Prezicerea pierderii dinților, cu ajutorul inteligenței artificiale, fără vizite la stomatolog
©
Autor: Teodorescu Mihai

Studiul, publicat în revista Plos One, a comparat cinci algoritmi, folosind o combinație diferită de variabile, pentru a evalua riscul de pierdere parțială sau totală a dinților. „Analiza noastră a arătat că, deși toate modelele de învățare automată pot fi predictori utili ai riscului, cei care încorporează variabile socioeconomice pot fi instrumente de screening deosebit de puternice pentru a identifica persoanele cu risc crescut de pierdere a dinților”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Hawazin Elani, profesor asistent de politica de sănătate orală și epidemiologie la Facultatea de Medicină Harvard. Abordarea ar putea fi utilizată pentru screening-ul oamenilor la nivel global și într-o varietate de setări de îngrijire a sănătății, chiar și de către profesioniștii non-dentari, a adăugat cercetătorul.
În cadrul studiului, cercetătorii au folosit date obținute de la aproape 12. 000 de adulți, pentru a proiecta și testa cinci algoritmi de învățare automată și pentru a evalua cât de bine au prezis pierderea dentară în rândul adulților, pe baza unor criteriilor socio-economic, a sănătății și caracteristici medicale. Algoritmii au fost concepuți pentru a evalua riscul fără un examen stomatologic. Descoperirile sugerează că modelele algoritmului de învățare automată care încorporează caracteristici socioeconomice au fost mai bune la prezicerea pierderii dinților decât cele care se bazează doar pe indicatorii dentari clinici de rutină.
Pierderea dinților poate afecta calitatea vieții, bunăstarea, nutriția și interacțiunile sociale. Procesul poate fi întârziat, chiar prevenit, dacă sunt identificate primele semne ale bolii dentare și sunt tratate cu promptitudine. Cu toate acestea, multe persoane cu boli dentare s-ar putea să nu vadă un dentist până când procesul nu a avansat mult dincolo de punctul de a mai putea salva un dinte. Instrumentele de screening ar putea interveni și ar putea ajuta la identificarea celor cu cel mai mare risc, tocmai pentru a recomanda acestora evaluare ulterioară. Lucrarea actuală evidențiază importanța factorilor determinanți sociali ai sănătății. Cunoașterea nivelului de educație al pacientului, a statutului de angajare și a veniturilor este la fel de relevantă pentru prezicerea pierderii dinților ca și evaluarea stării dentare clinice.
Data actualizare: 29-06-2021 | creare: 29-06-2021 | Vizite: 608
Bibliografie
Predicting tooth loss, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/06/210624114453.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Carbohidrații din sucuri și produse de patiserie pot influența sănătatea orală a femeilor aflate în postmenopauză
- Oamenii care cred că norocul le determină soarta au mai multe șanse de a avea o boală severă a gingiilor
- Fumatul afectează profund tratamentul bolii parodontale
- Tipuri de aparate dentare: avantaje, dezavantaje, prețuri
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum