Tulburare obsesiv-compulsiva - Partea a X-a

Continuam discutiile aici:)
Eu sunt bine, un pic nedormita pentru ca am dosrmit mult ieri dupa-amiaza si azi-noapte am cam stat de veghe. In fine, sper sa treaca starea asta de somnolenta.
M-au agatat si pe mine in week-end cave aganduri negre, unele le-am dat drumul rapid, altele au ramas agatate mai multa vreme. Am incercat sa le ignor cat am putut, dar tot mi-au creeat o stare asa un pic mai nashpa.
O sa treaca, n-au incotro...
Voi, cum sunteti?

Si eu am avut o noapte agitata...m-a apucat stressul cu nunta. Mai sunt o gramada de chestii de facut si tot prin perioada aia de lucrat la dizertatia pentru master. Of, ce panica ma luase. Sper sa imi revin pe parcursul zilei. Numai bine!!

Hello,

Gagici, pai cum sa fiu eu? Intr-un fel. Mai bine decat ultima data cand am intrat pe forum. Am avut cateva zile ciudatele, cu treceri rapide de la calm la enervare... cu frica nu cumva sa... dar, am reusit sa ies. Aseara m-am uitat cu iubitul meu la "Cu nasul la Psihiatru" si am ras cu pofta. La un moment dat mi-am dat seama ca sunt super ok... Dupa film, m-au apucat neste ganduri, neste stari... era si foarte cald... asa ca prietenul meu a inchis caldura si eu imi dadui pijamaua jos ca-mi era farte cald si transpiram :-) Si... sa va mai povestesc? A fost super misto, chiar daca in mine se zbateau doua treburi: frica si obsesiile legate si de sex si cheful... a fost ciudat din punctul acesta de vedere, dar excelent... apoi am adormit bine bine. (luasem o pstila inainte ca-mi era frica de o insomnie). Recunosc ca m-am gandit si inca ma gandesc la chestii care incep cu "de ce?'", "dar daca", legate de experienta de aseara. Nu va impartasesc continutul obsesiilor mele care includ sexul, dar... mare dar!!!! Una peste alta ma simt bine, imi aplic schemele de la terapie si vad ca e ok. Cu dumnezeu inainte, vant la pupa si sa fie bine!!!!!

Fetelor, nu mai spune nimeni nimic? Scuze daca am fost too direct despre voata intima... TOC-ul s-a agatat si de asta intr-un fel. Imi e jena sa dau detalii, dar...
Bon, spuneti-mi ce mai facti..

Bai, va cauta omu' si nu va gaseste. Ma si miram cum de nu ma notifica yahoo-ul ca am mesaje aci pe forum si cand colo voi v-ati mutat.

Sophie bravoooooooooooooo. Felicitari pt sexul reusit, chiar si cu ganduri in cap. De multe ori rad cand ma gandesc ca io fac dragoste cu sotul meu dar in acelasi pat cu noi sunt si familia mea, si fimeo, si seful meu si clientii si voi si multi multi altii. Daca ar sti el. Va incurajez spunandu-va ca in aceasta saptamana am dus-o si eu mai bine la acest capitol, mai de voie, mai de nevoie, ca m-a sfatuit o prietena buna sa ma fortez nitel ca ajuta si asa am facut si sa stiti ca a adus o apropiere vizibla intre mine si sotul meu. Parca intelegem ca nu ne intelegem unul pe altul perfect dar ne acceptam asa pentru ca ne iubim. Mi se pare un pas pana la luna.

Cris, stii ce faceam io cand ma lua asa? Puneam mana pe hartie si pix si incepeam sa scriu planuri. Pe zile, luni etc. Si alocam in fiecare zi ce puteam face in ziua respectiva dar in acelasi timp stateam linistita ca aveam "big picture" pentru ca totul era scris pe hartie. Incearca si tu. Scriind te vei mai destinde cu siguranta.

Azi am bifat o zi excelenta pana acum, mi-a dat Dumnezeu putere sa lupt cu toti aia cu coada de imi dadeau tarcoale. Am terapie mai incolo si vedem.
Vant la pupa cum bine zise Sophica noastra!

BUNA, FETELOR.BUNA PROZAC, MULTUMIM DE NOUA CASA. bRAVO SOPHIE DE ELIBERARE. BUNA cATA, MA BUCUR CA ESTI MAI BINE
SI EU AM AVUT UN WEEKEND FAIN, CHIAR DACA DEPARTE DE CASA, M AM DESCURCAT. AM FOST LA O INSTRUIRE LA BUCURESTI SI AM FACUT FATA, CHIAR DACA AM FOST CAM RETINUTA AFOST BINE. CRED CA NIMENI NU A OBSERVAT SI CRED CA UNEORI AM DISIMULAT BINE. ERAM STRESATA CA LUMEA MA VA OBSERVA CA SUNT ABSENTA SI VOI ATRAGE PRIVIRI. DAR PER TOTALA FOST BINE. DAR TOT MAI BINE E ACASA. AM DEVENIT CAM COMODA, AM REMARCAT. IMI CAM PLACE ACASA. DIMINEATA IAR TREZIRE CU GREU, DAR PER TOTAL A FOST BINE AZI. SUNT CAM RETINUTA IN CONTINUARE, ABIA ASTEPT SEDINTA DE PSIHOTERAPIE SI EU. NU SUNT PREA DESCHISA AM REMARCAT. SUNT CASA -SERVICIU SI INAPOI.
O SAPTAMANA BUNA VA DORESC.

Buna Simo, sa stii ca suntem toate cam la fel... casa, serviciu si ganduri. Si eu ma tem ca se uita lumea la mine si vede ca am mintile aiurea, dar asta e. Pana la urma trece!

Bravo si tie Cata pentru aspirina saracului. E buna tare uneori! Alteori e amara ca nu merge :-) O sa treceti voi de toate alea cu barbatul tau... si eu cu al meu. I-am spus week-endul acesta multe lucruri care ma deranjeaza la domnia sa... si multe lucruri care imi plac. Vant la pupa sa avem ca or fi toate bune!

ma ingrijoreaza lipsa asta de chef la mine. tot timpul sunt obosita si as vrea sa dorm. imi structurez totul functie de somn. si dorm noaptea cate 10 ore si tot mai dorm si dupa amiaza. cred c a e o fuga, atata somn.

Ce-mi place ca fetele mele sunt niste puternice si luptatoare! Sa nu ne lasam fetelor, orice ar fi uite a mai trecut o saptamana din viata noastra cu bune, cu rele.
O sa ziceti ce tot contabilizez atata? Contabilizez si ma bucur ca in lupta cu acest monstru chinuitor vom iesi invingatoare sau macar speram la titlul asta. Stiti care e faza, ca cu ceva timp in urma sufeream in secret, asa o suferinta adanc infipta, izolanta, acum ne avem aici una pe alta sustinandu-ne reciproc. Ai sentimentul ala ca nu esti singur in lupta cu boala asta!
Te bucuri cand vezi ca unele din sfaturile tale au ajutat pe altii, e ca o bucurie, o usurare ca ai putut fi de folos cuiva...dezinteresat.
Ma umple de fericire sa vaz ca sunteti bine. Da Doamne sa continuam asa:))

Simoten, lipsa asta de chef e depresie probabil si o am si eu, ca linie generala. Uneori o domin, alteori ma domina ea pe mine. Si eu ma refugiez in somn de cele mai multe ori, dar nah..o trece. O veni ea primavara sia tunci ne facem un program de verdeturi asa ca sa intinerim neuronu:)
Va pupic si maine va astept cu bune si rele!

Buna fetelor. Eu nu am dus-o prea bine zilele astea. Am avut ceva probleme cu stomacul si oaresice stari depresive si am zacut incontinuu. Nici la serviciu nu m-am dus astazi. Cel putin duminica nu m-am ridicat din pat decat ca sa merg la toaleta si sa mananc. Sper sa imi revin, sa nu dau in vreo depresie din aia urata.
Si ma deranjeaza si pe mine faptul ca as dormi mereu si ca nu am chef de nimic si nu sunt multumita de mine, etc, etc..
Va pup.

Multumim de sustinere mamitica Prozac :-) Ca tu ne adunasi aici si ne facusi sa ne scuipam amarala fara sa ne temem de stampila care ni se pune;

Eu, una, sper asa mult sa stau cu mintea limpede de aici incolo... Am avut asa, ca un declic. Parca s-a deznodat ceva in mine... M-am bucurat mult ca m-am uitat la film si pur si simplu am ras cu pofta... ca i-am spus iubitului meu cam ce m-a deranjat mereu in relatia noastra: felul in care imi face observatii vis-a-vis de comportamentul/stilul meu. El vrea sa ma vada femeie super misto, cu super job, care stie aia, ailalta, si pe ailalta... ori eu sunt o fata simpla, care s-a zbatut mult, care a invatat si a luptat mult, dar nu sunt perfecta. Mai fac si gafe, mofturi, capricii, istericale. Sunt asa cum sunt si n-o sa mai accept vreodata in viata mea sa-mi faca cineva socoteala la cate pahare, farfurii si firmituri am strans de pe masa la socri si cat de tare m-am implicat sau nu m-am implicat intr-o anumita activitate, etc. POINT!

Stiti ce cred eu? Ca porcaria asta de toc e o treaba care infloreste asa naspa in anumite momente ale vietii noastre, ne sperie atat de rau incat traim apoi mai mult sau mai putin cu frica-n san ca ne apuca din nou... pana cand si frica asta isi toceste coltii.

Buna! Am avut o zi buna...chiar nu speram dupa cat de agitata ma trezisem de dimineata. Si cu invatatul merge binisor.
Sophie, felicitari pentru declic :-) sper sa-ti mearga bine de-acum inainte.
De fapt...sa ne mearga tuturor bine!

Buna dimineata fetele,
hop si eu pe baricade desi cam adormita. Aseara la 10:30 nu adormeam si cand a sunat ceasul la 5:15 eram zombie. Uf!

Prozac, ma alatur si eu celor spuse de Sophie, iti multumim de casa calda si primitoare, stii bine ca cel putin pentru mine a insemnat si inseamna mult.

Sophie te felicit pentru declic. Sa stii ca terapeuta mea imi zicea ca pasii astia spre vindecare cam asa vin, ca un declic. Te felicit. Ai mai facut un pas. Bravo tie.

Roby, multa sanatate! Nu te speria, in general bolile iti scad nivelul de energie, este normal, corpul lupta cu virusii. Incearca sa te vitaminizezi si tu, sa bei lichide, sa mananci sanatos, cu ce poti sa ajuti. E valabil si pt tine Simo.
Cu somnul nu stiu ce sa zic... io sunt pe invers. :) Haha, nici nu mai stii cum e bine.

Cris, bravo si tie pentru ziua buna, spor la invatat.

Duby! Unde esti? Ce faci?

Maria! Cum te mai simti? Ce face bebe?

Eu cum va ziceam m-am trezit cam buimaca, am incercat sa ma adun repede ca sa imi incep exercitiul de dimineata - acela cu focus-ul in prezent. Aseara am fost la terapie si imi spunea doctora ca aceasta strategie a trairii constiente, in prezent, de obicei ia vreo 8 saptamani ca sa "kick in". De altfel cam atatea sunt si capitolele din cartea de pe care ma ghidez. Pentru cine poate sa o achizitioneze se numeste "The Mindful Way Through Depression".
Aseara terapeuta mi-a facut o marturisire anume ca a suferit si ea un episod depresiv major acum multi ani, timp de 3 ani. Asta m-a incurajat intr-un fel pentru ca inseamna ca intelege ce simt.
Aseara am mai primit niste teme dar in special mi-a spus sa fac un exercitiu saptamana asta, sa incerc sa nu ma mai judec. Si daca nu imi iese si tot ma judec, sa pun pe hartie cate o liniuta de fiecare data cand m-am judecat sa vedem luni de cat de multe ori am facut-o. Deja, doar de aseara, am vreo 4 liniute.
Asa mi-am dezvoltat un obicei sa ma judec la sange, celor din jur le gasesc circumstante atenuante pt orice dar mie in nici un caz. Recunosc ca nu prea stiu cum sa ies din chestia asta.
Mi-a zis de asemenea ca a citit despre Fevarin si dozaj si ca 100 mg cat luam eu era putin, ca 150 mg este doza optima, ca se poate creste pana la 300 mg (sper sa nu fie cazul). Si ca a citit pe nu stiu ce site al ministerului sanatatii ca, conform cu normele OMS, un antidepresiv se ia 6 luni dupa disparitia simptomelor de depresie. Deci, drum lung si cale batuta.
Aseara ma luasera toate alea cand am ajuns acasa, o anxietate mare si nu reuseam sa o combat cu nimic, pan la urma am lasat-o asa si a plecat singura daca s-a simtit nebagata in seama. :) Sa imi dea Dumnezeu o zi macar la fel de buna ca cea de ieri.

Va imbratisez pe toate si Doamne ajuta!

Hello! La raport... aseara ma bibilii, venira stari si ganduri... ma frecai, imi explodai putintel creierii, dupa care ma hotarai sa o las mai moale. Daca si parca si totusi sa se duca in p...a cu satelitul!

Cata, asta cu judecatul e la ordinea zilei. Eu cred ca-mi fac zeci de judecati pe zi din toate prostiile. Evident, restul oamenilor au circumstante atenuante. Eu sunt mai cu mot ca daca si cu parca. Dar si asta are nasul ei si cred ca terapeuta ti-a spus cum sa-i dai la cap. Treaba cu judecata tine de starile noastre depresive si pline de spume, pe rand sau separat (spume si depresie, spume sau depresie), la mine se mai si incaiera :-)...

Acu am o alta grija... ieri trebuia sa-mi vina menstruatia si am avut niste mici sangerari... nimic in plus. Am si bulibasit niste pastile contraceptive saptamana trecuta asa ca ma bate gandul c-oi fi ramas insarcinata. Si cum sunt pe Prozac inca si cu gargaunii mai blanzi, dar nu se stie niciodata... Pe de alta parte m-as bucura sa fac un pui... nu stiu, mi-e frica sa nu patesc ca data trecuta cand am ramas insarcinata si am pierdut sarcina. ca si atunci ma durea burta, asteptam menstruatia si cand colo eu eram insarcinata. Da cine stie, poate ca voi mai face cate un declic si imi trece...

Heee... cum vine ea menstruatia cand te-ai hotarat si tu ca n-o mai vrei :-)

Dar gata cu gargaunul cu daca si cu parca, sa se mai duca asa cum am spus in p..a cu satelitul. Eu vreau un bebe... Iubitul meu a fost asa de dragut de dimineata cand i-am zis ca-mi fac griji... a spus ca lasa, nu fa testul acum, mai asteptam o saptamana. Vrea si el! Doamne, ce bine ar fi sa fiu din ce in ce mai optimista!

I'm alll aloooone! Stiti cum canta personajul din Shreck, nu? Vad ca aveti treburi, bravo, tinet-o tot asa!
Cata, Amazon a debitat contul asa ca acum sunt sigura ca ajunge si cartea. In raspunsul lor spuneau ca intre 29 ian si 6 februarie.
Asta vrui sa-ti spun la tel! Presupun ca nu poti vorbi :-) Asa ca pup!

Salutare gagici vesele,
Sophie mama, veni? Sau o punem de-un botez? Io ma inscriu prima pa lista !
Cata, uite ca s-a creat o latura mai speciala cu terapeuta ta, asta-i mare lucru ca la noi te duci la dr sau la psiholog ca la papa, cu emotii.
Mi-amintesc fetelor de mine, eran pin 2002 si eram slabuta pe vremea aia si ma chema o dr (aia de am dat in akatisie din cauza tratamentului ei), cica sa ma dreaga.
Meream tzantzosa pin' la LSM si la intrare imi faceau jenunchii ca la capra, una ca ma ingrozea faptu ca ajunsesem la nebuni si doi, aoleu daca ma recunoaste careva si ma fac de ras:))
Ha, ha, sa vezi bai mare ca ma intalneam cu multa lume ca era orasu mic si ii vedeai dintr-o data cum dispar.
Bai, dispareau dintr-o data parca ii inghitea pamantu'. Apoi ii vedeai, sa mor, daca exagerez cu ceva cum stateau cu sacosa pe fata sau dupa un colt ca si copii. Rasu kurului:))
No, ajungeam la dr care ma mustruluia tare ca n-am nici pe dracu si ca sunt rasfatata mult peste masura si sa fac bine, auzi la ea, sa-mi bag mintile-n cap ca am barbat frumos si se duce dupa alta. Asta era placa care mi-o punea de fiecare data. Ce terapie tu, ce-i aia?
Am intrebat-o odata, stii doamna dr, am auzit de terapie cognitiv comportamentala care da rezultate foarte bune...
Ma ia tare, auzi draga, nu mai scotoci atata internetu ala ca nu te mai faci bine niciodata, pai vii sa-mi dai tu lectii cand eu am atata scoala cat n-ai tu par in cap. Fie vorba intre noi, ma si vedeam cheala:))
Asa ca...

Sa revenim la ale noastre, Cata o sa incerc si eu sa fac exercitiul asta. Miercurea viitoare ma vad si eu cu dr mea sa vad ce mai zice.
Va las, ma intorc la ale mele:)

bey, undi disparurati cu toatili?

Prozac, fata, nu vazui ca veni??!!! Veni, fata, veni! Inca n-o punem de botez, da ma gandesc sa-mi bag gargaunii la puscarie pe viata, eventual pe scaunul electric daca se poate, si sa-mi fac un plod.
Vorbii adineauri cu Cata care-mi zise ca sa ma gandesc si eu mai bine inainte ca e greu si cu plod. Da, frate, pana una alta voi aveti plozi, de trecut o sa va treaca gargaunul, ori eu daca astept sa treaca ca sa ma apuce facutul copiilor ce palaria mea mai fac?
Pe de alta parte, ma si motiveza ideea asta cu bebe! Sora-mea face si e cu patru ani mai mica. Dom'le, imi veni si mie sorocul. Mi-o fi rau, nu mi-o fi rau, asta e!!! Oi trai si oi vedea.
Bine spus cu doctorii cretini! Doctorita in care care eu aveam mare incredere si care ma cunoaste de la prima criza ca e din oras cu mine, mi-a zis anul trecut dupa ce am pierdut sarcina si m-au apucat pandaliile: "termina, draga cu prostiile, ca poate-ti da si asta un sut in cur!" Textual!!! Si am inceput eu sa ma gandesc ca prietenul meu o sa ma lase din cauza problemelor mele, ca si ala dinainte tot de asta m-a inselat, tot de asta m-a scos din viata lui. A fost un cosmar, mai ales ca iubitul meu nu intelegea ce am si imi reprosa mereu cate ceva.

Apoi, intr-o zi cand imi era foarte rau, intr-o duminica, am sunat-o si a urlat la mine ca sunt in stare sa fac un copil si sa-l las dupa doi ani ca o sa ma trezesc ca mi-e dor de exul!!!! (Asta ii spuneam, ca nu stiu ce sa mai fac, pe de o parte il iubesc si ma atrage iubitul meu, pe de alta parte imi era cumplit de dor de ex-ul si de viata mea stabila dinainte. Simteam ca o iau razna!). Va vine sa credeti ca mi-a spus asta? Si a adaugat ca treaba mea daca iau sau nu medicamente ca am facut oricum intotdeauna ce am vrut! Pai cum cucoana, daca aveam stari de-mi smulgeam parul din cap si nu intelegeam ce e cu mine??? Uff, bine ca mi-a deschis Dumnezeu capul si am inteles cum e cu TOC-ul!


Hai pupici ca intru intr-o intalnire!

Hop si eu. Azi am fost binisor...adica incepusem sa bibilesc un pic: ma simt bine...da oare chiar ma simt bine... parca nu prea... parca ma ia o frica mica.o anxietate acolo. Si de acolo chiar a inceput o anxietate asa. E nasol in sesiunea ca stau toata ziua in casa, eu cu capu meu si cu gandurile mele, nu prea am cu ce sa ma distrag.
La mine cea care ma lua asa tare era maica-mea: 'ce esti proasta si ti-e rau degeaba, de ce sa fii agitata, n-ai nimic, vezi-ti de treaba...si apoi nici nu i-am mai zis mare lucru

Buna fetele,
Vad ca povestiti experientele nasoale cu diverse persoane cu influenta in viata voastra. La mine tata e asa si am avut o experienta si cu fosta psiholoaga care, cred din neputinta ei de a ma aduce pe linia de plutire, nu mi-a zis niciodata cuvantul depresie, sau obsesie, m-a lasat asa sa cred ca totul e un easy fix pana am ajuns eu sa nu mai pot. In fine, water under the bridge cum zice americanu.

Cum sunt eu? Nu va mai zic nimic ca deja m-am saturat eu... Sunt deja 5 zile de cand iau mai mult Fevarin si, desi ceva schimbari sunt, nu sunt semnificative, ziua e o lupta pe viata si pe moarte si incununarea acestei lupte se duce seara, acasa. Ma intreb cat voi mai rezista, sincer. E destul de obositor. Nici nu mai pot discerne cat din cat de naspa ma simt imi generez eu si cat e din cauza depresiei si ar trebui "reparat" de medicamente.
Ca sa vedeti cu ce ma bat de ieri seara, cititi mai jos ce am scris pe un alt forum unde intru. Nu am puterea sa scriu din nou:

Ani buni de zile si pentru mine dragostea pentru sotul meu si apoi pentru fiul meu au fost marea mea alinare. Acasa ma regaseam, era refugiul meu, eram implinita. Poate pentru a ma incerca cu adevarat Dumnezeu a lasat, din marea Lui dreptate si prin planul Lui, ca in aceste momente unul dintre lucrurile cu care ma bat este goliciunea sufleteasca.
Poate cea mai grea arma a depresiei este sentimentul singuratatii si al zadarniciei care pare atat de real si caruia mintea ii gaseste atatea intemeieri in viata mea incat devine in anumite momente foarte greu de combatut. In aceasta perioada in care ma lupt parca sufletul meu s-a retras intr-o carapace si a lasat mintea singura, sa isi faca de cap. La un nivel subconstient stiu ca dragostea deplina pentru sotul meu si fiul meu trebuie sa existe undeva acolo, si ca nu este posibil ca eu sa fiu atat de stearpa de sentimentele de dragoste care ne incalzesc sufletul in orice moment. Cu toate acestea... ma lupt din greu sa le descopar, sa dau re-start sufletului meu care momentan pare sa fi inghetat.
Desigur ca toate acestea sunt bine inchise in mine fata de familia mea si incerc sa nu las sa se vada in actiunile mele ( recunosc ca nu reusesc de multe ori ). Dar am decis sa scriu aici acest adevar care ma doare poate mai tare decat orice altul, in speranta ca nu voi fi judecata prea aspru (desi sincer, mai aspru decat propria-mi judecata nu cred ca exista...). Poate mai exista oameni care se confrunta cu asta si vreau sa stie ca nu sunt singuri. Vreau sa stie ca ei nu sunt asa, sterpi. Ca sunt iubitori si calzi dar ca, doar pentru moment, sufletul lor cald a fost acoperit de aceasta pacla a deprimarii care este, trebuie sa fie, trecatoare, pentru ca, mai presus de toate, Dumnezeu are mare mila de noi si stie cat suntem de neputinciosi.

Aseara am ajuns acasa intr-o stare destul de avansata de anxietate (desi pe drum spre casa reusisem sa ma mai linistesc) si l-am scos afara pe cel mic si a iesit si sotul. In loc sa fiu linistita si bucuroasa ca na, eram cu familia mea, ne plimbam, mintea mea rumega intr-una ca nu imi mai iubesc sotul, si nici pe baiat cum ar trebui, in mod foarte ciudat recunosteam ca este un mecanism al depresiei si ca nu se poate ca ele sa fie adevarate si cu toate astea sentimentul de vinovatie pentru ca am putut macar gandi asa ceva ma coplesea. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am adormit seara.
Oare cat ma voi mai lupta asa? Voi rezista?

Cata, vei rezista pentru asta luptam, nu?
Sunt poate ultimele "muscaturi" ale depresiei care te coplesesc. Nu stiu nici eu, bine ar fi sa pot sa-ti dau un raspuns, bine ar fi!!!
Important este sa recunosti aceste ganduri, sa le etichetezi si sa le ignori, se spune ca in timp (desigur si cu ajutorul medicatiei) se vor stinge din intensitate.
E necesar sa credem aceste lucruri, sa ne agatam de ceva nu?

M-am trezit cu o anxietate mare care Har Domnului s-a stins in timp ce beam cafeaua. Probabil datorita discutiilor din familie de aseara, nu stiu. Am obosit si eu, dar nu ma las:))
Ieri dupa serviciu am ajuns acasa si am facut temele cu fii-mio, apoi am pregatit ceva de mancare, m-am uitat nitel la tv si am adormit. Ah si sa nu uit, am mancat pina la sase seara. Ma felicit!!!
Ultimele luni am fost foarte indisciplinata cu mancarea si am luat cateva kg pe care ma chinui sa le dau jos. Nah, am si eu preocupari cat se poa de firesti.
Azi, o noua zi...hai s-o incepem cu un zambet, fie el si fortat:))

Buna, fetelor.
Cata, eu tot pe a mea o tin, ca trebuie sa te odihnesti mai mult. Dormi putin 6-7 ore pe noapte.
Am fost si eu foarte deprimata zilele astea. Duminica si luni nu m-am putut ridica din pat. Nici la serviciu nu m-am dus luni. Abia ieri, spre seara parca mi-am mai revenit.
Azi sunt asa si asa, cam obosita ca nu prea am dormit bine. Sper sa imi revin in cursul zilei.

Prozac, Roby, multumesc mult de incurajari si potentiale solutii. Roby, nu prea am cum sa ma odihnesc mai mult in timpul saptamanii. Baiatul meu se culca la 9 si nu ajung in pat pana la 9 jumate cel mai devreme si vrand nevrand ma scol la 5 si jumate cel tarziu pentru ca la 7:30 tre sa fiu la munca, pana unde fac o ora aproape. Asa ca... om vedea, sa dea Domnul, cum zice Prozac, sa fie ultimele "muscaturi".

Hello gagici, vad ca bate vant de anxietate. Si pe la mine... Astept sa treaca.

Cata, si eu traiesc aceeasi drama, imi dau seama ca sunt ganduri aiurea si tot ma chinui ca nu reusesc sa le dau in rahat, ca trebuie sa gasesc eu o explicatie... Da o sa reusim sa ne linistim, o sa invatam noi cum sa traim cu asta si sa ne doara strict in cot.

Fetelor, a venit cartea lui Dr. Fred Penzel, se numeste "Obsesive Compulsive Disorders" si vorbeste despre diverse tipuri de OCD, de cum pe poti ajuta singur, etc; Dr. Penzel trateaza OCD de multi ani si e american. Sunt la birou si nu m-am uitat in amanunt, dar daca vreti, spunet-mi si putem face copii.

"Cris, vezi tu, una dintre luptele cele mai mari pe care le dam este aceea ca nu suntem cum "ar trebui sa fim". Suntem cum suntem, asta este. Va zic, secretul este sa ne acceptam, sa reusim sa facem asta, sa ne luam asa cum suntem, sa nu mai traim vesnic in acest conflict ca nu suntem "cum ar trebui". " asta mi-ai spus tu, draga Cata atunci cand ziceam ca nu ma simt bine cand ies in oras, asa cum ar trebui. Asa si tu cu iesirea ta de aseara, de ce ar trebui neaparat sa fii linistita ca, na, esti cu familia...esti asa cum esti, trebuie sa te accepti asa. Si celalta chestie: nu ii iubesti cum ar trebui.observi de cate ori apare verbul "a trebui"? poate nu ii iubesti cum ar trebui, dar ii iubesti cum poti si cum crezi si cum reusesti...mai mult de atat nu se poate si nici nu cred ca iti cere nimeni. S-a plans vreunul dintre ei ca nu ii iubesti destul? Sau ca nu ii ingrijesti destul? Eu nu cred.

Cris, daca as putea as deschide larg bratele. Sa te imbratisez. Nu iti spun cat de bine mi-au facut cuvintele tale. ITI MULTUMESC!

hmmm, incep sa devin geloasa:))
desigur glumesc
Cata ma bucur ca aceste cuvinte ti-au mers la inima:) Cris punct okit-punct lovit!

Roby, sper din inima ca vei fi mai bine si ca a fost doar o pasa proasta. Stai linistita ca trece
Hai ca ies si io la lumina azi:)

Haide mai mama Prozac, doar stii ca ce e al tau e pus deoparte! Bai, ne trebe niste emoticoane din astea pe aici sa mai inveselim atmosfera. :)

Ei, daca vrei emoticoane de inveselit inseamna ca esti pe drumul cel bun.

Bravo Cata ca te pusesi pe sine! Eu sunt cu mintile stranse intr-un rahat si nu reusesc sa ies din el, da oi reusi eu... am sedinte peste sedinte unde trebuie sa fiu creativa si eu stau cu mintea-n plopi. Berk!