Tulburarea de personalitate histrionică

Tulburarea de personalitate histrionică

Tulburarea de personalitate este definită în Diagnostic and Statistical Manual of the American Psychiatric Association, ediția 4 revizuită (DSM-IV-TR) ca fiind un tip de comportament care diferă marcat de așteptările pe care societatea le are de la un individ. O tulburare de personalitate debutează în general în adolescență sau la vârsta adultă, este stabilă în timp ca simptomatologie și poate duce la tulburări marcate ale comportamentului care afectează atât individul cât și persoanele din jurul acestuia.

Cu toate că etiologia acestor tulburări de personalitate este în general multifactorială, aceste afecțiuni pot fi secundare unor anomalii de dezvoltare biologice sau genetice. Situațiile stresante pot duce la decompensare, scoțând astfel la lumină o tulburare de personalitate care nu fusese evidentă până atunci. Tulburările de personalitate pot fi de asemenea agravate de stres, fie extern, fie autoindus. Indivizii pot prezenta una sau mai multe tulburări de personalitate concomitent. [2], [1]

Conform DSM-IV-TR tulburările de personalitate sunt grupate în trei categorii.

  • Categoria A cuprinde tulburarea de personalitate paranoidă, tulburarea de personalitate schizoidă și tulburarea de personalitate schizotipală.
  • Categoria B cuprinde tulburarea de personalitate antisocială, tulburarea de personalitate borderline, tulburarea de personalitate histrionică și tulburarea de personalitate narcisistă.
  • Categoria C de tulburări de personalitate cuprinde tulburarea de personalitate evitanta, tulburarea de personalitate dependentă și tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă. [1]


Caracteristicile tulburării de personalitate histrionice

Tulburarea de personalitate histrionică este caracterizată printr-un comportament dominat de emoții și de căutarea atragerii atenției celor din jur. Se mai numește și teatralism, datorită faptului că persoana histrionică pare să fie un actor pe o scenă așteptând să primească atenția totală a spectatorilor. O persoană cu tulburare de personalitate histrionică își dorește să fie în centrul atenției indiferent de grupul de oameni în care se află și se simte incomod în cazul în care atenția tuturor nu se concentrează asupra sa. Aceste persoane sunt în general pline de viață, interesante, de multe ori teatrale și se găsesc într-o situație dificilă în momentul în care persoanele din jur nu sunt atente la discursul sau la acțiunile lor. Persoanele cu această tulburare de personalitate pot fi percepute ca fiind superficiale și pot apela uneori la un comportament provocator din punct de vedere sexual pentru a atrage atenția asupra lor. [3]

Indivizii histrionici au de foarte multe ori dificultăți în atingerea intimității emoționale în relațiile romantice sau sexuale. Fără să fie conștienți de acest lucru, joacă permanent un rol (de exemplu victimă sau erou) în relațiile pe care le au cu ceilalți. Aceștia vor căuta să-și controleze partenerul prin manipulare emoțională sau printr-un comportament seducător pe de o parte, în timp ce pe de altă parte sunt dependenți de prezența acestuia și nu se simt bine în momentul în care partenerul nu le oferă permanent atenție. Relaționarea cu persoanele de același sex este de asemenea dificilă, deoarece personalitatea lor și stilul pe care acestea îl abordează pentru atragerea atenției sunt de cele mai multe ori provocatoare din punct de vedere sexual, fapt perceput ca o amenințare de către celelalte persoane. Persoanele histrionice își vor sufoca prietenii prin dorința lor de atenție și devin deprimate în momentul în care nu se află în centrul atenției. Emoțiile lor însă sunt de cele mai multe ori false, lipsite de sinceritate. Acești pacienți inventează multe povești și mint de cele mai multe ori exagerând situațiile deoarece doresc să șocheze. Histrionicul nu este atent la ceilalți și nu va avea sentimente intense față  de familie sau față de persoanele apropiate. El îi evaluează pe ceilalți în raport cu propria persoană iar în momentul în care reușește să fie în centrul atenției va manifesta sentimente pozitive față de cei din jur. În cazul în care nu este băgat în seamă de grupul respectiv, va avea resentimente și nu va dori să interacționeze din nou cu acele persoane prea curând. [2]

Persoanele cu tulburare de personalitate histrionică vor fi dornice tot timpul de a încerca experiențe noi, stimulante și au tendința de a se plictisi și de a fugi de rutină. Acești indivizi sunt de multe ori intoleranți sau frustrați de situații care nu implică atingerea unei satisfacții emoționale imediate, acțiunile lor fiind concentrare pe dobândirea acestei satisfacții care constă în primirea de complimente și atragerea atenției cât mai multor persoane. Acești indivizi vor începe un nou serviciu sau o nouă sarcină cu un entuziasm debordant, urmând ca acest entuziasm să scadă foarte repede. Aceste persoane pot avea foarte rar relații sentimentale pe termen lung, deoarece entuziasmul unei noi relații îi determină să înceapă după puțin timp o legătură nouă cu o altă persoană. Histrionicul nu simte iubire într-o relație sentimentală de scurtă durată, ci doar entuziasm și obsesie față de persoana pe care urmează să o acapareze cu personalitatea sa debordantă. Se va plictisi extrem de repede. [2]

Tulburarea de personalitate este total diferită de personalitatea accentuată. Este foarte important ca aceste două entități să fie diferențiate atât de către pacient cât și de medicul care îl tratează. Personalitatea accentuată nu este atât de evidentă ci presupune existența unor anumite trăsături de comportament aparte, care diferențiază persoana de ceilalți indivizi dar nu afectează calitatea vieții. Un individ cu o personalitate accentuată histrionică își va dori să fie în centrul atenției și va fi de fiecare dată „sufletul petrecerii” dar nu va face tot ce îi stă în putință pentru a capta atenția unanimă a celorlalți. Comportamentul unui individ cu personalitate accentuată histrionică nu deranjează, ci de cele mai multe ori place, foarte mulți dintre acești indivizi fiind actori sau personalități în industria modei sau a show-bizului datorită capacității lor de a atrage atenția celorlalți și a se remarca. Însă în momentul în care vorbim de tulburare de personalitate histrionică lucrurile se schimbă, deoarece apar simptome accentuate care afectează calitatea vieții individului. Acesta începe să mintă și să exagereze, să joace diferite roluri și să se prefacă, apelând la orice mijloace pentru a fi în centrul atenției. Pentru un individ cu tulburare de personalitate histrionică nu contează dacă atrage atenția în mod pozitiv sau negativ, cel mai important este ca ochii tuturor să fie centrați asupra lui și toată lumea să vorbească despre comportamentul sau persoana sa. Rolul cel mai preferat este cel de victimă; în general histrionicul își dorește compătimirea și mila celorlalți. [5]


Există personalități accentuate pentru fiecare tulburare de personalitate iar în momentul în care comportamentul care îl face pe individul cu personalitate accentuată diferit de ceilalți se agravează și se intensifică, acaparând întreaga personalitate a individului, vorbim despre o tulburare de personalitate.

Simptomele tulburării de personalitate histrionice

Persoanele afectate prezintă un comportament dominat de emoții și de căutarea atragerii atenției care începe în general la vârsta de adult tânăr și apare într-o varietate de contexte sociale. Cel mai frecvent sunt afectate femeile. Diagnosticul de tulburare de personalitate histrionică este suspectat în momentul în care pacientul prezintă cel puțin 5 dintre următoarele caracteristici comportamentale:

  • Se simte incomod în situațiile în care nu se află în centrul atenției.
  • Interacțiunea individului cu celelalte persoane este deseori marcată de situații nepotrivite datorită comportamentului cu tentă sexuală sau provocatoare.
  • Individul prezintă un comportament dominat de emoții care se schimbă rapid de la o situație la alta
  • Persoana apelează de foarte multe ori la aspectul său fizic pentru a atrage atenția asupra sa.
  •  Modul de a vorbi urmărește să impresioneze audiența și situațiile relatate sunt povestite superficial, fără a se oferi detalii deoarece individul trece foarte rapid de la un subiect la altul în dorința de a menține trează atenția interlocutorilor.
  • Exprimarea emoțiilor este teatrală și exagerată de cele mai multe ori.
  • Persoana poate fi foarte ușor influențată de cei din jur sau de circumstanțe.
  • Apreciază greșit relațiile sale cu cei din jur și consideră că relațiile respective sunt mult mai apropiate decât sunt de fapt. [3]


Tulburarea de personalitate histrionică, la fel ca celelalte tulburări de personalitate poate fi diagnosticată numai după ce persoana a împlinit 18 ani. Tulburarea de personalitate histrionică este mai frecventă la femei decât la bărbați și are o rată de frecvență în populația generală de 2-3%.

Ca majoritatea tulburărilor de personalitate, și tulburarea de personalitate histrionică se va ameliora ca simptomatologie cu trecerea timpului, timpul de maximă intensitate a tulburărilor de comportament este atins în jurul vârstei de 40-50 de ani. [2]

Etiopatogenie

Cauzele tulburării de personalitate histrionică nu sunt cunoscute la momentul actual, însă există numeroase teorii. Majoritatea autorilor consideră că aceasta este cauzată de un cumul de factori genetici, biologici și sociali (model biopsihosocial determinat de interacțiunile din copilăria timpurie a persoanei cu familia, prietenii și alți copii) la care se adaugă factorii psihologici (personalitatea individului și temperamentul care sunt modelate în funcție de mediu și de interacțiunea cu diverși agenți stresori) și capacitatea persoanei de a se adapta la stres. Datorită modelului biopsihosocial de etiopatogenie, în cazul în care o persoană este diagnosticată cu tulburare de personalitate există o șansă foarte mare ca aceasta să transmită tulburarea de comportament către urmași. În momentul în care un individ este diagnosticat cu o tulburare de personalitate histrionică trebuie evaluați și ceilalți membri ai familiei pentru a se depista atât tulburările de personalitate cât și personalitățile accentuate care în unele cazuri vor evolua către tulburări de personalitate. [4]

Diagnostic

Diagnosticul de personalitate histrionică este stabilit în urma unei consultații efectuate de către un psiholog sau psihiatru. Medicii de familie și medicii de medicină generală nu sunt în general suficient de pregătiți încât să emită un astfel de diagnostic psihologic. Aceștia vor redirecționa pacientul către o instituție specializată unde acesta va fi consultat și diagnosticul va fi emis în urma discuțiilor și analizei persoanei de către un specialist. Nu există teste de laborator, teste de sânge sau teste genetice valabile pentru diagnosticul tulburării de personalitate histrionice.

Majoritatea persoanelor cu tulburare de personalitate histrionică nu se vor adresa unui medic pentru această problemă. În general persoanele cu tulburări de personalitate nu cer ajutorul unui specialist și tratament până în momentul în care tulburarea începe să-și accentueze simptomele și să interfereze cu activitatea personală și socială și cu activitățile vieții obișnuite. Această accentuare a simptomelor apare în general în momentul în care persoana se confruntă cu un stres sau cu evenimente de viață marcante. Specialistul va analiza toate criteriile de diagnostic și va stabili dacă tiparul comportamental al persoanei respective se încadrează în diagnosticul unei tulburări de personalitate pe baza simptomelor descrise de către pacient și a istoricului afecțiunii. Medicul trebuie să facă obligatoriu diferența între tulburarea de personalitate histrionică și personalitatea accentuată histrionică. [4], [5]

Tratament

Tratamentul tulburării de personalitate histrionice implică efectuarea unei sesiuni lungi de psihoterapie cu un terapeut care are experiență în tratamentul acestui tip de tulburare de personalitate. Se pot prescrie și medicamente pentru a ajuta individul să treacă peste simptomele ce îi înrăutățesc calitatea vieții. Tratamentul de elecție pentru tulburarea de personalitate histrionică este psihoterapia. Se apelează foarte rar la tratamentul medicamentos deoarece acești indivizi, spre deosebire de indivizii suferinzi de alte tulburări de personalitate, sunt foarte susceptibili la dependența medicamentoasă. [3]

Psihoterapia

Persoanele care suferă de tulburare de personalitate histrionică sunt în general dificil de tratat, din mai multe motive.

  • În primul rând, la fel ca în cazul celorlaltor tulburări de peronalitate, individul se prezintă la psihoteraput numai în perioadele de stres intens sau situații care accentuează simptomele și în momentul în care acestea afectează calitatea vieții. Cu toate acestea, spre deosebire de persoanele ce suferă de alt tip de tulburare de personalitate, indivizii histrionici vor căuta ajutor specializat mult mai repede însă au tendința de a-și exagera simptomele, ceea ce face mai dificilă terapia.
  • O altă dificultate este aceea că persoanele histrionice găsesc în terapeut o persoană care-și concentrează întreaga atenție asupra lor, ceea ce le determină să exagereze din ce în ce mai mult simptomele și să renunțe foarte greu la ședințele de terapie chiar dacă acestea nu mai sunt necesare.


Psihoterapia este tratamentul de elecție în tulburarea de personalitate histrionică, la fel ca și în cazul celorlaltor tulburări de personalitate. Nu este recomandată terapia de grup sau terapia în care să fie incluși și ceilalți membri ai familiei, deoarece indivizii histrionici doresc să atragă atenția doar asupra lor și să-și exagereze fiecare acțiune și reacție, nelăsându-i pe ceilalți să se afirme. Persoanele cu această problemă sunt văzute foarte des de către ceilalți ca fiind false sau superficiale în relațiile interpersonale. Și în relația cu terapeutul intervine aceeași problemă, persoana histrionică nefiind capabilă să-și descrie sentimentele în amănunt deoarece nu este atentă la subtilități fiind mai mult preocupată să schimbe subiectul des și să găsească subiecte interesante de discuție pentru a nu plictisi interlocutorul. Histrionicii își exprimă în general toate emoțiile cu aceeași intensitate și nu sunt capabili să distingă subtilitățile de comportament, prin urmare terapeutul trebuie să-i ghideze în descifrarea emoțiilor și a limbajului corporal. [3], [5]

Terapia trebuie în general să fie suportivă. Dificultatea tratării unui pacient histrionic rezidă și din faptul că terapeutul este văzut ca un salvator responsabil de rezolvarea problemelor emoționale și sociale ale pacientului. Chiar dacă problema este nesemnificativă aceasta este exagerată și văzută ca fiind foarte intensă de către pacient. Uneori pacienții devin chiar atrași de către terapeut. De aceea este imperios necesar ca la începutul ședințelor de terapie să se stabilească niște limite de comunicare și niște reguli ale relației pacient-terapeut.

Terapia focusată pe soluții este cea mai utilă în tratamentul pacienților histrionici. Trebuie tratate problemele treptat și rezolvate dificultățile pe măsură ce apar. Terapeutul nu trebuie să se concentreze pe rezolvarea situațiilor complicate pe termen lung ci doar pe problemele mici, actuale cu care se confruntă individul deoarece odată rezolvate acestea, atenția pacientului poate fi direcționată și către probleme mai importante.

Comportamentul suicidar poate să apară la o persoană histrionică și acest fapt nu trebuie ignorat de terapeut. Terapeutul va fi contactat în momentele în care clientul are gânduri suicidare sau chiar plănuiește să se rănească deoarece tentativele de suicid sunt destul de frecvente printre histrionici. Automutilarea este de asemenea un comportament ce poate să apară și trebuie discutat pe parcursul ședințelor de terapie. [2], [3]

Terapeutul va fi ușor sceptic de fiecare dată când individul histrionic își va descrie emoțiile și sentimentele tocmai din cauza faptului că histrionicul exagerează fiecare relatare, de aceea psihologul sau psihiatrul care îl tratează trebuie să analizeze franc situația și să păstreze doar elementele importante din relatarea clientului. Clientul trebuie confruntat cu aceste exagerări și situația trebuie să îi fie explicată logic și concis după fiecare discurs pentru ca acesta să își dea seama care sunt momentele în care are tendința să exagereze relatarea.

Terapia cognitivă și cea concentrată pe trăiri nu sunt utile în tratamentul acestei tulburări de personalitate întrucât histrionicii nu sunt capabili să-și examineze atent și profund sentimentele și trăirile emoționale. Aceste tipuri de terapie pot fi introduse pe parcurs dar nu trebuie să constituie motivul central. Terapeutul trebuie să-și ajute clientul să vizualizeze obiectiv relațiile cu celelalte persoane și să încerce să-și explice trăirile și reacțiile. Examinarea și clarificarea emoțiilor trebuie să fie direcția și scopul către care se îndreaptă fiecare ședință de terapie.

Clinicianul trebuie să fie foarte bine pregătit în momentul în care primește un astfel de pacient deoarece datorită reacțiilor uneori foarte vulcanice și emoționale ale individului histrionic și comportamentul terapeutului tinde să se modifice pentru a se adapta interacțiunii cu clientul. Prin urmare terapeutul trebuie să încerce pe cât posibil să-și atenueze trăirile emoționale și să trateze clientul distant și cu respect. [3], [4]

Tratament medicamentos

Este foarte rar utilizat în tratamentul tulburării de personalitate histrionice întrucât pacientul poate deveni ușor dependent de medicamente datorită tendințelor sale către adoptarea unui comportament distructiv. Medicamentele trebuie prescrise numai în momentul în care simptomele bolii interferă foarte mult cu viața pacientului și calitatea vieții este afectată. Unii terapeuți apelează și la hipnoză pentru a calma pacientul în situațiile stresante. Se folosesc în general anxioliticele și antidepresivele triciclice. Sedativele sunt mai rar utilizate datorită riscului ridicat de dependență întrucât pacienții histrionici sunt extrem de labili și își controlează foarte greu impulsurile. [3]

Prognostic

Caracteristicile de personalitate ale indivizilor cu tulburare de personalitate histrionică se păstrează în timp. Indivizii histrionici apelează frecvent la serviciile medicale dar nu sunt constanți în urmarea terapiei și renunță ușor. Au tendința de a-și seta scopuri foarte vagi, nedefinite ceea ce îi determină să renunțe ușor la atingerea unui scop și să își seteze altul. Tratamentul tulburării de personalitate histrionică durează mult, între 1 și 3 ani, mai mult decât tratamentul pentru alte tulburări de personalitate. Odată cu vârsta simptomele tulburării de personalitate se atenuează.

Un diagnostic timpuriu este foarte important pentru că tulburarea aceasta de personalitate poate să apară și la ceilalți membri ai familiei, iar în cazul în care și aceștia sunt afectați trebuie direcționați către terapie. Terapia dă rezultate foarte bune dacă nu este întreruptă și are o durată mai lungă de timp. Individul va învăța să confrunte problemele stresante fără să exagereze situația și să comunice cu ceilalți normal și echilibrat. Dorința de a fi în centrul atenției nu va dispărea dar aspectele patologice ale acesteia vor fi mai reduse, individul nemaisuferind atât de mult în momentul în care nu reușește să acapareze atenția tuturor celor din jur. Odată cu vârsta simptomele se vor atenua, dar nu se vor atenua din cauza vindecării spontane a afecțiunii, ci datorită faptului că vârstnicul are o viteză de reacție mult mai redusă și reușește mai greu să exagereze și să teatralizeze situațiile pe care dorește să le expună interlocutorului. [4], [5]


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Trăsăturile de personalitate influențează sănătatea pe termen lung și riscul de mortalitate prematură
  • Cu cât ești mai agreabil, cu atât ai mai multe șanse de a avea succes în viață
  • Cum influențează trăsăturile de personalitate capacitatea cognitivă a unei persoane la bătrânețe?
  •