Va spun sincer ca imi urăsc părinții din suflet

Nu, tu nu esti asa!
Iar viata ta este ce vei decide TU sa faci cu ea.
Gandeste-te nu la cei doi ani ci ce se va intampla peste cei doi ani. Acela este scopul tau.
Nu lasa furia sa te consume, esti mai mult decat atat.
Nu a fost optiunea ta sa se intample asa, dar este optiunea ta sa nu mai fie la fel. Este vorba doar de timp, si el trece, si esti din ce in ce mai aproape de ceea ce iti doresti.

Felicitări pentru curajul de a ne împărtăși durerea ta.
In primul rand ideile tale nu trebuie să coincidă cu ale tatălui tău.
Faptul că nu e bine tatal biologic poate sa fie o problema dar sunt mute date care lipsesc aveți vârste diferite, sistem de valori diferite așteptări.Mai da detalii de ce ii urăști așa mult?

Nu dai detalii de ce s-a ajuns la o asemenea situație în care primează forța pumnului și nu argumentele.
Nu spui nici ce vârstă ai ca să-nțeleg de ce e nevoie să trăiești doi ani în scandaluri.
Oricare ar fi motivele nu așa se reacționează. Generațiile diferite au moduri de gândire și de percepție diferite, pentru că și experiența de viață e alta. Dar asta nu înseamnă că disensiunile se rezolvă cu pumnul.
Nu înțeleg etichetarea mamei, unde-i respectul față de un părinte? Păi dacă pe propria mamă care te-a născut și crescut o faci proastă, cum să mai cred că ai dreptate în ce spui? Părinții mai fac și greșeli față de copiii lor, dar ce-ar înseamna ca toți copiii să sară la bătaie la părinți când greșesc și să-i mai și jignească...

Regret că sunteți dezamăgit de răspuns, dar persoana nu dă nici-un fel de detalii în legătură cu ce s-a întâmplat în familia lor. Nu-și spune nici măcar vârsta.
Ca psiholog am învățat să nu cred în totalitate ce ni se spune. Am avut cazuri în care copiii se plângeau de părinți și voiau să mă facă să cred că sunt niște nenorociți, dar pe măsură ce lucram la caz, aflam că unii copii la 12-13 ani nu mai voiau să meargă la școală și să bată maidanele, un altul la 14 se apucase de furat pentru că părinții nu-i dădeau bani pentru țigări și băutură, un altul la 14 a sărit la bătaie la taică-său când după zile și nopți de stat pe calculator pe jocuri, lipsă de la școală, deși era clasa a opta, tatăl i-a oprit calculatorul. Iar tatăl nu era o persoană cu probleme, era un medic apreciat.
Sunt cazuri și cazuri. De multe ori adevărul e pe la mijloc. Am avut un caz în care un copil de 10 ani și-a omorât bunica(cazul a fost relatat și în presă) pe simplul motiv că o ura crezând că dacă nu era ea, mama lui nu s-ar fi dus la serviciu și ar fi stat cu el. Mama lui tot medic. Mai depinde și de caracterul copilului, de faptul că uneori cineva din familie are probleme psihice, că mulți copii au probleme emoționale, iar părinții în loc să-i ducă la medic sau psiholog lasă lucrurile să degenereze. La un moment dat mi-a venit în cabinet un tânăr care mi-a spus că își urăște tatăl și vrea să-l omoare. Ulterior am aflat că tânărul avea schizofrenie și-și ura tatăl că-l internase pentru că nu voia să-și ia tratamentul Sunt multe de spus, trebuie analizat fiecare caz în parte. Nu pot da dreptate cuiva despre care nu știu nimic, doar prin faptul că se plânge de părinți.