tirozina este un precursor L-Dopa, care apoi prin decarboxilare se transforma in Dopamina, e corect? In contextul asta, care ar fi diferenta intre Tirozina si L-Tirozina? :-? inafara de faptul ca L-Tirozina e un compus izolat si comercializat...

Cu respect si sa auzim numai de bine,
Un weekend precum asteptarilor,
Paven
0
24-03-2011, ora 21:28
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Salve!

Ok, îţi voi vorbi şi eu la persoana a II-a, singular, Paven :-)
Diferenţa de vârstă dintre noi NU este deloc substanţială!
_

" Am ales insa sa evit consumul de orice substanta psihoactiva stimulenta, pentru o perioada cel putin, insa nu din teama efectelor adverse (care nu au existat in trecut sub nicio forma, si nici in contextul de fata), ci mai degraba pentru a evita orice posibilitate de diminuare/anulare a eficacitatii/anxiolizei Alprazolamului "

- Diminuarea sau anularea eficacităţii anxiolizei produse de Alprazolam, ca şi efect pozitiv a activităţii sale farmacologice, din cauza posibilelor interferenţe cu una sau mai multe doze de cafeină, este un efect advers :)
_

" Acest nivel de Neurotransmitatori excitatori, Glutamat, Aspartat, kainat etc, l-am considerat liniar, constant pe un interval (t), intr-o situatie mai mult sau mai putin ipotetica, abstractizata si am vrut sa determin daca acest nivel de neurotransmitatori excitatori este modificat (ridicat) STRICT si DOAR datorita prezentei Cafeinei (+ a metabolitilor) si a mecanismului sau de actiune, asta avand in vedere ca actioneaza ca un Inhibitor Competitiv al Adenozinei. Poate acest mecanism, sa ridice, SINGUR, nivelul de neurotransmitatori excitatori (deja existenti in Nevrax)/potenta lor/etc. (facand abstractie de precursori/alimentatie/etc), ca sa rezulte intr-un conflict (sau mai bine spus anulare) intre activitatea Glutamatergica (de exemplu) si cea GABAergica (care la randul ei e "boost-ata" prin sub-mecanismul benzodiazepin) "

- Mecanismul respectiv - cel menţionat de tine - NU poate să augmenteze cantitatea şi concentraţia de neurotransmiţători excitatori, cel puţin aşa au demonstrat suficient de multe studii, însă POATE să mărească metabolismul respectivilor neurotransmiţători, pe principiul alipirii celor 2 efecte excitatorii - efectul excitator al cafeinei şi efectul excitator al respectivilor neurotransmiţători - şi, deci, potenţa lor, o potenţă care ar putea foarte uşor să producă chiar surescitare bolnăvicioasă la nivel fizic, adică nervozitate exagerată, pe de o parte, şi, bineînţeles, diminuare a anxiolizei produse de Alprazolam sau chiar de către orice alt agent anxiolitic, uneori chiar totală anulare, pe de altă parte.
_

" Deviand de la subiect, asemena situatii pot fi precursoare sau cauze ale Anhedoniei? in anumite cazuri? doar curiozitate..."

- DA, în anumite cazuri, sau NU, în alte cazuri (în celelalte cazuri, cele care fac parte din categoria "în alte cazuri", se poate produce chiar hiperhedonie, dar doar dacă nivelul de dopamină creşte strict până la maximul posibil existent în afara sferei în care se pot exprima manifestările psihotice de genul psihedelismelor).
_

" mini-Off-topic: Legat de biosinteza Dopaminei, Tirozina este un precursor L-Dopa, care apoi prin decarboxilare se transforma in Dopamina, e corect? In contextul asta, care ar fi diferenta intre Tirozina si L-Tirozina? :-? inafara de faptul ca L-Tirozina e un compus izolat si comercializat..."

- DA, aminoacidul tirozină este precursorul L-Dopei (tirozina se transformă în L-dopa prin hidroxilare). L-Dopa (dihidroxifenilalanina), mai departe, prin decarboxilare, se transformă în dopamină, iar dopamina, în anumiţi neuroni, prin betaoxidare, se transformă în noradrenalină, noradrenalina transformându-se în adrenalină, prin metilare :)
L-Tirozina este forma liber activă a aminoacidului omonim, adică forma care posedă biodisponibilitatea necesară absorbiţei intestinale corespunzătoare. Tirozina, fără L-ul specific, este forma legată a aminoacidului omonim, adică forma care posedă o biodisponibilitate redusă, forma care se absoarbe doar în condiţiile în care este administrată în combinaţie cu un cofactor de mărire a biodisponibilităţii, un cofactor precum bioperina.
_


Toate cele bune,
Nick
0
25-03-2011, ora 01:39
Paven
Nu este medic/terapeut
Paven
Salve!

Nick, nu ma pot opri nicicum din uimirea totala, pe care o am, fata de talentul si harul tau cu adevarat divin, pe care-l posezi, in a explica si expune intr-un mod atat de clar/accesibil/calm/interesant/placut lecturii, probleme de o asemena complexitate/amploare (nu te-ai gandit sa predai la universitate?). Te admir si felicitari !! Mult succes in tot ceea ce faci/vei face !!

"- Diminuarea sau anularea eficacităţii anxiolizei produse de Alprazolam, ca şi efect pozitiv a activităţii sale farmacologice, din cauza posibilelor interferenţe cu una sau mai multe doze de cafeină, este un efect advers :) "

Da, ai perfecta dreptate, insa ma refeream in ansamblu (manifestarile fiziologice), la efectele "la scara mare" (daca-mi permiti) mentionate de tine in fragmentul: "Sfera "printre altele" conţine efecte adverse precum: agitaţie psihomotorie, dereglarea ritmului circadian (stare de veghe-somn), hiperexcitaţie sexuală, irascibilitate, nervozitate, manifestări depresive, tulburări la nivelul tractului digestiv: hipersalivaţie (sialoree, ptialism), greaţă, vărsături, dureri de stomac (gastralgii); tensiune arterială oscilatorie, ameţeli, confuzie mentală şi cefalee (dureri de cap)".
Imi cer scuze pentru exprimarea precara.

"- Mecanismul respectiv - cel menţionat de tine - NU poate să augmenteze cantitatea şi concentraţia de neurotransmiţători excitatori, cel puţin aşa au demonstrat suficient de multe studii, însă POATE să mărească metabolismul respectivilor neurotransmiţători, pe principiul alipirii celor 2 efecte excitatorii - efectul excitator al cafeinei şi efectul excitator al respectivilor neurotransmiţători - şi, deci, potenţa lor, o potenţă care ar putea foarte uşor să producă chiar surescitare bolnăvicioasă la nivel fizic, adică nervozitate exagerată, pe de o parte, şi, bineînţeles, diminuare a anxiolizei produse de Alprazolam sau chiar de către orice alt agent anxiolitic, uneori chiar totală anulare, pe de altă parte. "

Prin reply-ul acesta, m-ai redirectionat catre ceea ce ma interesa, acum, am formate, toate imaginile de care aveam nevoie, si anume de dinamicile mecanismelor reciclarii biochimice a neurotransmitatorilor excitatori; descompunerile/recaptarile/sintezele ce au loc in fanta sinaptica/veziculele presinaptice/neurotransmisie/evenimentele postsinaptice/etc, si de felul specific in care pot exista influente in acest context, prin prezenta Cafeinei. Ai reusit sa-mi creezi complet tabloul convingerilor, de care aveam nevoie, legate de motivele reale pentru a nu consuma substante psihoactive stimulente (de orice potenta) pe fondul tratamentului Anxiolitic!! ( La asta ma refeream cand am spus: "De aceea insist ca decizia de a renunta sau nu la cafeina (in contextul Alprazolamului) sa fie cat mai rigid bazata pe argumente si justificare, si as prefera o intelegere a fenomenului in amploare sa.") Pentru asta nu am cum sa-ti multumesc destul... pentru smerenia, rebdarea, indrumarea si intelepciunea cu care m-ai ajutat !!
Lucrezi cumva, in domeniul farmacologiei/neurofarmacologiei/biochimiei, cercetare?

Sunt cu gura cascata =)))))), nu mai am nicio intrebare/observatie/nelamurire/remarca... nimic, iti multumesc inca o data pentru tot si sper sa mai am onoarea, pe viitor sa obtin conversatii cu tine. Esti o persoana din genul celor, despre a caror existenta incepusem sa ma indoiesc in ultimul timp. Te fericesc!! Domnul sa te binecuvinteze!! O meriti din plin!!

Cu foarte mult respect, pretuire si stima, iti doresc un viitor plin de lumina si cunoastere,
Sa auzim numai de bine,
Pe Viitor!
Paven
0
28-03-2011, ora 09:16
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Salve!

Paven, mă bucur că am reuşit să te ajut; finally! ;)
_

" Nick, nu ma pot opri nicicum din uimirea totala, pe care o am, fata de talentul si harul tau cu adevarat divin, pe care-l posezi, in a explica si expune intr-un mod atat de clar/accesibil/calm/interesant/placut lecturii, probleme de o asemena complexitate/amploare (nu te-ai gandit sa predai la universitate?). Te admir si felicitari !! Mult succes in tot ceea ce faci/vei face !! "

- Mă SUPRAESTIMEZI, adică procedezi exact aşa cum fac 99, 99% din oamenii cu care interacţionez.
Talentul meu, atât cât este, mai mic sau mai mare decât al unora dintre semenii mei, este divin, aici te aprob :)
Tot ce fac eu pozitiv, fac datorită lui Dumnezeu. Lui i se cuvine toată lauda! El este izvorul meu de calităţi.
NU pot să predau la universitate din mai multe motive; în primul rând pentru că nu suport corupţia din sistem şi în al doilea rând pentru că nu am gradul necesar.
Sunt profesor, dar nu predau la universitate. Nu-ţi voi spune ce predau sau pot preda, pentru că nu vreau ca acest aspect să fie cunoscut pe Romedic. Apropo, deocamdată sunt şomer :)))
Mulţumesc mult pentru urare. Şi eu îţi doresc mult succes în tot ce vei face de factură pozitivă!
_

" Imi cer scuze pentru exprimarea precara "

- Nu ai de ce să îţi ceri scuze, stai liniştit!
_

" Pentru asta nu am cum sa-ti multumesc destul... pentru smerenia, rebdarea, indrumarea si intelepciunea cu care m-ai ajutat !!
Lucrezi cumva, in domeniul farmacologiei/neurofarmacologiei/biochimiei, cercetare? "

- Cu multă şi deosebită plăcere te-am ajutat. Nici nu-ţi imaginezi cât de fericit sunt că am reuşit.
Teoretic şi oficial, nu, nu lucrez în domeniile enumerate de tine, însă practic şi neoficial, da, "lucrez".
De fapt, eu lucrez în multe domenii; îmi bag nasul peste tot. Unde nici nu te gândeşti mă poţi întâlni, dacă nu în mod personal, cel puţin în mod scriptural :)))))
_

Paven, cu sinceritate, deşi o fac în mod rarisim, trebuie să recunosc că eşti una dintre foarte puţinele persoane care m-au impresionat. Aş fi vrut ca şi fostul meu asistent să fii fost la fel de perspicace ca tine!
Dumnezeu să te binecuvânteze cu tot ce crede El că ai nevoie.
Cu iubire creştină, respect şi preţuire,
Nick
0
31-03-2011, ora 01:03
Paven
Nu este medic/terapeut
Paven
Salve Nick! :)

"De fapt, eu lucrez în multe domenii; îmi bag nasul peste tot. Unde nici nu te gândeşti mă poţi întâlni..."

:))))) scumpa ironie. (eu sunt student la Arhitectura =))).

"Paven, cu sinceritate, deşi o fac în mod rarisim, trebuie să recunosc că eşti una dintre foarte puţinele persoane care m-au impresionat. Aş fi vrut ca şi fostul meu asistent să fii fost la fel de perspicace ca tine!
Dumnezeu să te binecuvânteze cu tot ce crede El că ai nevoie."

Spui prea mult Nick, multumesc, cu toate ca si eu ma simt supraestimat, talentele, facilitatile, pasiunile, capacitatile nu vin fara un cost (foarte ridicat uneori)... sunt departe de a proiecta o imagine si o aura pozitiva intr-o asa incredibila masura precum o faci tu, mai mult, sunt departe de a fi un om precum esti tu (sau macar jumate), cel putin ca 'prezenta placuta' pentru ceilalti (intr-un mare procent). Eh, poate ca Dumnezeu ne da, dar nu ne baga in traista, traiesc insa cu speranta ca rucsacul meu mai are macar cateva buzunare ascunse, pe care inca nu le-am gasit, pentru a le umple cu ceea ce trebuie, sau poate ca cele deja umplute sunt cu ceea ce nu trebuie :)).
Mult succes in ascensiunea pe scara cunoasterii atat pe platourile rationale cat si spirituale, in continuare! Si multe impliniri.
Cu respect,
Paven.
0
26-07-2011, ora 15:20
dinamy
Nu este medic/terapeut
dinamy
Mr. Nick,

Se poate folosi 5-HTP in combinatie cu Tyrosine ( eventual si Phenylalanine si Glutamina )? Asta in ideea de a acoperi o gama cat mai larga de neurotransmitatori!...Sau ar fi mai indicata (eficienta) o combinatie de aminoacizi gen glutamina+phenylalanine+tryptophan+tyrosine?...Ma gandesc si la un potential dezechilibru al celorlalti neurotransmitatori, exceptand serotonina, in cazul unei depresii care nu vrea nicicum sa cedeze...In cazul unui raspuns pozitiv, ai putea sa redactezi succint o schema de tratament?...Mii de multumiri si DUMNEZEU sa te binecuvanteze pentru ajutorul acordat!...
0
26-07-2011, ora 21:30
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Bună seara!
Dinamy, 5-htp-ul se poate folosi în combinaţie cu L-tirozină şi L-glutamină (de fenilalanină nu mai este nevoie, în condiţiile în care ea se transformă în L-tirozină, în organismul uman, prin conversie biologică enzimatică), dar numai dacă se administrează independent de orice alt supliment/medicament cu proprietăţi psihoactive.
_

â— L-tirozină, maxim 500 mg / zi, administrată la 1-2 h după micul dejun, cu minim cu minim 50-100 ml de apă
----------*
â— L-glutamină, maxim 500 mg / zi, administrată la 1-2 h după masa de prânz, cu minim 50-100 ml apă.
----------*
â— 5-htp, maxim 50-100 mg / zi, administrat cu 30 min.-1 h înainte de culcare, la 1-2 h după cină, cu minim 50-100 ml apă.
----------*
_

ATENŢIE! 5-htp-ul, L-tirozina şi L-glutamina NU se administrează în combinaţie cu antidepresive, benzodiazepine, timoleptice, neuroleptice, nootropice şi orice alt medicament psihiatric.
Consultaţi medicul înainte de a lua orice supliment şi/sau medicament, pentru a obţine aviz de administrare!
NU luaţi 5-htp, L-tirozină şi L-glutamină dacă suferiţi de insuficienţă renală şi hepatică, fenilcetonurie, celiachie, sindromul Alzheimer, ulcer gastric, boala Crohn, sindromul Reye, hipertiroidism sau boala Basedow Graves.
Însănătoşire grabnică.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

(*modificat de administrator)
0
26-07-2011, ora 21:36
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Salve!
Paven, îţi răspund cu imens de mare tardivitate, iartă-mă.
Eşti un om extraordinar, mai extraordinar ca mine. Dumnezeu ţi-a dăruit multe calităţi. Ai grijă de ele, cultivă-le în spiritul pozitivismului şi ai grijă de sufletul preţios care trăieşte în tine.
Mult succes în viaţă!
Cu iubire creştină, respect şi preţuire, dorindu-ţi toate cele bune şi o zi splendidă, într-o săptămână relaxantă, într-o lună echilibrată, într-un an cumpătat şi într-o viaţă desăvârşită în adevăr, iubire, credinţă şi lumină,
Mister Nick

Post Scriptum - Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase pe care nu le merit. Mă supraestimezi este puţin spus. M-ai urcat pe un piedestal unde nici cu gândul nu m-am sălăşluit.
0
11-06-2018, ora 12:23
mannex
Nu este medic/terapeut
mannex
AS VREA SA STIU TOTUSI DE CE 5-HTP -UL ARE ATATEA INFORMATII CONTRADICTORII.MULTUMESC
0
16-08-2018, ora 09:41
Maria just me
Nu este medic/terapeut
Maria just me
Buna. Mi s a recomandat si mie 5htp. Dr paihiatru mi a zis ca daca intr o luna de zile ma simt mai rau, si n am niciun progres cu psihoterapia, imi da coaxil-dar asta e alta discutie. Sufar de anxietate, atacuri de panica, si dp in unele momente.
Am luat 5htp jumate de pastila de 50mg seara la 10 si am si mancat un pic. M am trezit la 3.30 cu greata si agitatie, nu sm putut dormi pana la 5. Insa cel mai ingrijorator aspect, mi se umflase limba, nu f tare, si fara probleme de respiratie. Am inteles ca in prima sapr e posibil sa intampini asa ceva..sincer nu imi vine sa il mai iau. De coaxil...nu mai zic, stiu ca toate antidepresivele la anxietate sunt iad la inceput
0
30-08-2018, ora 14:25
epona
Nu este medic/terapeut
epona
Nu toate antidepresivele sunt "iad". Depinde ce suporta organismul. Si e posibil sa aveti reactii adverse de la 5 htp. Vorbiti cu medicul curant si vedeti ce va recomanda.
0
30-08-2018, ora 15:26
Maria just me
Nu este medic/terapeut
Maria just me
Multumesc pt raspuns. De acest coaxil ati mai auzit de la alte persoane cum a fost tolerst?
0
04-09-2018, ora 16:06
epona
Nu este medic/terapeut
epona
Am pe cineva in familie care ia coaxil de 5 ani si e ok.
0
21-02-2019, ora 15:42
silvia.silvia
Nu este medic/terapeut
silvia.silvia
buna ziua! Am 53 de ani si sunt la menopauza de 4 ani.
Am probleme cu somnul, bufeurile, transpiratiile nocturne. Ma trezesc la fiecare doua ore, perna si pijamaua sunt ude, in acesti ani am incercat multe tratamente alternative pentru reducerea simptomelor menopauzei dar fara rezultat, daca bufeurile de zi le suport cumva fiind ocupata cu jobul si treburile casnice, cele de noapte m-au epuizat fizic si psihic.
Nu o sa va enumar suplimentele pe care le-am incercat, cam toate.Asa am luat in greutate 12 kg. Am urmat dieta unui nutritionist si mi-am recapatat silueta dar am renuntat sa mai iau ceva de acest gen.
Inteleg ca menopauza este o etapa care candva isi va diminua simptomele dar mi-as dori sa pot dormi.Ginecologul nu-mi poate da tratament de substitutie hormonala datorita unor chisturi pe ovar si noduli uterini.
In timp datorita somnului intrerupt, am inceput sa am insomnie, si atunci cand totusi adorm sa am un somn "iepuresc" adica deloc profund si odihnitor, asta ducand la irascibilitate mai accentuata dimineata, uneori privesc in gol si nu vreau sa mai aud pe nimeni si nimic, simt ca sunt epuizata si tot ce-mi doresc este sa pot dormi. Am luat Rhodiola, suplimente cu B-uri, magneziu. Mi-am cumparat o banda de alergare ma motivez sa ma misc 5-8 km zilnic si parca mi s-a ridicat ceata de pe creier, in sensul ca nu mai sunt asa deprimata dimineata, dar in continuare nu pot avea un somn continuu, mai lung de 2 ore.
De curand, cam tarziu, am descoperit 5HTP, iau doar de 5 zile si, 1 pe zi, seara inainte de culcare si deja sunt mai bine, tot ma trezesc la fiecare doua ore, dar adorm la loc, iar nivelul de optimism e mult ridicat.
Ma intrebam daca sa maresc doza de 5HTP? daca este ok sa fac acest lucru? cu ce sa-l mai combin?
Va multumesc anticipat!
Adaugă un comentariu / răspuns
46 comentarii 1 2

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul