Biomarkerii inflamatori oferă noi perspective pentru medicina de precizie în accidentul vascular cerebral ischemic

Un studiu realizat la nivel universitar și publicat în junalul Neurosurgical Subspecialties în 2025 a analizat, pe o perioadă de zece ani, relația dintre inflamație și evoluția clinică a accidentului vascular cerebral ischemic la populații adulte afectate.
Accidentul vascular cerebral ischemic reprezintă consecința întreruperii bruște a fluxului sanguin cerebral, ducând la hipoxie, moarte celulară și deficite neurologice. Procesele patofiziologice implică dezechilibre energetice, eliberarea excesivă de aminoacizi excitatori, stres oxidativ și activarea răspunsului inflamator. Inflamația apare rapid după ischemie și are o funcție duală: contribuie la distrugerea tisulară, dar este necesară și pentru reparare și regenerare. În ultimul deceniu, literatura de specialitate a început să se concentreze tot mai mult asupra biomarkerilor inflamatori, considerați utili pentru diagnostic, stratificare prognostică și ghidarea tratamentului.

Despre studiu

Analiza a fost realizată de autori specializați în neuroștiințe clinice, biologie vasculară și imunologie, utilizând o metodologie amplă bazată pe:

• Căutare sistematică în baza de date PubMed până la data de 20 iulie 2025.
• Selecția articolelor fără restricții lingvistice, cu accent pe publicații din ultimii zece ani.
• Utilizarea termenilor cheie: inflamație, biomarkeri, citokine, accident vascular cerebral ischemic, chemokine, tratament endovascular, molecule de adeziune.
• Includerea studiilor ce au evaluat rolul biomarkerilor inflamatori în diagnosticul, prognosticul și tratamentul prin trombectomie mecanică.

Studiul a urmărit trei obiective principale:

• Clarificarea mecanismelor prin care cascadele inflamatorii influențează ischemia cerebrală și leziunea de reperfuzie.
• Evaluarea capacității biomarkerilor de a ghida diagnosticul, prognosticul și monitorizarea tratamentelor, în special trombectomia mecanică.
• Identificarea biomarkerilor emergenți cu potențial translational ridicat.

Rezultate

Inflamația post-ischemică: mecanisme și dinamica fazelor evolutive

Moartea celulară precoce determină eliberarea unor molecule semnal numite tipar molecular asociat leziunii, precum proteina HMGB1, adenozin trifosfat și proteine de șoc termic. Acestea activează receptori precum Toll-like receptor 2 și Toll-like receptor 4, declanșând activarea factorului nuclear NF-κB. Consecințele sunt creșterea interleukinei 1 beta, factorului de necroză tumorală alfa și interleukinei 6, fenomen ce favorizează infiltrarea celulară, distrugerea barierei hemato-encefalice și edemul cerebral.

Paralel, stresul oxidativ intensifică producția de specii reactive de oxigen, amplificând inflamația și moartea celulară. Inflamația moderată, însă, susține repararea tisulară prin citokine antiinflamatorii precum interleukina 10 și factorul de transformare beta.

Biomarkeri de inflamație în evaluarea preoperatorie și postoperatorie a trombectomiei mecanice

Inflamația influențează severitatea leziunii ischemice, riscul de complicații și recuperarea neurologică. Studiul prezintă câteva valori-cheie:

• Raportul neutrofile/limfocite – valori >4,5 se asociază cu risc crescut de pneumonie post-ischemică (raport de șanse 1,55) și evoluție nefavorabilă la 90 de zile (raport de risc aproximativ 2).
• Raportul trombocite/limfocite – valori >145 anticipează riscul de transformare hemoragică (aria de sub curbă 0,81).
• Indicele imun-inflamator sistemic – cel mai bun predictor independent al prognosticului nefavorabil post-trombectomie (aria de sub curbă 0,85).
• Raportul fibrinogen/albumină – valori >0,09 cresc riscul de transformare hemoragică (raport de șanse 3,2).
• Neurofilamentul de lanț ușor – nivelurile crescute se asociază cu mortalitate de 2,4 ori mai mare la 90 de zile.

O descoperire centrală este implicarea axei chemokina CCL19 / receptorul CCR7 în neuroinflamația post-ischemică, cu infiltrarea celulelor T CCR7+ corelată cu severitatea deficitului (coeficient r = 0,331). Activarea acestor celule favorizează producția de citokine și metaloproteinaze, contribuind la deteriorarea suplimentară a barierei hemato-encefalice.

Biomarkeri-cheie: citokine, proteine de fază acută, molecule de adeziune și metaloproteinaze

• Interleukina 6 – crește rapid, cu valori mai mari în hemoragia cerebrală; corelație cu severitatea clinică și prognosticul.
• Factorul de necroză tumorală alfa – atinge valori maxime la 12–24 de ore; implicat în edem, apoptază neuronală și leziunea de reperfuzie.
• Interleukina 1 beta – se accentuează în primele ore; niveluri crescute reflectă edem malign sau complicații infecțioase.
• Proteina C-reactivă – depășește frecvent 10 mg/L în primele 24–48 de ore; valori crescute se corelează cu infarcte extinse, inflamație sistemică, risc de deteriorare neurologică.
• Metaloproteinaza 9 – crește între 2 și 6 ore post-ictal, cu vârf la 24 de ore; implicată în ruptura barierei hemato-encefalice și transformarea hemoragică.
• Moleculele de adeziune endotelială – intensifică migrarea leucocitelor și inflamația cerebrală.

Rolul microARN-urilor și proteinelor din familia aglutininelor

Studiul evidențiază funcții distincte ale microARN-urilor:

• miR-874-3p – reduce inflamația și apoptoza.
• miR-155 – accentuează permeabilitatea barierei hemato-encefalice și infiltrarea neutrofilelor.
• miR-124, miR-9 – scad semnificativ în primele 24 de ore, corelându-se cu volumul infarctului și cu proteina C-reactivă ultrasensibilă.
• miR-15a/16-1 – inhibarea lor îmbunătățește recuperarea în multiple grupuri populaționale.

Un element nou este rolul galectinei-3, care amplifică inflamația prin activarea receptorului Toll-like 4. Valorile crescute ale acestei proteine se corelează cu mortalitate mai mare la 90 de zile și cu risc crescut de dizabilitate.

Aplicarea biomarkerilor în diagnostic, prognostic și tratament

În diagnostic, biomarkeri precum interleukina 6, proteina C-reactivă și metaloproteinaza 9 pot fi detectați precoce și îmbunătățesc clasificarea tipurilor de accident vascular cerebral. În prognostic, persistența valorilor crescute este asociată cu recuperare deficitară și risc major de recurență, în special când inflamația este susținută de ateroscleroză.

Ca ținte terapeutice, biomarkerii inflamatori sunt implicați în dezvoltarea unor terapii precum:

• anticorpi anti-interleukina 1 beta,
• inhibitori de metaloproteinaze,
• modulatori ai microgliei,
• inhibitori de galectină-3,
• strategii pe bază de microARN conduse prin nano-vectori.

Totuși, complexitatea inflamației și variațiile individuale limitează aplicarea imediată. Studiul subliniază nevoia dezvoltării unor terapii combinate și personalizate, ghidate de profilul biomarkerilor.

Concluzii

Inflamația reprezintă un element central în patofiziologia accidentului vascular cerebral ischemic, iar biomarkerii inflamatori devin instrumente promițătoare pentru diagnostic, prognostic și orientarea terapiilor personalizate. Integrarea biomarkerilor tradiționali și emergenți într-un cadru clinic coerent poate conduce la intervenții mai eficiente și la un management modernizat al pacienților.