Tulburare delirantă persistentă

03-10-2013
ccm
Nu este medic/terapeut
ccm
Bună ziua, sunt o dnă de 33 de ani şi după ce am născut un băieţel în anul 2006 la o lună am fost diagnosticată pentru prima dată (mentioney că până atunci nu am suferit de vre-o boală psihică şi nici în familia mea: mamă, tată, frate, nu a existat bolnavi psihici) cu psihoză de lactaţie, apoi prin 2011 cu diagnosticul tulburare psihotică, apoi în 2013 cu diagnosticul de tulburare delirantă persistentă.Pe tot parcursul acestor ani am luat Zyprexa (olanzapină), m-am simţit bine cu foarte mici scăpări ca de exemplu vre-o 2-3 crize pe an de plâns isteric, mi-am revenit greu dar mi-am revenit singură şi am început să iau suplimentar Xanax. Întrebarea mea este dacă pot lua numai Xanax şi să renunţ la Olanzapină? Menţionez că de la Xanax mă simt foarte bine şi am slăbit, il iau fără Olanzapină de 3 luni si sunt foarte bine, iar Zyprexa (Olanzapină) mă îngraşă foarte tare şi îmi dă somnolenţă? E bine ca eu să iau doar Xanax dacă îmi face bine şi să renunţ la Zyprexa?
5 comentarii
0
03-10-2013, ora 19:53
Psiholog Ioana Panculescu
Psihologie, BUCURESTI
Psiholog Ioana Panculescu
Vorbiti cu psihiatrul dvs cel mai bine si va recomand sa incepeti si psihoterapie
0
03-10-2013, ora 23:13
maria 123
Nu este medic/terapeut
maria 123
parere:
continua cu CEEACE-ti face tie bine
sanatate maxima si
sa-ti traiasca pruncul
0
04-10-2013, ora 00:57
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ ccm

Xanax este un anxiolitc care functioneaza un pic si ca antidepresiv.
Dar este o benzodiazepina.
Daca citesti pe prospect, vei vedea ca nu ai voie sa iei decat 2 luni, maxim 3, incluzand aici si perioada de reducere a dozei.
Olanzapina era un antipsihotic, care e adevarat ca iti dadea somnolenta si te ingrasa. Dar: o luai ca sa preintampini un eventual episod psihotic.

Tu daca ai intrerupt Olanzapina, cei din jur nu ti-au specificat ca ti-a aparut iar delirul si ca trebuie sa iei medicamentele ?
Cate miligrame de xanax iei ? Xanaxul nu elimina delirul, ci s-ar putea chiar sa il induca. Desi tu personal te simti bine psihic, cei din jur pot constata ca vorbesti... avioane.

P.S.: Fa ce iti spun cei din jur care iti stiu sigur comportamentul.
Dar in lipsa de antipsihotic, tulburarea deliranta si episodul psihotic pot reapare oricand.
Poti cere de la medic Abilify care este un antipsihotic care nu prea ingrasa.
0
04-10-2013, ora 12:46
stevens
Nu este medic/terapeut
stevens
Are dreptate Clara, cereti inlocuirea olanzapinei cu abilfy si a xanax-ului cu Depakine ! Xanaxul provoaca dependenta, nu se poate lua mai mult de 6 luni in cel mai rau caz !
0
07-11-2013, ora 15:22
clepsidra2
Nu este medic/terapeut
clepsidra2
@ccm


ce simptome ati avut?reusiti sa va concentrati la munca?(ma refer daca sunteti in campul muncii)o zi buna.
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul