Alergia la penicilină

Alergia la penicilină

Alergia la penicilină
Penicilina aparÈ›ine unei categorii importante de antibiotice cu spectru larg de acÈ›iune – clasa beta-lactamicelor – care sunt eficiente de regulă în eradicarea infecÈ›iilor comune cu bacterii gram- pozitive È™i -negative deopotrivă, fiind accesibile ca preÈ› È™i drept urmare sunt frecvent utilizate în tratarea infecÈ›iilor cutanate, de la nivelul urechilor, sinusurilor È™i tractului respirator superior.

Această clasă terapeutică cuprinde penicilina și derivații săi cu inel beta-lactamic precum ampicilina și amoxacilina, respectiv cefalosporinele, monobactamii, carbapenemele și inhibitorii de beta-lactamază. Deși utilizarea acestora nu este lipsită de efecte adverse, adevăratele reacții alergice mediate Ig-E (imunoglobuline E) la penicilină au o frecvență estimată la 1-5 la 10.000 cazuri tratate cu penicilină. (1)

Fiziopatologia reacțiilor alergice la penicilină

Penicilina este o moleculă mică (350 daltoni), clasificată drept haptenă, ce capătă proprietăți imunogenice atunci când se cuplează cu structurile proteice din plasmă È™i È›esuturi. Mai exact, gruparea carbonil a inelului beta-lactamic formează o legătură covalentă cu grupările amino ale resturilor de lizină din proteinele structurale sau albumină.

Răspunsul primar al organismului expus pentru prima dată la medicamente imunogenice este de tip umoral constând în activarea celulelor TH2, care iniÈ›iază eliberarea de interleukine-4 È™i interleukine-13 (IL-4, IL-13), ce activează È™i stimuleză proliferarea limfocitelor tip B, reacÈ›ii în lanÈ› ce culminează cu producerea de anticorpi specifici de tip IgE. De asemenea, are loc o reacÈ›ie încruciÈ™ată  între antigenele multivalente È™i basofile sau mastocite, mediată de imunoglobulinele E specifice antigenului, ce conduce la degranularea basofilelor È™i a mastocitelor, eliberând astfel mediatori ai inflamaÈ›iei.

Printre mediatorii majori ai inflamaÈ›iei implicaÈ›i în reacÈ›iile de hipersensibilitate de tipul I se numără: histamina, factorii chemotactici eozinofilici, leucotrienele, prostaglandinele, tromboxanii A2, factorul activator plachetar, bradikininele, factorul de necroză tumorală-alfa, IL-4, IL-5, IL-6, IL-13.

Drept urmare, eliberarea acestor mediatori chimici determină bronhospasmul, hipersecreÈ›ia de mucus, creÈ™terea permeabilității capilare È™i alte reacÈ›ii inflamatorii în organism. (2)

Factori de risc pentru hipersensibilitatea la penicilină

Factorii de risc pentru alergia la penicilină includ administrarea frecventă sau în mod repetat a tratamentelor cu penicilină, respectiv administrarea de penicilină pe calea parenterală în doze-mari (comparativ cu calea orală).

Vârsta È™i atopia nu constituie factori de risc pentru hipersensibilitatea la penicilină. În schimb, existenÈ›a unui teren atopic poate predispune la reacÈ›ii postmedicamentoase severe, cum este de exemplu anafilaxia, mult mai frecventă în intervalul de vârstă 20 – 49 ani. (3)

Efecte adverse asociate administrării de penicilină

Reacțiile alergice mediate IgE la penicilină, tipul I sau reacții de hipersensibilitate imediată se instalează rapid, simptomele majore fiind reprezentate de urticarie, angioedem, bronhospasm, prurit, diaree și anafilaxie.

Reacții mediate-IgE

Manifestări clinice

- Hipotensiune
- Vasodilatație
- Bronhospasm
- Angioedem
- Edem intestinal
- Colaps cardiovascular.
- ÎnroÈ™irea generalizată a pielii
- Urticarie în zone nespecifice ale corpului
- Senzație iminentă de deces
- Inflamarea gâtului È™i a gurii
- Alterarea frecvenței cardiace
- Reacție astmatiformă severă
- Durere abdominală
- Senzație bruscă de slăbiciune (scăderea bruscă a tensiunii arteriale)
- Colaps și stare de inconștiență.

Sursa: The Facts About Penicillin Allergy: A Review (1)

Frecvența reacțiilor adverse ale alergiei la penicilină

ReacÈ›ii adverse comune, experimentate de 1% sau mai mult dintre pacienÈ›i: diaree, greÈ›uri, erupÈ›ii cutanate,  neurotoxicitate, urticarie È™i/sau suprainfecÈ›ii, cum este de regulă candidoza.

ReacÈ›ii adverse rare, experimentate de 0,1% - 1% dintre pacienÈ›i: febră, vărsături, eritem, dermatită, angioedem, convulsii (în special la persoanele cu epilepsie) È™i/sau colită pseudomembranoasă.

Anafilaxie, experimentată de 0,01% pacienți. Hipersesibilitate asociată cu hipotensiune, angioedem, bronhospasm și urticarie. (4)


Potrivit unei publicaÈ›ii în Journal of Pharmaceutical Care, reacÈ›iile adverse la penicilină apar în 10%-20% dintre curele cu antibiotice. Trebuie subliniat faptul că reacÈ›iile anafilactice induse de penicilină cu potenÈ›ial fatal au prezentat o rată de 0,002% raportat la populaÈ›ia generală.

Aproximativ 10% până la 20% dintre pacienÈ›i menÈ›ionează în istoricul medical reacÈ›ii alergice la penicilină, însă se estimează că aproximativ 90% dintre aceÈ™tia nu prezintă cu adevărat hipersensibilitate la peniciline.

De asemenea, sensibilitatea se atenuează în decursul timpului. Astfel pacienÈ›ii cu riscul cel mai mare pentru reacÈ›ii anafilactice care pot pune viaÈ›a în pericol se încadrează în grupa de vârstă 20-49 de ani. Respectiv, se apreciază că peste 80% dintre pacienÈ›ii cu istoric de reacÈ›ii de hipersensibilitate la penicile mediate Ig-E au înregistrat rezultate negative la testarea cutanată după 10 ani de la acestea. (1) Se estimează că frecvenÈ›a rezultatelor pozitive la testele cutanate scade cu 10% pentru fiecare an în care se evită expunerea la alergen, în acest caz la penicilă È™i derivaÈ›i. (3)

Reactivitate încruciÈ™ată în cazul alergiei la penicilină

În trecut era acceptată o rată de circa 10% a reactivității încruciÈ™ate între derivatele de penicilină, cefalosporine È™i carbapeneme, având ca punct comun existenÈ›a inelului beta-lactamic. Date recente au arătat că determinantul major al reacÈ›iilor imunologice o constituie similaritatea lanÈ›ului lateral ce asigură proprietățile farmacologice antibacteriene la cefalosporinele de generaÈ›ia I È™i peniciline, È™i nu structura beta-lactamică pe care o au în comun. Astfel, riscul de a instala reacÈ›ii alergice încruciÈ™ate la cefalosporine în rândul pacienÈ›ii cu alergie mediată IgE la penicilină cunoscută ar putea fi mult mai mic decât cel estimat iniÈ›ial sau inexistent, atunci când lanÈ›ul lateral ataÈ™at inelului beta-lactamic nu este similar.

Cefalosporinile ce ar putea determina reacÈ›ii adverse încruciÈ™ate la pacienÈ›ii cu alergie la penicilină includ:
  • cefalexin,
  • cefadroxil,
  • cefaclor,
  • cefradină,
  • cefprozil,
  • ceftriaxonă,
  • cefpodoximă.

Printre cefalosporinele cu lanțul lateral atașat structurii beta-lactamice diferit, considerate de regulă sigure, se numără:
  • cefazolina,
  • cefuroxima,
  • cefdinirul,
  • cefixima,
  • ceftibuten.

ReacÈ›iile încruciÈ™ate dintre penicilină È™i cefalosporinele de generaÈ›ia a doua È™i a treia este estimată a fi mult mai mică comparativ cu cele din prima generaÈ›ie. La polul opus, persoanele cu alergie la cefalosporine pot prezenta de asemenea hipersensibilitate la peniciline, prin urmare testarea este necesară pentru a se stabili cu certitudine riscul de apariÈ›ie al reacÈ›iilor încruciÈ™ate.

Clinicienii se întâlnesc frecvent cu situaÈ›ii ce implică pacienÈ›i cu istoric de alergii la penicilă care prezintă hipersensibilitate la cel puÈ›in un alt antibiotic beta-lactamic. Cu toate acestea, este acceptat faptul că aproximativ 90% dintre aceÈ™ti pacienÈ›ii nu sunt cu adevărat alergici la penicilină È™i pot primi în siguranță antibiotice din această clasă. De aceea este esenÈ›ială testarea alergologică la peniciline, pentru a determina existenÈ›a unor reacÈ›ii mediate Ig E sau nu, iar pacienÈ›ii la care rezultatele s-au dovedit a fi negative să nu fie trataÈ›i în mod nejustificat cu antibiotice non-beta-lactamice cu spectru larg ce ar putea creÈ™te nu doar costurile pentru tratament, dar mai ales riscul de a dezvolta rezistență la antibiotice. (1)

 

Diagnostic și conduită

I. Reacții mediate IgE (imediate)

Testele cutanate pentru alergia la penicilină sunt indicate în reacÈ›iile alergice tipul I mediate Ig-E, imediate sau la maximum 1 oră de la expunere, cum sunt următoarele:
  • urticarie
  • angioedem
  • respiraÈ›ie È™uierătoare (wheezing), dificultate la respiraÈ›ie
  • anafilaxie.

NEGATIV
Persoanele identificate cu simptome specifice pentru alergie la penicilină, dar care nu prezintă niveluri detectabile de imunoglobuline E, necesită investigaÈ›ii suplimentare pentru confirmarea alergiei la penicilină. În acest sens, testul de provocare ce presupune administrarea de penicilină sau amoxacilină, în funcÈ›ie de circumstanÈ›e, urmată de monitorizarea pacientului. (3)

În practica medicală sunt acceptate două protocoale de administrare în cadrul testului de provocare:
  • o abordare mai prudentă o constituie administrarea unei doze terapeutice, reprezentând 1/10 - 1/4 din doza orală uzuală, monitorizarea timp de 30 de minute, iar dacă nu se observă reacÈ›ii adverse se administrează restul de medicament până se ajunge la doza întreagă È™i se supraveghează în continuare pacientul alte 30-60 de minute. (5)
  • protocolul preferat de regulă este cel în care se administrează o doză întreagă de medicament beta-lactamic a cărui toleranță se investighează È™i se monitorizează pacientul timp de 30-60 de minute. (5)
  • în ambele cazuri, dacă nu se înregistrează reacÈ›ii adverse, iar pacientul tolerează doza maximă de penicilină, se poate spune că pacientul nu prezintă alergie mediată de IgE (imediată) la medicamentul investigat.

POZITIV

Persoanelor la care rezultatele testării cutanate susÈ›in diagnosticul de hipersensibilitate la penicilină li se recomandă utilizarea unor antibiotice alternative, echivalente ca eficacitate È™i specificitate sau se face desensibilizarea/ inducerea toleranÈ›ei la recomandarea explicită È™i sub stricta supraveghere a alergologului. Procedura poate fi realizată pe cale orală, intravenoasă sau subcutanată È™i constă în administrarea progresivă a substanÈ›ei alergenice cu scopul de a limita reactivitatea celulară la medicamentul cu pricina. (3)

II. ReacÈ›ii mediate non-IgE (întârziate)

Sunt contraindicate testarea cutanată, testul de provocare cu penicilină sau desensibilizarea dacă sunt raportate următoarele reacții postmedicamentoase :
  • dermatita exfoliativă,
  • sindromul Steven-Johnson,
  • necroliza toxică epidermică,
  • boala serului,
  • nefrită interstiÈ›ială acută,
  • erupÈ›ii maculopapulare nonpruritice,
  • anemie hemolitică,
  • erupÈ›ii cutanate medicamentoase cu eozinofilie È™i simptome sistemice,
  • erupÈ›ii maculopapulare. (3)


Hipersensibilitatea la penicilină este auto-declarată de circa 10% din populaÈ›ie, ceea ce îi determină pe specialiÈ™ti să apeleze la alte clase de antibiotice cu spectru larg, din cauza unor suspiciuni nejustificate de alergie la penicilină, fapt care creÈ™te riscul de infecÈ›ii în viitor, mult mai greu de tratat, posibil cu germeni multi-rezistenÈ›i la medicamente. Astfel, este foarte importantă stabilirea cu certitudine a acestui status înainte de a iniÈ›ia terapia cu antibiotice cu spectru foarte larg de acÈ›iune, mai ales când se bazează doar pe prezumpÈ›ia unei alergii la penicilină.

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum