Somnul inadecvat poate avea implicații importante pentru sănătatea cognitivă și mintală a adolescenților
Autor: Teodorescu Mihai

În cadrul studiului, la care au participat peste 5.500 de adolescenți cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani, datele despre somn și despre activitatea creierului au fost obținute folosind sondaje și respectiv tehnica imagistică de rezonanța magnetică funcțională (fMRI) efectuată în repaus. Sondajele cu privire la somnul adolescenților, ce cuprindeau întrebări despre durata somnului, latența somnului (timpul în care copilul adoarme de obicei), trezirea din somn, dificultatea de a adormi, dificultăți de respirație, sforăit, coșmaruri, dificultăți de trezire, somnolență în timpul zilei și multe altele, au fost completate de către părinți. Datele despre creier, provenite din testările de imagistică, i-au ajutat pe cercetători să identifice mai multe rețele cerebrale care joacă roluri fundamentale în funcția cognitivă.
O analiză computațională riguroasă a arătat că durata mai scurtă a somnului, latența mai lungă a somnului, trezirea frecventă și respirația tulburată de somn au fost asociate cu rețele cerebrale mai puțin eficiente, flexibile și rezistente. Cercetătorii au observat, de asemenea, modificări anormale ale rețelei în anumite părți ale creierului: precum în zonele corticale, precum și talamus, ganglioni bazali, hipocamp și cerebel. Efectele dăunătoare au fost larg răspândite, de la regiuni individuale ale creierului până la circuite la scară mare, iar multe păreau a fi independente de greutatea nesănătoasă, care a afectat negativ și cantitatea și calitatea somnului.
Studiul a constatat, de asemenea, disparități rasiale. Perioadele de somn mai scurte și calitatea redusă a somnului au avut efecte disproporționate nesănătoase asupra rețelelor cerebrale la participanții care nu erau albi, care au reprezentat aproximativ o treime din eșantion. În plus, studiul a constatat că venitul mai mare al familiei a fost asociat în mod semnificativ cu durata mai lungă a somnului, timpul mai lung petrecut privind ecranul televizorului sau al unui alt dispozitiv electronic a fost asociat în mod semnificativ cu o durată mai scurtă de somn, dar și că excesul de greutate a fost asociat cu durata mai scurtă a somnului, mai multă mișcare în timpul nopții, transpirație, sforăit, dificultăți de trezire și somnolență în timpul zilei
sursa: News Medical
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
intră pe forum