Cât de frecvent fac sex cuplurile, în funcție de vârstă (conform studiilor)

©

Autor:

Cât de frecvent fac sex cuplurile, în funcție de vârstă (conform studiilor)

Care este numărul normal de raporturi sexuale pe care ar trebui să le întrețină un om pe parcursul unei săptămâni, a unei luni sau a unui an?
Aceasta este una dintre cele mai comune întrebări pe care aproape orice om și-o va pune cel puțin o dată pe parcursul existenței sale. Răspunsul oferit de cercetători este unul complex, existând o multitudine de factori care pot influența atât experiența sexuală, cât și frecvența raporturilor sexuale. Vârsta este unul dintre acești factori, studiile confirmând faptul că persoanele tinere sunt mult mai active din punct de vedere sexual. Ancheta realizată de Institutul Kinsey confirmă însă și faptul că vârsta nu reprezintă o descurajare, oamenii nefiind mai puțin activi sexual din cauza faptului că se consideră mai bătrâni, ci din cauza unor afecțiuni asociate vârstei înaintate. (1) (2) (3)

Au fost desfășurate multiple studii cu scopul evidențierii frecvenței actelor sexuale, implicate fiind atât persoane căsătorite, cât și persoane singure. Aceste studii răspund la întrebarea pe care o regăsim în titlu: cât de frecvent fac sex cuplurile, în funcție de vârstă?

Unul dintre cele mai concludente studii este cel realizat între anii 2009-2010 de către cercetătorii de la Universitatea Indiana din Bloomington, studiu publicat în Journal of Sexual Medicine în anul 2010. Un număr de 5.000 de persoane căsătorite și de vârste diferite au luat parte la una dintre cercetări, pe baza răspunsurilor acestora realizându-se o statistică cu numărul raporturilor sexuale întreținute în ultimul an. (2)

Pentru ca studiul să fie mai elocvent, cercetătorii au preferat să nu prezinte numărul exact de raporturi sexuale, ci au elaborat cinci categorii distincte și au oferit o frecvență în procente, plecând de la premisa că patru contacte sexuale pe săptămână reprezintă marja maximă admisă. Tocmai din acest motiv, persoanele care au avut 20 de acte sexuale într-o singură săptămână au fost incluse în aceeași categorie cu cei care au avut patru contacte, nefiind generată o categorie pentru cei mai activi. De asemenea, studiul este prezentat nu doar pe vârste, ci și în funcție de sex. Trebuie menționat faptul că în studiu nu au fost incluși în mod exclusiv ambii parteneri, ci au existat cazuri în care doar unul dintre parteneri și-a dorit să facă parte din cercetări, tocmai de aceea fiind diferită statistica în funcție de sex. (2)

Conform statisticilor, cei mai activi din punct de vedere sexual sunt cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, așadar persoanele din prima categorie de vârstă din studiu, în timp ce cel mai puțin activi sunt cei trecuți de 70 de ani (ultima categorie de vârstă). Un procent de 23,5% dintre bărbații și 20,8% dintre femeile din prima categorie de vârstă (18-24 de ani) au făcut sex de patru sau de mai multe ori pe săptămână, în timp ce 35,3% dintre femei și 45,8% dintre bărbați de două sau trei ori pe săptămână. O femeie din zece (un procent de 11,8%) din categoria menționată anterior nu a fost activă sexual de loc pe parcursul ultimului an. (2)

Odată cu înaintarea în vârstă se remarcă o scădere procentuală importantă în ceea ce privește frecvența sexului. Doar în primii ani de căsnicie există un procent format din două cifre în dreptul categoriei „de patru sau mai multe ori pe săptămână”. Doar 2% dintre femeile cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani și 5,9% dintre bărbații incluși în aceeași categorie de vârstă se mai pot lăuda cu o astfel de performanță, aceea de a avea patru sau mai multe acte sexuale în ultima săptămână, majoritatea încadrându-se la un singur contact sexual pe săptămână (47,7% dintre femei și 47,3% dintre bărbați). (2)

Frecvența scade în mod dramatic la persoanele cu vârste cuprinse între 60 și 69 de ani, acolo unde există un procent de 0%, atât la bărbați, cât și la femei, în dreptul categoriei patru sau mai multe raporturi pe săptămână. Așadar, numărul celor care au între 60 și 69 de ani și care pot avea o activitate sexuală intensă este unul extrem de mic. Mai bine de jumătate dintre persoanele trecute de vârsta de 70 de ani nu au avut parte de sex în ultimul an (53,5% în cazul bărbaților și 54,2% în cazul femeilor), în timp ce aproximativ 25% au fost activi sexuali, însă numărul raporturilor a fost unul mic, raportat mai degrabă la luni, nu la săptămâni. Doar puțin peste 20% dintre cei trecuți de 70 de ani au întreținut raporturi sexuale în fiecare lună, în timp ce 1,4% dintre femei au făcut asta de patru sau mai multe ori pe săptămână. (2)

Deși se poate remarca o scădere continuă a activității sexuale, pusă adesea pe seama afecțiunilor corelate vârstei, sexul continuă să fie extrem de important, indiferent de vârstă. Tocmai de aceea, deși făcut mai rar, un act sexual care îi mulțumește pe deplin pe ambii parteneri este mai important decât cinci raporturi nesatisfăcătoare, care pot aduce nemulțumirea în cuplu. (2)


Data actualizare: 27-02-2022 | creare: 16-01-2019 | Vizite: 28674
Bibliografie
(1) Am I 'Normal?' Average Sex Frequency Per Week Linked To Age, link: https://www.medicaldaily.com/am-i-normal-average-sex-frequency-week-linked-age-421328
(2) Sex Question Friday: How Often Do Married Couples Have Sex? link: https://www.lehmiller.com/blog/2014/12/4/sex-question-friday-how-often-do-married-couples-have-sex
(3) What is the “normal” frequency of sex? link: https://www.issm.info/sexual-health-qa/what-is-the-normal-frequency-of-sex/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să ai o viață sexuală fericită în cuplu, potrivit științei
  • O viața sexuală activă ne ajută să fim mai sănătoși și mai performanți la locul de muncă
  • Cât ar trebui să aștepte un cuplu stabil până să aibă relații intime?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum