Wheezing-ul (respirația șuierătoare)

Wheezing-ul sau respirația șuierătoare este un zgomot respirator muzical, cu timbru ascuțit, care indică cel mai adesea obstrucția parțială sau îngustarea căilor aeriene mici, prin secreții, inflamație sau corpi străini. Poate fi perceput (auzit) de pacient, dar și de anturaj.

Pacienții îl descriu ca pe o respirație zgomotoasă și dificilă (wheezing și dispnee) sau ca pe un fluierat care se aude din gât.

Wheezing-ul se aude cel mai frecvent în expir, deoarece căile aeriene se îngustează, în mod fiziologic, în această etapă a respirației. Dacă este perceput doar la expir sugerează obstrucție moderată, iar prezența sa în ambii timpi ai respirației (inspir și expir) constituie un semn de obstrucție severă.

Wheezing-ul este produs prin îngustarea/obstrucția localizată sau difuză a arborelui traheobronșic, putând interesa orice segment de la laringe până la bronhiile mici. Cauze pentru îngustarea căii aeriene sunt: edemul mucoasei, bronhoconstricția, compresiuni extrinseci (din exterior), grade variabile de obstrucție produse de tumori, corpi străini sau secreții persistente (cu vâscozitate crescută).

Mecanism de producere

Wheezing-ul este generat de vibrațiile sau oscilațiile pereților căilor aeriene aproape colabate (închise). Conform principiului lui Bernoulli, fluxul de aer care trece cu viteză mare printr-o porțiune îngustată a căii aeriene determină scăderea presiunii și debitului gazos în acea regiune. Apoi presiunea internă a căii aeriene începe să crească, cu redeschidere luminală minimă. Alternanța aproape închis-aproape deschis a căii aeriene produce o vibrație (un fâlfâit) a pereților acesteia, cu generarea unui sunet muzical, continuu.

Afecțiuni ce au wheezing-ul ca simptom

Este o manifestare des întâlnită în astmul bronșic, însă nu orice wheezing trebuie atribuit astmului. Poate apărea și în insuficiența cardiacă congestivă (astmul cardiac) prin edem peribronșic.

Alte patologii în care întâlnim wheezing-ul sunt: boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), bronșitele acute sau cronice, emfizemul pulmonar, sarcoidoza, tromboembolismul pulmonar, bronșiolita, fibroza chistică, aspergiloza pulmonară, șocul anafilactic (reacție alergică severă), bronșiectaziile, epiglotita, boala de reflux gastroesofagian, cancerul pulmonar, sindromul de apnee în somn obstructiv (SASO), pneumonia, infecțiile cu virusul sincițial respirator (mai ales la copii), fumatul, disfuncția corzilor vocale.

Wheezing-ul trebuie investigat ambulator atunci când:

• apare pentru prima dată;
• este însoțit de dispnee (lipsă de aer), cianoză (nuanță albastră a pielii), alterarea statusului mental (confuzie, obnubilare, dezorientare);
• apare în mod repetat;
• este produs de o reacție alergică (medicamentoasă, la înțepături de insecte).

Explorările necesare sunt clinice (auscultația pulmonară) și paraclinice (evaluarea gazelor sangvine, radiografie toracică, teste funcționale respiratorii-exemplu: spirometria).

Wheezing-ul necesită spitalizare atunci când:

• este însoțit de dispnee sau saturație mică a oxigenului la pulsoximetrie;
• necesită tratament cu administrare intravenoasă;
• necesită administrare suplimentară de oxigen pe mască/canulă nazală;
• necesită supraveghere medicală de specialitate.