Mai are rost sa trăiesc daca copilăria a trecut?

Mai are rost sa trăiesc daca odată cu copilăria parcă simt că am murit și eu adica simt că nu mai are niciun farmec, gust sau culoare viața aceasta odată ce nu mai sunt copil și copilăria a spus? Amintirile frumoase și trăitul in trecut sunt tot ce mi-au mai rămas..viața în general oricum nu are sens prea mult, eu de 12 ani oricum trăiesc din inerție..Copilăria pentru mine a însemnat adevărata viață acum doar mimez că trăiesc și tot ce trăiesc acum oricum e un "supliment"adica e un adaos, pentru mine nimic nu mai are sens decât ce a fost copilăria ce parcă a trecut prea repede șo lăsând regrete adânci pentru mine.
Ce e de făcut în continuare? Voi ce ați face?

Trebuie să accepți că nu mai ești copil și că te afli în etapa maturității, altfel nu ai cum. Și eu sunt la fel:mă hrănesc doar cu amintirile frumoase ale copilăriei și ale adolescenței, deoarece vârsta de 18 mi-a adus boala asta urâtă și, odată cu ea, multa suferință. Dar nu am ce face:viața de schizofrenic trebuie acceptata asa cum e, altfel dai în depresie, remușcări și sentimente de insuficiență, ajungând mult mai rău.
Încearcă să te gândești la partea buna a lucrurilor, ca mereu exista și un bine în tot lucrul rău: măcar nu ești într-o stare atât de avansata a bolii încât să fii internat într-un sanatoriu și să nu mai poți vedea lumina zilei. Sunt alții mult mai grav decât noi, care și-ar dori viața noastră. Noi măcar avem o pensie și avem unde pune capul, deocamdată, mai târziu nu știm ce va fi...dar alții nu au nici atât. Sa nu crezi că o viață, , normală" este așa de roz precum speri. Alții au boli incurabile, servicii grele și stresante și nu au acces la facilitățile noastre precum statul acasă, un confort pe care alții și-ar dori să-l ai aibă. Noi suferim enorm, te cred, însă trebuie să te gândești ca e bine, , sa faci rai din ce ai", altfel te poticnești în frustrări. Și eu sunt supărată ca nu am făcut facultate și nu am ajuns o persoană de succes, dar poate a fost mai bine așa. Ti-am mai zis eu: tot răul spre bine. Știi ca eu am un frate pe care îl ajut la școală. De 2 ani și jumătate îi fac toate temele, deși mi-e enorm de greu, din cauza lipsei de concentrare și a memoriei foarte slabite. Însă mă silesc și mă lupt, deoarece știu că, daca nu o sa-l ajut eu, atunci nimeni nu o va face. Vreau sa te întreb: crezi tu că dacă ajungeam eu la o școală, la o facultate sau așa, cine l-ar mai fi ajutat atunci pe fratele meu, care e la un liceu destul de greu? Ce ar fi făcut? Cum ar mai fi ajuns a 11-a? Dumnezeu a făcut așa încât eu sa fac ce-mi place chiar și în situația asta: sa fac teme. Eu nu știu sa fac altceva în afară de teme, nu știu sa gătesc, nu știu sa plătesc facturi, sa întrețin o casa, nu știu nimic, pentru ca, în afară de învățat, eu alt centru de interes în viața asta nu am avut, la fel ca tine din câte mi-am dat seama.
La tine partea buna e ca tu citești mult, ai ocazia sa te uiți la filme, documentare etc. Ti-am mai zis: fa-ti un blog, un site, învăța niște informatica și expune-ți în mediul online cunoștințele. Poate vei fi remarcat cândva de cineva influent și vei ajunge să lansezi cărți despre sănătate, boli, psihologie, etc.
Sunt multe lucruri ce se pot face. Important e să nu te poticnești în niște tipare stabilite de tine, gen:, , trebuie neapărat să fac facultate", , , trebuie să mă concentrez", , , trebuie să am serviciu, sa fac postiliceale"...nu merge așa. Te consumi pe degeaba. Ia-ți o foaie și autoevalueaza-te: fa o paralela intre calitățile și defectele pe care le ai. Pentru asta sunt și teste pe net.
Încearcă: poate iese ceva bun și o sa mai ieși din starea asta.
Pe curând! >:D<

Mulțumesc, Nati, un răspuns foarte bun
>:D<

Cu drag, prietene! :D

Ai o depresie, trebuie sa te duci la medic sa ii zici ca sa iti zica ce e de facut, daca e de tratat sau de psiholog.
De aia percepi ca nu mai are sens viata si ca nu mai e nimic frumos, e o perceptie falsa.
Deci fi baiat destept si nu cadea in capcana depresiei care vrea sa te faca sa crezi ca e asa cum simti.

Daca nu aveai nimic, viata era frumoasa si la 80 de ani ! Ca daca in copilarie aveai depresie asa mascata, atunci nu avea viata sens, si daca scapai de depresie, dupa aia avea sens ! Deci invers, nu conteaza perioada ci starea psihica.
Asa ca fuga la medic mai repede.

Naty, nu are la ce sa se gandeasca Nesquik, ca stie si el sa se gandeasca la ce zici tu, iar alte exemple sunt inutile, ca fiecare om e diferit in felul lui degeaba altul iese din asta facand nu stiu ce, cand altul nu poate.
Nes are o depresie ce trebuie adresata unui specialist, fara sa vrea vede asa treaba, nu depinde de el, si daca constient stie ca trebe sa se gandeasca la cutare, se gandeste degeaba, ca tot starea aia o are.

Iar cand va fi bine, de la sine va fi bine totul, tot fara sa vrea.