Legătura dintre virusul Epstein-Barr și scleroza multiplă

Eșantionul de studiu a fost compus din persoane înrolate în Armata Statelor Unite ale Americii, întrucât autorii au identificat cazuri de scleroză multiplă în rândul acestora între anii 1993 și 2013. Autorii explică faptul că participanții au furnizat mostre de ser la începutul serviciului militar, ce au rămas depozitate în cadrul Departamentului de Apărare și verificate ulterior de personalul militar pentru a se detecta o eventuală infecție latentă cu virusul Epstein-Barr. De asemenea, în vederea obținerii unor termeni de comparație și a unui grup de control, pentru fiecare persoană ce suferea de scleroză multiplă, specialiștii au inclus în studiu două persoane care erau, din punct de vedere neurologic, sănătoase, în mod aleatoriu, dar de aceeași vârstă, sex, rasă și ramură a serviciului militar.
În plus, probele de ser ale persoanelor care nu prezentau agentul infecțios în organism au fost utilizate pentru a măsura nivelurile serice de sNfL, un agent neuroinflamtor care indică degenerarea axonilor de la nivelul sistemului nervos. Totodată, a fost realizat și testul VirScan, menit să detecteze răspunsurile anticorpilor antiviriom, acestea fiind efectuat la 30 de cazuri pozitive de scleroză multiplă și la 30 de persoane care nu o prezentau deopotrivă, pentru control.
Rezultatele studiului au certificat faptul că, din cele 801 cazuri de scleroză multiplă analizate, doar o persoană nu prezenta virusul Epstein-Barr în organism. Autorii estimează că, dacă prelevarea probelor de sânge a fost realizată, în medie, la vârsta de 20 de ani, majoritatea participanților au dezvoltat tulburarea neurologică la 10 ani de la colectare. Raportul de risc (HR) pentru persoanele incluse în studiu, adică raportul dintre participanții care au prezentat EBV și scleroză multiplă și cei care nu le prezentau pe niciunul dintre acestea a fost de 26,5. De aceea, autorii recomandă direcționarea persoanelor infectate cu agentul viral spre terapii anti-cluster de diferențiere pentru a scădea riscul de dezvoltare a sclerozei multiple.
sursa: News Medical
foto: Kateryna Kon / Shutterstock.com
Data actualizare: 29-07-2022 | creare: 29-07-2022 | Vizite: 977
Bibliografie
Study confirms link between Epstein-Barr virus and multiple sclerosis, link: https://www.news-medical.net/news/20220726/Study-confirms-link-between-Epstein-Barr-virus-and-multiple-sclerosis.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Două virusuri zoonotice – gripa D și coronavirusul canin – ridică îngrijorări pentru oameni
- Remediul antic Oxymel (oțet cu miere de albine) în tratamentul modern al rănilor
- Biomarkeri sangvini identificați în formele respiratorii severe de Long COVID
- În lupta împotriva factorilor infecțioși, cercetătorii au găsit un aliat neobișnuit
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Scleroza multipla
- Scleroza multpla si imi doresc un copil
- Mit sau adevar? Cancer?!? Scleroza Multipla
- Punctia lombara
- Viata cu screloza multipla
- Scleroza multipla
- Scleroza multipla si medicamente ADHD (concerta)
- Problema neurologica?
- Am oare scleroza multipla?
- Incadrare grad de handicap SM