Ambliopia (ochiul leneș)

Ambliopia, cunoscută și sub denumirea populară de „ochi leneș”, reprezintă o afecțiune caracterizată de vederea deteriorată a unui ochi comparativ cu cel contralateral sau disproporționat, asociat cu alte anomalii structurale ale ochiului. Studiile au demonstrate că afectează un procent de aproximativ 1-5% din populație.

În ambliopie stimularea vizuală fie nu se transmite deloc, fie se transmite diminuată prin intermediul nervului optic pentru o perioadă de timp continuă. Aceasta mai poate apărea în situația în care encefalul „oprește” procesarea vizuală a unui ochi pentru a preveni vederea dublă, de exemplu în cazul strabismului. Cel mai adesea ambliopia apare încă din perioada copilăriei, având ca efect o vedere slabă sau încețoșată. Ambliopia afectează preponderent un singur ochi, totuși există posibilitatea - rară ce-i drept - de a afecta ambii ochi, niciunul dintre aceștia nereușind să primească imagini vizuale clare.

Identificarea timpurie încă din copilărie a afecțiunii crește șansele unui tratament corespunzător, mai ales dacă ambliopia este descoperită înainte de vârsta de cinci ani. Cu cât este descoperită mai devreme și afecțiunea subiacentă, responsabilă de apariția ambliopiei este corectată prin intervenție chirurgicală sau conservatoare, cu atât este mai reușit tratamentul și are șanse mai mari de a egala vederea între cei doi ochi.

Ambliopia reprezintă o problemă de dezvoltare la nivelul creierului și nu o problemă organică, neurologică, intrinsecă a ochiului (cu toate că există afectări organice care pot conduce la ambliopie, care ar putea continua să existe după corectarea afecțiunii subiacente). Partea din creier care recepționează imaginile de la ochiul afectat nu este stimulată corect și nu funcționează la întregul său potențial vizual. Acest aspect a fost confirmat experimental prin examinarea directă a encefalului.

David H. Hubel și Torsten Wiesel au câștigat premiul Nmobel în Fiziologie și Medicină în anul 1981 pentru activitatea lor în demonstrarea leziunilor ireversibile la nivelul coloanelor dominante oculare, produse la pui de pisică prin privațiunea vizuală suficientă în timpul așa-numitei „perioade critice”. În cazul ființelor umane această „perioadă critică” este începând de la naștere până la vârsta de doi ani.

Care sunt simptomele ambliopiei?

Mulți oameni cu ambliopie, în mod special cei care au o formă ușoară, nu sunt conștienți că au această afecțiune până când sunt testați la vârste mai înaintate, întrucât vederea în cazul ochiului mai puternic este normală. Totuși, cei care suferă de ambliopie severă ar putea prezenta afecțiuni vizuale asociate, cel mai des întâlnită fiind percepția slabă a adâncimii. Pacienții cu ambliopie ar putea de asemenea să prezinte acuitate spațială slabă, sensibilitate scăzută de contrast și unele deficite „de nivel înalt”, precum sensibilitate redusă la mișcare.

Aceste deficiențe sunt în general specifice ochiului ambliopic. Persoanele cu ambliopie suferă de asemenea și de probleme binoculare precum percepția limitată a adâncimii stereoscopice și prezintă de obicei dificultăți în vederea imaginilor tridimensionale în expunerile tridimensionale precum autostereogramele. Totuși, percepția adâncimii în cazul semnalelor monoculare precum dimensiune, perspectivă și paralaxă de mișcare, rămâne normală.

Ambliopia strabică

Strabismul este uneori numit incorect tot „ochiul leneș” dar acesta reprezintă afecțiunea în care ochii sunt malaliniati. Strabismul este asociat de obicei cu vedere normală la ochiul pe care persoana respectivă preferă să-l folosească, dar ar putea să se însoțească de vedere anormală în cazul ochiului deviat din cauza diferenței între imaginile proiectate la nivelul creierului de la nivelul ambilor ochi.

Strabismul adultului se asociază în general cu diplopie (vedere dublă), întrucât ochii nu sunt fixați pe același obiect. Creierul copilului, fiind mai neuroplastic, are capacitatea de a se adapta cu mai multă ușurință prin suprimarea imaginilor de la nivelul unuia dintre ochi, eliminând în acest fel vederea dublă.

Acest răspuns plastic al creierului, totuși, întrerupe dezvoltarea corectă a acestuia, rezultând în ambliopie. Ambliopia strabismică este tratată prin corectarea imaginii vizuale cu ajutorul ochelarilor și încurajarea utilizării ochiului afectat prin folosirea unui patch peste ochiul dominant sau cu ajutorul unei „penalizări farmacologice” a ochiului sănătos. Aceasta constă de obicei în aplicarea unor picături de atropină, cu scopul de a dilata temporar pupila, ceea ce duce la vedere încețoșată a ochiului sănătos. Aceasta ajută la prevenirea intimidării sau tachinărilor apărute în cazul utilizării patchului, cu toate că aplicarea picăturilor oftalmice poate fi uneori mai incitantă. Alinierea ochilor ar putea fi realizată prin tratament chirurgical sau prin metode non-chirurgicale, în funcție de severitatea strabismului.

Ambliopia anizometropică

Acest tip de ambliopie rezultă din eroarea de refracție diferită între cei doi ochi. Anizometropia apare atunci când există o diferență în puterea dintre cei doi ochi. Ochiul care oferă creierului o imagine mai clară devine în mod tipic ochiul dominant. Imaginea de la nivelul celuilalt ochi este încețoșată, ceea ce rezultă în dezvoltarea anormală a unei jumătăți a sistemului vizual. Acest tip de ambliopie este de obicei mai puțin severă decât ambliopia strabică și este adesea ratată de controlul uzual al medicului de familie din cauza faptului că are un aspect mai puțin dramatic și nu e asociată de manifestări fizice evidente, precum în cazul strabismului.

În mod frecevent, ambliopia este asociată cu o combinație între anizometropie și strabism. În unele cazuri vederea între cei doi ochi poate fi diferită în punctul în care ochiul are de două ori mai multă acuitate iar celălalt ochi este complet orb.

Ambliopia de deprivare și ocluzie

Ambliopia de deprivare („Ambliopia ex anopsia”) apare în momentul în care se opacifiază corneea, precum în cazul cataractei congenitale sau distrofiei corneene. Aceste opacități împiedică recepționarea corectă a stimulului, dezechilibrând astfel dezvoltarea imaginii. Dacă nu este tratată la timp, ambliopia poate persista chiar după ce cauza opacității este îndepărtată.

Uneori ptoza palpebrală (căderea pleoapei peste ochi) sau alte probleme produc ocluzia mecanică a vederii copilului, ceea ce va produce ambliopie rapid. Ambliopia de ocluzie ar putea reprezenta o complicație a unui hemangiom care blochează o parte din ochi sau ochiul în întregime.

Care este tratamentul ambliopiei și care este prognosticul acestei afecțiuni?

Tratamentul pentru ambliopia strabică sau anizometrică constă în corectarea deficitului optic (prin purtarea ochelarilor necesari prescriși de medicul oftalmolog) și uneori folosirea forțată a ochiului afectat, fie prin acoperirea ochiului sănătos, fie prin utilizarea picăturilor de atropină topică în ochiul sănătos. Totuși, există voci care semnalează apariția unor efecte adverse ale utilizării atropinei și anume apariția unor noduli la nivelul ochiului, care nu vor putea fi tratați. De asemenea, este foarte important să nu se exagereze nici cu acoperirea sau penalizarea ochiului sănătos în tratamentul ambliopiei, deoarece aceasta ar putea produce ceea ce poartă denumirea de „ambliopie opusă”. Acoperirea ochiului este în general utilizată în general într-un program de patru până la șase ore pe zi. Tratamentul este continuat până când vederea se îmbunătățește. Nu merită să se acopere ochiul mai mult de șase luni dacă nu se remarcă nicio îmbunătățire.

Tratamentul pacienților cu vârste peste nouă ani poate fi realizat prin „învățarea percepției”.

Ambliopia de deprivare este tratată prin îndepărtarea opacității cât de curând este posibil, urmată de acoperirea sau penalizarea farmacologică a ochiului sănătos pentru încurajarea utilizării ochiului afectat. Cu cât tratamentul este inițiat mai devreme, cu atât este mai rapid și mai ușor și mai puțin dăunător. Există astfel o șansă mare de a obține rezultate perfecte dacă tratamentul este inițiat devreme.

În ciuda faptului că cel mai bun răspuns este obținut în cazul în care tratamentul este inițiat înainte de vârsta de 8 ani, studiile au demonstrat că în cazul copiilor cu vârste peste 12 ani și în cazul unor adulți se poate obține îmbunătățirea ochiului afectat. Copiii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani care au purtat patchuri la nivelul ochiului normal (ocluzia ochiului) și au fost supuși unor terapii vizuale au fost de patru ori mai aproape de a obține o îmbunătățire decât în cazul copiilor cu ambliopie care nu au primit tratament.

Adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au prezentat, de asemenea, îmbunătățiri, însă în procente mai mici decât în cazul copiilor mici. Nu este clar dacă aceste îmbunătățiri sunt temporare, totuși, dacă tratamentul este oprit.

În cazul adulților, un studiu realizat în anul 2004, publicat în „PNAS” a demonstrat că învățarea perceptuală poate fi utilizată pentru îmbunătățirea vederii în cazul pacienților cu ambliopie.

Jocurile de calculator virtuale în care fiecare ochi primește duverse semnale ale lumii virtuale pe care creierul jucătorului trebuie să le combine pentru a putea juca cu succes un joc, s-au dovedit a avea un potențial în îmbunătățirea vederii atât monoculară cat și binoculară.

Un studiu recent, publicat în toate revistele de specialitate, a sugerat că stimularea transcranială magnetică ar putea îmbunătăți temporar sensibilitatea contrastului și rezoluția spațială în cazul ochiului afectat al adulților care suferă de ambliopie. Rezultatele încă necesită confirmarea altor cercetări.