Menstruație: ce este normal și ce nu?
©
Autor: Mancaș Mălina
Ciclul menstrual este dat de o serie de modificări prin care organismul feminin este pregătit pentru o eventuală sarcină. Lunar, la nivelul uterului se dezvoltă un nou strat (endometru) pentru ovulul fertilizat. Când fertilizarea nu are loc, acest strat este îndepărtat în mod natural de organism. Astfel se produc sângerările menstruale lunare, numite perioadă menstruală sau menstruație.
Pentru a diferenția anumite simptome care pot indica o problemă de sănătate de simptomele normale, e necesară monitorizarea menstruației și a ciclului menstrual pentru a identifica regularitatea, aspectul, eventualele sângerări anormale, simptome fizice și alte modificări.
Lipsa regularității ciclului menstrual și alte simptome pot fi date de o eventuală sarcină, probleme alimentare, sportul excesiv, sindromul ovarelor polichistice, afecțiuni ovariene, boala inflamatorie pelvină, fibrom uterin etc.
Problemele menstruale vizează:
Sindromul premenstrual este o asociere de simptome fizice, psihologice și emoționale care apar cu câteva zile înainte de menstruație și în timpul acesteia. Acestea includ de obicei:
Principalele tipuri de probleme privind menstruația sunt:
Ce înseamnă sângerare uterină anormală?
Când să mergi la medic:
Pentru a diferenția anumite simptome care pot indica o problemă de sănătate de simptomele normale, e necesară monitorizarea menstruației și a ciclului menstrual pentru a identifica regularitatea, aspectul, eventualele sângerări anormale, simptome fizice și alte modificări.
Lipsa regularității ciclului menstrual și alte simptome pot fi date de o eventuală sarcină, probleme alimentare, sportul excesiv, sindromul ovarelor polichistice, afecțiuni ovariene, boala inflamatorie pelvină, fibrom uterin etc.
Problemele menstruale vizează:
Cantitatea
- sângerarea abundentă poate fi un semn anormal;
- majoritatesa femeilor pierd la o menstruație între 30-40 ml sânge (echivalentul a aproximativ 2- 3 linguri, dar poate fi și mai mult);
- menoragie înseamnă un flux de mai mult de 60- 80 ml (mai mult de 16 tampoane/absorbante în total); sângerările excesive (menoragia) pot scădea calitatea vieții și pot produce anemie prin deficit de fier;
- de obicei cantitatea este mai mare în primele zile și ulterior se reduce treptat.
Durata și frecvența
- durata normală medie a ciclului menstrual este de 24-38 zile;
Mai multe despre ciclul menstrual.
- pot fi prea frecvente (polimenoree – mai mult de o dată pe lună) cu frecvență variabilă – oligomenoree, sau absente (amenoree);
- durata poate varia, uneori fiind o perioadă mai lungă sau mai scurtă decât cea anterioară, iar lipsa unei singure menstruații nu se asociază de fiecare dată cu sarcina sau alte probleme de sănătate;
- durata medie a unui ciclu normal este de 28 zile, dar poate fi și de 21 zile, până la 35 zile.
- menstruația (sângerarea menstruală) durează în mod normal 3-7 zile;
- o menstruație mai scurtă de 2 zile sau mai lungă de o săptămână este considerată o posibilă problemă de sănătate.
Aspectul
- sângele menstrual poate fi roșu aprins, roșu mai închis, roșu ușor translucid etc.;
- nu este normal să aibă aspect portocaliu, gălbui sau verde, nici roz sau gri, roz apos sau maro închis;
- textura este de obicei subțire, uneori cu mici cheaguri și vâscos;
- pot exista mici cheaguri de sânge, dar dacă sunt mai mari și foarte abundente, ar putea indica o problemă;
- dacă cheagurile sunt roz sau gri, dacă au consistență solidă sau sunt foarte frecvete și asociate cu dureri, pot fi, de asemenea, simptomul unor probleme.
Declanșarea
- pubertate precoce (înainte de 8 ani) sau întârziată (după 15 ani);
- de obicei prima menstruație este în medie la 12 ani;
- menopauza (oprirea permanentă normală a menstruației) de obicei se instalează după vârsta de 50 ani.
Simptome asociate
- deși menstruația produce inevitabil disconfort, crampele severe nu sunt normale;
Simptome normale în menstruație:
- schimbări de dispoziție/ indispoziție;
- probleme de somn;
- pofte alimentare;
- crampe abdominale sau dureri de spate;
- balonare;
- dureri de sâni;
- acnee.
Sindromul premenstrual este o asociere de simptome fizice, psihologice și emoționale care apar cu câteva zile înainte de menstruație și în timpul acesteia. Acestea includ de obicei:
- balonare;
- migrene;
- iritabilitate;
- dureri, mai ales dureri de burtă și de spate;
- stări depresive;
- instabilitate emoțională;
- insomnii;
- lipsa puterii de concentrare;
- dureri ale sânilor și umflarea lor;
- pofte alimentare și foame constantă etc.
Principalele tipuri de probleme privind menstruația sunt:
- Menoragia – menstruații intense sau lungi;
- Amenoree – lipsa menstruației;
- Dismenoree – menstruații dureroase;
- Oligomenoree – menstruații rare și foarte ușoare;
- Sângerări între menstruații sau în timpul/după actul sexual.
Ce înseamnă sângerare uterină anormală?
- sângerări și pete între menstruații;
- sângerări după actul sexual;
- sângerări abundente în timpul menstruației;
- sângerări menstruale care durează mai mult decât este normal;
- sângerări după menopauză.
Când să mergi la medic:
- menstruația nu a debutat până la 15-16 ani;
- menstruația s-a oprit brusc;
- nu ai avut menstruație în ultimele 90 zile;
- menstruația a devenit neregulată brusc;
- ciclul menstrual este mai mic de 21 zile;
- ciclul menstrual depășește 35 zile;
- menstruația durează mai mult de o săptămână;
- menstruația devine intensă brusc;
- apar sângerezi între menstruații;
- sângele menstrual și-a redus sau și-a intensificat brusc culoarea și consistența;
- te confrunți cu dureri menstruale foarte puternice.
Data actualizare: 18-01-2018 | creare: 18-01-2018 | Vizite: 31590
Bibliografie
(1) Menstrual cycle, link: https://www.womenshealth.gov/menstrual-cycle/your-menstrual-cycle (2) Menstrual cycle: what s normal, what s not, link: https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/womens-health/in-depth/menstrual-cycle/art-20047186?pg=1
(3) Normal Menstruation, link: https://my.clevelandclinic.org/health/articles/10132-normal-menstruation
(4) Abnormal uterine bleeding, link: https://www.acog.org/Patients/FAQs/Abnormal-Uterine-Bleeding
(5) When should you see a doctor for irregular periods?, link: https://www.pennmedicine.org/updates/blogs/womens-health/2015/april/when-should-you-see-a-doctor-for-irregular-periods
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Test de sarcina negativ, menstruatie redusa
- Menstruatia continua sa intarzie
- Medicament ptr dureri menstruale
- Sarcina? Menstruatie intarziata?
- Ma poate ajuta cineva? Am avut contact sexual neprotejat
- Menstruatie mai devreme (o saptamana)
- Imi intirzie ciclul mestrual
- Detalii despre menstruatie. Va rog cititi pana la capat!
- Intrebare despre menstruatie si sarcina...
- Menstruatie in administrare karissa rog raspuns domnule doctor.