GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Buna!
Rares, avem deja programare la aceeasi psihoterapeuta la care am mers si eu la un moment dat. Imi stie si mie istoricul si consider ca e de folos.
Am reusit sa ajung destul de greu la ea fiind foarte aglomerata si asta s a intamplat cu foarte putin inainte sa ma decid sa venim la tine.
Vom vedea acum cum va fi. Fata mea e destul de inversunata sa nu vorbeasca si cand a auzit de psihoterapeut mai mult s a decis sa n o faca.

La servici multa multa munca dar m am obisnuit cu oamenii si ei cu mine. Problema e ca sunt pe contract pe perioada determinata am incheiat acum inca pe un an si ramane de vazut pe urma ce se va intampla. Cert e ca colegii carora le lucrez deconturi au zis ca daca nu imi prelungesc contractul fac petitie la Big Boss :)).

Buna Catalina! Tu cum esti, mai rezisti la jobul "corporatrist"? Eu cred ca am dat in burnout, abia imi vine sa ma mai trezesc dimineata sa plec inspre birou. Sa nu mai zic ca am ajuns sa urasc jobul. Urasc faptul ca imi vand 1/3 din timp pe o bruma de bani, facand ceva ce nu-mi place, compromitandu-mi sanatatea fizica si psihica. Urasc aglomeratia din metrou si ma deprima si mai tare faptul ca atat de multi oameni isi vand 1/3 din viata pe o suma care le permite sa isi plateasca chiria/ratele, utilitatile, mancarea, hainele, iesirile-n oras din joi in pasti si vacantele scurte o data pe an. Putini reusesc sa mai economiseasca ceva in aceste conditii. Vreau o schimbare, dar parca nu-mi gasesc energia si motivatia necesara sa fac aceasta schimbare, si continuu sa ma invart in acest cerc vicios.
Era cam liniste pe aici si am zis sa trec sa te salut. De cand a plecat principala atractie a acestui topic, mi-am pierdut interesul de a mai intra si scrie. :))

Hello!
Multumesc ca ai trecut pe acasa David!
Cam la fel ma simteam si eu inainte de minunatul Covid..obosita, deprimata, dezamagita de sistemul de valori din multinationala.
Acum nu mai am de ce ma plange...sunt in somaj tehnic, stau acasa si ma simt inutila. Mai mult, in iulie imi mai expira si contractul de munca. Va trebui sa ma apuc sa caut acum cand multe companii s au inchis.
Ma indop de pastile, iau antidepresiv, anxiolitic, timostabilizator si din cand in cand si benzodiazepina.
Un minunat coktail.
Iar stressul cel mai mare sunt vecinii de sus care tarasc si trantesc diverse obiecte pe gresie cu o ambitie de invidiat de dimineata pana noaptea.
Deci nu stau deloc bine cu nervii.
Sufar de anxietate, depresie dar nu de Toc. Mi am lasat parul in pace si mi a crescut. Ciudat ca acum ca sunt si eu om nu maimutza tot nu ma sint bine in pielea mea..
Nenea Steve, pe unde mai salasluiesti?
Te a papat Covid ul? Sau tu pe el? :))

Mai sunt 2 zile de "Angajatori de top online", iti poti incerca norocul acolo. :)

Multumesc de pont David. O sa incerc.
Am asa o minunata stare de nu mi vine sa mai fac nimic am senzatia ca e totul in zadar.
Tu cum esti? Muncesti de acasa?

Da, muncesc de acasa, cel mai probabil pana in toamna.
In mare, sunt ok, doar ca am ceva probleme cu somnul de vreo jumatate de an, dorm foarte prost si ma trezesc des obosit si lipsit de motivatie. Mi-am comandat recent un bed wedge din SUA, sa incerc si inclined bed therapy, care sper ca imi va imbunatati calitatea somnului. Anhedonia e in continuare prezenta si nu da semne de imbunatatire. Sa nu mai spun de anxietate (cu accente de OCD), care e cu mine inca din copilarie. Trebuie sa invatam sa supravietuim cu ele. O mai stalkeruiesc pe Andreea din cand in cand, ca mecanism de coping. :))

E bine ca inca muncesti. Dar de ce pana in toamna?
Eu am un program ciudat stau noaptea la filme, ma trezesc pe la 09 apoi dorm si dupa amiaza.
Am avut si eu nopti cand nu ma odihneam prea bine ba imi era cald ba frig si intr un final ma apucau nervii ca nu puteam sa adorm :)).
De Andreea ce mai stii?

Fiindca e mai greu de respectat distantarea sociala intr-o cladire de birouri cu mii de oameni. Ne putem face treaba la fel de bine sau chiar mai bine si de acasa.
Cu Andreea nu mai tin legatura, o mai urmaresc din cand in cand din "umbra" pe social media. Pare ca-i merge foarte bine, ii prieste viata in UK. Si-a facut si canal youtube recent, in care posteaza tutoriale make up in engleza, limba ce o vorbeste deja fluent. E o gagicuta foarte misto. :)

Si eu am lucrat de acasa pana nu am mai avut deconturi. Pe urma au zis ca e mai bine sa ma bage in somaj. Si asa raman pana pe 15 iunie.
De cand e Andreea in UK? Ultima oara stiam ca e la facultate la medicina parca?
Am pierdut sirul evenimentelor..

E de 2 ani in UK. Era la Facultatea de Litere din Craiova, dar a renuntat in anul 2, plecand in UK.

Nu stiam.
Si cu ce se ocupa in UK?

Eu continui cautarile unui job. Nu cred ca o sa mai lucrez la multinationala. Nu sunt semne bune de munca pe deconturi si nu am de gand sa stau pana imi dau ei vestea. Problema ca nu prea misca nimic si asta imi alimenteaza marea mea obsesie de a nu avea job..desi de cand am inceput sa muncesc mai mult de 2 saptamani intre joburi nu am avut. Acum insa e cu totul alta situatie.. Pare ireal ce se intampla..

La inceput se angajase intr-un Pub, ca ospatar, acum nu stiu cu ce se mai ocupa.

Va trece si perioada asta de instabilitate si se vor aseza lucrurile.

Tipic Andreea. Nu a avut rabdare sa termine facultatea pe urma putea face ce vrea ea.

Sa treaca odata ca m am saturat.
Si exact cum am suspectat de cand a aparut minunatul virus ca a scapat dintr un laborator. Suspiciunile mi se confirma.

Eu-s satul de teorii ale conspiratiei de genul... :))

:)))
Te cred.
Intr un final nici nu mai conteaza. Important e cum iesim din nebunia asta.
Partea tare va fi cand vom fi nevoiti sa ne imunizam fortat cu Covidul..

Au inceput sa apara joburi. Incepe sa iasa soarele si pe strada mea :).

Prozac, tu ce mai zici?
Esti ok?
Cum te mai simti?
Eu am inceput sa am stari de anxietate maxima. Incertitudinea si o viitoare schimbare ma omoara.

Buna, mai posteaza cineva pe acest grup?

Am nevoie de ajutor.. sunt foarte speriata..
Povestea mea suna cam asa, am fost anxioasa de cand ma stiu, am avut ganduri obsesive legata de a face rau cuiva sau mie pana la a fi pedofil sau a ajunge la inchisoare. Aceste episoade apareau deobicei cate 3-4 luni, iar apoi treceau de la sine, acum insa anul acesta este mai rau decat niciodata. Totul a inceput cu o ameteala, am intrat in panica crezand ca am ceva grav, nu am dormit nopti intregi sateam si tremuram de frica ca as avea o boala grava. Dupa ce a trecut problema asta si frica de boli fizice am trecut la boli psihice, am avut o frica teribila de depersonalizare si derealizare, desi nu avusesem niciodata asa ceva. Iar acum de cateva saptamani au inceput niste frici ingrozitoare legate de posibilitatea de a ma sinucide. Au pornit de la faptul ca prietenul meu mi-a zis intr-o zi ca, , pana la 30 de ani am sa ma arunc pe geam" era o simpla gluma, dar inima a inceput sa imi bata si sa ma panichez si de atunci numai la asta ma gandesc si imi provoaca o frica foarte intensa. Problema este ca in anii trecuti cand am mai avut asa ceva frica era legata de a pierde controlul si din impuls sa sar pe geam, Dar acum anul acesta frica de sinucidere este legata de faptul ca poate voi intra in depresie si dupa aia voi dorii sa ma sinucid sau ca anxietatea va devenii atat de insuportabila incat voi dori sa ma sinucid sau ca intr-o zi imi voi decide ca viata nu merita traita cu anxietatea asta puternica si atunci ma voi sinucide sau ca de la atata anxietate voi ajunge sa am depersonalizare si derealizare si atunci imi voi dori sa mor ca nu voi face fata... imi este frica ca aceste ganduri vor devenii realitate, imi este frica ca anxietatea va devenii insuportabila si ca voi ajunge in depresie si nu voi mai dorii sa traiesc. Toate aceste ganduri imi provoaca un stres si o anxietate incredibil de mare. Va rog din suflet sa imi ziceti daca acesta este vreo forma de OCD sau sunt ganduri reale de sinucidere? Merg si la terapie de cateva saptamani, dar nu ma prea ajuta deocamdata! Astept un raspuns va rog..

Buna!Si eu am cam aceleasi gânduri pe care le ai si tu!As vrea sa stiu daca ai gasit un terapeut la care mergi !Eu caut unul care sa fie specializat pe terapia cognitiv comportamentală. Dacă cineva cunoaște pe cineva, astept un raspuns.sunt din București.

Anotherme ce mai faci pe langa terapie, la un medic specialist ai fost ?!
Katy cum se face ca taman sub conducerea directa a fuhrer-ului din Carpati si a guvernului "meu" se inmultesc falimentele, infloreste recesiunea economica, se dubleaza imprumuturile ( fara sa se mai amaneteze "viitorul copiilor nostri" :) si s-a triplat deficitul bugetar ? Dar totul.e corect gramatical, nu ?! :)

Ce faci Katy ? Hai ca s-a abrogat ordonanta 13, nu mai sta suparata ! :) Este ca acum poate trai mult mai bine ?! "Comunistii astia ne-au distrus tara" ! :)

Hei, ce mai faceti? Nu am mai scris pe forum de cativa ani si intr-un fel imi pare rau.
La mine, ultimii 2 ani au fost oribili. In 2017 am fost in UK cu Work&Travel iar apoi cu Erasmus cu facultatea.
Pe langa OCD, pe mine m-a durut mereu faptul ca nu reuseam sa am relatii cu fetele. Citind si vazand mai multe videoclipuri despre psihanaliza, am considerat ca m-ar ajuta daca as face terapie cu un psihanalist. Drept urmare, am inceput in februarie 2018 sa fac terapie cu unul din psihologii care raspunde si pe acest forum orientat pe acest tip de terapie. A fost probabil, una din cele mai mari greseli. Mi-a indus tot felul de idei magice legate de obsesiile mele precum "dumneavoastra chiar doreati sa ii faceti rau fratelui dumneavoastra pentru ca de fapt va vedeati pe dvs. in loc de el".
La asta s-au adaugat si probleme de acasa - sora mea nu a dat bacalaureatul in anul 2018 pentru ca s-a simtit rau intrucat nu si-a mai luat tratamentul. Poate nu stiati ca in 2016 si in 2017 ea a stat in spital din cauza depresiei care s-a transformat intr-o psihoza cu tente de schizofrenie. Si fratele meu a intrat intr-o stare de tulburare obsesiv-compulsiva religioasa cu tema principala - ganduri sexuale. Ma refer la fratele meu care avea 17 ani la acel moment. Nu vreau sa mai povestesc cum am fost cu sora mea in vara lui 2018 la spital si in ce hal se afla. Din pacate, am avut un ghinion teribil in viata asta prin faptul ca parintii mei sunt niste bolnavi pshici care umbla netratati. Nu pot sa numesc astfel niste oameni care nu i-au mai dat tratamentul sorei mele chiar in anul in care ea trebuia sa dea bacalaureatul pentru ca au considerat ca se simte mai bine. La scurt timp dupa ce ea a fost internata in spital, tatal meu s-a dus si cu celalalt frate la spital fiindca gandurile intruzive erau deja foarte neplacute. In acelasi an am luat legatura cu cei de la protectia copilului fiindca nu am mai suportat.
Ma rog, anul 2019 a fost destul de neplacut, am inceput sa fiu mai depresiv intrucat m-am indepartat de familie (din motive evidente). In 2020, mi-am pierdut locul de munca odata cu venirea pandemiei iar apoi am stat vreo 2 luni singur in Bucuresti. In iunie, crezand ca mi-am revenit si avand si ideile magice de la psiholog in minte care deja capatau accente psihotice am renuntat la tratament iar dupa o luna am inceput sa ma simt foarte rau. Intre timp lucram la un loc de munca foarte stresant care mi-a exacerbat starile. A fost momentul in care psihologul la care mergeam a constientizat starea in care eram si m-a sfatuit sa reiau tratamentul intrucat voi avea un episod psihotic. Ma rog, eu mai tare m-am speriat si am fugit la spital unde am stat o saptamana.
Am reluat tratamentul; acum iau si un antipsihotic si incep sa imi revin oarecum din cazatura de anul asta. Cu toate acestea, depresia si OCD-ul inca ma macina destul de mult. Merg acum la un alt psiholog, lucru care ma ajuta cat de cat. Am si un alt loc de munca, insa de o saptamana stau acasa intrucat am intrat in contact cu o persoana depistata pozitiv cu Co-VID. Sunt inca destul de lipsit de perspective, simt ca nu am pe nimeni. Imi pare rau ca am facut acea "terapie" psihanalitica care m-a dus in pragul nebuniei si care m-a facut de asemenea sa refuz apropierea fata de 2 fete de la fostul loc de munca pe niste motive bizare pe care le-am dezvoltat eu.
Din pacate, asa e viata pentru unii. Incep sa imi revin incet incet dar cu pandemia asta si cu o eventuala noua izolare, Dumneze stie ce s-o mai intampla.

Hey, nu am mai intrat de multa vreme, sper sa mai dati si voi un semn de viata.

Casyo, nu te da batut, orice s-ar intampla! O sa vina si vremuri bune! Bine ca ti-ai dat seama ca o sa cazi si ai cautat tratament. tine legatura cu medicul si ia tratamentul asa cum trebuie.

Katy, ai gasit ceva de lucru? Cum esti?

david, tu esti ok? inteleg ca esti corporatist, bravo!

Eu sunt bine, am avut si eu un atack puternic de anxietate prin toamna, am avut niste suparari mari si intr-o saptamana am fost la pamant. Mi-am dat seama cat de fragili suntem si oricat am crede ca suntem vulturi, la un vant mai puternic ne zboara penele cu fulgi cu tot.

Mi-am revenit, bineinteles cu ridicarea dozei.
In rest, mult de munca, am lucrat o perioada buna de acasa, acum lucram combinat cat s-o mai putea.

Voi? Hai dati un semn!

Buna,

Sunt "corporatrist" mai degraba. :)) Sunt ok-ish, ma cam chinuie oboseala cronica, noroc ca lucrez de acasa si astfel reusesc sa fac fata jobului. Suspectez ca as avea apnee in somn, fiindca, desi dorm relativ suficient (6-7 h pe noapte), ma trezesc intotdeauna obosit si lipsit de energie. O sa-mi fac timp sa merg la un somnolog. Nici de anhedonie n-am scapat, am intrat in al 11-lea an. As ucide pt un orgasm ca in adolescenta. :))

@casyo, ti-as recomanda sa-ti cauti un job corporatist, fiindca presimt ca pandemia nu ne va lasa prea curand, iar un astfel de job ti-ar permite sa lucrezi de acasa, ceea ce e ideal in astfel de vremuri.

@David: Am un job dar nu lucrez de acasă în momentul ăsta, lucru care îmi place fiindcă dacă aș lucra de acasă, m-aș plictisi și mai mult decât o fac. Lucrez la un call center în perioada asta.

Different strokes for different folks. :)

Buna
Sunt noua pe grup și cred ca am vreo 12 ani de Toc. La început nu îmi ocupa prea mult timp și spațiu în gânduri, însă acum deja simt ca este prea mult. Încă nu am apelat la niciun specialist si regret enorm ca nu am facut-o mult mai demult. Ideea era ca în public eram ok, ascundeam tot în mine, însă apoi veneau tăvălug peste mine.
Am tot citit discuții mai vechi și apreciez mult implicarea lui Prozac. Povestea mea cred ca e mai complicata, efectiv sunt întemnitată, nu pot face nimic de frica murdăriei. Și nu doar frica de murdărie, adaug și repetiția, de teama ca nu fac cum trebuie totul. Simt ca totul se termina în mine, din păcate.
Mai am și un soț care uneori îmi face tot ce ii cer, alteori îmi spune ca nu îmi doresc suficient sa ma fac bine, ca sunt doar ifose, doar imaginație. Cred ca am și depresie prelungită..

mi-ar prinde tare bine o recomandare de psihoterapeut devotat în Bucuresti, cu competente pe TOC
multumesc

Eu mai degraba ti-as recomanda sa vorbesti cu un psihiatru si sa iei tratament, in felul asta scurtezi drumul.
Este foarte ok si psihoterapia cognitiv-com[ortamentala, insa este de durata.

Mie cand aveam ocd foarte sever nu mi-a fost de niciun folos, adica aplicam tehnicile, ma simteam ok 1-2 zile (ok, adica mai plina de speranta), apoi anxietatea si gandurile obsesive reveneau la fel:((

Nu sunt impotriva psihoterapiei, ba chiar o recomand, insa in cazul meu nu a functionat cand mi-a fost rau.
Am fost si la Bucuresti si in Pitesti unde locuiam si degeaba, efectiv nu functiona.

Dupa ce am luat tratament si acesta a inceput sa isi faca efectul, atunci imi era mai usor si sa ma relaxez si sa inteleg mai bine tehnicile si cum se aplica. Eu in continuare cred cu tarie ca este vorba de biochimia creierului si mai putin de mediu sau chestiuni invatate.

Medici buni sunt la Obregia, poti suna si sa ceri referinte acolo sau sa vezi la ce clinici private lucreaza (e mai usor).

Toate cele bune!

Mulțumesc. Problema mea este, ca în general, am mare oroare de orice pastile, nici nu pot înghiți, le mestec efectiv :)) trebuie întâi sa încep de undeva și cred ca cel mai bine mi-ar fi sa vorbesc mult cu un terapeut, m-am cam izolat de toți, stau non stop cu băiețelul de 5 ani și uneori îmi vine sa fug in pădure:))

@Georgi: Din experiența proprie de aproximativ 10 ani având TOC, îți pot spune că este necesar să mergi la un psihiatru dacă simptomele devin severe. De obicei, depresia este asociată cu TOC-ul, așa este și la mine.
Există destul de puțini psihoterapeuți specializați pe TOC. Eu am fost în ultima vreme la domnul Cristian Munteanu care mi-a dat un vibe plăcut și m-a făcut să mă simt mai bine. Poți încerca să mergi câteva ședințe; poate te va ajuta.