Ipohondrie/Schizofrenie sau doar stres post traumatic? Drog psihoactiv?

Am 18 ani, sunt fata.Am avut o viata grea, cu parinti divortati. Mama mea e schizofrenica, lucreaza in Italia de 10 ani, iar eu mi-am pierdut tatal anul trecut.
Am fost in regula, om bun si elev silitor. Dornica de viata si socializare.
La varsta de 16 ani am fost nevoita sa ma mut singura, din cauza ca nu aveam conditii acasa cu tata. (nu puteam avea camera mea sau patul, dulapul meu).Nu puteam aduce o prietena etc.
Desigur, in asa conditii, in cadrul acesta, am fost supusa la multe certuri, tipete, plansete in "familie".
Decand mutata, nu m-am mai simtit "acasa" niciodata. Ci ca un musafir oriunde eram. Deci a disparut instant zona de comfort.

Eu am dat de un grup de oameni de varsta mea, cam pe acolo. Am inceput sa fumam etno botanice.Am avut placere, extaz, halucinatii oribile (cum ca ma vad din 4 perspective, una ca sunt vizualizator, cel ce triaieste si simte, o varianta moarta a mea, si una ce sta ca un "inger" de deasupra si imi da palme sa ma trezesc sa nu mor ca ce rusine aduc in toti ce au avut incredere in mine) film oribil. Toate vazute deodata.
Mereu cand ma ducea efectul, in starea de HIGH, ma panicam.Respiram deodata o gura mare. Nod in gat, transpiratii, teama de moarte.
Eu constienta de astea(culmea), fizic nu ma puteam misca si eram intinsa pe pat, aratam palida si statica, ca un mort.
Am avut cred, 2luni de fumat dinastea, rar. Dar tin sa mentionez ca daca fumam 4 trageri, eu 7 zile nu mai eram om. Eram visat oare, lenesa, fara memorie.Ca o leguma.
Mi am pierdut chiria. Am avut dupa alta. Un loc mai mic si prapadit. Am taiat legaturile cu oamenii astia. Incet incet ajungand sa nu mai vorbesc cu nimeni, decat cu iubitul actual.

Problema urmeaza abia acum, am vrut sa va fac o idee cam din ce putea porni si mediul de viata trait.

Dupa ce a decedat tatal meu, eu l am gasit, pentru ca doar eu puteam avea acces la apartametul lui. A fost un soc. Dar nu am simtit emotie. El fiind fost cea mai importanta persoana si cel pe care l am iubit mai mult ca orice. Si nu inteleg de ce nu am avut si nu mai pot avea in unele ipostaze, acea empatie pe care am avut o inainte si cand eram copil. E ca si cand nu mai simt realitatea asa cum o stiam cu impactul ravasitor.
Am crezut ca e de bine, ca asa nu mai pot ajunge "ranita", dar odata cu astea, si sentimentele reale de bucurie s-au dus.

Am ajuns dupa, cu iubitul actual, sa ma mut la 800km departare de unde am crescut. Pentru ca, nemaiavand pe nimeni aici, de ce sa nu profit si sa am pe cineva acolo.
Am facut multe drumuri de tren, oboseala acumulata, chirie noua, clasa a 12-a noua cu elevi profesori noi etc. Sa I cunosc parintii si altele. Emotii.

Dupa instalare acolo, s a ajuns si am fumat iarba adevarata. Buna. Dar eu deja din teama a ceea ce am trait, eram foarte atenta. Incat, poate doar induceam starea. Pentru ca nu aveai cum sa te ia de la 2 fumuri.
Am prins dupa incredere.Ma calma minunat. Pana cand am schimbat-o cu ceva soi psihoactiv mai tare.
Nemai fumand demult deja, si invatata cu ea, am luat cu incredere.
In momentul acela, (" cand ma ducea efectul, in starea de HIGH, ma panicam.Respiram deodata o gura mare. Nod in gat, transpiratii, teama de moarte." )
Mentionez ca intamplarile astea au fost cam in 2 luni. Fumand cam de 2 ori pe saptamana...

In final, ultima data cand am mai luat.
Am adormit de la cat de tare cred ca eram fumata.
Urmatoarea zi bine.
Cealalta am avut cearta cu plansete din certuri prostesti intre iubareti.
Cealalta seara nu am dormit bine.
Urmatoarele 3 zile am avut SIMULAREA "ATACULUI DE PANICA" ca de la etnobotanice in 2017, si de la iarba in 2018. Am avut-o 3 zile consecutive, de 2-3ori pe zi.
Urmate de seri nedormite si ganduri ca ce ar putea fi. Ganduri de panica. Am luat nervocalmin, ceaiuri antistres.Doar zilele alea.
Ma trezea din somn senzatia aia de panica cand simteam ca intru in somnul adanc.

A trecut o luna. Mi a trecut de la sine de atunci. Am zis ca era din cauza ca era soi mai puternic psihoactiv ce am incercat. Sau din cauza ca am tras mult, eu nemai fumand demult.
Am gasit scuzele astea. Am crezut ca e sevraj. Ca am dat-o in anxietate sau depresie. Sau ca am derealizare sau depersonalizare.
Pentru ca efectiv, pe langa ca aveam "atacuri de panica", simteam ca ma dezlipesc de realitate. Ca simulez starea de high, ca sunetele din clasa se aud mult prea tare. Ma panicasem ca nu intelegeam.

Acum, dupa inca o luna de la incident. Acum cand 100%nu poate fi thc, sau cred sevraj. Desi nu simt nicio nevoie sa consum constient iara.
Am avut un moment sa atipesc adanc la un film, pentru cateva secunde. Si m am trezit panicata de somnul bun de care nu m am putut bucura.
Asa s a declansat iara chestia asta.

Va scriu la Ora 5:46. Ieri nu am fost la scoala. Nu ma pot duce nici intr o ora. Cafea nu consum. Doar fumez tigari cand mai am.
Nu reusesc sa mai dorm. E a 3-a zi. Simt ca sunt desprinsa de realitatea. Gandesc mult prea mult. Gandurile repetitive din trecut si momente traumatice din trecut, precum si ideile mele ca ce doamne iarta as putea sa am, nu ma lasa in pace!

In ultimul timp. Ultimele 5 luni, doar atat mai imi amintesc bizar din cum sunt. Ca plang seara singura in pat, dupa tatal meu, plang in special de vinovatia mamei ca nu a vrut sa l salveze. De vinovatia mea. Nu neaparat de un anume dor. Sunt genul sa trec peste si sa privesc departe asa cum m a invatat el.
Dar eram trista. Acum sunt stresata.
Am bac. Am un iubit cu care ma mai cert. Am o mama ce nu ma intelege, si trebuie sa maschez comportamentul fata de ea, pentru ca e bolnava si nu are cine sa ma tina.
Sunt prea necoapta. Plang dupa trecut. Mi-e frica.

Stiu din surse ca schizofrenia nu e ereditara. Nu am halucinatii si alte prostii. Mama mea a fost facuta din betie si a avut accident in tinerete. De asta la 19 ani ea a patit asta.

Familia tatalui a avut numai probleme cu inima. Toti au murit tineri asa ca el. La 48'is de ani!.

Mi-e frica sa nu ma fi zdruncinat prostiile "tineretii". Sau poate chiar sa nu dezvolt ceva.
Simt doar ca nu mai pot ajunge la un somn REM sanatos. Adorm cum doar eu sunt constienta de el.
Luna precedenta de asta, au disparut de la sine multumita zilelor cu somn profund.Dar din ce in ce simt ca nu mai sunt capabila sa l am.

Poate fi stres? Post traumatic? Inceput de schizo? Ipohondrie doar?
Mentionez ca gandurile mele nelinistite sunt ca si cand eu vorbesc cu mine. Si uneori ma pot dezafirma. Ma consult cu mine. Imi raspund mie. Caut informatia si ma stresez si panichez asa pentru ca simt ca nestiutul ideii nu ar putea sa ma afecteze mai tare decat sa stiu ce poate fi.
Mentionez si ca nu am prieteni.Nu mai am. Sau am doar cunostinte.Ca ma joc jocuri video destul de mult. Nu mai am libido. Nu mai am pofta de mancare. Ma instrainez de tot. Nu tin legatura cu farama de familie ce a mai ramas. Nu imi place compania lor oricum.
Am nevoie de oameni inteligenti si valorosi, ce mi pot provoca un interes intelectual fata de ei.
Imi stiu calitatile si bulinele negre. Stiu ca nu sunt proasta. Dar sunt sigura ca imi lipseste siguranta.

Sper ca ati putut sa cititi tot... Si apreciez oricine poate raspunde si ma poate ajuta la asta. Va rog. Multumesc.

Renuntarea la droguri e primul pas. Psihologul e util doar daca n-ai cui te plange sau esti extrem de sugestibila, iar psihiatrul doar daca vezi simptome psihiatrice de genul halucinatiilor, psihozelor etc. Pare anxietate si epuizare nervoasa. Nu prea ai ce face decat sa te convingi ca totul e ok (sau sa lasi psihologul sa faca asta daca nu poti singura), sa te odihnesti si sa lasi timpul sa rezolve. Etnobotanicele si chiar si iarba curata dau atacuri de panica multor persoane, iar atacurile au de multe ori replici sau chiar perioade cu un fel de ptsd cu hiper-excitabilitate a sistemului nervos, pe care doar timpul o poate repara cu adevarat (sedativele doar o mascheaza). Sistemul nervos are nevoie de 12-18 luni sa se refaca dupa "aventuri" de genul. Asta in conditii optime.

Nu cred ca are nevoie de psiholog sau psihiatru sa se lase, pare la categoria recreationista, iar in plus nu e pe heroina, ierburile pot fi lasate relativ usor doar cu vointa, nu e ca la alcool, heroina sau pastile cu care te indoapa psihologii/psihiatrii, de care scapi doar trecand prin chinurile lui Isus pe cruce, eventual tratament.

Renuntati la droguri si apelati la psihiatru si psiholog. Lipsa de somn si consumul de droguri pot duce la boli psihice greu de gestionat.

Bine. Vad ca foarte multi au spus "lasa te de droguri". Ideea e ca nu am mai luat asa ceva 1 an. Si de acum recent de 3 luni. Totul fara probleme.
Problema in sine e ca am o stare de frica ca ele sa imi fi schimbat perceptia, gandirea, somnul.
Nu am fost si nici nu sunt consumator "veteran". Efectiv a fost foarte rar, putin.
Cel mai mult cred, eu si persoanele cu care am discutat, ca poate am stres post traumatic... Din cauza schimbarilor rapide in viata mea si a momentelor grele prin care am trecut.

Evaluare psihotica?
Vi se pare ca am halucinatii si idei delirante? Asta ati de prins din ce am scris?
Am incercat sa exemplific cat pot de detaliat ceea ce am simtit in timp ce eram fumata si cum s a manifestat dupa.
Raspunul pe care il caut e, daca pot afecta pe viitor tot ce tine de functia mea normala.
Nu am mai fumat si nici inainte nu fumam excesiv. -_-
Devine foarte frustrant cum pot unii sa dea niste sfaturi prin propozitii scurte pe care absolut oricine le ar putea da, indiferent de renume.
Ma mir cum oameni fara experienta in domeniu dau atat interes sa formuleze ceva lung scris, iar altii poate nici n au citit tot.

Psihologii sunt aici sa te indemne spre consult psihologic si atat, nu te-ai prins? Doar nu o sa stea sa iti dea tie consultatii gratis pe net, ar fi culmea.
Da, drogurile, mai ales ierburile sau ciupercile, iti pot provoca experiente care sa declanseze perioade mai lungi sau mai scurte de ptsd, anxietate etc. De schizofrenie nu s-a dovedit si e si greu de verificat din mai multe cauze. Va trebui sa le eviti complet.
Trebuie sa te odihnesti, sa eviti stresul, sa nu cauti tot felul de boli si tampenii pe net, ca acolo orice om afla ca are cel putin 200 de boli dupa ce citeste. Daca o sa-ti faci griji in continuare, o sa-ti para rau dupa cativa ani ca ti-ai pierdut timpul cu asa ceva. Daca esti sugestibila sau cauti un umar pe care sa plangi sau vezi ca nu trece, poti aborda si un psiholog. De obicei trece greu, uneori e ciclic chiar, si trebuie multa rabdare.

Apropo, episoadele psihotice mi se pare ca nu apar doar cu halucinatii si delir, sunt si forme mai apropiate de cedarea nervoasa cu anxietate, insomnie etc. Din ce pare la prima vedere, nu ar semana, dar e greu de zis 100% asa de la distanta, nu pare asa violent incat sa se incadreze la psihoza, dar numai doctorul dupa analiza mai amanuntita poate zice exact. Spre deosebire de sedintele la psiholog, consultul psihiatric macar nu presupune plata, iei trimitere de la medicul de familie si vei fi primita la psihiatru gratis. Eventual poate iti da si ceva sfaturi, chiar daca nu e ceva patologic. In felul asta o sa scapi si de grija ca ai ceva dupa ce te asigura doctorul ca nu ai.