Plasticitatea neuronală în cadrul anxietății induse de durerea cronică

©

Autor:

Plasticitatea neuronală în cadrul anxietății induse de durerea cronică
Într-un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Hokkaido, aceștia au descoperit că durerea cronică poate determina apariția anxietății la șoarecii de laborator, descoperirea având un potențial caracter terapeutic la oameni.
Conform profesorului Masabumi Minami de la Facultatea de Științe Farmaceutice din cadrul universității, asocierea durerii cronice cu tulburări psihice precum depresia sau anxietatea a fost demonstrată anterior în cadrul a numeroase studii, însă prin cercetarea actuală s-a constatat că aceasta determină modificări ale sinapselor interneuronale, acesta fiind mecanismul prin care pot apărea aceste afecțiuni neurologice.

Autorii au reușit să ajungă la această concluzie prin intermediul unei analize a sinapselor interneuronale ce sunt implicate în mecanismul cerebral de transmitere a senzației de durere cronică în cadrul șoarecilor de laborator. Aceștia au utilizat o metodă electrofiziologică de măsurare a activității neuronale timp de patru săptămâni după instalarea durerii cronice, astfel observând că aceasta a determinat o modificare a plasticității neuronale. Urmarea acestei modificări patologice a fost suprimarea căilor neuronale ce proiectează în regiunea denumită BNST de la nivelul hipotalamusului lateral.

Ulterior, în vederea descoperirii unui tratament pentru aceste mecanisme patologice, oamenii de știință au folosit chemogenetica, o tehnică prin care se poate manipula activitatea neuronală, pentru a restabili activitatea cerebrală ce a fost suprimată de durerea cronică, astfel observându-se o atenuare a simptomelor anxietății ce au apărut odată cu instalarea acesteia. Profesorul Minami afirmă că descoperirile pe care echipa sa le-a făcut sunt dovada legăturii de cauzalitate directă între modificările funcționale apărute în zona hipotalamică laterală pe fondul instalării durerii cronice și apariția anxietății. Acesta concluzionează evidențiind potențialul terapeutic al noilor descoperiri, ce pot conduce la apariția unor tratamente nu numai împotriva durerii cronice, dar și împotriva tulburărilor de anxietate apărute din cauza acesteia.

sursa: Science Daily
foto: Hal Gatewood/Unsplash

Data actualizare: 09-05-2022 | creare: 09-05-2022 | Vizite: 212
Bibliografie
Neuronal plasticity in chronic pain-induced anxiety revealed, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220427140624.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un somn bun și o cafea - tratament mai eficient decât analgezicele
  • Tratament nou pentru durerea neuropată
  • Opioidele pot prelungi durerile postoperatorii mai mult de trei săptămâni
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum