Ministrul Sănătăţii va prezenta miercuri, la Guvern, o informare privind starea sănătăţii actorului Şerban Ionescu

Data publicării: 16-05-2012

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, va prezenta miercuri, în şedinţa de Guvern, o informare cu privire la situaţia medicală a actorului Şerban Ionescu informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.
În prezent, actorul nu se află internat în reţeaua unităţilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Astfel, conform primelor date furnizate de către medicii specialişti din unitatea medicală care se ocupă de tratamentul pacientului, acesta este permanent monitorizat, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat în ultimele zile.
În continuare, se impune o terapie cu antibiotice.
La acest moment, se analizează posibilitatea unui transfer la o clinică specializată din Europa.
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că îl va sprijini financiar pe actorul Şerban Ionescu, care se află într-o stare gravă de sănătate şi trebuie să se trateze la Viena.
"Am vorbit deja cu ministrul de finanţe şi cu cel al sănătăţii, dacă putem să îl ajutăm din zona fondului de rezervă, o vom face chiar mâine. Doamne ajută să nu fie nici prea târziu şi să fie eficient pentru că sincer, dacă putem face ceva, o vom face. Aştept mâine de la ministrul sănătăţii, să vedem ce ţine de guvern şi dacă putem să o facem, cu mare drag", a spus Ponta.
În vara anului 2011, actorul Şerban Ionescu a fost diagnosticat cu boala Lyme, după ce a fost muşcat de o căpuşă, starea lui medicală fiind destul de gravă.
Sursa: Agerpres, 16-05-2012, Vizualizari 229
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.