Grăsimile 'trans' cresc riscul de apariţie a depresiei
O alimentaţie bogată în grăsimi rans creşte riscul apariţiei depresiei, pe lângă alte riscuri, afirmă oamenii de ştiinţă la capătul unui experiment de şase ani. Astfel, ei pun depresia pe seama consumului unei cantităţi mari de grăsimi rans, adică hidrogenate. Prin contrast, uleiul de măsline protejează împotriva instabilităţii emoţionale, potrivit National Post.
În debutul experimentului lor, dr. Valerie H Taylor, de la Canadian Obesity Net, şi dr. Miguel Ãngel MartÃnez-González, profesor de medicină preventivă la Universitatea Navarra din Spania, au constatat că niciunul din voluntari nu suferea de tulburări psihice. Ulterior, aceştia au fost trecuţi la o dietă bogată în grăsimi saturate. La capătul experimentului, cercetătorii au înregistrat 657 de noi cazuri de depresie.
În cadrul acestui studiu, cei doi oameni de ştiinţă au luat în calcul şi obiceiurile nesănătoase, cum ar fi fumatul şi abuzul de alcool, dar şi vârsta, sexul, activitatea fizică, indicele masei corporale şi alţi factori de risc. Însă influenţa acestor factori a fost nesemnificativă în comparaţie cu aportul de grăsimi rele în alimentaţie.
Prin contrast, uleiul de măsline şi grasimile polinesaturate, în care este bogat bunăoară peştele, protejează de depresie. Conexiunea între alimentaţie şi starea de spirit nu este ceva nou. Astfel, în luna iunie anul trecut, o echipă de cercetători din Montreal sugerau că suplimentele cu Omega-3 pot ajuta la ameliorarea simptomelor de depresie. Nu este niciun secret că persoanele care preferă junk food de cele mai multe ori fumează şi consumă în exces băuturi alcoolice. În plus, unei persoane deprimate puţin îi pasă de starea ei de sănătate, avertizează ei.
_
SURSA: Agerpres
http://www.romedic.ro/alimentele-bogate-in-grasimi-trans-cresc-riscul-de-depresie-0N23559

1 comentarii
0
17-02-2011, ora 01:29
Terapeut Naturopat Holistic Elisei Adam
Medicina naturista, complementara, alternativa
*grăsimi trans, nu "rans" :)
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 3Antipsihotic Rispolept solutie orala si Abilify
- 16Restrictii schizofrenie si alte boli afectiuni psihice
- 2Schimbare Cipralex cu Coaxil. As dori sfatul unui medic
- 5Cand e cel mai bun moment sa renunt la Trittico ?
- 3Cand este indicat sa schimbi medicul psihiatru?
- 2Aripiprazol /aryzalera/ abilify în sarcina
- 9Schizofrenii sunt buni de ceva?
- 10Intrebari despre halucinatii
- 3Stare de sanatate alterata precara subreda
- 0PENTRU CEI CE AU O BOALA PSIHICA DIAGNOSTICATA SI LUCREAZA