Producția acvatică globală: soluție pentru malnutriție sau factor de inegalitate nutrițională?

Un studiu realizat pe baza integrării bazelor de date globale privind comerțul și compoziția nutrițională a alimentelor acvatice și publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences arată că acvacultura poate furniza cantități semnificative de nutrienți esențiali la nivel mondial, însă distribuția acestora prin comerțul internațional dezavantajează frecvent țările cu vulnerabilitate nutrițională crescută.

Idei principale

• Producția globală din acvacultură poate acoperi anual necesarul nutrițional al sute de milioane de persoane.
• O mare parte din nutrienți este reținută pentru consum intern, dar fluxurile comerciale redirecționează nutrienții către țări mai puțin vulnerabile.
• Reorientarea peștilor utilizați pentru făină de pește către consum uman direct ar putea reduce semnificativ deficitul nutrițional în multiple state.
• Inechitățile variază în funcție de specie, nutrient și structura rețelelor comerciale globale.

Context

Alimentele acvatice reprezintă o sursă critică de nutrienți pentru miliarde de oameni și sunt considerate esențiale pentru atingerea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă, în special pentru eradicarea foametei. Consumul global s-a dublat în ultimele cinci decenii, iar producția din acvacultură a crescut de peste trei ori, ajungând să rivalizeze pescuitul de captură ca sursă principală pentru consumul uman.

Totuși, creșterea producției nu garantează automat îmbunătățirea stării nutriționale. Sustenabilitatea resurselor, accesul economic și modul de distribuție prin comerțul internațional influențează decisiv beneficiile nutriționale reale.

Despre studiu

Analiza a combinat două baze de date globale majore privind comerțul speciilor acvatice și compoziția nutrițională a alimentelor acvatice, utilizând valori medii pentru perioada 2015–2019. Vulnerabilitatea nutrițională a fost evaluată prin prevalența aportului insuficient de nutrienți, iar rezultatele au fost raportate la necesarul anual recomandat pentru femeile de vârstă reproductivă.

Au fost incluse 14 nutrienți esențiali, printre care calciu, fier, iod, zinc, seleniu, folat, vitaminele A, E și complexul B. Analiza a evaluat:

• producția globală de nutrienți din acvacultură;
• echitatea distribuției prin comerțul cu pești de crescătorie și făină de pește;
• beneficiile nutriționale potențiale ale reorientării producției către consum intern direct.

Rezultate

Producția globală de nutrienți din acvacultură

În medie, acvacultura globală a produs alimente echivalente cu necesarul anual de nutrienți pentru 347 de milioane de persoane. Pentru anumiți nutrienți, acoperirea potențială a fost mult mai mare:

• Vitamina B12 – necesarul a până la 2,7 miliarde de persoane;
• Niacina – 521 milioane de persoane;
• Seleniul – 467 milioane de persoane.

Producția medie anuală a fost de 36,1 milioane tone greutate comestibilă, reprezentând aproximativ 42,5% din totalul alimentelor acvatice.

Retenția internă și rolul pentru securitatea alimentară

Majoritatea biomasei și nutrienților au fost reținute pentru consum domestic:

• 77,7% din greutatea comestibilă;
• 76,8% din nutrienți.

Retenția a fost maximă pentru peștii de apă dulce (peste 93%) și minimă pentru speciile transformate în făină de pește (aproximativ 34% din nutrienți).

Inechități în distribuția nutrienților prin comerț

Fluxurile comerciale au direcționat nutrienții către țări cu securitate nutrițională mai bună. Statele cu câștig net de nutrienți aveau o prevalență a aportului insuficient de 23,5%, comparativ cu 32,6% în țările cu pierderi nete.

Cele mai mari câștiguri au fost observate în:

• Statele Unite – echivalentul necesarului anual pentru 2,9 milioane persoane;
• Japonia – 1,7 milioane;
• Franța – 738.000.

Cele mai mari pierderi au fost în:

• Peru – 5,7 milioane persoane;
• Chile și Norvegia – câte 3,2 milioane.

Diferențe între specii și nutrienți

Comerțul cu creveți și crabi a prezentat niveluri ridicate de inechitate (peste 45–55% fluxuri dezavantajoase), în timp ce salmonidele și bivalvele au avut distribuții mai echitabile (aproximativ 28–31%).

De exemplu:

• Creveții au concentrat exporturile de vitamina B12 din țări vulnerabile către piețe sigure nutrițional.
• Bivalvele au prezentat o distribuție mai echitabilă a vitaminei E.

Beneficiile potențiale ale reorientării producției

Scenariile ipotetice au arătat că:

• Importurile actuale de pește de crescătorie ar putea acoperi necesarul pentru 45,5 milioane persoane cu deficit nutrițional.
• Reținerea exporturilor de pește de crescătorie ar putea acoperi încă 36,1 milioane persoane.
• Consumarea directă a speciilor utilizate pentru făină de pește ar putea acoperi necesarul pentru 31 milioane persoane.

În unele state insulare și sud-americane, această reorientare ar putea elimina aproape complet aportul insuficient de nutrienți.

Concluzii

Acvacultura are un potențial major de a susține nutriția globală, însă beneficiile sunt distribuite inegal prin comerțul internațional. Reorientarea parțială a resurselor utilizate pentru furaje către consum uman direct și politici comerciale adaptate vulnerabilității nutriționale ar putea îmbunătăți semnificativ echitatea și securitatea alimentară la nivel mondial.