Nivelul scăzut de sodiu și medicamentele antiaritmice: noi mecanisme ale riscului cardiac

Un studiu publicat în revista Heart Rhythm de cercetători de la Fralin Biomedical Research Institute – Virginia Tech explică modul în care scăderea nivelului de sodiu din sânge afectează conducerea electrică a inimii la pacienți tratați cu blocante ale canalelor de sodiu precum flecainida, un antiaritmic frecvent utilizat în fibrilația atrială și alte tulburări de ritm.
Sodiul seric joacă un rol esențial în funcționarea sistemului nervos și a mușchilor, inclusiv în conducerea impulsurilor electrice cardiace. Când concentrația plasmatică de sodiu scade sub pragul critic – o afecțiune numită hiponatremie – poate apărea instabilitate electrică, în special la pacienții tratați cu medicamente ce blochează canalele de sodiu.

Deși era cunoscut faptul că blocantele canalelor de sodiu încetinesc conducerea cardiacă și că hiponatremia este un factor de risc, mecanismul precis prin care cele două interacționează nu era clarificat până acum.

Despre studiu

Metodologie

• S-au utilizat inimi de porcușori de Guineea perfuzate în sistem Langendorff.
• S-au comparat efectele nivelurilor normale (145 mM) și scăzute (120 mM) de sodiu asupra vitezei de conducere electrică (CV) în prezența sau absența flecainidei.
• S-au investigat mecanismele compensatorii prin intervenții farmacologice: inhibitori ai cuplării ephaptice (mannitol, peptidă specifică), schimbătorul sodiu-calciu (SEA0400), pompa sodiu-potasiu (ouabain), curentul potasiu IKr (E4031) și IK1 (clorura de bariu).

Obiectiv

Clarificarea modului în care pierderile de funcție ale canalelor de sodiu induc sensibilitate la variațiile concentrației de sodiu extracelular și identificarea căilor implicate în acest proces.

Rezultate

• Reducerea sodiului singură nu a afectat CV, dar în prezența flecainidei a dus la o încetinire semnificativă a conducerii (sensibilitate crescută la sodiu).
• Inhibarea cuplării ephaptice (interacțiuni electrice directe între celulele cardiace vecine) a redus sensibilitatea la scăderea sodiului, sugerând că acest mecanism joacă un rol compensator esențial.
• Inhibarea curenților outward de potasiu (IKr și IK1) a redus de asemenea sensibilitatea la hiponatremie, evidențiind un al doilea mecanism compensator important.
• Inhibarea schimbătorului sodiu-calciu nu a avut efect semnificativ.

Interpretare

În mod normal, canalele de sodiu asigură propagarea rapidă a impulsurilor în miocard. Când acestea sunt blocate de medicamente, inima se bazează pe mecanisme secundare, precum cuplarea ephaptică și curenții outward de potasiu, pentru a menține ritmul. Dacă nivelul extracelular de sodiu scade, aceste mecanisme devin insuficiente, iar conducerea electrică încetinește mai mult decât s-ar anticipa.

Implicații clinice

• Studiul demonstrează că monitorizarea atentă a nivelului plasmatic de sodiu este crucială la pacienții tratați cu blocante ale canalelor de sodiu.
• Această recomandare este relevantă în special pentru pacienții vârstnici sau spitalizați, care prezintă un risc crescut de hiponatremie.
• Rezultatele ar putea ghida dezvoltarea unor strategii terapeutice mai țintite care să reducă riscul aritmic asociat cu dezechilibrele electrolitice.

Concluzie

Acest studiu contribuie semnificativ la înțelegerea interacțiunilor dintre medicamentele antiaritmice și dezechilibrele electrolitice. El arată că efectele flecainidei și altor blocante ale canalelor de sodiu pot deveni periculoase în contextul hiponatremiei, prin afectarea căilor compensatorii de conducere electrică. Astfel, gestionarea atentă a nivelurilor serice de sodiu devine o componentă esențială a tratamentului pacienților cu aritmii.