Asfixierea - sufocarea prin asfixie - important de știut

Asfixierea - sufocarea prin asfixie - important de știut

Termenul de asfixie provine din limba greacă însemnând oprirea pulsului. Asfixia presupune un set multi-etiologic de condiții în care există o livrare, absorbție sau utilizare inadecvată a oxigenului de către țesuturile sau celulele organismului, frecvent asociate cu retenție de dioxid de carbon. Mai simplu spus, asfixia reprezintă privarea de oxigen a țesuturilor și organelor.

Condițiile care duc la asfixie presupun deficiența atmosferică de oxigen sau alterarea actului respirator (inspir, expir, schimb de gaze, utilizarea oxigenului). Procesele asociate cu restricționarea (limitarea) fluxului sangvin și alterarea hemodinamicii, cum sunt spânzurarea, ștrangularea sau compresiunea, intră în categoria cauzelor (mecanismelor) de apariție a asfixiei. Există boli în care este afectată preluarea sau utilizarea oxigenului (boală pulmonară obstructivă cronică-BPOC), însă termenul de asfixie este asociat cu anomalii atmosferice, mecanice și chimice.

Respirația este un proces complex alcătuit din următoarea secvență normală (fiziologică) de evenimente:

  • prin ventilație, oxigenul din mediu ajunge în plămâni;
  • oxigenul difuzează din aer în sânge, proces ce reprezintă schimbul de gaze pulmonar care are loc la nivelul membranei alveolo-capilare;
  • sângele transportă oxigenul la țesuturi;
  • celulele preiau oxigenul și îl utilizează pentru producerea de energie.


În urma procesului de respirație celulară rezultă dioxidul de carbon. Acesta are un circuit invers oxigenului și apoi este eliminat prin expirație. Un proces respirator normal necesită o cale aeriană patentă (normală din punct de vedere funcțional și structural), capacitate de expansiune a cavității toracice prin contracția mușchilor intercostali și un diafragm funcțional. Anomaliile care interesează una sau mai multe dintre aceste componente, pot induce apariția asfixiei.

Organul cel mai sensibil la hipoxie este creierul. Moartea prin asfixie implică stop respirator și bradicardie sau asistolie cauzate de disfuncția hipoxică a centrilor respiratori din trunchiul cerebral. Pacienții cu patologie cardiovasculară au o toleranță mai scăzută la hipoxie care poate induce exacerbări ale bolilor preexistente sau chiar tulburări de ritm letale. Asfixia se asociază cu acidoză respiratorie sau metabolică, cu consecințe grave asupra organismului.

Hipoxia tisulară poate apărea în următoarele situații:

  • conținut scăzut de oxigen al sângelui arterial, chiar dacă fluxul (debitul circulator) este normal. Acest lucru se întâmplă în anomalii ale respirației sau când aerul inspirat are un conținut scăzut de oxigen;
  • flux sangvin și conținut de oxigen normale, cu tulburări de eliberare a oxigenului din sânge sau alterarea utilizării celulare a oxigenului. În această manieră operează asfixianții chimici (monoxidul de carbon, cianurile);
  • cantitate de oxigen normală, cu reducerea fluxului sangvin tisular, rezultând scăderea aportului de oxigen și scăderea eliminării dioxidului de carbon.


Cauze ale deficienței de oxigen: sindromul de detresă respiratorie acută, inhalare de monoxid de carbon, contactul cu toxice, supradoză de droguri, înecul, expunere la presiuni scăzute sau vid, spânzurare, boli respiratorii, apnee de somn.

Restricționarea fluxului sangvin
de la și către creier reprezintă caracteristica principală în spânzurare și ștrangulare. Există o diferență semnificativă între forța necesară pentru comprimarea căilor aeriene și forța necesară pentru comprimarea vaselor cervicale. Prin comprimarea vaselor gâtului apare pierderea stării de conștiență, apoi deces, acestea având loc fără compromiterea importantă a căilor aeriene.

Există două categorii de asfixie, mecanică sau chimică. Fiecare categorie conține mai multe entități, care se pot suprapune sau asocia în funcție de situație.

Asfixia chimică

Asfixia chimică apare în urma interacțiunii dintre un toxic și țesut, cu afectarea preluării (absorbției), eliberării sau utilizării oxigenului la nivel celular. În categoria asfixianților chimici intră monoxidul de carbon, cianurile și hidrogenul sulfurat.

Asfixia mecanică

Asfixia mecanică presupune existența unei forțe sau anomalii fizice care să interfere cu absorbția sau furnizarea de oxigen. Majoritatea asfixianților mecanici afectează respirația sau fluxul sangvin, prin comprimarea vaselor gâtului sau a cutiei toracice. Inhalarea unei atmosfere deficitare în oxigen este considerată tot o formă mecanică de asfixie. Există mai multe subtipuri de asfixie mecanică:

  • Sufocarea: Nasul, gura sau faringele superior sunt obstruate de un obiect sau parte a corpului, nepermițând o respirație adecvată. Exemple: o pernă sau o mână care acoperă nasul și gura, un căluș, o pungă de plastic pe cap.
  • Asfixie indusă de mediu: Oxigenul atmosferic este insuficient datorită excluderii, depleției sau înlocuirii. Este considerată un tip de sufocare.
  • Înecarea: Blocarea faringelui posterior, laringelui, traheei sau bronhiilor mari de către un corp străin (jucărie blocată în căile aeriene ale copilului, fragment alimentar (mâncare) impactată la nivelul epiglotei).
  • Aspirarea: Inhalarea de materiale străine, cum ar fi conținut gastric, secreții patologice, sânge (rezultat în urma unui traumatism). Decesul este atribuit bolii sau rănii (traumatismului) care a determinat aspirarea. Un tip particular de aspirare este înecul, definit ca proces ce determină insuficiență respiratorie acută prin submersie/imersie într-un lichid (cel mai frecvent apă).
  • Comprimarea sau asfixia traumatică: Acțiunea unei forțe externe asupra toracelui sau abdomenului, împiedicând expansiunea normală a cutiei toracice sau determinând creșterea rapidă a presiunii intratoracice cu consecințe vasculare presionale.
  • Asfixia posturală (pozițională): Poziția corpului sau a unui segment corporal asociată cu comprimarea căilor aeriene sau a unui segment vascular, sau cu oboseală respiratorie (respirația devine superficială și ineficientă, ca în suspendarea cu capul în jos perioade lungi de timp). Poate induce un grad de afectare fizică sau mentală, datorită traumei sau intoxicației.
  • Ștrangularea: Aplicarea unei presiuni/forțe externe la nivelul gâtului. Poate fi manuală (folosirea mâinilor pentru a comprima gâtul), cu ajutorul unui obiect (cablu, articol vestimentar) sau cu folosirea antebrațului.
  • Spânzurarea: Aplicarea unei forțe la nivelul gâtului în așa fel încât forța aplicată să fie rezultatul greutății victimei. Corpul nu trebuie să fie suspendat complet pentru a determina pierderea stării de conștiență sau deces. Spânzurarea este subclasificată în non-judiciară și judiciară. Cea non-judiciară presupune comprimarea vaselor gâtului, cu sau fără o comprimare semnificativă a căilor aeriene. Forma judiciară produce fracturarea sau dislocarea coloanei cervicale superioare, cu afectarea măduvei spinării cervicale și a trunchiului cerebral.


Un tip particular de asfixie este asfixia neonatală/perinatală (la naștere). Cauzele sunt numeroase, printre ele fiind și prezența analgezicelor sau anestezicelor în sângele matern, ștrangularea cu cordonul ombilical sau hipotensiunea maternă.

Semne și simptome

Există o serie de semne care pot apărea în asfixie, dar sunt necaracteristice și sunt întâlnite împreună sau deloc. Acestea sunt:

  • Congestia feței (pletoră facială) care apare datorită scăderii returului venos și stazei venoase.
  • Cianoză prin scăderea cantității de oxigen din sânge.
  • Edem facial indus de presiunea venoasă crescută care determină extravazarea lichidului în țesuturi.
  • Peteșii (hemoragii de dimensiuni foarte mici apărute la nivelul tegumentului sau mucoaselor prin ruperea vaselor sangvine de calibru mic de la acest nivel) localizate pe pleoape, conjunctivă, scleră sau gingii datorită presiunii crescute a microcirculației. Sunt asociate cu persistența fluxului sangvin arterial după ce fluxul venos este împiedicat.
  • Leziuni ale pielii și țesutului moale de la nivelul feței, obrajilor, buzelor, gâtului.
  • Leziuni interne ale gâtului datorită forței aplicate. Cel mai frecvent sunt afectate osul hioid și laringele.
  • Obstrucția căilor aeriene de către limbă, căluș, alimente, edem tisular sau materie aspirată (conținut gastric, sânge).


Ce trebuie să faci dacă simți că te asfixiezi:

  • suni imediat la urgențe;
  • în cazul în care ești într-o încăpere, deschizi larg un geam sau dacă ești capabil, ieși afară pentru a avea acces la un aer cât mai oxigenat;
  • dacă există o sursă de oxigen (butelie de oxigen, cu mască/canulă nazală) folosiți-o;
  • strigi după ajutor (dacă poți) sau gesticulezi (faci semne) în cazul în care știi/vezi că există și alte persoane în vecinătate;
  • nu te agiți și încerci să stai cât mai liniștit posibil, deoarece anxietatea și agitația cresc efortul respirator, accentuând dispneea și senzația de sufocare;
  • nu trebuie să vă mobilizați excesiv (mișcați prea mult-alergat, mișcări ample/complexe), deoarece crește consumul de O2 miocardic și al musculaturii scheletice (inclusiv cea respiratorie) și există riscul de a cădea (traumatism care ar contribui la agravarea situației). De asemenea, cu cât dispneea este mai severă, cu atât concentrația de O2 din sânge va scădea (hipoxemie) și creierul va suferi din lipsă de oxigen (amețeli/vertij, dezorientare, tulburări de echilibru și de vedere, obnubilare, comă);
  • găsești poziția în care poți respira cel mai bine (cel mai ușor) și care eventual îți ameliorează dispneea;
  • în cazul în care ai aspirat un corp străin (fragment alimentar, obiect) încerci să tușești pentru a-l elimina;
  • în cazul în care un obiect împiedică prin compresiune expansiunea normală a cutiei toracice, se încearcă îndepărtarea acestuia sau modificări de poziție care să reducă efortul respirator și să amelioreze dispneea.


Ce putem face atunci când vedem o persoană care nu poate respira:

  • în primul rând încercăm să determinăm cauza care stă la baza sufocării persoanei respective;
  • dacă nu există o cauză evidentă, ne asigurăm că persoana este într-un mediu oxigenat corespunzător, nu permitem altor persoane să se adune (îngrămădească) în jurul victimei pentru că se produce o creștere a consumului de O2 și îi pot accentua anxietatea cu agravarea dispneei, o așezăm într-o poziție care să-i amelioreze (ușureze) efortul respirator (în șezut cu sprijin pe membrele superioare, fiind de evitat decubitul) și sunăm la urgențe cât mai repede posibil (chiar de la vederea persoanei dacă reușim să ne dăm seama, pe baza semnelor enumerate mai sus, că este vorba despre o asfixie/insuficiență respiratorie acută severă);
  • în cazul în care identificăm obstrucții la nivelul căilor aeriene superioare (la nivel orofaringian) produse de corpi străini solizi se încercă extragerea acestora dacă persoana este inconștientă. Dacă este conștientă, este încurajată să tușească, iar dacă în urma efortului de tuse nu se produce eliminarea corpului străin, atunci se aplică cinci lovituri interscapulare. Dacă nici acestea nu dau rezultat, atunci se execută cinci compresii abdominale (cel care le execută este poziționat în spatele persoanei care se sufocă). Dacă aceste manevre nu reușesc se producă dezobstrucția căilor aeriene superioare, atunci se sună imediat la urgențe. În cazul în care persoana are căile aeriene obstruate cu secreții (puroi, sânge, salivă în caz de hipersalivație) sau lichide (apă, substanțe necunoscute), se pune persoana în poziție laterală de siguranță pentru a permite scurgerea acestora la exterior, sau dacă sunt în cantitate mai mică se poate utiliza o batistă, șervețele, articol vestimentar pentru a le îndepărta. În cazul în care salvatorul are leziuni cutanate la nivelul mâinilor și nu poate aprecia tipul de secreție sau există și sânge în cantitate variabilă, pentru protecția sa (necunoscând istoricul de boli contagioase al persoanei care se sufocă) este indicat să nu intre în contact cu secrețiile respective, fiind de preferat să anunțe serviciul de urgențe.
  • dacă persoana este prinsă (blocată) sub un obiect (în accidente rutiere, cutremure, accidente casnice sau la locul de muncă-mecanici prinși sub mașină) care îi comprimă toracele (insuficiență respiratorie restrictivă acută) și determină o respirație superficială (cu amplitudinea excursiilor costale semnificativ redusă) sau chiar absentă, se încearcă îndepărtarea acelui obiect, iar dacă nu reușiți (singur sau cu sprijin) se sună la serviciul de urgențe, fiind nevoie de personal specializat în descarcerare. De asemenea, se poate încerca utilizarea altor obiecte pentru a prelua din greutate și a reduce presiunea exercitată pe toracele victimei. Folosiți mecanismul pârghiei pentru a ridica greutăți mai mari.

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Riscul de sufocare la bebeluș (asfixia)
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.