Există posibilitatea să fiu însărcinată?
În luna iulie pe data de 7 am avut primul contact sexual care a fost protejat în acea lună menstruația mi a venit normal, în luna august am mai avut un contact sexual tot în data de 7 și eram in perioada fertilă, dar care a fost protejat, mai apoi pe 11 am avut alt contact sexual, dar care nu a avut loc până la capăt deoarece mă durea, și acesta a fost protejat, pe 15 alt contact, tot protejat, pe 21 alt contact tot protejat și pe 22 mi a venit menstruația și a decurs normal, 6-7 zile, am avut dureri ca-n totdeauna, urmând ca pe 26 și 27 august să am alte contacte sexuale tot protejate.
Mereu verifica iubitul meu prezervativul la final și nu am avut ceva surpriză, mereu a fost intact, însă de azi, 30 august am o sensibilitate a sânilor, în ultimul timp am avut dureri lombare mai ales la rinichiul stang, urinari frecvente, stări de rău, țin să menționez că mănânc rău, câte o dată pe zi pentru că nu simt nevoia de a manca, consum câte 1-2 cafele pe zi, și am 17 ani, sunt foarte stresată și starea de rău se intensifică când mă gândesc că aș putea fi însărcinată, deoarece eu nu prea am dureri de sâni, de mâine ar trebui să fiu în perioada fertilă și am citit pe net că sensibilitatea sânilor poate apărea și atunci, dar sunt foarte speriată, cu toate că mereu ne protejăm și menstruația mi a venit, dar tot mă întreb dacă e posibil?

0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1ce sanse am sa fiu insarcinata?
- 3sunt speriata.. sarcina?
- 4am uitat pastila... exista riscul sa fiu insarcinata?
- 4sarcina sau menopauza?
- 8este posibil sa ajunga o picatura de sperma in interiorul vaginului si sa raman insarcinata?
- 8raspuns va rog: e posibil sa fi ramas insarcinata?
- 4Va rog frumos daca imi puteti raspunde simplu cu da sau nu
- 4secretie maro-boala sau semn de sarcina?
- 10se poate intampla ceva ?
- 5ce probabilitate ar fi de sarcina?
- 3pot fi sau nu insarcinata?
- 39sunt oare insarcinata?
- 15sarcina sau nu?
- 9pot ramane insarcinata?
- 7please help: i-a intarziat menstruatia sau e insarcinata?
- 4Posibila sarcina, fara penetrare?
- 5sunt insarcinata?
- 3sarcina sau nu?
- 1Sarcina?
- 0Risc de sarcina?
Mai multe informații despre: sunt insarcinata?
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: