Hipomotilitatea intestinală

©

Autor:

Motilitatea intestinală, cunoscută și sub denumirile de „peristaltism intestinal” sau „tranzit intestinal”, este reprezentată de ansamblul mișcărilor peristaltice, mai exact ansamblul contracțiilor musculaturii gastrice și instestinale (urmate de mici perioade de relaxare), care se propagă sub formă de unde și asigură înaintarea conținutului intestinal (facilitează împingerea bolului alimentar de-a lungul tubului digestiv).
Durata tranzitului intestinal normal este cuprinsă între 48 și 72 de ore și se finalizează odată cu eliminarea resturilor digestive sub forma materiilor fecale.
Perturbarea motilității intestinale poate duce la accelerarea mișcărilor peristaltice (hipermotilitate intestinală, cu apariția secundară a diareei) sau încetinirea mișcărilor peristaltice (hipomotilitate intestinală, cu apariția secundară a constipației). În contextul hipermotilității intestinale, durata tranzitului intestinal este mai mică de 48 de ore, iar în cazul hipomotilității intestinale, durata tranzitului intestinal depășește 72 de ore.
În prezent, tulburările de tranzit intestinal reprezintă o adevărată problemă de sănătate a populației din întreaga lume. Din cele două, hipotmotilitatea intestinală pare a fi cea mai de temut, datorită numeroaselor efecte negative pe care le are asupra organismului și a numeroaselor consecințe asociate.
Hipomotilitatea intestinală este sinonimă scăderii peristaltismului intestinal sau încetinirii tranzitului intestinal și reprezintă încetinirea mișcărilor intestinale prin scăderea numărului de contracții ale musculaturii aflate în componența tubului digestiv.
Hipomotilitatea intestinală poate apărea în numeroase circumstanțe și poate fi însoțită de anumite manifestări clinice total neplăcute, care creează disconfort și duc la scăderea calității vieții. [1], [2]

Cauzele hipomotilității intestinale

Deși în numeroase cazuri hipomotilitatea intestinală reprezintă un adevărat motiv de îngrijorare, de cele mai multe ori ea se datorează unor afecțiuni benigne sau unor factori de risc care pot fi îndepărtați cu ușurință.
Factorii de risc care duc la apariția hipomotilității intestinale sunt:

  • Alimentația nesănătoasă, săracă în fibre (consumul predominant al alimentelor fast-food, excesul de grăsimi sau de dulciuri, abuzul de alcool, excesul de cafea, etc.)
  • Sedentarismul (lipsa mișcării fizice)
  • Aportul insuficient de lichide
  • Administrarea anumitor tipuri de medicamente
  • Abuzul de medicamente
  • Stresul pshiho-emoțional
  • Sarcina.


Dintre afecțiunile care pot duce la hipomotilitate intestinală amintim:


Manifestări clinice specifice hipomotilității intestinală

Manifestările clinice care însoțesc hipomotilitatea intestinală aparțin sferei de afectare digestive și sunt reprezentate de următoarele aspecte clinice:

  • Senzația continuă de balonare
  • Scaune rare, dure, închise la culoare
  • Durerere la defecație
  • Dureri rectale sau arsuri
  • Incontinență fecală
  • Durere abdominală colicative (crampe abdominale)
  • Grețuri
  • Vărsături
  • Gaze
  • Indigestie
  • Eructații
  • Inapetență
  • Pirozis.


În cazul în care hipomotilitatea intestinală este datorată unei anumite afecțiuni, pe lângă manifestările clinice prezentate anterior, prezente în majoritatea cazurilor de tranzit intestinal încetinit, amintim și alte manifestări clinice, specifice bolii de fond
Scăderea motilității intestinale, apărută în contextul fisurilor anale, poate fi însoțită de durere anală severă, sângerare anală (în mod special în urma defecației) și chiar hemoragie.
Hipomotilitatea intestinală apărută în evoluția cencerului colo-rectal poate fi însoțită de constipație, sângerare rectală, scaune amestecate cu sânge, balonare, crampe abdominale, scădere ponderală inexplicativă și oboseală (secundară anemiei instalate în urma sângerărilor repetate).
Scăderea motilității intestinale apărută în evoluția cancerului gastric poate fi însoțită de balonare postprandială, oboseală, pirozis, senzația de plenitudine postprandială, durere în epigastru, grețuri inexplicabile, indigestie, vărsături persistente, scădere ponderală inexplicabilă.
Hipomotilitatea intestinală specifică sclerozei multiple este însoțită de parestezii, amorțeli sau săbiciune la nivelul unuia sau mai multor membre (superioare sau inferioare), tremor, tulburări de mers și de coordonare, senzația de șoc electric care apare la mișcarea gâtului, vedere dublă sau încețoșată, pierderea totală sau parțială a vederii, amețeli, oboseală, tulburări de vorbire, durere resimțită în anumite segmente ale corpului, tulburări vezicale.
Hipomotilitatea intestinală apărută în evoluția bolii Parkinson este asociată celorlalte manifestări clinice specifice acestei afecțiuni, precum tremor, tulburări de echilibru, dificultăți la mers, bradikinezie, încovoierea spatelui, modificarea scrisului (scris mic și aglomerat), dificultăți la înghițire, tulburări de memorie, vorbire moale, voce neclară, constipație, somn agitat, oboseală diurnă, confuzie, demență.
Scăderea motilității intestinale caracteristică sindromului de intestin iritabil apare în asocierea altor manifestări clinice, precum perioade de constipație care alternează cu diaree, necesitatea imperioasă de defecație, durere abdominală care cedează în urma defecației, apariția durerii abdominale odată cu modificarea numărului, formei sau consistenței scaunelor, senzația de defecație incompletă, scaune amestecate cu mucus, balonare, eructații, grețuri, oboseală.
Din punct de vedere clinic, hipotiroidismul poate fi caracterizat prin scăderea motilității intestinale alături de creștere ponderală, inapetență, tulburări menstruale, modificări cutanate (piele groasă, aspră, carotenodermie), frilozitate, oboseală, tulburări de concentrare și de memorie, constipație, bradikinezie, parestezii, edeme palpebrale și gambiere etc. .
Scăderea motilității intestinale specifice diabetului zaharat poate fi însoțită de polifagie, polidipsie, poliurie și alte manifestări clinice caracteristice acestei afecțiuni. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnosticarea hipomotilității intestinale

Pentru identificarea cauzelor care duc la apariția scăderii motilității intestinale, se recomandă consult medical (care trebuie să cuprindă anamneza și examenul clinic al bolnavului), urmat de efectuarea anumitor investigații paraclinice.

Anamneza trebuie să cuprindă informații referitoare la simptomele acuzate de către bolnav, alte afecțiuni de care suferă bolnavul sau prezente în familia acestuia, condiții de viață și de muncă ale bolnavului, dacă fumează, consumă cafea sau alcool și medicamentele administrate de către acesta.

La examinarea clinică a bolnavului cu hipomotilitate intestinală, medicul poate decela apariția anumitor semne clinice sugestive vreunei afecțiuni digestive, precum balonare, sensibilitate abdominală la palpare etc. . în cazul suspicionării unei fisuri anale sau a unei tumori rectale, se recomandă examinarea regiunii anale și efectuarea tuțeului rectal.

În urma consultului medical, medicul poate recomanda realizarea anumitor investigații paraclinice, precum:

  • Hemoleucogramă completă și examen biochimic al sângelui
  • Endoscopie digestivă superioară, colonoscopie, anoscopie, tomografia computerizată abdominală și rezonanța magnetică nucleară, în cazde suspicionare a tumorilor gastrointestinale.
  • Determinarea glicemiei a jeun și a hemoglobinei glicozilate, în caz de suspicionare a diabetului zaharat.
  • Ecografie tiroidiană, tomografia computerizată a glandei tiroide și determinarea hormonilor tiroidieni (TSH, T4, FT4 și T3), în caz de suspicionare a hipotiroidismului sau a altei afecțiuni a glandei tiroide.
  • În caz de suspicionare a sclerozei multiple, se recomandă efectuarea puncției lombare, a rezonanței magnetice nucleare cerebrale și determinarea biomarkerilor serici specifici acestei afecțiuni. [3], [4], [5]


Tratamentul hipomotilității intestinale

Combaterea hipomotilității intestinale se poate realiza, în primul rând, prin modificarea stilului de viață, care impune respectarea următoarelor măsuri:
- Evitarea exceselor alimentare și adoptarea unei diete regulate și echilibrate care impune scăderea aportului de dulciuri și grăsimi și creșterea aportului de fibre alimentare. Principalele surse de fibre alimentare sunt reprezentate de către fructele și legumele proaspete și de către cereale. Se recomandă spălarea fructelor și a legumelor înainte de a fi consumate, pentru a evita apariția uno infecții gastrointestinale datorate diferiților agenți patogeni aflați pe suprafața acestora.
Fibrele alimentare sunt eficiente în lunpta împotriva unui tranzit intestinal lent deoarece controlează activitatea sistemului digestiv și reglează tranzitul intestinal.
Se recomandă renunțarea consumului de alimente care pot duce la apariția senzației de balonare, precum fasole, ceapă, ciuperci, varză, mere.
De asemenea, pentru reglarea motilității intestinale, nutriționiștii recomandă respectarea celor trei mese principale ale zilei, luate la ore regulate. După masă, este contraindicată întinderea la orizontală pentru cel puțin 30 de minute, pentru a oferi suficient timp stomacului de a digera mâncarea consumată și pentru a evita apariția refluxului gastro-esofagian.
- Hidratarea corespunzătoare. Consumul suficient de lichide facilitează motilitatea intestinală, prin reducerea consistenței conținutului intestinal. Pe lângă aceasta, aportul suficient de lichide favorizează eliminarea toxinelor din organism și asigură fluiditatea corespunzătoare. Pentru un tranzit intestinal sănătos, nutriționiștii recomandă consumarea zilnică a minim opt pahare de apă.
- Combaterea sedentarismului prin respectarea unui program regulat de antrenament fizic. Mișcarea acționează nu doar asupra musculaturii externe, ci și asupra musculaturii aflate în componența diferitelor organe (inclusiv în componența pereților intestinali), stimulând contractarea acestora. Se recomandă evitarea efectuării antrenamentului fizic în primele două sau trei ore după masă, pentru a preveni apariția indigestiei.
- Renunțarea la consumul de alcool și de cafea.
- Combaterea și eliminarea factorilor de stres psiho-emoțional.
Pe lângă aceste măsuri, corectarea hipomotilității intestinale se mai poate realiza pe cale naturală, prin consumarea ceaiului de ghimbir sau de mentă, deoarece stimulează digestia și peristaltismul intestinal.
Pentru curățarea intestinelor și stimularea motilității intestinale, specialiștii mai recomandă consumarea unui pahar de apă caldă amestecată cu suc natural de lămâie (obținut prin stoarcerea unei lămâni, nu din comerț) și puțină sare.
În caz de asociere a constipației, se recomandă consumarea ceaiului de crușin cu lemn dulce, a ceaiurilor laxative sau a ceaiurilor cu acțiune de curățare a colonului. În formele de constipație, se poate apela la preparatele medicamentoase laxative, cu administrare orală (sub fomă de comprimate) sau rectală (sub formă de supozitoare).
În cazul în care hipomotilitatea intestinală a apărut pe fondul unei anumite afecțiuni, se recomandă administrarea tratamentului corespunzător de corectare a acestora din urmă, deoarece în lipsa tratării acestora, scăderea motilității intestinale și toate celelalte manifestări clinice care o însoțesc, vo reapărea în urma încheierii tratamentului simptomatic.
Astfel, în cazul cancerelor gastrointestinale, tratamentul presupune îndepărtarea chirurgicală a formațiunii tumorale (în cazul în care acest lucru este posibil), chimioterapie, imunoterapie și radioterapie.
Tratamentul fisurilor anale poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune aplicarea locală la nivelul fisurii a unor substanțe emoliente, unguente pe bază de oxid de zinc, unguente cu nitroglicerină, creme cu nifedipină, gel cu arginină sau creme de bază de anestezice locale. Supozitoarele cu glicerinăși injecțiile cu toxină botulinică pot fi, de asemenea, eficiente deoarece favorizează vindecarea leziunilor anale prin scăderea presiunii de la acel nivel și relaxarea sfincterului anal. În cazul în care tratamentul medicamentos nu oferă rezultate satisfăcătoare, se poate apela la tratamentul chirurgical, reprezentat de sfincterectomia anală internă sau dilatarea anală controlată, pentru corectarea spasmului sfincterian anal intern.
Tratamentul sclerozei multiple presupune administrarea miorelaxantelor (precum Baclofen sau Tizanidină), combnaterea oboselii prin administrarea unor medicamente precum metilfenidat, amantadină sau modafinil și kinetoterapie.
Tratamentul bolii Parkinson poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea medicamentelor care cresc nivelul cerebral de dopamină care controlează simptomele acestei afecțiuni (precum inhibitoi ai MAO-B, inhibitori ai COMT, agoniștii dopaminei, Amantadină, anticolinergice). În cazul lipsei de răspuns la tratamentul medicamentos, se poate recurge la stimularea profundă a creierului pe cale chirurgicală (intervenție care presupune implantarea chirurgicală într-o anumită regiune a creierului a unor electrozi conectați la un dispozitiv de dimensiuni reduse implantat în zona toracelui anterior).
Tratamentul hipotiroidismului presupune substituția cu Levotiroxină (Euthyrox, Novothyral).
Tratamentul sindromului de colon iritabil presupune administrarea preparatelor medicamentoase probiotice, laxative sau antidiareice (în caz de apariție a diareei).
Tratamentul diabetului zaharat constă în administrarea injecțiilor cu insulină sau a medicamentelor antihiperglicemiante noninsulinice. [1], [2], [3], [4], [5]

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.