Test de confirmare a virusului A/H1N1

Data publicării: 06-08-2009

Centrul Medical Unirea ofera, incepand cu luna august, in premiera pe piata clinicilor private din Romania, posibilitatea realizarii testului de confirmare a virusului A/H1N1 (virusul gripei noi). „Suntem prima clinica privata care ofera acest serviciu. Initial, se realizeaza un test standard pentru virusul gripal A, iar, in cazul in care rezultatul este pozitiv, se trece la un test specific de confirmare pentru subtipul H1N1. Terapia trebuie instituita in primele 36 â€" 48 de ore de la debutul infectiei deoarece eficienta ei se reduce progresiv daca se aplica in cursul evolutiei bolii”, a declarat Dr. Bogdanka Militescu. In cazul in care este identificat virusul A/H1N1, pacientul va fi supus unui tratament antiviral care dureaza cinci zile. Tratamentul cu inhibitori ai neuraminidazei, cum sunt Oseltamivir-ul sau Zanamivir-ul se aplica persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane infectate precum si pacientilor care prezinta simptomele gripei dupa revenirea din vacanta. Conform Centrului pentru Controlul si Preventia Bolilor, simptomele produse in 2009 de virusul gripei noi A/H1N1 la om sunt asemanatoare cu simptomele gripale obisnuite. Pacientul prezinta febra, tuse, dureri de gat si musculare, dureri de cap, frisoane si astenie. Izbucnirea epidemica din acest an a aratat un procent ridicat de pacienti care au prezentat diaree si varsaturi. Testul, rezultat al colaborarii CMU cu Synlab, un laborator de renume din Germania, este disponibil la pretul de 680 de lei.
Sursa: Agerpres, 06-08-2009, Vizualizari 1065
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.