Tatal meu e nebun?

Buna, as dori sa aflu sfatul unui psiholog sau psihiatru.
Tatal meu a devenit agresiv de cativa ani buni, isi manifesta agresivitatea des(zilnic sau saptamanal)
Ma injura (fiindca pe mine ma are cel mai des la indemana), tipa, ma scuipa, ma impinge, o data a incercat sa ma impinga pe fereastra (dar l-a oprit mama), imi spune ca ma omoara, sare la bataie, tranteste lucrurile pe jos. Il iau c u vorba buna, insa el tipa, nu poti sa ii ceri nimic ca refuza sa faca (spre ex. l-am rugat sa deschida geamul si a refuzat, dar l-am deschis eu si atunci i-am intetit furia) ma priveste cu multa ranchiuna fara ca eu sa ii fii facut nimic, ma face nebuna si imi spune sa ma duc la psihiatru.
Eu l-am luat cu frumosul, i-am zis ca e in regula sa simta ca ii e teama, si ca poate sa ne ceara ajutorul, dar el zice ca nu ii e teama, si incepe sa tipe din nou.
Mai nou am observat ca se poarta ca doua persoane diferite, una dintre ele, am descris-o mai sus, iar cea de-a doua e puerila in sens rau, se prosteste de ne face capul calendar, iar cand il rugam frumos sa inceteze, ia forma prima. Niciuna nu are legatura cu cealalta insa el poate fi doua minute una din ele si dupa aceea sa devina cealalta continuu.
El lucreaza intr-o fabrica si castiga foarte putin, noi i-am zis ca e in regula, ca ajuta cu ale casei (face mancare), insa el tot nemultumit si agresiv este.
Mama lucreaza mult, are doua joburi, el se leaga de ea ca nu vine acasa, mie imi spune ca sunt un nimeni ca nu am job, dar cand am fost sa dau proba pentru joburi a inceput sa tipe la mine ca mi-am ales acel job si ca ma platesc foarte putin. I s-a explicat de nenumarate ori ca intr-o familie oamenii se ajuta intre ei, comunica, se inteleg si se respecta. I s-a explicat ca eu sunt copilul lui, nu dusmanul lui, si ca ura pe care o simte fata de mine e inutila, dar tot degeaba.
Este needucat si necivilizat, nu-si cere iertare cand greseste, din contra, el este cel care face pe victima.
L-am sfatuit sa mearga sa ceara ajutorul unui psiholog fiindca observ cum se distruge pe sine, si isi distruge relatiile cu ceilalti, dar a refuzat zicand ca el e normal. La un moment dat mi-a zis ca il urasc, sa nu ii mai vb, sa ii scriu biletele sau sa nu ii mai zic nimic. L-am refuzat politicos, fiindca nu am niciun motiv sa fac acest lucru, zicandu-i ca eu prefer sa comunic face to face cu el si ceilalti, iar el este liber sa aleaga cum si daca imi raspunde. Vorbeste foarte bine despre el si foarte urat despre ceilalti (chiar daca nu-i cunoaste).
Eu merg la psiholog de cateva luni, am ales lucrul asta fiindca eram o persoana destul de neincrezatoare si credeam ca e ceva in neregula cu mine, insa e totul in regula. De cand merg la psiholog, tata zice ca sunt tot mai nebuna, insa eu am reusit sa vad clar lucrurile pe care le vedeam inainte, insa imi erau neclare. Cand vine vorba de psiholog, ma mai intreaba panicat si cu frica in glas de "doamna doctor."
Sfatuiti-ma, ce sa fac cu el. Sunt satula sa ne trateze ca pe niste obiecte.

buna. din ceea ce am citit, desi nu sunt un specialist, ar putea sa fie tulburare de personalitate borderline, tinand cont de faptul ca relatiile cu ceilalti sunt un "teren minat", si pt ca trece de la o stare la alta. totusi nu as putea sa spun cu precizie, doar un specialist poate sa faca un diagnostic - care si acela este intr-o anumita masura subiectiv. inteleg ca este o problema veche, ce anume s-a schimbat in ultimul timp care v-a facut sa nu mai suportati comportamentul tatalui dvs?

Va multumesc pentru raspuns.
Schimbarile constante si bruste de atitudine si comportament pe care le are si faptul ca dezvolta frici neintemeiate si se incapataneaza sa ramana in ele, dar da vina pe noi de lucrul acesta.
Si eu as prefera sa accepte sa consulte un specialist.

Dvs si mama dvs nu sunteti vinovate sau responsabile de modul in care se comporta tatal dvs. Desi va afecteaza comportamentul sau, pana la urma el este cel care are responsabilitatea de a schimba anumite aspecte negative, si nu dvs. In ceea ce priveste consultarea unui specialist, este foarte important ca tatal dvs sa ajunga sa constientizeze singur ca are nevoie de ajutor, pentru ca daca decide sa mearga la specialist fortat sau "sfatuit" de dvs nu va fi cu adevarat implicat - mai ales in cazul unor sedinte de psihoterapie - si nu se vor produce schimbari semnificative, probabil va si abandona dupa un timp. Un alt pericol in presiunea din partea familiei de a consulta un specialist consta in faptul ca se poate simti judecat si etichetat (de persoanele de la care asteapta simpatie si intelegere), ca fiind "anormal", "nebun", "inadecvat", "diferit de ceilalti" ceea ce conduce la o imagine de sine proasta si o stima de sine scazuta, precum si o incredere redusa in ceilalti, si poate riposta pentru a se proteja; de asemenea, in cazul in care urmeaza o terapie sau orice alt tratament care nu ii confera rezultatele asteptate, dvs veti fi invinovatita pentru esec.
Consider ca atitudinea dvs fata de tatal dvs este corespunzatoare si daca va decide sa mearga la psiholog, sprijinul dvs va contribui in mod semnificativ la progresele din cadrul terapiei. Este esential sa il faceti sa inteleaga ca exista limite si ca nu acceptati orice comportament al sau, dar in acelasi timp ca il acceptati pe el ca persoana. Prioritatea dvs trebuie sa fie propria persoana - doar asa o sa puteti sa il ajutati cu adevarat pe tatal dvs.
Sper sa ajunga sa accepte faptul ca are nevoie de ajutor si ca a cere ajutor nu il face nebun. Toti avem uneori nevoie de sprijin. Cred ca cu ajutorul terapiei multe dintre probleme s-ar putea rezolva sau diminua, cu conditia sa isi doreasca sa schimbe ceva.

Aveti dreptate, dar el refuza sa mearga la psiholog pe motiv ca e normal. Ieri inainte sa ma duc la psiholog a inceput iar sa urle la mine, l-am rugat sa se comporte normal daca se considera asa, ca altfel imi va da de inteles ca are nevoie de ajutor, iar el mi-a spus ca pot sa ma arunc si-n fata tramvaiului(avem statia in fata blocului) ca tot nu merge, sa ma duc eu ca-s bolnava.
Eu mi-am propus sa ma detasez de el fiindca ma raneste mult si nici macar nu isi da seama.
Azi, vazand ca nu e bagat in seama a inceput sa ma faca iar nebuna, m-a trimis la psihiatru in fata mamei, ba chiar a amenintat ca daca la psiholog se discuta despre el, merge acolo si distruge tot in incapere.
Eu cu psihologul meu discutam despre el, iar psihologul mi-a zis la fel ca si dvs. ca doar prin vointa de a face terapie si dorinta proprie se va vindeca.

@ bpdfreak

Tabloul clinic al Sindromului Borderline include patologii dermatologice cauzate de automutilare prin taiere, frecat, etc.
Pacientul nu se poate abtine sa isi faca rau lui insusi. Nu cred ca e cazul aici.

@ CAlex

Problemele pe care le are tatal dv. nu vor trece niciodata la psiholog pentru ca deja s-a ajuns prea departe.
Ganditi-va ca atat dv., cat si mama dv., ati discutat de atatea ori cu el si a fost inutil. Mai mult decat atat, situatia s-a inrautatit.
Oricum dumnealui nu va recunoaste niciodata ca are nevoie de ajutor profesionist pentru ca asta este o caracteristica a tulburarilor psihice in stare mai avansata. Cei bolnavi nu isi dau seama nici de ceea ce fac si nici ca problemele lor s-ar putea rezolva cu tratament.
Aveti doua variante: ori il suportati asa cu toata viata de cosmar pe care v-o face si riscati sa va imbolnaviti dv. insiva, ori il duceti la spital cu salvarea si politia (pentru ca va opune rezistenta). Cei de acolo il vor pune pe un tratament. In urma lui va incepe sa contientizeze lucrurile anormale pe care le-a facut in perioada in care nu a acceptat sprijin si, urmand constant acest tratament, isi va reveni.
Nu ii va face nimeni rau la spital. Nu aveti de ce sa va fie teama. Dimpotriva. Totul va fi spre bine familiei.

Buna Calex,
Si eu am avut o problema asemanatoare cu tata. La inceput facea la fel ca tatal tau dar cu timpul a juns sa fie mai rau, sa devina violent si de nestapanit. Niciodata nu-si recunostea vina si ajungea sa ne terorizeze zilnic.
Daca-i spuneam sa mearga la dotor se enerva atat de tare ca ne era frica de el. lua scaune si arunca dupa noi, arunca cu ce-i venea in mana si ne insulta in topate felurile posibile.
Dupa cativa ani am inceput sa dormim pe la prieteni ca nu se mai putea sta cu el in casa.
i-au spus multi ca trebuie sa consulte un psihiatru dar el se enerva si spunea ca sunt toti nebuni ca el nu are nimic
si " ii face el" pe toti. De multe ori a fost violent si ne-a lovit.Am mers la politie, am incercat sa-l internam fortat dar nu s-a putut. Daca el refuza sa constientizeze ca e bolnav si sa urmeze tratament nu se poate face nimic.
Pana la urma mama a divortat si a trebuit sa ne mutam separat ca nu se mai putea trai asa.
Avea mania persecutiei, ne acuza mereu ca ne batem joc de el, ca suntem curve si tot felul de injurii. Ne arunca si pasta de dinti din baie. In opinia lui nu aveam voie sa ne spalam pe dinti sau sa ne dam cu o crema pe fata
ca inseamna ca mergem la barbati. daca ne cumparam o haina noua o rupea, trebuia sa ascundem totul, devenise de nesuportat.
Acum sta singur intr-o garsoniera si tot nu vrea sa mearga la doctor. Se cearta cu toti vecinii, are impresia ca toti il urmaresc si au ceva cu el. Ii face pe doctori excroci si ii acuza ca vor sa-i ia banii.
A fost in spital pentru probleme cu ficatul si cu inima, il mai doare si un picior si cu toti doctorii s-a certat. Toti i-au spus sa se interneze la psihiatrie dar degeaba.
Asa ca e foarte greu sa-l convingeti sa se trateze si daca nu o face o sa fie greu sa mai traiti in comun.
Imi pare rau ca e asa.

@ clara_p
conform dsm IV, pt a putea fi diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip borderline este necesar ca o persoana sa indeplineasca cel putin 5 din cele 9 criterii. poate doar sa aiba unele caracteristici. in general, se manifesta mai multe caracteristici apartinand unor diferite tulburari de personalitate si/sau psihice. fiecare caz e unic si trebuie studiat in profunzime, nu doar din perspectiva familiei ci in special din perspectiva bolnavului.

Revin dupa o perioada mai lunga in care mi-am dat seama atat eu, cat si mama ca tatal meu deviaza de la comportamentul normal. Daca la inceput mama spunea ca exagerez, acum si-a dat si ea seama ca din pacate aveam dreptate. Partea proasta e ca nu iti dai seama de la inceput daca se comporta normal sau deviaza. Acest lucru se intampla de mai multe ori pe zi si se manifesta prin rastit la oricine e langa el si ii pune o intrebare sau ii spune ceva, ras la lucruri serioase de parca am zice cel mai tare banc, neatentie la ce spunem, raspunsuri anapoda la intrebari simple, de genul: Ce ai cumparat? sau absenta raspunsului.
Alte dati e lucid, se comporta normal, iti raspunde frumos, e calm. De schimbat nu-l putem schimba, mi-ar placea din suflet sa accepte niste sedinte de terapie, insa refuza: El e singurul normal, in rest toti sunt nebuni.
Imi este si ne este extrem de greu in astfel de situatie sa comunicam cu el si sa ne pastram un echilibru al nostru. Uneori ma exaspereaza rau de tot.
Ce pot spune e ca acum sunt mai clare (sau probabil mai lungi) perioadele de luciditate si cele in care afiseaza un comportament deviant.

:) hi...asa e si tatal meu... de foarte mult timp, acum e ok in secunda doi zice ca toti suntem impotriva lui, ca punem motanii sa faca pipi pe hainele lui, ca ii luam hainele, ca ii mancam mancarea:))... daca imi ofera de mancare si il refuz zice ca ma cumpara bunicamiu...si ai mei pana la urma au divortat din cauza lui...dar eu am ramas aici ptr ca nu aveam unde sa plec...si din cauza asta nu am ajuns chiar foarte bine...

Ana Smile

Din moment ce tatal tau se comporta asa, asta trebuie sa te conduca la gandul ca tatal tau are niste probleme sau frustrari sau a facut niste pacate sexuale la viata lui.

Ancheteaza-l ca la Politie fara rusine ca altfel risti sa iti distruga familia.

Sa ii para rau pentru acele pacate si sa mearga la duhovnic sa se spoveasca !

Sa se spovedeasca !

Ana, ma bucur ca situatia s-a remediat intr-un fel la tine.
La mine pe tata iar l-a apucat ceva. Am spart din greseala vasul cu salata de vinete, cand l-am pus in frigider a alunecat ca statea pe oala si s-a rupt in bucati. El a adunat salata de pe jos si a zis "vai, salata mea, am facut-o si am transpirat pentru ea" l-am intrebat calm de ce nu m-a lasat s-o adun eu daca tot eu facusem paguba si a inceput ca zica ca s-a saturat de mine, ca sunt vanata la buze (e a doua oara cand baga textul asta, prima data l-a folosit acum cateva seri cand mi-am exprimat nemultumirea asupra unui lucru pe care il facuse el) de falsa ce sunt, ca sunt mincinoasa, gunoi si prost crescuta. Apoi, a amenintat ca se duce "s-o aranjeze" pe psihologa la care am fost eu dupa ce i-am spus ca daca nu se potoleste voi fi nevoita sa chem psihologul sau psihiatrul, doar atat mi-a trebuit ca s-a enervat si mai tare si a zis ca ma taraste pe jos, ca nu fac nimic, ca sunt nebuna, ca sunt buna doar de cheltuit bani si curent. Eu lucrez colaborator pentru o firma, de acasa, dar in imaginatia lui bolnava, mint ca lucrez, ca de fapt nu lucrez, dupa capul lui. I-am si zis unde si a zis razand ca au angajat o nebuna. Apoi, am inceput sa plang si cand m-a auzit a venit la mine si mi-a spus ca plang de nebuna ce sunt, ca ma baga in camasa de forta la spitalul de nebuni.
Mai rau e ca mama ii permite toate astea si ca nu face nimic sa il ajute sau sa se indeparteze de el si a inceput si ea sa ii copieze vocabularul. De cate ori deschid discutia despre el ori sunt facuta proasta, ori mincinoasa.
Eu nu mai vreau sa il vad pe acest om in veci si nici sa aud nimic de el daca mai ramane asa si nici nu mai pot sta sub acelasi acoperis cu el. Au existat dati in care a sarit la mine si a zis "Te omor." sau cand a zis el ca se omoara.
Mama pauza, lasa-l ca asa e el. Apoi, s-a luat de studiile mele, care cica sunt vai si amar, insa el n-are o facultate facuta, nimic, nu e capabil sa isi asume responsabilitati sau sa faca ceva pentru el, sa se dezvolte. Se bucura in schimb de raul altora si rade si mi-a zis si mie ca abia asteapta sa ma vada tarandu-ma pe jos.
Sa ma ierte Dumnezeu, dar omul asta e normal?
Nu ma mai afecteaza atat, insa, nu pot nici acum sa cred ca un parinte e capabil de asa ceva.

Opa, am citit gresit. Ana, sper din suflet sa gasesti o cale de iesire de acolo, nu e sanatos sa stai langa un om asa, chiar daca e tatal tau.

:) stiu...la mine e la fel ca la tine, crede-ma ca stiu prin ce treci, pe mine ma facea curva, ca toti complotam impotriva lui, ca suntem nebuni, ca bunicu ne-a facut cu mama (eu si fratimiu) si eu am fost la psihiatru... si am devenit anxios depresiva

Off Ana imi pare rau.
Nu merita sa ne distrugem pentru astfel de persoane. De fapt, ei sunt cei care ar trebui sa mearga la psihiatru/psiholog. Te inteleg perfect, eu am fost anxioasa doi ani de zile, imi era teama sa plec singura de acasa sau cateodata sa si stau singura acasa, dar cu ajutorul psihologului si a lui Dumnezeu am trecut peste asta.
Doamne ajuta. Numai bine si curaj sa iesi din starea asta cauzata de o persoana care dupa parerea mea nu merita absolut nimic.

:)stiu... si iti multumesc...

uite povestea mea:)
iti zic eu povestea mea in detaliu...nu am scris tot pana acum... Bunica mea era o betiva, facea scandal non stop... spargea geamuri prin casa, o vedeam dezbracata... ma facea de ras...o data s-a taiat cu tata...tata a taiat-o la gat, apoi m-a luat pe mine sa imi arate hainele pline de sange pe care mi le va lasa mostenire...ma ura de mica, considera ca i-am furat copilaria lui fratimiu prin simplul fapt ca m-am nascut... aveam vreo 5 ani cand m-a urmarit cu cutitul si m-am ascuns pe balcon, a murit in 2004... dandu-si ficatii afara...eu cand am aflat... nu am plans, am ras...asta era o chestie a mea cand aveam un soc ma bufnea rasul...apoi s-a imbolnavit tata..a dat-o pe alcool...acum 2 ani au divortat dar pana la divort am luat parte la aproape toate scandalurile...m-au chemat la divort pana sa fac 18 ani mai era doar o luna...nu am mers... mama a plecat in satu mare atunci, eram deprimata m-am combinat cu un tigan... mi-a fost aproape 2 luni apoi mi-a zis ca are probleme cu camatarii...l-am vazut cu cutitele la spate, ne ascundeam cand ne intalneam...cand ne intalneam pe strada ne prefaceam 2 straini, apoi am aflat alte chestii mai rele, ... era sa fiu si violata de un prieten de al lui, tot atunci am ramas corigenta la o materie... dupa un timp mama s-a intors in buc, tata tot cu scandal,... a facut inainte de divort un scandal... a consumat alcool cu xanax, am chemat eu politia...si-a bagat o foarfeca in el... acum el are o prietena...mama e plecata in italia... dar o vedeam si inainte ca pe o straina, pe tata la fel...nu le pasa de mine, fratimiu fura bani de la bunicamiu ptr gagicasa pe care o respecta mai mult decat pe mine...

Astfel de situatii abuzive nu duc la nimic bun.
Singura rezolvare e sa incercati sa va mutati, fie cu chirie, fie la o prietena apropiata.
Pare o solutie extrema si cheltuitoare, dar cu siguranta va confera liniste si calm.

Numai de bine!

Ana Smile, salut!
Si eu am avut perioade dificile in viata, dar nu ca ale tale intr-adevar.

Daca sa discutam in particuler, lasa un id de mess pe privat. Cred ca am putea avea un schimb de experienta util.

ti l-am lasat:)

da prozac ai dreptate... dar unde?:)..

imi pare rau ca ai trecut prin asemenea situatii Ana
Dumnezeu sa iti dea putere sa treci peste ele si sa mergi mai departe.

Ieri tatal meu a inceput din nou sa se ia de noi. A inceput cu mine, mama este bolnava are febra, iar eu ii pregateam cina si o cana de ceai in bucatarie unde era si el. Din senin a inceput sa ma faca "catea" si sa imi spuna ca sunt anormala prin tot ceea ce fac(nici macar nu sta sa vada si nici nu se intereseaza ce fac) si au urmat si alte astfel de insulte pe care nu le-am retinut fiindca nu mi-am mai batut capul cu el, iar cand mama a venit in bucatarie a primit acelasi apelativ de "catea"
Eu nu stiu ce sa mai fac, sincer as pune piciorul in prag si l-as scoate afara din casa avand in vedere ca la psihiatru refuza sa se duca. Imi doresc sarbatori linistite si fericite cu sau fara tatal meu in casa.
Mentionez ca zilele trecute am incercat sa ma apropii de el cu caldura, iar reactia lui a fost una agresiva, a inceput sa tipe la mine.

@ CAlex

Puteti sa il internati fara acordul lui cu Politia si Salvarea.
In nici un caz sa nu il dati afara din casa.

Eu am citit recent pe net, in noua lege a sanatatii sau cum s-o numi ca nu poti interna pe cineva fortat fara inainte a epuiza toate variantele in care persoana accepta de bunavoie un tratament (eu m-am gandit sa incercam si varianta asta, sa faca terapie, iar daca nu exista rezultate atunci sa aplicam varianta fortat).
Pe de o parte nici nu imi mai doresc sa ma implic in viata acestui om fiindca oricat i-as spune la mama ea il lasa liber si imi spune "Lasa-l, asa e el." Mie mi se pare destul de grav ca o persioana sa fie "asa": sa-si planga de mila, sa faca pe victima, sa ii vada pe toti anormali si pe el normal si sa insulte ca" doar el da de mancare" (citez)
Incepe sa imi fie sila de comportamentul si atutidinea lui, si cred ca pana la urma am sa pun eu punctul pe I daca mama mea nu este capabila s-o faca.

Si cum ai putea sa pui punctul pe "i"... Sa incerci sa-l duci undeva fata voia lui...sa ii propui asta...samd...Nu te gandesti ca poate deveni agresiv???...Nu te gandesti ca poate sa te omoare...?.Nu te gandesti ca daca chemi politia sa-l ia, poate juca un teatru atat de bun incat sa para cel mai sanatos mintal om din lume...si sa te scoata pe tine de nebuna???...vorbesc din propie experienta.

Ana, il pun in fata faptului implinit. Aduc medicul acasa fara sa il anunt, acelasi medic cu care am facut si eu terapie si care stie cum sunt eu. Iar daca apar probleme chemam o ambulanta, nicidecum politia. El are nevoie de ajutor specializat.
Nu ne vb, mama tocmai l-a intrebat daca sa ii calce camasa pe maine la servici, dar nu vb. A zis doar ca e suparat pe toata lumea (chestie imposibila pentru ca nu are cum sa cunoasca toata lumea). Dar culmea e ca el se rasteste, jigneste si tot el se supara.

Stiu cum e.perfect...
Dar din cate stiu eu, in asemenea cazuri, cand este chemata ambulanta...vine si politia.

Buna tuturor! Revin pe acest site cu informatii noi si daca exista vreun specialist pe aici (psihoterapeut) i-as multumi din inima daca mi-ar confirma daca tatal meu are intradevar probleme ce trebuiesc tratate prin psihoterapie.
Din pacate, dupa o perioada mai linistita, de prin august 2013 tata a inceput iar sa devina agresiv si intr-o forma extrem de urata.
Ultima intamplare, care m-a facut sa inchei orice legatura cu acest individ a fost pe 16 ianuarie in acest an, cand, l-am rugat frumos sa vina sa imi duca bradul jos (noi stam la et 4) iar bradul era foarte greu si sa ia luminile de pe el ca in rest luasem tot. A venit si l-am instiintat din prima ca am nevoie de ajutorul lui DOAR in cele expuse mai sus. Credeti ca a facut doar atat? A aruncat bradul pe geam (desi ii spusesem sa-l ia sa-l duca, nu sa-l arunce) si eu luasem o punga sa adun acele ca era plin de ele. M-am aplecat sa pun si el a inceput sa imi dea coate si sa imi spuna raspicat: 'LASA-MA PE MINE!'. Am cedat, am zis cu asta nu ma pun, sperand ca o sa ii treaca si atat. Dar a luat aspiratorul si a inceput el sa faca curat cu toate ca ii zisesem dinandins ca aleg sa fac eu si sa ma lase pe mine, lucru pe care l-a si aprobat cu un 'BINE' verbal. Ma enervasem si am plecat de acolo, m-am simtit lezata, mi-am simtit incalcat teritoriul si fortata sa accept un lucru pe care nu il doream. Am plecat de acolo si am izbucnit in plans, apoi dupa ce ma mai calmasem m-am dus sa ii zic ca m-a deranjat comportamentul lui si ca nu a tinut cont de ceea ce l-am rugat frumos. Urmatoarea zi era ziua mea de nastere si a motivat atunci ca voia sa imi faca o bucurie pentru ziua mea (cu toate ca il instintasem din prima clipa cu ce aveam nevoie sa ma ajute). A inceput sa ma jigneasca, sa ma blesteme si la final cand a iesit pe usa, a bagat capul si m-a scuipat.
Apoi am iesit si l-am intrebat daca nu ii este rusine de ceea ce a facut si el batea cu pumnii in lift si spunea: 'SA TE BATA DUMNEZO!' Din clipa aceea am realizat ca nu mai vreau sa am de-a face cu acest individ, ca nu mai vrea nici sa-l vad nici sa aud de el.
Din pacate nu este prima data cand ma scuipa in fata, a mai facut-o, si am gresit si eu o data si i-am facut acelasi lucru si atat mi-a trebuit (crezand ca este util sa ii dau o portie din propriul lui medicament) m-a scuipat de 5 ori apoi si eu am spus un lucru dupa fiecare scuipatura pe care acum il regret si nu ii vad sensul.
Este agresiv si a cautat mereu sa ma subjuge, m-a jignit adesea facandu-ma GUNOI, NESIMTITA, RATATA, TU N-O SA FII NICIODATA DOAMNA PENTRU CA NU LUCREZI LA BIROU, POTI SA TE P**I(NU-MI PERMIT SA REPRODUC) PE DOUA FACULTATI, MAI BINE TE ARUNCAM LA GUNOI si NEBUNA (dupa el, sunt tot mai nebuna de cand am fost la psihoterapie prima data acum 4 ani).
Am observat ca de fiecare data cand ii spuneam ceva, mesajul nu ajungea la el, ci pe langa el, e ca si cum as fi vorbit cu peretii (este oare normal sa ignori ceea ce iti spune propriul copil-un adult pe picioarele lui si sa faci ce te taie pe tine capul?)
Din pacate din cauza jignirilor si a agresiunilor lui fie fizice (scuipat, imbrancit, trantit) si a fortarii agresive, a subjugarilor repetate pe care le folosea in relatia cu mine am inceput sa dezvolt un soi de respingere fata de contactul cu orice om, nu suportam sa imi intre deloc in spatiul personal, simteam ca nu am aer. Am tratat aceasta problema la psihoterapeut si din fericire se amelioreaza si se vindeca cu fiecare zi care trece. Doamna psiholog la care merg eu a zis ca el are probleme psihice, din pacate mama il lasa in continuare liber, ba mai mult ma incurajeaza sa ma apropii din nou de el. La ce bun? De doua ori am cazut in depresie si dezvoltat frici din cauza relatiei cu el cand puteam demult alege sa ma indepartez total asa cum am facut-o acum 3 luni. Eu nu-l mai vreau in viata mea si ii dau dreptate psiholoagei care mi-a spus sa plec cat mai departe de ei ca stau in niste relatii distructive.
As dori si alte opinii (daca sunt specializate cu atat mai bine). Va multumesc. O saptamana plina de lumina in suflet si fie care bucuria Sfintei Invieri a Domnului sa va invaluie si sa salasluiasca in voi.

@ Calex

Daca va puteti muta, mutati-va "ieri".

O sa va spun ce v-am spus si in 2011. Iar atati ani care au trecut pot confirma spusele. Tatal dv. nu constientizeaza ca are probleme psihice.
Nu va accepta niciodata sa mearga la un psihiatru sa i se prescrie medicatie.

Tatal dv. trebuie sa mearga la psihiatru, nu la psiholog.

Mai exista o posibilitate sa mergeti dv. cu mama si sa ia pe numele mamei niste medicamente pe care sa i le puna in mancare.