Un spital in pericol de a fi debransat de la reteaua de apa potabila

Data publicării: 08-06-2007

 Unitatea spitaliceasca din localitatea mehedinteana Baia de Arama este in pericol de a fi debransata, sambata, de la reteaua de alimentare cu apa potabila din cauza unei datorii de 7130 lei.
    Directorul spitalului, Alexandru Sarbu, a declarat vineri, pentru ROMPRES, ca decizia primariei, furnizorul de servicii apa-canal, este inumana, si poate agrava sanatatea celor 50 de bolnavi internati.
    "Am facut demersuri la autoritatile locale si judetene pentru a interveni in cazul nostru. Conform legilor in vigoare, Consiliul Local poarta responsabilitatea finantarii, de la buget, a activitatii spitalului. Consider drept un abuz masura de a se intrerupe apa potabila aici", a precizat Sarbu.
    In cazul respectiv, subprefectul judetului Mehedinti, Gheorghe Clement, s-a autosesizat si in cursul zilei de vineri va organiza o intalnire cu factorii implicati in asigurarea resurselor necesare desfasurarii in conditii corespunzatoare a activitatii spitalicesti din Baia de Arama.
Sursa: Rompres, 08-06-2007, Vizualizari 444
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.