Zona papilelor circumvalate mai pronunțată într-o parte

22-12-2021
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
În urma unor probleme parodontale din cauza tartrului am fost nevoita sa vizitez mai des dentistul. Ideea este ca sunt mai panicoasa de fel și dacă pana acum nu am avut curiozitatea sa privesc prea mult în cavitatea bucala, considerând ca e de competenta altor oameni, și anume doctori, acum am examinat mai atent pentru ca avea și încă am și mici Pungi de puroi de la gingivita cronica prin care am trecut și care abia acum se ameliorează încet încet după detartraj și tratament.
Deasemenea am observat ca în spate am papile circumvalate mai proeminente și după aceste papile chiar în zona în care limba se pierde din vizor și întra cumva în gat... Dacă pot sa ma xprim asa... Pielea este mai pronunțată puțin la culoare și cuprinde puțin și din marginea limbii, în partea dreapta a gurii. Am fost la 3 dentiști, la medicul de familie și la un chirurg care spun ca este vorba de papilele circumvalate din zona dar as dori sa aflu o părere și din partea oamenilor avizați de pe acest site, as vrea sa știu dacă este cazul sa ma gândesc la altele sau sa o las balta.
Menționez ca am și o ușoară tenta de alb pe limba, asta de mai mult timp, pesemne de la reflux gastric cu care ma confrunt și care probabil este și pe baza de stres. Sunt destul de panicata și ma tot gândesc sa nu fie altceva mai grav.
Va mulțumesc mult pentru eventualele răspunsuri
11 comentarii
0
22-12-2021, ora 15:07
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
1 pe forum am explicat.. LIMBA este oglinda tractului digestiv. deci cum arata limba cam asa arata si intestinele tale
2 acele depuneri albiciose pot vorbisau de faptul ca ai facut un tratament cu antibiotic. sau ca nu tolerezi bine laptele si dulciurile cu crema
3 papile se irita si se maresc.. uneori de la un reflux gastro eosfagian in somn
4. inflamatiile gingiilor.. unori pot vorbi tot despre probleme pe digestie.. cand dantura Nu primeste un sange si o limfa de buna calitate
5 varsta.. Sexul. INaltimea si cate KG ai????
0
22-12-2021, ora 15:14
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
1, 70 inaltime
64 kg
Varsta 33 ani
0
22-12-2021, ora 15:14
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
Femeie
0
22-12-2021, ora 15:17
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
Pe mine ma neliniștește pielea mai pronunțată la culoare în zona aceea a limbii.
Doamna chirurg spune ca și ceilalți doctori ca ar fii papilele circumvalate dar as fii vrut o a... Alta parere
0
22-12-2021, ora 16:03
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
dai clic.. pe numele meu sus.
apare adresa de mail sau numarul de watsapp
trimiti poze
0
19-01-2022, ora 08:57
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
Bună ziua dl doctor. Revin cu problema mea. Nu am reușit sa atașez poza pentru ca este foarte în spate și nu am putut. Am fost la medic orl și a confirmat ca este o glosita de la brge. Am fost la Gastro și am reflux și gastrita. Am tratament timp de 8 săptămâni. Acum parca e mai ok limba dar am alta problema care ma frământă. Am observat ca pe omuleț am 2 picatele ca 2 vezicule micuțe de nici mm. Într-adevăr noaptea am gatul uscat și ma gândeam ca ar fii de la reflux. Doamna doctor de la orl spune ca sunt urmări pe termen lung de la covid ul pe care l-am avut acum 6 luni dar doctorița de familie spune ca nu crede, ca probabil sunt din cauza a ce am în gura de la brge. Nu știu ce sa mai cred, sunt fff panicata. Nimeni nu îmi spune ceva sigur. Nu știu cum sa ajung sa trimit poze pentru ca nu știu cât de relevante ar fii. Sunt ff micuțe veziculele și de culoare deschisa de se identifica cu omulețul. Oare unde sa ma mai duc sa verific?
0
19-01-2022, ora 15:29
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
ai facut totul corect...
mai putin. faptul ca stresul si frica.. accentieaza hipersecretia gastrica si refluxul..si nu te vindeci nicodata in frica..asa ca mergi si la psiholog
poate nu ai inteles din ce am mai scris pe forum..ca limba este plkina de Bubite. care sunt Papile gustative normale..si nu ai ce sa cauti cu uitatul in gat daca nu ai studii medicale
citeste ce am scris pe forum
tine regim strict alimentar..sa nu faci reflux in somn
0
19-01-2022, ora 20:18
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
Și microveziculele de pe omuleț sunt normale? Doamna doctor spune ca sunt foarte comune și pot sa rămână și de după covid și ca am și pe palatul gurii?
Oare este normal sa le am? Mai trebuie sa aștept sau cât sa îmi treacă?
Am făcut programare și la psiholog. S
Ma țin de regim.
Mulțumesc dl doctor
0
25-01-2022, ora 11:56
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
Și microveziculele de pe omuleț sunt normale? Doamna doctor spune ca sunt foarte comune și pot sa rămână și de după covid și ca am și pe palatul gurii?
Oare este normal sa le am? Mai trebuie sa aștept sau cât sa îmi treacă?
Am făcut programare și la psiholog. S
Ma țin de regim.
Mulțumesc dl doctor
0
25-01-2022, ora 13:06
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
Normal... este cand Omul fara studii medicale.. NU se uita in gat Niciodata
trateaza simtomele
daca simte usturime ea un antiacid de supt
daca simte gatul uscat.. ea un sprey uleios..sau aun ulei din plante si il tine in gura, dupa il inghite..sa unga mucoasele
0
25-01-2022, ora 13:49
Zanas
Nu este medic/terapeut
Zanas
Am înțeles, asa spune și doamna doctor Orl, ca nu sunt importante. Dar am fost la doamna doctor de familie cu cel mic pentru alte probleme și am spus și despre mine și a insistat sa se uite și ea spune ca este faringita și ca probabil este din cauza a problemelor ce le am în gura, de la reflux... Și ca să verific sa nu crească sau sa se spargă. Asta m-a speriat.
M-am saturat sa tot verific, as dori sa ma linistesc mai ales ca am lungit problema destul de mult.
Mulțumesc
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.