Excelenta in chirurgia ortopedica miniminvaziva
ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Medicină de familie Medicină de familie Bucuresti

Depresia

Autor: Psihoterapeut Alexandra Voica

De ce ajungem sa fim tristi, deprimati si fara chef de viata?

Renuntam la visuri, ne straduim sa corespundem unor „asa trebuie”, „asa se face”, „asa e mai bine” – niste valori in care nu ne regasim dar au fost stabilite de societate.

Procesul de educatie are la baza inhibarea pulsiunilor naturale fiecarui individ – acest lucru nefiindu-i folositor in unicitatea lui ci doar pentru a putea trai intr-o societate in care sa fim la fel cu ceilalti.

„Nu mai plange ca esti urata”, „baietii sunt puternici, nu plang”, „stai frumos pe scaun, nu alerga”, „se scrie cu dreapta nu cu stanga” sunt cateva din limitarile de care cu siguranta am auzit cel putin o data.

In viata este important sa fim capabili de adaptare ceea ce impreuna cu reprimarea, inhibarea si modelarea la care suntem supusi de cand eram mici, duce uneori la o puternica depersonalizare, nu mai stim cine suntem noi cu adevarat, ce ne place si ce nu ne place, care sunt idealurile noastre si care sunt ale altora ce vor sa si le traiasca prin noi. Ce avem voie sa simtim si cum sa reactionam la tristete?


Sunt oameni care aparent le au pe toate dictate in timp de societatea in care s-au nascut si sunt nefericiti sau dezvolta diverse dependente.

 

Depresia este direct raportata la personalitatea individului si stilul lui de viata.

Un om care nu traieste cat mai aproape de cine este el cu adevarat ajunge sa se simta captiv intr-o viata care nu-i apartine si devine nefericit.

Cand nu va mai putea sa-si acopere nefericirea prin mastile cu care a fost obisnuit, pentru a corespunde celor din jur, se poate vedea limpede depresia.

Depresia in diversele ei manifestari cauzeaza senzatia de lipsa de sens si cel mai important pentru orice individ este sa se descopere pe sine autentic, independent de ceilalti.

Nu e usor dar iti vei castiga linistea interioara si oare nu merita asta tot efortul?

 

Poti face acest pas insotit de unul din specialistii Life&Sports.

Ai curajul!

 
Programare