Utilizarea medicamentelor GLP-1 înainte de sarcină și impactul asupra creșterii în greutate gestaționale și riscurilor materno-fetale

Un studiu publicat în JAMA Network Open la data de 29 noiembrie 2025 a analizat dacă utilizarea anterioară a medicamentelor agoniste ale receptorului pentru peptidul similar glucagonului de tip 1 înainte de concepție se asociază cu o creștere mai mare în greutate în sarcină la femei. Cercetarea arată că oprirea acestor medicamente în apropierea concepției poate avea implicații importante pentru sănătatea maternă.
Agoniștii receptorilor pentru peptidul similar glucagonului de tip 1 sunt larg utilizați pentru controlul diabetului zaharat de tip 2 și al obezității, demonstrând beneficii semnificative asupra controlului glicemic și al greutății corporale. Totuși, aceste medicamente nu sunt recomandate în sarcină din cauza datelor experimentale care sugerează potențiale efecte asupra dezvoltării fetale. Întreruperea tratamentului înainte sau foarte devreme în sarcină poate duce la recâștig ponderal accelerat și la dezechilibre glicemice, aspecte care sunt deja cunoscute ca factori de risc pentru complicații precum greutatea gestațională excesivă, diabetul gestațional, hipertensiunea indusă de sarcină și nașterea prematură.

Creșterea prevalenței obezității la femeile de vârstă reproductivă din Statele Unite, asociată cu o incidență crescândă a diabetului zaharat în sarcină (de la 1,8 la 7,3 cazuri la 1.000 de nașteri între anii 2000 și 2019), amplifică importanța înțelegerii modului în care oprirea acestor medicamente influențează sarcina. Studiul actual abordează această zonă critică, analizând comparativ femeile expuse anterior acestor terapii și femeile fără expunere.

Despre studiu

Cercetarea a fost concepută ca un studiu retrospectiv de cohortă, incluzând 149.790 de sarcini unice înregistrate între 1 iunie 2016 și 31 martie 2025 într-un singur sistem universitar de sănătate. Expunerea a fost definită ca existența unei prescripții de agonist al receptorului pentru peptidul similar glucagonului de tip 1 în intervalul cuprins între trei ani anterior concepției și până la 90 de zile după aceasta.

Din populația totală, au fost identificate 1.792 de sarcini eligibile pentru analiza principală, dintre care 448 de sarcini expuse au fost comparate prin scor de propensitate cu 1.344 de sarcini neexpuse. Femeile expuse aveau o vârstă medie de 34 ani și un indice de masă corporală mediu de 36,1, cu 84% prezentând obezitate și 23% diabet preexistent.

Majoritatea pacientelor expuse (66%) utilizaseră ultima dată aceste medicamente în termen de șase luni de la concepție, iar cel mai frecvent medicament prescris a fost semaglutida. Studiul a evaluat:

• creșterea totală în greutate gestațională;
• incidența creșterii ponderale excesive;
• greutatea și percentilele de greutate la naștere;
• riscul de naștere prematură;
• diabetul gestațional;
• tulburările hipertensive ale sarcinii;
• incidența operației cezariene;
• macrosomia și restricția de creștere intrauterină.

Rezultate

Femeile expuse anterior agonistelor receptorilor pentru peptidul similar glucagonului de tip 1 au prezentat o creștere în greutate semnificativ mai mare pe parcursul sarcinii, cu o medie de 13,7 kilograme, comparativ cu 10,5 kilograme la femeile neexpuse. Diferența medie a fost de 3,3 kilograme (interval de încredere de 95% între 2,3 și 4,2 kilograme).

Datele au arătat că:

• 65% dintre femeile expuse au avut creștere ponderală excesivă, față de 49% în grupul neexpus (raport de risc 1,32);
• percentila medie a greutății la naștere a fost ușor mai mare la copiii născuți din mame expuse (diferență de 3,6%);
• riscul de naștere prematură a fost cu 34% mai mare la femeile expuse (17% vs. 13%);
• riscul de diabet gestațional a crescut cu 30% (20% vs. 15%);
• riscul de tulburări hipertensive ale sarcinii a fost cu 29% mai mare (46% vs. 36%).

În schimb, nu au existat diferențe semnificative în privința:

• riscului de operație cezariană;
• lungimii la naștere;
• riscului de greutate mare sau mică pentru vârsta gestațională.

Rezultatele sugerează că beneficiile metabolice ale tratamentului cu agoniști ai receptorilor pentru peptidul similar glucagonului de tip 1 nu se mențin după întreruperea bruscă a terapiei, posibil contribuind la un efect de rebound metabolic caracterizat prin creștere accelerată în greutate și dereglări glicemice.

Concluzii

Utilizarea agonistelor receptorilor pentru peptidul similar glucagonului de tip 1 înainte de sarcină, urmată de întreruperea tratamentului înainte sau în primele faze ale sarcinii, a fost asociată cu o creștere gestațională mai mare în greutate, cu un risc crescut de naștere prematură, diabet gestațional și tulburări hipertensive. Rezultatele subliniază necesitatea unor ghiduri clare pentru gestionarea acestor medicamente la femeile aflate la vârsta reproductivă.