Studiu descoperă de ce anxietatea și depresia duc la o încredere în sine scăzută

Un studiu recent publicat în Nature Communications a investigat mecanismele cognitive și computaționale prin care se formează încrederea globală în propriile performanțe și modul în care aceasta este alterată în cazul simptomelor subclinice de anxietate și depresie. Studiul a demonstrat că o parte esențială a subevaluării globale observate la persoanele cu astfel de simptome nu derivă dintr-un deficit de performanță, ci dintr-o capacitate redusă de a integra episoade de încredere ridicată locală în imaginea globală asupra propriei competențe.
Metacogniția - capacitatea de a reflecta asupra propriilor gânduri și performanțe - influențează decizii majore în contexte educaționale, clinice și sociale. O trăsătură comună în tulburările afective este încrederea scăzută în propriile abilități, observată atât la nivel local (evaluări după fiecare sarcină), cât și la nivel global (evaluarea generală a performanței). Deși terapia și tratamentele farmacologice pot îmbunătăți aceste percepții, mecanismele precise prin care apare această subevaluare au rămas neclare.

Despre studiu

Cercetătorii au realizat două experimente independente (N = 230 și N = 278) folosind sarcini de percepție și memorie gamificate. Participanții au efectuat mai multe serii de teste, raportând încrederea locală la fiecare pas și estimând la final performanța globală (EAP global – estimarea autoperformanței).

Pentru a testa impactul feedbackului asupra încrederii globale, cercetătorii au manipulat frecvența feedbackului pozitiv și negativ în blocurile de intervenție. În unele blocuri, feedbackul era mai frecvent după răspunsuri corecte (pozitiv), iar în altele după greșeli (negativ). Performanța obiectivă a fost menținută constant (~71% corectitudine) printr-o procedură adaptivă.

Cercetătorii au formulat trei modele posibile de distorsiuni metacognitive asociate cu simptomele de anxietate și depresie:

• D1 – Distorsiune în învățarea din încrederea locală: încrederea ridicată nu influențează proporțional încrederea globală;
• D2 – Distorsiune în învățarea din feedback: sensibilitate exagerată la feedback negativ față de cel pozitiv;
• D3 – Bias de răspuns negativ: tendință globală de subevaluare, indiferent de contextul de învățare.

Rezultate

Feedbackul influențează încrederea globală, dar nu și performanța

Manipulările feedbackului au modificat semnificativ estimările globale ale performanței, fără a influența acuratețea răspunsurilor. Blocurile cu feedback pozitiv au crescut încrederea globală, în timp ce cele cu feedback negativ au scăzut-o (d > 1.7, p < 0.001). Aceste schimbări au fost observate în ambele sarcini (percepție și memorie).

Încrederea locală prezice puternic încrederea globală

În ambele experimente, încrederea locală a fost un predictor robust al încrederii globale (β = 0.46, p < 0.001), în timp ce performanța efectivă nu a prezis semnificativ aceste estimări.

Simptomele de anxietate-depresie reduc sensibilitatea la încrederea locală

Persoanele cu scoruri mai mari pe scala de anxietate-depresie au prezentat o capacitate redusă de a încorpora episoadele de încredere locală ridicată în estimările globale (model D1 confirmat). Nu s-a observat o sensibilitate crescută la feedback negativ (model D2) sau un bias de răspuns pur (model D3). Modelul cel mai parsimonios, validat computațional, a fost cel al distorsiunii în învățarea din încrederea locală.

Efectele feedbackului persistă și influențează sarcini ulterioare

Feedbackul primit într-o sarcină a influențat încrederea locală în sarcini ulterioare fără feedback, inclusiv în domenii cognitive diferite (ex. de la percepție la memorie), mai ales în fazele inițiale ale testului.

Impactul asupra autoevaluării afective

Participanții cu simptome anxios-depresive au avut o tendință crescută de a se asocia cu termeni negativi și mai puțin cu termeni pozitivi. După blocurile cu feedback negativ, autoevaluările afective au devenit și mai negative. Acest efect nu a fost simetric: feedbackul pozitiv nu a condus la creșterea autoevaluărilor pozitive, ceea ce sugerează o rezistență la modificarea pozitivă a auto-percepției.

Concluzii

Acest studiu oferă o explicație mecanicistă pentru persistența unei încrederi scăzute la indivizi cu simptome subclinice de anxietate și depresie. Deficitul nu constă în incapacitatea de a învăța din feedback, ci într-o procesare distorsionată a propriei încrederi, mai exact o insensibilitate la propriile episoade de încredere ridicată.

Rezultatele sugerează că intervențiile bazate pe feedback calibrat ar putea corecta parțial aceste distorsiuni, dar eficiența acestora ar putea depinde de domeniul cognitiv și de persistența efectului în timp. În plus, efectele pozitive asupra autoevaluării afective rămân limitate în comparație cu impactul negativ al feedbackului negativ, sugerând necesitatea unor intervenții mai sofisticate.

Implicații

• Înțelegerea formării încrederii globale poate contribui la dezvoltarea de intervenții metacognitive personalizate în anxietate și depresie;
• Modelele computaționale pot simula intervenții potențiale și pot prezice impactul asupra încrederii pentru diferite tipare cognitive;
• Feedbackul pozitiv susținut și calibrat poate reduce subevaluarea, dar nu este suficient pentru modificarea profundă a autoevaluării afective.

Acest cadru oferă o bază pentru viitoare intervenții psihologice orientate către reconstruirea încrederii în sine prin metode care combină metacogniția, modelarea computațională și intervenții afective.