Hemocromatoza

Introducere

Hemocromatoza este o afectiune ereditara in care fierul se acumuleaza excesiv in corp.
Este cea mai frecventa boala ereditara din Europa, afectind una din 200-300 de persoane.
Defectul este situat la nivelul cromozomului 6, gena HFE. Pacientii homozigoti prezinta o supraincarcare cu fier predominant in piele, ficat, pancreas si alte tesuturi, manifestata prin ciroza, diabet zaharat, artropatii, insuficienta cardiaca, hiperpigmentare, disfunctii sexuale.
La persoanele cu hemocromatoza absorbtia zilnica de fier din intestin este mai mare decit necesarul organismului. Cum corpul nu poate creste excretia de fier acesta se acumuleaza. O persoana cu hemocromatoza poate depozita in organism 20g de fier pina la 40-50 de ani.
Femeile acumuleaza mai putin fier decit barbatii deoarece acestea prezinta pierderi de singe prin menstruatie si hranirea la sin a sugarilor. Astfel ele vor prezenta simptomele bolii cu 10 ani mai tirziu decit barbatii.
Diagnosticul se bazeaza pe un grad mare de suspiciune. Hemocromatoza se manifesta mai rar inainte de 20 de ani, frecvent intre 40-60 de ani.
Examenele biochimice sunt in general aproape normale. Fe seric este in jur de 220μg/dl, saturarea transferinei este de 90% si feritina este posibil crescuta.
Cea mai specifica metoda de diagnostic consta in evidentierea defectului genetic.
Scopul tratamentului este eliminarea fierului inainte de a produce leziuni ireversibile. Odata diagnosticata hemocromatoza este tratata prin flebotomie.
Transplantul ortotopic hepatic este indicat in ciroza si carcinom hepatocelular, doua dintre complicatiile bolii.
Dupa transplant rata de supravietuire la 1 si 5 ani este de 58% si 42%. Cresterea mortalitatii post transplant se datoreaza in special infectiilor si complicatiilor cardiace. Sepsisul determina cel mai devreme decesul.

Patogenie si cauze

 
Hemocromatoza ereditara este o afectiune a adultului caracterizata prin absorbtia anormala si depozitarea excesiva a fierului in diferite organe si tesuturi: inima, pancreas, ficat, articulatii, piele si glanda pituitara.
Un adult isi mentine un nivel constant al fierului ionic prin controlul riguros al absorbtiei acestuia in functie de necesitatile organismului. Un barbat pierde zilnic 1 mg de fier, in special prin descuamarea pielii si secretiile intestinale si tegumentare. In perioada fertila a vietii femeile pierd un mg in plus prin menstruatie si nastere. Aditional, pierderile normale fecale zilnice contin 0, 3 mg fier. Doar o cantitate mica este excretata prin urina 0. 1 mg.
In hemocromatoza fierul este absorbit in continuare intestinal chiar daca rezervele organismului sunt maximale. Gena responsabila este HFE si este localizata pe cromozomul 6. HFE interactioneaza cu receptorul transferinic si determina o descrestere a afinitatii acestuia pentru transferina. Atunci cind apare o gena mutanta HFE, nivelul de feritina nu mai este sub influenta genei HFE normale, ducind la o acumulare de fier in tesuturile periferice.
Hepcidin, o peptida umana antimicrobiana sintetizata de ficat joaca un rol cheie in fenomenul de down-regulation a fierului eliberat de enterocite si macrofage. S-a dovedit ca absenta acestei peptide este asociata cu debutul precoce si sever al bolii.
Unul dintre mecanismele patologice ale fierului in exces este favorizarea formarii de radicali liberi de oxigen, hidroxil si superoxid, care produc clivarea ADN-ului, blocarea sintezei proteice si inhibarea proliherarii celulare, conducind la leziuni inflamatorii si fibroza.