Psihoterapie: nu totul este pierdut, chiar daca tie iti pare a fi

Era odată un mare violonist pe nume Paganini. Unii spuneau că el era foarte ciudat. Alţii, că era supranatural. Notele superbe pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia să piardă şansa de a vedea spectacolele sale.
Într-o seară, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregătită pentru a-l primi. Orchestra intră şi a fost aplaudată. Dirijorul a fost, şi el, ovaţionat. Mai mult, când apăru figura lui Paganini, publicul ovaţiona cu entuziasm. Paganini aşeză vioara sa la umăr şi ceea ce se auzea era indescriptibil. Doimi şi note întregi, treizecidoimi şi şaizecipătrimi, şeisprezecimi şi semişeisprezecimi păreau să aibă aripi şi să zboare la atingerea degetelor sale încântătoare.
Deodată, un sunet straniu întrerupse amuzamentul de la parter. Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri. Dar Paganini nu se opri. Orchesta se opri. Uitându-se la partitura sa, continua să scoată sunete frumoase dintr-o vioară cu probleme. Publicul se opri. Dirijorul şi orchestra, exaltaţi, începură să cânte. Înainte ca publicul să se însenineze, un alt sunet perturbator distrase atenţia spectatorilor. Se rupse o altă coardă a vioarei lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra se opri şi ea. Dar Paganini nu se opri. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el uită dificultăţile şi înaintă scoţând sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul şi orchestra, impresionaţi, se întoarseră la cântat. Dar publicul nu-şi putea imagina ceea ce avea să se întâmple. Toţi spectatorii, uluiţi, exclamau: UAU! Se rupse o a treia coardă a vioarei lui Paganini. Dirijorul se blocă. Orchestra se opri. Respiraţia spectatorilor se tăie. Însă Paganini continuă. Scoase toate sunetele de la unica coardă care rămase din vioara sa distrusă, ca şi cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio notă muzicală nu a fost uitată. Dirijorul se încurajă. Orchestra se motivă. Publicul trecu de la linişte la euforie, de la inerţie la delir. Paganini ajunse la glorie. Numele său străbate timpul. Nu este tocmai un violinist genial. Este simbolul perseverentului care continuă să meargă înainte în ciuda imposibilului.

Dragă omule, oricine ai fi, nu ştiu ce tip de probleme ai acum. Poate fi o problemă de sănătate, una familială, profesională..., nu ştiu. Poate că suferi de depresie şi ai gânduri de sinucidere; eşti 100% pesimist şi vezi viaţa numai în tonuri de gri şi negru, nu ştiu. Dar un lucru ştiu: Nu totul e pierdut. Mereu există o coardă; Cântând la ea, exersezi ceea ce Dumnezeu a pus in tine ca talent. Cântând la ea, vei vibra. Învaţă să accepţi că Cineva îţi va lăsa mereu o ultimă coardă. Când vei fi descurajat, să nu renunţi niciodată. Atunci va exista în tine coarda perseverenţei inteligente: "de a încerca încă o dată", de a mai face un pas cu un nou entuziasm. Trezeşte-l pe Paganini care se află în tine şi avansează pentru a învinge. Victoria este arta de a continua. Când totul pare că se prăbuşeşte, dă-ţi o şansă şi mergi mai departe - Cel de Sus e cu tine. Atinge coarda motivaţiei şi încrederii şi scoate sunete, rezultate pozitive. Înainte, însă, întreabă-te: Cine-l motivează pe motivator? Adică: Cine motivează creierul tău, care pune în funcţiune mâna care cântă la vioară? Nu te frustra, nu te descuraja! Aminteşte-ţi: acum mai este o coardă: Coarda învăţării prin repetiţie pentru a gândi şi găsi Calea. Niciodată nu ţi se vor rupe în viaţă toate corzile - Cel ce te-a creat are grijă de asta. Dacă rezultatele sunt rele, atunci este şansa ta de a cânta la ultima coardă, aceea a perseverenţei şi, mai ales, a smereniei, care reînviază viitorul cu o înnoire continuă. Este mereu coarda uitată, lăsată cu siguranţă de Cineva, care bine acordată, îţi va da cel mai bun rezultat. Însă dacă, din întâmplare, vei fi la fundul prăpastiei, aceasta va fi şansa ta de a atinge cea mai bună coardă din univers: Încrederea în tine, prin DUMNEZEU!
NU renunţa, nu totul este pierdut, scumpule de scump ce eşti. Mergi mai departe!
...

Într-o legendă, se povesteşte despre o pasăre care trăia într-o pădure alături de multe animale prietene. Toţi o cunoşteau datorită vitezei cu care putea zbura, şi de aceea o numeau Cea-care-zboară-iute. Coloritul magnific al aripilor ei strălucea în lumina soarelui pe când trecea ca o săgeată printre ramuri. Într-o zi, Cea-care-zboară-iute şi-a rupt o aripă. Prăbuşindu-se la pământ, s-a târât la rădăcina unui copac, ca să caute adăpost. După puţin timp, Stăpânul pădurii a găsit-o şi a ridicat-o cu blândeţe. Şi-a trecut uşor mâna peste pasărea înspăimântată şi apoi a aşezat-o iar jos. Celelalte păsări erau încântate, gândindu-se că prietena lor a fost vindecată şi că va putea iar să zboare ca o săgeată printre copaci. Dar Cea-care-zboară-iute tot nu putea zbura. S-a aşezat, în schimb, sub un copac şi, ridicând capul spre cer, a început să cânte o melodie de jale. Sunetele pline de melancolie au continuat zi şi noapte, devenind tot mai puternice. Niciodată, până atunci, pădurea întreagă nu mai auzise ceva atât de frumos. La ceas de noapte, celelalte animale se linişteau şi ascultau cântul ei, care devenea tot mai frumos. Cea-care-zboară-iute învăţase să cânte din adâncul durerii şi întristării ei, iar muzica sa cucerea inimile tuturor celor care o ascultau. Deşi n-a mai putut să zboare niciodată, mângâierea vindecătoare a Stăpânului pădurii i-a dăruit miracolul cântecului şi un nou drum în viaţă' (K. J. Hermes).

Ei poftim, dragă omule. Tu s-ar putea să fi păţit ce a păţit şi pasărea, adică un mare necaz, dar chiar şi-aşa, dacă te afli într-o suferinţă cruntă, poţi să depăşeşti momentul, la fel cum l-a depăşit ea, iar Dumnezeu îţi poate dărui un nou drum în viaţă. Oh, chiar dacă ţi se pare că te afli pe fundul prăpastiei, chiar dacă eşti cu adevărat, nu renunţa. Ai căzut? Te poţi ridica, da, trebuie doar să vrei, să-i ceri lui Dumnezeu ajutorul având maximă credinţă şi nădejde în El, şi, bineînţeles, să ai răbdare. Nu te gândi să te sinucizi, nu trece la fapta de a te sinucide, crezând că astfel îţi vei încheia socotelile şi vei obţine o uşurare. Rabdă suferinţa, caută resurse să mergi mai departe, cară-ţi crucea, roagă-te la Dumnezeu, plângi, îngenunchează, strânge din dinţi, luptă, nu te lăsa bătut. Nu te sinucide, orice ar fi, oricât ai suferi, rabdă. Rabdă, rabdă, roagă-te şi ai încredere în Dumnezeu, căci dacă vei răbda până la sfârşit, cu credinţă în existenţa şi purtarea Lui de grijă, vei primi o răsplată pe măsură. Pe drumul vieţii, după orice furtună, fără excepţie, iese soarele, iar pentru oamenii care acceptă şi îndură, cu răbdare, credinţa că totul va fi bine şi cu mulţumire, efectele nefaste ale furtunii respective, răsplata va fi mult mai frumoasă decât un curcubeu.
Te rog să continui să păşeşti pe drumul vieţii, chiar dacă păşirea îţi produce răni care sângerează din abundenţă, datorită crucii pe care o ai de cărat şi datorită sentimentelor induse de greutăţile şi neputinţele tale. Nu te opri nici dacă vei fi nevoit să escaladezi obstacole care, în aparenţă, vor părea de neurcat, de necoborât şi de nesuferit. Harul lui Dumnezeu, în fiinţa ta, va construi scara care te va ajuta să urci şi cea mai mare înălţime a oricărui impediment apărut pe parcursul drumului tău, lumina lui Dumnezeu, în ochii tăi, va aprinde candela care te va ajuta să cobori şi prin cea mai întunecată parte a acelui impediment, iar bunătatea lui Dumnezeu, ca un untdelemn ceresc, va fi pansamentul care te va ajuta să suporţi orice suferinţă de nesuferit. Va trebui doar să-L chemi, să-L strigi pe Dumnezeu, dar cu toată credinţa disponibilă, şi să-L rogi din adâncul sufletului să îţi vindece rănile, pentru a putea merge în continuare. Pentru asta, înarmează-te cu răbdare. Vei reuşi, trebuie doar să vrei!
Orice coşmar este urmat, la un moment dat, de un vis frumos, pentru că activitatea onirică - cea privitoare la formarea şi desfăşurarea viselor - se află într-o continuă fluctuaţie. Aşa este şi viaţa, într-o continuă fluctuaţie - o fluctuaţie care atinge şi fericirea, dar şi tristeţea! După un 'ceva', urmează 'altceva', iar după 'altceva', urmează 'altfel'... Oricât de greu ţi-ar fi, trebuie să continui, te rog.
S-ar putea să fi tentat să-mi spui: ce ştii tu despre suferinţă? este uşor să vorbeşti, dar greu s-o trăieşti şi s-o rabzi. Ei bine, chiar ştiu multe despre suferinţă. De la vârsta de 5-6 ani şi până acum, la 26 de ani, am tot avut parte din plin de suferinţă (dacă vrei să înveţi ceva din suferinţa mea, citeşte cartea pe care am scris-o, accesând link-ul următor: http://www.scribd.com/doc/100686186 ; eventual descarc-o (downloadeaz-o) pe computer-ul tău personal, direct, de pe Scribd, dând click pe butonul Download, după ce în prealabil te-ai logat cu un cont de Facebook sau unul personal de Scribd; s-ar putea să te ajute cu ceva ceea ce vei citi).

...
Acestea fiind scrise, dragule, oricine ai fi, sărut şi îmbrăţişez (frăţeşte) sufletul şi inima ta.
Cu iubire creştină, respect şi preţuire, dorindu-ţi toate cele bune şi o zi splendidă, într-o săptămână relaxantă, într-o lună echilibrată, într-un an cumpătat şi într-o viaţă desăvârşită în adevăr, iubire, credinţă în Dumnezeu şi lumină,
Mr. Nick

De reținut:

Dragă omule, oricine ai fi, nu ştiu ce tip de probleme ai acum. Poate fi o problemă de sănătate, una familială, profesională..., nu ştiu. Poate că suferi de depresie şi ai gânduri de sinucidere; eşti 100% pesimist şi vezi viaţa numai în tonuri de gri şi negru, nu ştiu. Dar un lucru ştiu: Nu totul e pierdut. Mereu există o coardă; Cântând la ea, exersezi ceea ce Dumnezeu a pus in tine ca talent. Cântând la ea, vei vibra. Învaţă să accepţi că Cineva îţi va lăsa mereu o ultimă coardă. Când vei fi descurajat, să nu renunţi niciodată. Atunci va exista în tine coarda perseverenţei inteligente: "de a încerca încă o dată", de a mai face un pas cu un nou entuziasm. Trezeşte-l pe Paganini care se află în tine şi avansează pentru a învinge. Victoria este arta de a continua. Când totul pare că se prăbuşeşte, dă-ţi o şansă şi mergi mai departe - Cel de Sus e cu tine. Atinge coarda motivaţiei şi încrederii şi scoate sunete, rezultate pozitive. Înainte, însă, întreabă-te: Cine-l motivează pe motivator? Adică: Cine motivează creierul tău, care pune în funcţiune mâna care cântă la vioară? Nu te frustra, nu te descuraja! Aminteşte-ţi: acum mai este o coardă: Coarda învăţării prin repetiţie pentru a gândi şi găsi Calea. Niciodată nu ţi se vor rupe în viaţă toate corzile - Cel ce te-a creat are grijă de asta. Dacă rezultatele sunt rele, atunci este şansa ta de a cânta la ultima coardă, aceea a perseverenţei şi, mai ales, a smereniei, care reînviază viitorul cu o înnoire continuă. Este mereu coarda uitată, lăsată cu siguranţă de Cineva, care bine acordată, îţi va da cel mai bun rezultat. Însă dacă, din întâmplare, vei fi la fundul prăpastiei, aceasta va fi şansa ta de a atinge cea mai bună coardă din univers: Încrederea în tine, prin DUMNEZEU!
NU renunţa, nu totul este pierdut, scumpule de scump ce eşti. Mergi mai departe!