Excelenta in chirurgia ortopedica miniminvaziva
ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Dermatologie estetică și cosmetică medicală Dermatologie estetică și cosmetică medicală Bucuresti

Coxartroza

Coxartroza
Coxartroza

Este localizarea reumatismului degenerativ la nivelul articulatiei soldului.
Este o afectiune des intalnita si este cea mai invalidanta dintre artroze.
Etiologie
Coxartroza primitiva
Coxartroza secundara (55% din cazuri)
TRATAMENT

Tratamentul medicamentos specific poate face apel la mai multe grupe de medicamente ce pot fi administrate sistemic sau topic. Administrarea de medicamente antiinflamatorii si antialgice trebuie facuta cu mult discernamant la bolnavii cu coxartroza.

Terapia sistemica:

analgetice uzuale de tipul acetaminofenului sunt folosite initial pentru controlul durerii
analgeticele opioide, tramadolul pot fi folosite pe perioade scurte de timp in cazul durerilor articulare foarte mari, care nu au putut fi controlate prin alte mijloace medicamentoase
medicatia patogenica – asa-numitele medicamente modificatoare de structura (glucozaminofosfatul, condroitinsulfatul, diacerin, piascledin) reprezinta teoretic medicatia ideala in artroza, singura capabila sa previna distructiile articulare si sa refaca structura cartilajului. Deocamdata sunt considerate doar suplimente nutritive.
Terapia intra-articulara: infiltratiile articulare cu preparate cortizonice trebuie efectuate sub ghidaj fluoroscopic si cu mult discernamant datorita pericolului unei necroze aseptice de cap femural

Terapia topica:

Capsaicina administrate sub forma de crema inhiba eliberarea de substanta P la nivelul terminatiilor nervoase si poate diminua durerea articulara
Metil-salicilati
TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC

Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav in parte si in permanenta adaptat la stadiul bolii.

Obiective:

Disparitia sau ameliorarea durerii;
Prevenirea, disparitia sau ameliorarea inflamatiei;
Mentinerea sau ameliorarea stabilitatii si mobilitatii articulare;
Mentinerea sau ameliorarea fortei si rezistentei musculare;
Ameliorarea calitatii vietii
Educatia pacientului si a familiei
ELECTROTERAPIA

Electroterapia pentru efectul antialgic, antiinflamator, de imbunatatire a vascularizatiei si a troficitatii tisulare locale:
curent galvanic fie sub forma de galvanizare simpla, fie sub forma de ionogalvanizare
curenti de joasa frecventa: CDD, TENS, C Trabert
curenti de medie frecventa
laser
unde scurte cu impulsuri in dozaj atermic, microunde
ultrasunet
diapulse
TERMOTERAPIA

Termoterapia locala pentru controlul durerii si cresterii compliantei tesuturilor moi in vederea instituirii programului de kinetoterapie
impachetari cu parafina , perna electrica aplicata de 1-3 ori pe zi
in cazul unei reactii inflamatorii locale se aplica comprese reci cu sulfat de magneziu 60g/l; masaj local cu gheata repetat de mai multe ori in cursul zilei;
MASAJ

Pentru efect antialgic, miorelaxant/tonifiant (in functie de manevrele utilizate), de imbunatatire a vascularizatiei si biotrofic tisular local:
pozitionarea bolnavului este deosebit de importanta deoarece fiecare pozitie permite o mai buna abordare a diferitelor structuri ce trebuie masate
manevrele de masaj se adreseaza tuturor structurilor: piele, tesut celular subcutanat, fascii, tendoane si muschi
sedinta de masaj se incheie cu tractiuni manuale executate in axul membrului inferior; se executa tractiuni si detractiuni corelate cu ritmul respirator (favorizeaza circulatia si troficitatea locala)
KINETOTERAPIA

Se face in functie de stadiul clinico-anatomo-functional al bolii.
Se deosebesc 3 stadii:
Stadiul initial (SI)– dureri in ortostatism si la mers prelungit, “oboseala” musculo-articulara locala, reducerea amplitudinilor maximale (“de lux”) ale soldului.
Stadiul evoluat (SE) – dureri in repaus, redoare articulara in zona amplitudinilor de utilizare curenta, atitudini vicioase corectabile pasiv sau chiar activ.
Stadiul final (SF) – dureri intense, limitare marcata a mobilitatii pana la anchiloza, atitudini vicioase ireductibile.
Aprecierea functiei soldului se face atat pe baza testelor musculare si articulare, cat si a celor globale.
Programul kinetoterapeutic urmareste 4 obiective principale:
scaderea durerilor;
cresterea stabilitatii soldului;
cresterea mobilitatii soldului;
cresterea gradului de coordonare si echilibru in mers.
Exemple de exercitii :

1.Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie
Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne extins.
Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum (genunchiul cu coapsa pe piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi articulaţia afectată şi eventual asistentul accentueaza extensia. În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la piept, membrul afectat fiind întins pe un plan înclinat.

2. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea ischiogambierilor
Pacientul în decubit dorsal, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

3. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps.
Pacientul in asezat , cu membrele inferioare atarnand , la marginea patului;se executa extensia genunchiului avand o greutate atarnand la nivelul gleznei .

4. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului triceps sural.
Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural .

5. Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu.
Pacientul în decubit contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.

Terapie ocupationala va tine seama de evitarea ortostatismului; exercitii pe bicicleta ergometrica prin pedalaj normal si retropedalaj; exercitii pe placa prevazuta cu rotile;
Hidrokinetoterapie – avantajul descarcarii de greutate, efect usor sedativ, miorelaxant: posturare pentru flexum – TFNP contractie-relaxare, mobilizari pasive, active, reeducarea stabilitatii, echilibru si coordonare;
Metode complementare: baston, carje canadiene

Programul de exercitii kinetice stabilit in vedere recuperarii coxartrozei este mult mai complex si implica stabilirea si urmarirea anumitor pasi in functie de evolutia si patologia acesteia .De asemeni acesta trebuie sa se desfasoare sub supravegherea unui specialist pentru a evita eventualele complicatii si pentru ca recuperarea sa fie completa.

Gestionarea pe termen lung (inclusiv adaptarea mediului la domiciliu, initierea unui program de recuperare ambulatorie sau la domiciliu, tratamentul in statiune etc)
Este deosebit de important sa educam pacientul sa respecte regulile de profilaxie secundara care alcatuiesc “igiena ortopedica” a soldului:

Mentinerea unei greutati corporale normale
Evitarea ortostatismului si a mersului prelungit pe jos
Evitarea mersului pe teren accidentat, urcatul/coboratul scarilor
Mersul cu sprijin in baston care se pune pe sol pe aceiasi linie cu piciorul afectat; pentru SI si SE ca si pentru majoritatea cazurilor din SF – in mana opusa; in cazuri severe din SF cu dureri si disfunctionalitate accentuate – in mana homolaterala;
Evitarea schiopatarii printr-un control volitional al mersului
De cel putin doua ori pe zi – repaus postural la pat cu coxofemuralele intinse
Se vor prefera deplasarile pe bicicleta
Se vor purta pantofi cu tocuri moi
Corectarea inegalitatii membrelor inferioare (de la diferente de 2 cm in sus)
Se va executa de cel putin 2 ori pe zi un program special de gimnastica pentru sold compus din exercitii de mobilizare si tonifiere musculara
Sporturi premise: natatie, ciclism, schi, calarie
 
Programare