Lecții din pandemia COVID-19 pentru consolidarea rezilienței urbane în fața Mpox și a viitoarelor pandemii

Context

După pandemia globală de COVID-19, orașele lumii se confruntă cu o nouă amenințare: virusul Monkeypox (Mpox). Organizația Mondială a Sănătății a declarat, la 14 august 2024, o Urgență de Sănătate Publică de Interes Internațional din cauza extinderii rapide a Mpox. Virusul, originar din Africa Centrală și de Vest, a determinat o creștere de 23 de ori a numărului de cazuri raportate comparativ cu perioada 1970–2018, depășind 30.000 de infecții și cauzând peste 200 de decese la nivel global.

Factorii care favorizează apariția acestor noi crize sanitare includ:

• Urbanizarea rapidă și expansiunea teritorială necontrolată;

• Consumul resurselor naturale;

• Schimbările climatice, care modifică distribuția vectorilor și vulnerabilitatea populațiilor;

• Conectivitatea urbană globală, care facilitează transmiterea agenților patogeni.

În timpul pandemiei COVID-19, s-a observat că orașele cu experiență anterioară în gestionarea epidemiilor (precum H1N1) au reacționat mai eficient datorită infrastructurii sanitare consolidate, planurilor de urgență bine structurate și culturii populaționale orientate spre prevenție. Aceste observații justifică necesitatea de a adapta lecțiile COVID-19 pentru o abordare urbană mai rezilientă în fața Mpox și altor boli infecțioase emergente.

Despre studiul actual

Metodologie – analiza sistematică cu Methodi Ordinatio
Autorii au utilizat metodologia Methodi Ordinatio pentru a selecta și ierarhiza cele mai relevante studii științifice privind reziliența urbană în pandemii. Etapele principale au inclus:

• Selecția surselor – Baze de date: Scopus și Web of Science (data interogării: 4 octombrie 2024).

• Criterii de includere – articole despre planificare, design și management urban în contextul COVID-19.

• Filtrare prin cadrul PRISMA, reducând corpusul de la 204 la 120 de articole relevante.

• Clasificarea articolelor în funcție de anul publicării, factorul de impact și numărul de citări, prin formula InOrdinatio.

• Selectarea celor mai influente 30 de articole, din care au fost extrase 44 de lecții majore, grupate în 24 de categorii tematice.

• Elaborarea unui cadru de 22 de oportunități și strategii, adaptate diferitelor tipologii urbane — de la centre compacte și dense până la zone informale și periferice.

Această abordare a permis autorilor să identifice diferențele de aplicabilitate a strategiilor urbane între orașele dezvoltate și cele cu infrastructură precară, subliniind importanța contextualizării politicilor de reziliență.

Rezultate

1. Planificare urbană – proximitate, verdeață și incluziune

Autorii au identificat nouă lecții esențiale pentru planificarea urbană rezilientă:

• Planificarea bazată pe proximitate (X-minute city, de exemplu modelul „15-minute city”) permite satisfacerea nevoilor zilnice fără deplasări lungi, reducând contactele sociale și, implicit, transmiterea virală. Totuși, aplicabilitatea depinde de densitatea și venitul populației, fiind mai dificil de implementat în zone cu infrastructură limitată.

• Crearea și extinderea spațiilor verzi joacă un rol terapeutic și preventiv. Accesul la parcuri și grădini urbane îmbunătățește sănătatea mentală și fizică, promovează mobilitatea activă și reduce efectele izolării sociale.

• Revitalizarea zonelor informale și îmbunătățirea locuirii prin planificare incluzivă reduc vulnerabilitatea în fața bolilor contagioase.

• Agricultura urbană este propusă ca strategie de autosuficiență în perioadele de întrerupere a lanțurilor de aprovizionare.

• Multiplicitatea funcțiilor spațiilor urbane (de exemplu, transformarea temporară a clădirilor în centre medicale) contribuie la flexibilitatea urbană.

Totuși, autorii avertizează că mixul funcțional excesiv și densitatea ridicată pot crește riscul de transmitere a virusurilor, aspect evidențiat de studii asupra COVID-19, Hantavirus și Ebola.

2. Design urban – sănătate, diversitate și tehnologie

În domeniul designului urban au fost identificate cinci lecții cheie:

• Integrarea sănătății publice în designul urban, prin prioritizarea spațiilor sigure și aerisite, în special în cartierele dense.

• Flexibilitate și diversitate funcțională, obținute prin îmbinarea soluțiilor bazate pe natură (spații verzi, coridoare ecologice) cu tehnologii digitale (monitorizare ambientală, rețele inteligente).

• Design incluziv, care să țină cont de diferențele sociale și rasiale, esențial pentru prevenirea inegalităților în răspunsul pandemic.

• Reconfigurarea spațiului urban în plan vertical și subteran, pentru a valorifica dimensiunea tridimensională a orașului (de exemplu, parcuri suspendate, infrastructură verde subterană).

• Îmbunătățirea spațiilor publice pentru creșterea coeziunii comunitare și rezilienței sociale.

3. Management urban – guvernanță digitală și participativă

Opt lecții majore privesc managementul urban în situații de criză:

• Formarea continuă a experților și a populației în domeniul sănătății urbane;

• Planificare participativă, prin implicarea comunităților afectate;

• Guvernanță digitală și sisteme inteligente de monitorizare (early warning), bazate pe date în timp real;

• Cooperare între sectoare și crearea de paneluri multidisciplinare (epidemiologi, urbaniști, sociologi, economiști);

• Consolidarea rețelelor de supraveghere epidemiologică pentru identificarea timpurie a focarelor;

• Promovarea deciziilor descentralizate, pentru o reacție rapidă la nivel local.

Autorii recomandă adoptarea tehnologiilor inteligente pentru optimizarea fluxurilor urbane, dar și pentru comunicarea transparentă între administrație și cetățeni.

Reflecții critice asupra rezultatelor

Analiza a evidențiat diferențe majore între orașele dezvoltate și cele din țări cu venituri reduse. Majoritatea strategiilor analizate (precum modelul 15-minute city sau guvernanța digitală) sunt formulate pentru orașe compacte, bogate și cu infrastructură tehnologică avansată (ex: Londra, Seul, Milano).

Aplicarea acestor modele în zone informale sau cu densitate scăzută necesită adaptări structurale – de exemplu, prioritizarea infrastructurii de bază (apă, sanitație, transport) înainte de digitalizare. În plus, unele concepte universal promovate pot avea efecte adverse: proximitatea și mixul funcțional pot spori riscul de transmitere a bolilor în stadiile incipiente ale unei pandemii.

Concluzii

Analiza lui Sepehri și Sharifi oferă un cadru strategic pentru orașele reziliente la pandemii, bazat pe o sinteză a celor mai relevante lecții din COVID-19. Printre intervențiile esențiale propuse se numără:

• Planificarea proactivă și adaptivă a spațiilor urbane;

• Investiția în spații verzi și în infrastructuri sănătoase;

• Optimizarea densității și promovarea designului centrat pe om;

• Utilizarea tehnologiilor inteligente pentru supraveghere și răspuns rapid;

• Reducerea inegalităților urbane prin planificare incluzivă.

Prin aplicarea acestor măsuri, orașele pot dezvolta caracteristici de reziliență structurală și socială, precum adaptabilitatea, modularitatea, diversitatea și redundanța funcțională.

Totuși, autorii subliniază necesitatea de cercetări suplimentare privind adaptarea acestor strategii la diverse tipologii urbane, în special în contextul orașelor cu infrastructură deficitară sau economii emergente.