O nouă procedură promițătoare de implantare valvulară pentru regurgitarea tricuspidiană

Regurgitarea tricuspidiană reprezintă o boală valvulară de la nivelul inimii, în cadrul căreia valva tricuspidă, „poarta” dinspre atriul drept înspre ventriculul drept, prezintă o funcție anormală, insuficientă, sângele regurgitând dinspre ventricul înspre atriu. Recent a fost dezvoltat un nou dispozitiv de înlocuire a acestei valve tricuspidiene regurgitante, un implant care a prezentat rezultate promițătoare de îmbunătățire a fluxului sanguin prin inimă și a calității vieții pacienților la un an de la intervenție. Studiul a fost prezentat în cadrul celei de-a 71-a sesiune științifică anuală a Colegiului American de Cardiologie.
Boala valvulară denumită regurgitare tricuspidiană afectează aproximativ 1,6 milioane de oameni în SUA, această rată fiind într-o continuă creștere. Este o afecțiune severă, cu consecințe importante asupra stării de sănătate a pacienților și asupra prognosticului, deoarece valva tricuspidă controlează indirect modul în care sângele este distribuit de la inimă către întregul organism.

Astfel, pacienții cu regurgitare tricuspidiană se simt adesea obosiți (prezintă fatigabilitate) și suferă de dificultăți de respirație (cunoscute sub termenul medical de dispnee). Pe măsură ce starea se înrăutățește în timp, pacienții pot prezenta simptome precum creșterea ficatului (hepatomegalie), o senzație de fluturare în piept (extrasistole), senzația de inimă care bate rapid în piept (palpitații) și umflare (edem) la nivelul abdomenului, coapselor, gleznelor sau picioarelor (de ambele părți).

Nou protocol de tratament pentru regurgitarea tricuspidiană

Noua lucrare oferă informații suplimentare legate de eficiența unei metode invazive de tratament pentru pacienții cu regurgitare tricuspidiană, utilizând reparare valvulară de tip transcateter. Adam B. Greenbaum, MD, profesor asociat și co-director în cadrul Centrului Structural Heart and Valve de la Emory University School of Medicine, a afirmat: „La un an de urmărire, procedura de reparare pare a fi sigură: aceasta a redus semnificativ severitatea insuficienței tricuspidiene a pacienților și a îmbunătățit capacitatea acestora de a realiza activități obișnuite în viața de zi cu zi, menținând rezultatele pozitive pe care le-am observat anterior la 30 de zile de urmărire.”

În mod obișnuit, pacienții cu insuficiență tricuspidiană sunt tratați prin administrarea de diuretice, medicamente care sunt utilizate și pentru tratarea hipertensiunii arteriale. Tratamentul pacienților prin intervenție chirurgicală de reparare sau de înlocuire a unei valve tricuspide regurgitante cuprinde adesea opțiuni minim invazive, deoarece majoritatea pacienților cu această afecțiune sunt vârstnici, iar asocierea altor probleme de sănătate exclude posibilitatea realizării unei intervenții chirurgicale pe cord deschis (fiind mult mai invazivă).

Eficiența noului protocol de tratament minim invaziv prezentat în studiu a fost observată asupra riscului de evenimente adverse majore la 30 de zile (de exemplu, deces din cauza bolilor cardiovasculare, atac de cord, accident vascular cerebral, insuficiență renală, sângerare severă), acesta fiind redus substanțial. De asemenea, identificarea prin intermediul ecocardiogramei a unei reduceri a fluxului sanguin anormal a fost mult mai rară, iar rata de deces din orice cauză, distanță parcursă în șase minute și scoruri pe două măsuri de severitate a insuficienței cardiace au fost semnificativ îmbunătățite.

Rezultatele studiului

Lotul de participanți al studiului a cuprins un total de 65 de pacienți, cu vârsta medie de 77 ani, dintre care 36 au fost femei. 70% dintre pacienți au fost diagnosticați înainte de implantarea valvulară cu regurgitare tricuspidiană „masivă” sau „torrențială”, acestea fiind cele mai înalte grade de severitate pe o scară de cinci puncte pentru afecțiunea valvulară, în ciuda tratamentului cu diuretice. După un an, toți participanții analizați au obținut o reducere cu cel puțin un grad al severității insuficienței tricuspidiene, iar 86% au obținut chiar o notă generală moderată sau mai mică. Doar 16,9% dintre pacienți au prezentat un eveniment advers major.

Adam B. Greenbaum, MD a adăugat: „Este nevoie de o urmărire mai lungă pentru a determina cât de bine continuă să funcționeze dispozitivul și cât de bine se descurcă pacienții la doi sau la cinci ani de urmărire. Limitările studiului includ, de asemenea, și absența unui grup de comparație. Avem acum în curs de desfășurare un studiu randomizat care va compara rezultatele de la pacienții tratați cu astfel de dispozitive cu cele de la pacienții care primesc terapie medicală optimă cu diuretice.

sursa: News Medical