Recunoștința are un efect unic de ameliorare a stresului

©

Autor:

Recunoștința are un efect unic de ameliorare a stresului
Un studiu recent efectuat de cercetători de la universitățile irlandeze Maynooth și Limerick au descoperit că recunoștința are un efect unic în amortizarea efectelor stresului, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.
Stresul poate avea un impact negativ asupra sănătății umane, contribuind la apariția unor probleme de sănătate fizice și mentale. Stresul cronic poate duce la probleme cardiace, hipertensiune, diabet, probleme digestive, probleme cu sistemul imunitar și probleme cu somnul. De asemenea, poate contribui la apariția sau agravarea depresiei, anxietății și a altor probleme de sănătate mintală. Stresul poate, de asemenea, să ducă la comportamente nesănătoase, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alcool sau consumul de droguri.

Acest studiu a avut ca scop evaluarea rolului sentimentului de recunoștință în amortizarea stresului și recuperarea cardiovasculară în urma stresul psihologic acut. Pentru aceasta, 68 de adulți cu vârste 18-57 ani au participat la experimente care le-au indus starea de stres. Protocolul de testare a stresului cardio-vascular a inclus o perioadă de adaptare de 20 de minute, o perioadă de stabilire a nivelului de referință de 10 minute, o sarcină de stres matematic de 6 minute și o perioadă de recuperare de 8 minute.

Rezultatele au arătat că recunoștința a prezis o reacție mai scăzută a tensiunii arteriale sistolice pe parcursul perioadei de testare a stresului, sugerând că recunoștința are un efect unic de amortizare a stresului atât în reacții, cât și în recuperare.

De asemenea, s-a constatat că echilibrul afectiv amplifică efectele recunoștinței. Aceste rezultate au utilitate clinică, deoarece există mai multe intervenții cu costuri reduse care pot contribui la bunăstarea individului, cum ar fi jurnalele de recunoștință, despre care s-a dovedit că au rezultate cardiovasculare mai bune decât atunci când nu sunt folosite.

Aceste rezultate sugerează că recunoștința poate juca un rol important în amortizarea efectelor stresului și în promovarea sănătății cardiovasculare.

sursa: News Medical
foto: BIAL Foundation

Data actualizare: 27-01-2023 | creare: 27-01-2023 | Vizite: 275
Bibliografie
Gratitude has a unique stress-buffering effect, research shows, link: https://www.news-medical.net/news/20230126/Gratitude-has-a-unique-stress-buffering-effect-research-shows.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să reduci stresul zilnic și cum să te ferești de stres
  • Sfaturi pentru persoanele care se stresează mult
  • Situații stresante frecvente și cum să le faci față mai ușor
  •