Exista alimente care ard grasimile?

09-05-2016
RaiiSsa
Nu este medic/terapeut
RaiiSsa
Am auzit întâmplător de diverse alimente care topesc grasimile, evident consumate regulat si nu fac minuni dar ajută. Întrebarea mea este : Adevarat sau Fals? Daca da, care ar fii ?
Rog Fara diete, nutritie si sport. Vreau sa stiu la obiect !
3 comentarii
0
09-05-2016, ora 16:11
Dr. Rosculete Dinu Mariana
Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, Bucuresti
Dr. Rosculete Dinu Mariana
Nu se poate spune cu certitudine ca un anumit aliment are un astfel de efect spectaculos precum topirea grasimilor.
0
10-05-2016, ora 10:36
RaiiSsa
Nu este medic/terapeut
RaiiSsa
Multumesc frumos ! Asta am spus si eu, nu fac minuni dar ajută la procesul in sine ! M ar fii interesat care sunt..
1
10-05-2016, ora 12:06
Dietetician Acasandrei Mihaela
Nutritie si dietetica, Iași
Dietetician Acasandrei Mihaela
Buna ziua!

Asocierea acestor termeni, „arderea”sau „topirea” grasimilor, este utilizata in mod exagerat pentru a promova anumite suplimente sau o alimentatie selectiva (un aliment specific care produce efectul).

Exista studii care atesta rolul unor alimente in accelerarea metabolismului/ arderii grasimilor/ pierderii in greutate, insa efectul este dependent de o anumita doza, un anumit stil de viata sanogen si o alimentatie echilibrata, lipsita de excese. Cu toate acestea, rezultatele cercetarilor nu au fost intocmai validate, fiind realizate doar pe modele animale sau pe un numar mult prea mic de oameni, iar concluziile nu pot fi extrapolate la populatia generala astfel incat sa spunem cu certitudine ca pot fi eficiente in reducerea masei grase.

Majoritatea alimentelor despre care se presupune ca „ard„ grasimile au fost asociate cu reducerea in greutate si a circumferintei abdominale (utila in evaluarea surplusului de grasime abdominala), insa efectele nu au fost spectaculoase s-au petrecut in timp si nu au fost unicauzale (doar consumul lor).

Nucile, alunele, migdalele, fisticul, etc., carnea slaba, pestele, ouale, iaurtul (in special iaurtul grecesc, cu un continut mult mai bogat in proteine) de exemplu, ar putea fi benefice pentru reducerea in greuatate prin continutul bogat in proteine, fibre si alte substante care pot induce satietatea precoce si ulterior pot prelungi senzatia (de satietate), pot accentua efectul termogenic al organismului, etc. Insa nu s-a putut stabili un efect selectiv al acestora asupra grasimii corporale care sa justifice afirmatiile conform carora ar „arde” grasimile.

Extractul de ceai verde si de cafeina au fost de asemenea studiate. Acestea ar putea juca un rol in controlul compozitiei corporale (reducerea masei grase), insă efectul este dependent de doza. De asemenea extractul nu este echivalent cu produsul vegetal (ceaiul verde infuzie) sau cafeaua, iar concentratiile care s-ar parea ca au fost eficiente in studiile respective sunt dificil de realizat in afara laboratorului si aplicate populatiei generale.

Mai mult decat atat, multe dintre cercetari au analizat simultan efectele desfasurarii activitatii fizice regulate moderate sau intense in functie de obiectivele studiilor si ale extractelor de ceai verde si cafeina, prin urmare asocierea pozitiva dintre acestea si reducerea masei corporale grase nu poate fi atribuita doar extractelor.

Hidratarea, mai ales consumul unui pahar cu apa inainte de masa (pentru a creste distensia stomacului si a grabi aparitia senzatiei de satieitate) sau consumul a 500 ml de apa cu 30 de minute inainte de masa, se presupune ca ar putea fi benefica pentru reducerea in greutate/ accelerarea metabolismului. Existenta studiilor care atesta aceste observatii nu este echivalenta cu veridicitate lor si eficienta in privinta „topirii” grasimilor.

Capsaicina, prezenta in mod natural in ardeiul iute este frecvent promovata drept o substanta care „arde” grasimea si este un ingredient foarte popular printre suplimentele comerciale pentru slabit. Si in acest caz insa, efectul este dependent de doza. Consumul de ardei iute nu este echivalent consumului de substanta activa (capsaicina) pentru a obtine rezultatele dorite, iar suplimentele nu sunt standardizate iar majoritatea nu contin doza eficienta de capsaicina.

Consumului selectiv al unui aliment, indiferent de beneficiile vizavi de sanatate: pierdere in greutate, reducerea tesutului adipos, s.a., chiar daca este consumat regulat, este ineficace in contextul unei alimentatii dezechilibrate, hipercalorice, bogate in alimente care au efectul advers (cresterea masei grase) cum sunt de exemplu, alimentele rafinate din comert, dulciurile si produsele tip fast-food concentrate caloric, in zaharuri si grasimi industriale.

Avand in vedere ca excesul de grasime este cauzat de o multitudine de factori alimentari, in special supraconsumul de alimente bogate in calorii, zaharuri si grasimi, de sedentarism, stress, etc. este putin probabil ca un aliment sau mai multe alimente care „ard” grasimile sa combata efectul negativ al factorilor enumerati anterior.

Sper sa fie util raspunsul!
Am incercat sa ofer mai mult explicatii pentru vizitatorii forumului care sunt interesati de raspunsul pentru aceasta intrebare.
Acest topic a fost închis. Nu mai pot fi adăugate noi comentarii.

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.