O buna parte din spitalele bulgaresti dau simbolic statul in judecata

Data publicării: 06-10-2010

Majoritatea spitalelor din Bulgaria au formulat acţiuni în instanţă împotriva Fondului Naţional de Asigurări de Sănătate, din cauza întârzierilor şi risipei cu care se fac plăţile către unităţile sanitare, transmite agenţia bulgară de ştiri Novinite.

Între 160 şi 170 de spitale, adică mai mult de jumătate din total la nivelul întregii ţări, au dat statul în judecată pentru neplata unor drepturi estimate la aproape 150 milioane leva, se arată într-un document al Asociaţiei Medicale Bulgare (AMB).

Până în prezent, nu au fost efectuate plăţile pentru luna august, iar în ce priveşte intervalul martie-iulie, spitalele au primit doar 80 la sută din fonduri.

Acţiunile în instanţă au fost formulate în mod simbolic, deoarece niciun spital nu îşi poate permite să plătească taxe de judecată pentru asemenea sume de bani, precizează Novinite.

AMB apreciază situaţia creată drept una 'fără precedent'.

Spitalele din Bulgaria au fost nevoite să recurgă la amânarea intervenţiilor chirurgicale din lipsă de materiale. De asemenea, pacienţii au fost nevoiţi să ceară mâncare de acasă. Mai mult, furnizorii de medicamente şi echipament medical au avertizat că vor trece la întreruperea aprovizionării unităţilor medicale.

Totodată, medicii bulgari sunt pregătiţi să recurgă la proteste de stradă, în cazul în care doleanţelor lor nu vor fi îndeplinite, un calendar al acţiunilor de protest urmând să fie prezentat în curând, mai precizează AMB.

Parlamentul bulgar urmează să voteze numirea unui nou ministru al sănătăţii, în timp ce opoziţia iniţiază un vot de neîncredere în privinţa politicii guvernului în domeniul sănătăţii.
Sursa: Agerpres, 06-10-2010, Vizualizari 257
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.